C O N T EXT UL A P A RTIEI L O R

PROIECT
DICTOANE LATINE
Lixandru Claudia
Matache Cristi
Mihai Maia
Mihai Catalin
Veni,Vidi,Vici
Veni, vidi, vici (lit. din latină venii, văzui, învinsei respectiv am venit, am văzut, am învins) este
fraza prin care, potrivit tradiției, Iulius Cezar a anunțat extraordinara victorie obținută în 47
î.Hr. împotriva armatei lui Farnace din Pont.
Sintagma este citată în Viața lui Cezar (50, 6), una dintre faimoasele opere biografice ale
scriitorului grec Plutarh.

Alea Iacta Est

Alea iacta est (în latină Alea jacta est, tradusă prin „zarurile au fost aruncate”) este o
expresie pe care, după cronica lui Suetoniu, Iulius Cezar ar fi pronunțat-o în ziua de 10
ianuarie 49 î.Hr., când și-a condus trupele peste râul Rubicon, care constituia granița dintre
Galia Cisalpină și Italia, începând astfel războiul civil împotriva lui Pompei.[1][2] În vremurile
moderne, expresia este folosită în contexte în care desfășurarea evenimentelor a trecut de un
punct dincolo de care nu se mai poate merge înapoi.
Aut Caesar,Aut Nihil
Sintagma latină aut Caesar aut nihil ( „fie Caesar, fie nimic”) a fost deviza lui Ladislao I din Anjou-Durazzo
(1376-1414), adoptată ulterior de Cesare Borgia (1475-1507).
Fraza, atribuită lui Iulius Cezar însuși, indică marea ambiție pentru putere și faimă a acestui personaj;
dorința de a excela cu orice preț.
Această frază a fost preluată și de filosoful danez Søren Kierkegaard referindu-se la „boala mortală”, adică
disperarea, care merge mână în mână cu angoasa. Potrivit lui Kierkegaard, disperatul este cel care și-ar dori
intim să fie Cezar, dar el însuși nu poate, adică cel care ar dori să fie mai bun în toate circumstanțele, dar nu
poate. În cele din urmă, el coincide cu disperatul care ar dori să fie profund el însuși până la dezvoltarea
deplină a abilităților sale.
Fraza este pronunțată și de dictatorul „Hynkel” (Charlie Chaplin) în filmul „Marele dictator”, în timpul
celebrei scene de pe glob.
Vae Victis!
Expresia latină “vae victis” se traduce prin “vai de cei învinși”. Ea a fost rostită, după spusele istoricului roman
Titus Livius, de o căpetenie a galilor pe nume Brennus.
Împrejurările nu au fost dintre cele mai fericite pentru romani. În jurul anului 390 i.Hr, galii invadează Etruria și
după ce-i supun pe etrusci, pornesc asupra Romei. Legiunile romane fug înspăimântate din fața acestor barbari
uriași și mustăcioși, cu părul roșu care urlă și își lovesc armele de scuturi scoțând zgomote asurzitoare. În 387 i.
Hr., tentativa lor de a le rezistă este zădărnicită în bătălia de pe râul Allia. Drumul spre Romă e deschis iar galii nu
inatarzie să pătrundă în cetate. Locuitorii fugiseră care încotro lăsând porțile deschise. O parte dintre ei se
refugiaseră pe colina Capitoliului, unde se puteau apăra mai ușor. Acum se produce celebrul episod cu gâștele
care fac larmă avertizandu-i pe romani de pericolul unui atac nocturn al galilor

Per aspera ad astra

Per aspera ad astra este o expresie din limba latina ,insemnand “Pe cai grele pana la stele” sau
“Prin adversitati pana la stele”Are acelasi sens cu Ad augusta per angusta . Cu alte cuvinte:
calea spre reușită este presărată cu greutăți și numai prin strădanii anevoioase (per aspera) se
poate ajunge la izbândă, la lumină (ad astra).
Auri sacra fames

Auri sacra fames! (lat. „Blestemata sete de aur!“) – Vergiliu, Eneida.

