Rugăciune - Octavian Goga

Particularitati operei

Primul volum al lui Octavian Goga, publicat in 1905, ,,Poezii’’, se deschide cu arta
poetica ,,Rugaciune’’, in care este exprimat crezul artistic potrivit căruia ,,scriitorul trebuie sa
fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte,
un om care filtrează durerile poporului prin sufletul sau si se transforma intr-o trâmbița de
alarma’’.

Evidențierea a doua trăsături care fac posibila încadrarea textului poetic studiat intr-un
curent cultural/literar;

Rugăciune este o arta poetica, adică specie a liricii filosofice, in care scriitorul își
exprima cu mijloacele artei literare concepția despre rolul poetului si al creației. In aceasta
poezie programatica, potrivit crezului estetic exprimat, scriitorul trebuie sa redea suferințele
poporului, iar poezia sa devină un instrument de lupta (,,o trâmbița de alarma’’). Goga impune
astfel tonul profetic, neoromantic si si optează pentru lirismul obiectiv, in sensul ca in poezia
de revolta sociala vocea lirica refuza trăirile individuale, vorbind in numele colectivității.
Viziunea romantica se susține in text prin ipostaza christica a poetului, de un profund
dramatism, si prin particularitățile, si prin particularitățile de limbaj si expresivitate: antiteze,
hiperbola, limbajul popular, arhaic si religios. Din punct de vedere formal, poezia se remarca
prin elaborare, simetrie si elegant clasica a versificație.

Prezentarea modului in care tema se reflecta in textul poetic studiat, prin comentarea a doua
imagini sau imagini sau idei poetice;

Tema poetului angajat si a poeziei de revolta sociala este susținută de motivele poetice
specific liricii lui Octavian Goga: drumul, cântecul, lacrima, jalea, robia, furtuna, strunele etc.
Motivul poetic al drumului este amplificat de reluarea prin termenii din câmpul lexico-
semantic: ,,cale’’, ,,carare’’, prapastii’’, ,,.zare’’.

Elemente de compoziție si de limbaj, semnificative pentru textul poetic studiat;

Un prim element este titlul, care este o metafora-simbol sugestiva pentru o arta poetica
romantica. Poezia nu are caracter religios, cum s-ar părea, ci exprima concepția romantic
potrivit căreia actul de creație este condiționat de primirea harului divin.
Astfel ca ,,rugaciunea’’poetului devine o invocație a divinității pentru a-l inspira, fapt sugerat
de metafora ,,cararea’’: ,,Eu in genunchi spre tine caut:/ Părinte,-orânduie-mi cărarea!’’, dar si
o confesiune cu privire la opțiunea pentru poezia de revolta socială: ,,Nu rostul meu, de-a
pururi prada/ Ursitei mastere si rele, /Ci jalea unei lumi, părinte, /Sa plângă-n lacrimile
mele’’.
De asemenea, poezia ,,Rugaciune’’ este alcătuită din șase strofe de câte opt versuri,
dispuse in trei secvențe poetice: prima strofa ilustrează căutările poetului care n-a găsit calea
creației sale si invoca ajutorul divinității, strofele II-V arată izvoarele si obiectul creației sale,
iar ultima strofa evidențiază caracterul militant al poeziei care trebuie sa fie ,,cântarea
pătimirii noastre’’.
Tonalitatea poeziei reflecta diferite stări poetice, de la rugăciune si implorare a divinității, prin
1 Profesor Lăduncă Ionelia
intermediul invocației retorice, la jale, revolta si blestem.
Relațiile de opoziție sunt multiple: între omul neputincios si divinitatea atotputernica, între
lirica subiectiva si cea obiectiva si cea obiectiva, între,,rostul meu’’ si ,,jalea unei lumi’’, între
suferința celor mulți si răzvrătirea in poezia angajata social.

