Republica Federală

Germaniacolocvial, Germania (în germană Deutschland; pronunție germană: /ˈdɔɪ̯ ʧlant/), este

un stat în Europa Centrală. Face parte din organizații internaționale importante,
precum: Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-
Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE, și
din zona euro. Se învecinează: la nord - cu Marea Nordului, Danemarca și Marea Baltică; la
est - cu Polonia și Republica Cehă; la sud - cu Austria și Elveția; iar la vest -
cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Teritoriul Germaniei acoperă 357.021 de kilometri
pătrați (137.847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are cea mai mare
populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de locuitori).
Diferite triburi germanice au ocupat nordul Germaniei încă din antichitate. În timpul epocii
migrațiilor triburile germanice s-au extins spre sud. Începând din secolul al X-lea teritoriile
germane au format o parte centrală a Sfântului Imperiu Roman.[13] În secolul al XVI-lea,
regiunile germane din nord au devenit centrul Reformei protestante.
Creșterea pan-germanismului în interiorul confederației germane, care a fost ocupată
de Franța, a dus la unificarea majorității statelor germane în 1871 în Imperiul German.
După Primul Război Mondial și Revoluția germană din 1918-1919, imperiul a fost înlocuit
de Republica de la Weimar. Înființarea celui de-al treilea Reich în 1933 a dus la al doilea
război mondial și a Holocaustului. După 1945 Germania a pierdut o parte din teritoriul său și
a fost împărțită în două state, Germania de Est și Germania de Vest. În 1990, la scurt timp
după revoluțiile care au dus la căderea comunismului în Germania de Est și în restul Europei
de Est, Germania a fost reunificată.
Germania este o republică federală parlamentară alcătuită din 16 state numite Landuri (în
limba germană Länder). Capitala federală și cel mai mare oraș este Berlin. Industria germană
este una din cele mai dezvoltate din lume. Germania este unul din principalele state
exportatoare, deține o poziție-cheie în Uniunea Europeană și menține o multitudine de
parteneriate strânse la nivel global.[14] Cercetarea științifică și tehnologică din Germania este
recunoscută ca cercetare de vârf, la nivel mondial.[15]
Germania a fost un membru fondator al Comunităților Europene în 1957, care a
devenit Uniunea Europeană în 1993. Acesta face parte din Spațiul Schengen, și a devenit un
co-fondator al zonei euro în 1999. Germania este membru al Organizației Națiunilor
Unite, NATO , G8, G20, și OCDE. Cunoscută pentru istoria și cultura sa bogată, Germania a
produs numeroși artiști, filozofi, muzicieni, antreprenori, oameni de știință și inventatori.

