Ultima noapte de dragoste,

intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

(roman subiectiv, modern, de analiza psihologica, al experientei)

Trasaturile romanului subiectiv sunt accentuate in opera intru-cat relatarea se face la

persoana I si a II-a, naratorul identificandu-se cu personajul (roman de tip jurnal). De analiza
psihologica, opera cuprinde personaje ce au trairi complexe, cu o viata interioara bogata dar in
acelasi timp complicata. Sunt evidentiate sentimentele, actantii utilizand amintirea si memoria
involuntara, fiind firi mediative.
Opera este un roman modern deoarece nu mai pastreaza principiul cronologic al
desfasurarii evenimentelor. In articolul intitulat ,,De ce nu avem roman?” aparut in anul 1927,
autorul ia atitudine: ,,Cu eroi care mananca trei saptamani cinci masline, cu carciuma din
targusorul de munte si gospodaria cu trei cotete a dascalului din Moldova, nu se poate face
roman si nici macar literatura. Literatura presupune probleme de constiinta.
Romanul este unul al experientei, dragostei si razboiului, fiind inspirat dintr-o experienta
de viata. Personajul principal va trai drama intelectualului lucid insetat de absolutul
sentimentului de iubire.
Anuntat in presa vremii sub cateva titluri jurnalul capitanului ANDEESCU si Proces verbal
de dragoste si de razboi, romanul este scris in anul 1930. Despre scrierea lui pentru care s-a
documentat aproape 10 ani, Camil Petrescu marturiseste: ,,A fost o ardere mistuitoare in care
randurile se chemau unele pe altele fara nici un fel de ragaz, sfarsita dupa luni si luni de truda,
odata cu caderea ultimelor frunze in baltoacele ploilor de toamna, lasandu-l pe autor bolnav in
pat pentru multa vreme”.
Titlul evidentiaza cele doua experiente ale personajului narator, dragostea si razboiul
devenite teme ale cartii. Se repeta substantivul ,,noapte” sugerandu-se frica, deruta, indoiala,
necunoasterea etc. Cuvantul ,,Ultima” arata disponibilitatea protagonistului de a depasi drama
iubirii, iar termenul ,,intaia” arata deschiderea personajului spre noi orizonturi ale cunoasterii.
Romanul este structurat in doua parti fiind prezente toate modurile de expunere.

Incipitul operei este modern, cu intrari multiple. In primavara anului 1916 pe front
personajul principal in calitate de subofiter discuta cu ai sai colegi cazul unui barbat ce si-a
injunghiat sotia pentru ca aceasta i-a fost infidela. Toti se arata indignati de acest gest al
barbatului de a-si ucide sotia infidela, dar personajul principal marturiseste ca el este de acord
intru-cat ,,partenerul are drept de viata si de moarte unul asupra altuia”. Ca sa demonstreze ca
are dreptate, personajul narator isi relateaza propria viata.
Capitolul II. Fixeaza intriga si pune universul sufletesc al eroului sub zodiac suspiciunii si a
iubirii ca suferinta devastatoare: ,,Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la
universitate si banuiam ca ma insala…”. Initial, casatoria dintre cei doi este linistita, ambii avand
un trai modest dar fericit. Ulterior, mostenirea primita in urma decesului unchiului Tache
schimba radical viata de cuplu. Noul statut social si material o transforma pe Ela, ii dezvaluie
adevaratul caracter ceea ce duce la destramarea iubirii dintre doi tineri.
 Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de
griji. Incepe o noua etapa, Ela il va cunoaste pe Domnul G., un profesor de dans si Stefan
observa ca sotia lui este foarte fericita in preajma acestui individ. Incertitudinea, zbuciumul
sufletesc, aduc in viata lui Stefan probleme de constiinta. Poate de aceea criticul literar
Constantin Ciopraga, numeste aceasta opera o Monografie a indoielii.
Partea a doua a romanului se desfasoara sub ochii cititorului, atmosfera teribila a
razboiului, o parte a vietii inspirata dintr-o experienta reala a autorului. Pentru prima data in
literatura romana autorul renunta la imaginea de poveste a marilor batalii cu eroi incununati de
success si sunt descrise foamea, frica, moartea, lasitatea, dar si spiritul de prietenie, bunatate,
curaj etc. In conceptia lui Camil Petrescu drama razboiului nu este drama macelului colectiv,
acelor anonimi, ci in primul rand drama personalitatii. Asadar, protagonistul lupta pe doua
fronturi: frontal exterior (amenintarea permanenta a mortii) si cel interior (ipostaza
protagonistului macinat de ganduri in privinta celei ramase acasa).
Apogeul razboiului se afla descris in capitolul ,,Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”,
cand eroul traieste o situatie infernala: innotand in mocirla incearca sa se alature camarazilor
sai, sa iasa de sub tirul artileriei germane care incerca sa se improste cu obuze si noroi. Acest
capitol este o ilustrare exceptionala a unei psihologii a groazei si a panicii: un soldat cu capul
retezat continua sa mearga mai departe cativa metri. Pe front desi se remarca ca un erou,
Stefan este ranit si spitalizat. Fiind in covalescenta (refacere), el se intoarce la Bucuresti unde isi
da seama de imaginea falsa a sotiei sale fiind convins ca oricand ar putea gasi pe alticineva.
Se hotaraste sa-i lase absolut totul parasind-o: ,,Am hotarat sa-i las absolut tot ce e in
casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri, adica tot trecutul.