Prima secvența poetica ilustrează căutările poetului imaginat ca un drumeț rătăcit si ruga
adresată divinității: ,,Părinte,- orânduie-mi cărarea!’’. Termenii din câmpul lexico-semantic al
drumului au valoare de simbol: ,,drum’’, ,,cale’’, ,,carare’’, ,,prapastii’’, ,,zare’’.
Incipitul conține o înșiruire de epitet, care amintesc de mitul biblic al fiului rătăcitor si
constituie o descriere a poetului carte nu si-a găsit menirea: ,,Rătăcitor, cu ochii tulburi, / Cu
trupul istovit de cale, / Eu cad neputincios...’’.
Vocativele: ,, stăpâne’’, ,,parinte’’, ,,tu’’, ,,Doamne’’ susțin trădarea tonalității lirice si
constituie ipostaze ale relației omului cu divinitatea.

A doua secvența poetica conține o serie de metonimic ale

poetului: ,,pieptul’’, ,,vazul’’, ,,mintea’’, ,,bratul’’, pleoapa’’. Poetul se vrea un apostol al
neamului, iar obiectul poeziei este viața celor mulți. Verbele la imperativ se asociază cu
metafore-simbol ale creației poetice, precum văzul, lacrimile: ,,In veci spre cei rămași in
urma/ Tu, Doamne, văzul meu indreapta’’, ,,Nu rostul meu, de-a pururi prada/ Ursitei mastere
si rele, / Ci jalea unei lumi, părinte, /Sa plângă-n lacrimile mele’’.
Temele creației sale poetice sunt redate, in strofa a III-a, prin metafore: poezia
naturii- ,,Dezleagă minții mele taina/ Si legea farmecelor firii’’, poezia socială- ,,Sădește-n
brațul meu de-a pururi/ Tăria urii si-a iubirii’’. Metaforele asociate cu verbul,,a da’’ la
imperative prima sursele si esența poeziei: ,,Da-mi cântecul si da-mi lumina/ Si zvonul firii-
ndragostite...’’.
In strofele a IV-a si a V-a, tonalitatea de bocet si de revolta susține opțiunea poetului pentru a
exprima suferința poporului: ,,Nu rostul meu, de-a pururi prada/ Ursitei mastere si rele,/ Ci
jalea unei lumi, părinte, /Sa plângă-n lacrimile mele’’. Laitmotivul,,da-mi’’ susține titlul
poeziei si accentuează termenii aflați in lanțul enumerației: ,,Da-mi tot amarul, toată truda/
Atât ordoruri fără leacuri.’’ Punctul de maxima intensitate al discursului liric este atins in
versurile: ,,Durerile lor înfricoșată/ In inima tu mi-o coboara’’.

A treia secvența poetica (ultima strofa) conține imaginea hiperbolice a revoltei, imaginată ca
o ,,furtuna’’, ideea ca poezia este un instrument de lupta si ca are character profetic, dar si
crezul poetic angajat: ,,In smalț de fulgere albastre/ Încheagă-si glasul de arama: / Cântarea
pătimirii noastre. ‘’

Elemente de prozodie confera poeziei o muzicalitate aparte.

Cele șase strofe a câte opt versuri, in fapt, catrenelor ale căror versuri ample (de 16
silabe), cu rima împerechează, au fost segmentare in versuri de opt silabe. Ritmul iambic
susține atât lamentația, cât si ruga sau tonul de revolta.

Încheiere

Poezia ,,Rugaciune’’ de Octavian Goga are un timbre aparte, elegiac, specific poetului
ardelean, dar reflecta o serie de prelungiri ale romantismuluisi ale clasicismului: invocarea
divinității la începutul artei poetice, aplecarea spre suferința celor mulți, interesul
pentru ,,specificul national’’, pentru lumea satului românesc, alături de unele noutăți la nivelul

2 Profesor Lăduncă Ionelia

lexicului. Poezia impune tonul profetic, neoromantic, dar apelează la o versificație elaborate și
la o trădare ascendenta a discursului liric, prin care aparține de neoclasicism.

3 Profesor Lăduncă Ionelia