DIZABILITATE-IMPLICATII ASUPRA INVATARII

Elevii cu dificultati de invatare au fost si sunt o realitate a vietii scolare.

De aceea specialistii in domeniu cauta modalitati optime de integrare si solutii
pentru a veni in sprijinul acestora, in vederea adaptarii si integrarii lor
eficiente,atat in mediul scolar cat si in spatiul social, ca viitor adult.
Termenii de „dificultate” si cel de „dizabilitate” sunt folositi ca
sinonimi, desi ei desemneaza realitati diferite. In acest sens, D.
Ungureanu  arata: „o dizabilitate este, in esenta ei, structural functionala si, de
regula, prealabila unei dificultati. O dificultate este, de cele mai multe ori, o
consecinta in plan performantial a unei dizabilitati, dar ea poate aparea si din
multe alte cauze si motive conjuncturale, incidentale, aleatorii.

Termenul de dizabilitate este un termen generic pentru afectari, limitari

de activitate si restrictii, care denota aspecte negative de interactiune dintre
individ si factorii contextuali in care se regaseste. Este un termen mai
circumscris si are in vedere abilitatile antrenate in actul invatarii si evidentierea
lipsei acestora.

Dislalia este cea mai frecventa tulburare de vorbire si consta in abaterea

de la pronuntia obisnuita,de la vorbirea standard. In unele cazuri ,dislalia se
manifesta prin neputinta emiterii unor sunete sau a unor silabe,ori omiterea lor;
in alte cazuri sunetele/silabele sunt inlocuite , substituite, inversate sau
deformate.
Balbismul este o tulburare mai grava de vorbire. Cauzele balbaielii au la
baza o serie de factori precum: sperieturi, emotii negative, socuri puternice, stari
conflictuale de lunga durata care genereaza o stare de neliniste.
Dislexia si disgrafia constau in incapacitatea copilului de a invata citirea
si, respectiv, scrierea. Scolarul cu astfel de tulburari face confuzii constante si
repetate intre fonemele asemanatoare acustic,inversiuni,adaugiri si omisiuni de
litere si grafeme. Asemenea fenomene au loc la nivelul cuvintelor si chiar a
propozitiilor. Din cauza neintelegerii textelor citite si chiar a propriului scris,
exprimarea verbala la dislexici si disgrafici este lacunara,cu omisiuni sau,
dimpotriva, contine adaugiri de elemente care nu figureaza in textul respectiv.
Pentru atenuarea acestei dizabilitati, copilul dislexic are nevoie de sprijin
de specialitate(logoped,psiholog) care sa gaseasca acele metode de invatare care
sa duca la imbunatatirea activitatii acestuia. In terapie este indicat ca parintii sa
devina parteneri activi in recuperarea copilului continuand munca terapeutului
acasa si incurajandu-i eforturile permanent.