Regele Priam al Troiei încredinţase pe fiul lui cel mic, Polidor, împreună cu o parte
însemnată din tezaur, ginerelui său Polimnestor, regele Traciei. Mânat de lăcomie, acesta
îl omorî pe Polidor şi puse mâna pe averi.
„Blestemată sete de aur, la câte nu împingi tu pe oameni!“ Cu aceste cuvinte Vergiliu
înfierează pe cei lacomi de avere, pe cei care în goana lor aprigă după bogăţie, se abat de
la morală, calcă-n picioare virtuţi, sentimente, făgăduieli, drepturi sfinte.
Graiul nostru a creat pentru „auri sacra fames“ un echivalent foarte plastic: „Banul este
ochiul dracului”.
Cui prodest?
Cui prodest este un termen latin care înseamnă „cine profită?”. Este folosit pentru a ridica o întrebare similară cu „cui
bono” și, în special, pentru a sublinia faptul că cei care beneficiază de un anumit eveniment sunt probabil responsabili
pentru acesta.
Această formulare a fost folosită pentru prima dată de filosoful roman Seneca cel Tânăr, în piesa sa „Medea”, unde
Medea îi spune lui Iason „cel care câștigă printr-o crimă, a comis-o”
Principiul „Qui prodest"este adesea menționat în contextul investigațiilor și proceselor penale. Mai exact, în astfel de
situații, se folosește pentru a sugera că atunci când încercăm să identificăm cine a comis o anumită infracțiune, este
benefic să ne dăm seama cine a beneficiat de aceasta, deoarece cei care au beneficiat de aceasta sunt cei care sunt cel
mai probabil să fie responsabili pentru aceasta.
Ciltius,Altius,Fortius

Cele trei cuvinte latine au devenit deviza olimpică în 1894, data creării COI.
Pierre de Coubertin a propus motto-ul, împrumutându-l de la prietenul său Henri Didon, un
Preot dominican ce a predat sport elevilor.Asta înseamnă mai rapid, mai mare și mai puternic. Acest lucru poate fi aplicat atât în
studiul nostru, cât și în viața morală, intelectuală, fizică, socială, estetică și spirituală pentru a stabili un obiectiv mai înalt și a
realiza mai mult.
Spiritul jocurilor olimpice este participarea activă indiferent de rezultat. Atitudinea, efortul și procesul sunt cele care contează.
În același simbol, studenții sunt încurajați să ia parte la mai multe activități academice și la alte activități ale Colegiului pentru a
obține atitudinea, cunoștințele și abilitatea de a zbura la un nivel superior.
De gustibus non disputandum est
De gustibus non est disputandum, sau de gustibus non disputandum est, este o maximă latină care înseamnă „În
materie de gust, nu pot exista dispute” (literalmente „despre gusturi, nu ar trebui să fie contestat /
discutat”). Expresia este redată în mod obișnuit în engleză ca „Nu există contabilitate pentru gusturi.” Implicația este
că preferințele personale ale fiecăruia sunt doar opinii subiective care nu pot fi corecte sau greșite, deci nu ar trebui
niciodată argumentate despre ele ca și cum ei erau. Uneori, expresia este extinsă ca De gustibus et coloribus ...
referindu-se la gusturi și culori. Zicala este un vechi adagiu roman. Originea sa vernaculară și textuală sunt
necunoscute și un subiect de dezbatere în sine.O tempora, o mores! este o frază latină care se traduce literalmente
ca „O vremurile! Oh obiceiurile!”, înregistrată pentru prima dată ca fiind rostită de Cicero. O traducere mai naturală,
dar totuși destul de literală, este „Oh, ce vremuri! Oh, ce obiceiuri!”; Ducele Yonge. Fraza latină originală este adesea
tipărită ca O tempora! O mores !, cu adăugarea semnelor de exclamare, care nu ar fi fost folosite în latina scrisă în
vremea lui Cicero.
O,tempora!O,mores!
Fraza a fost folosită de oratorul roman Cicero în patru discursuri diferite, dintre care cel mai timpuriu a fost
discursul său împotriva lui Verres în 70 î.Hr. Cu toate acestea, cel mai faimos exemplu se află în al doilea
paragraf al Primului său discurs împotriva Catilinei, un discurs rostit în 63 î.Hr., când Cicero era consul (șef de
stat roman), denunțându-l pe inamicul său politic Catilina. În acest pasaj, Cicero îl folosește ca o expresie a
dezgustului său, pentru a deplânge starea regretabilă a Republicii Romane, în care un cetățean ar putea
complota împotriva statului și să nu fie pedepsit în opinia sa în mod adecvat pentru acesta.