storia modernă
Articol principal: Istoria Germaniei postbelice.
Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă, ca stat, Germania a
apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck, s-a
format Imperiul German, înglobând partea de nord a Germaniei actuale - Confederația
Germană de Nord (dominată de Prusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în
germană: Bayern) precum și diferite alte regiuni, excluzând, însă, părțile vorbitoare de
germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca
„imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu
Roman de Națiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub
diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (și ultimul) a fost cel al naziștilor; el
a durat doar 12 ani (din 1933 până în 1945).
Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război
Mondial (1914 - 1918) alături de aliatul ei, Austro-Ungaria. La începutul conflagrației,
Germania a invadat Belgia și a pătruns în Franța, până aproape de Paris, nereușind, însă, să
obțină o victorie hotărâtoare, deoarece războiul a devenit unul de uzură, care i-a secat
resursele materiale și umane. Războiul s-a încheiat în 1918 și, drept urmare, împăratul
Germaniei a fost forțat să abdice. În Tratatul de la Versailles, încheiat după război, Germania
a fost considerată responsabilă pentru provocarea conflagrației.
Unii politicieni consideră condițiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la
Versailles din 1919, precum și problemele economice datorate crizei economice mondiale
începute în 1929 ca fiind factori care au permis partidului nazist al lui Hitler (NSDAP) să
obțină un procentaj mare din sufragii și, în cele din urmă, să formeze, la 30 ianuarie 1933, un
nou guvern cu Adolf Hitler în funcția de cancelar. Istoricii, fără a respinge implicarea certă a
factorilor de natură conjuncturală (precum obligația de a despăgubi statele agresate de către
Germania în Primul Război Mondial pentru imensele pierderi provocate, sau criza mondială
cu punct de plecare în crahul bursier din SUA) subliniază importanța istoriei recente a țării
(perioada din timpul și după unificarea Germaniei, când tendința liberală a fost brutal
marginalizată sau doar cooptată de tendințele politice naționaliste) în ascensiunea nazismului;
în primul volum al trilogiei sale dedicate fenomenului, istoricul britanic Richard J. Evans, de
exemplu, găsește originea derivei naziste în caracteristicile evidente ale societății germane,
precum: militarismul, prevalența valorilor și instituțiilor aristocratice (în contrast cu valorile
liberale și democratice care se răspândiseră cu mai mult succes în țări precum Franța sau
Marea Britanie), precum și moștenirea conservatorismului politic al "cancelarului de fier"
Otto von Bismarck și influența durabilă a acestuia asupra mentalului colectiv (anume dorul
intens pentru un leader puternic care să conducă națiunea ca un părinte sever, dar inspirat).
Plecând de la faptul că rădăcinile derivei naziste sunt adânc înfipte în istoria țării, cel puțin cât
să ajungă până la jumătatea secolului XIX, alți istorici (precum francezul Georges
Bensoussan[26]) subliniază și ei faptul plin de semnificații că națiunea germană a fost strânsă
laolaltă în 1871 de niște politicieni, și așa s-a întâmplat, de altfel, întotdeauna în istoria
laxelor forme statale federalizatoare pe teritoriile germanofone, neexistând așa, cum s-a
întâmplat în Franța, de exemplu, un moment de simbolism național unificator și egalizator,
precum revoluția: națiunea n-are ce celebra ca moment în care s-a unificat "de jos" (cum e 14
iulie 1790 în Franța, cu "la Fête de la Fédération"), căci ea a fost unificată "de sus." [27] De
aceea, în Germania secolului al XIX-lea, referința-far este un politician, birocrat și chiar
militar aristocrat, precum von Bismarck, nu cum se întâmpla în Franța aceluiași secol, unde
referința-far a fost un scriitor popular (prin naștere, dar și dedicare), anume Victor Hugo.
[28]
 Faptul că unificarea a trebuit să fie câștigată prin război contra străinilor (francezi, de
exemplu) și aceasta i-a făcut pe germani naționaliști, marcați profund și durabil de
mentalitatea asediatului)) și ținând cont de valorile pe care Franța le încarna pe continent la
acel moment, ostilitatea străinilor la unificarea națiunii i-a făcut pe nemți și antilberali, de
unde una dintre explicațiile eșecului liberalilor în timpul revoluției de la 1848 pe teritoriile
germanofone și, mai ales, la Berlin.[28]
În 1934 Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin
violență. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată,
formal, prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria
Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele
de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 și reprezintă unul din pașii importanți
ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut, apoi, o alianță
cu Italia și Japonia, numită Axa Berlin-Roma-Tokio.
La 23 august 1939 Hitler a încheiat chiar și cu Stalin un tratat de neagresiune, cu urmări
importante asupra lumii și României, numit Pactul Ribbentrop-Molotov. În virtutea acestui
pact, politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat, la 1 septembrie 1939, prin
cotropirea Poloniei și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
În prima parte a războiului, Germania a avut succese militare fulgerătoare, câștigând controlul
asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părți a URSS și a nordului Africii.
În 1941 naziștii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente și
pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei și alte naționalități. Între 1942-
1943, balanța în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaților împotriva
Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. La finele lunii
aprilie 1945, Hitler și-a recunoscut eșecul total și s-a sinucis. La 8 mai 1945, Germania a
capitulat necondiționat.
În urma cererilor făcute de Stalin la conferințele de la Ialta și Potsdam, provinciile germane
de până atunci situate la est de râurile Odra (Oder) și Neisse (Neiße) - Pomerania, Silezia,
orașul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia), Prusia Răsăriteană, Prusia Apuseană și
Țara Sudeților (Sudetenland) - au fost alipite la Polonia, URSS și Cehoslovacia. Începând cu
ofensiva Armatei Roșii de la 12 ianuarie 1945 și până în 1948, cei mai mulți locuitori germani
ai acestor regiuni, aproximativ 12 milioane înainte de război, au fost expulzați spre vest sau și
spre Siberia, în condiții brutale. În jur de 2 milioane dintre aceștia și-au pierdut viața în război
și în cadrul procesului de expulzare („Vertreibung”).
În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărțit în patru „zone de ocupație”,
controlate de puterile aliate Franța, URSS, Regatul Unit și Statele Unite. Berlinul a fost, de
asemenea, divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin
constituirea, în 1949, pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane: partea de apus s-a
numit Republica Federală Germania, RFG sau Germania de Vest (germană: Bundesrepublik
Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată
Germană, RDG, Germania de Est sau de Răsărit (germană: Deutsche Demokratische
Republik sau DDR). Germania de Vest și-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului,
devenind o putere economică importantă a Europei.