JURISPRUDENȚA CEDO ÎN MATERIE PENALĂ

SPEȚĂ LA ALEGERE PRIVIND ÎNCĂLCAREA ART. 2 DIN CEDO

Student:Chichioi Alina

Speța: Crăiniceanu şi Frumuşanu c. României - Statul Român plăteşte 62000 EUR

pentru încălcarea dreptului la viaţă

Rezumat: CEDO a pronunţat la 24 aprilie 2012, hotărârea în cauza Crăiniceanu şi Frumuşanu c.

României, cauză care are la bază uciderea prin împuşcare a doi tineri în timpul mineriadelor din
1991 - eveniment îndelung mediatizat atât la vremea respectivă, cât şi în timpul desfăşurării
anchetei.
Cererea în speţă a fost trimisă la CEDO pe 17 martie 2004, de către Viorel Crăiniceanu şi
soţii Ştefan şi Luciana Frumuşanu. Soţia petentului Viorel Crăiniceanu, Aurica Crăiniceanu, în
vârstă de 27 de ani, la data faptelor, a fost împuşcată la 25 septembrie 1991 în timpul protestelor
care au avut loc în faţa Guvernului.
Fiul soţilor Ştefan şi Luciana Maria Frumuşanu, Andrei Frumuşanu, în vârstă de 24 de ani
la data faptelor, a fost de asemenea împuşcat la 25 septembrie 1991, în timpul aceloraşi proteste.
Potrivit rechizitoriului Parchetului Militar, la 25 septembrie 1991, în jurul orei 14, grupuri
importante de mineri, acompaniați de civili, au venit în fața sediului Guvernului din Piața
Victoriei. Văzând amploarea și violența manifestațiilor, autoritățile au luat măsuri suplimentare
de securitate pentru a proteja sediul Guvernului și membrii acestuia care se aflau înăuntru și au
hotărât intervenția forțelor armate. Astfel, forțele militare și de poliție au fost plasate în interior,
iar alte trei garnizoane militate au fost poziționate în exteriorul clădirii Guvernului.
În jurul orelor 18, intensitatea confruntărilor între manifestanţi şi forţele armate s-a
amplificat, mai ales împotriva forţelor care încercuiau sediul Guvernului.
Văzând această situaţie, un căpitan a făcut uz de armă de foc de la etajul doi al imobilului
unde se afla. El a tras mai multe focuri în mulţime, ţintind şantierul unui imobil unde se întâlneau
mai mulţi protestatari. În acel moment, soţii Viorel şi Aurica Crăiniceanu se îndreptau către piaţa
Victoriei, ajungând în apropierea şantierului mai sus amintit. Aurica Crăiniceanu a fost
împuşcată în piept cu un proiectil de 26 mm, a fost internată la urgenţe unde a decedat a doua zi.
În aceeaşi seară de 25 septembrie 1991, cea de-a doua victimă, Andrei Frumuşanu, a fost
împuşcată cu un proiectil de acelaşi tip pe acelaşi şantier şi a decedat din cauza rănilor în timp ce
era transportat la spital.

Plângeri în faţa Curţii

Invocând articolul 2 ( dreptul la viaţă) şi decesul soţiei şi fiului lor, d-ul Crăiniceanu şi soţii
Frumuşanu au reproşat autorităţilor că nu au desfăşurat o anchetă eficientă, imparţială şi cu o
diligenţă care să conducă la identificarea şi sancţionarea persoanelor responsabile.
Curtea a notat că în 1991, la puţin timp de la evenimente, autorităţile au deschis o anchetă
din oficiu. Cu toate acestea, la 25 de ani de la săvârşirea faptelor şi în ciuda interesului public de
a cunoaşte cine se face vinovat de moartea lui Aurica Crăiniceanu şi Andrei Frumuşanu în timpul
represiunilor protestelor din 25 septembrie 1991, ancheta şi procedura penală încă nu s-au
finalizat. 
 Curtea a mai subliniat că ancheta a fost încredinţată procurorilor militari care, ca şi
acuzaţii, erau supuşi principiului subordonării ierarhice militare. De altfel, acuzaţii erau unii
dintre cei mai importanţi responsabili ai armatei încă în funcţie.
În plus, chiar autorităţile au constatat lacunele anchetei în mai multe rânduri. Spre
exemplu, decizia din 14 decembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie a dispus retrimiterea cauzei
către Parchet pentru completarea anchetei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi prin pronunţarea
deciziei definitive din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar prin care acesta a dispus
completarea anchetei arătând şi ce acte ar trebui realizate "pentru a respecta necesitatea unei
anchete eficiente care să ducă - înainte de împlinirea termenului de prescripţie specială de
douăzeci şi doi de ani şi şase luni - să stabilească adevărul, identificarea şi pedepsirea celor
responsabili de uciderea prin împuşcare a lui Frumuşanu Andrei şi Crăiniceanu Aurica."
Fără a subestima complexitatea cauzei (conform Guvernului, ancheta s-a materializat în 18
volume totalizând 4383 pagini), Curtea a apreciat că doar contextul socio-politic general al
perioadei în discuţie nu ar putea justifica de unul singur nici durata anchetei, nici maniera în care
a fost condusă în tot acest timp. Din contra, importanţa pentru societatea românească de a şti
exact ce s-a intâmplat în timpul operaţiunilor de represiune a protestelor care se desăşurau în
jurul Guvernului în ziua de 25 septembrie 1991 în piaţa Victoriei la Bucureşti, ar fi trebuit să
incite autorităţiile să trateze dosarul prompt şi fără întârzieri pentru a preveni orice aparenţă că în
România anumite acte rămân nepedepsite. Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a
articolului 2.

Satisfacţie echitabilă
Curtea a stabilit că România trebuie să-i plătească reclamantului Viorel Crăiniceanu 30 000
EUR cu titul de daune morale şi 1 000 EUR pentru cheltuieli de judecată, iar celor doi reclamanţi
Ştefan şi Luciana Maria Frumuşanu 30 000 EUR cu titlu de daune morale şi 1 000 EUR
cheltuieli de judecată.

Cuvinte cheie: Dreptul la viață, proteste, România

Comentarii: Potrivit art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, stipulează expres
că: ,,Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe
capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin
lege.”. La caz, speța expusă supra demonstrează că prin acțiunile căpitanului, și anume tragerea
din arma de foc în mulțime, ţintind şantierul unui imobil unde se întâlneau mai mulţi protestatari,
își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii și a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a
dorit ori le admitea. Mai mult decât atât, consider că în virtutea funcției pe care o exercita,
căpitanul cu certitudine cunoaște care sunt consecințele folosirii armei de foc și care sunt
direcțiile în care urmează a fi efectuată tragerea, în scopul diminuării unor conflicte. În acest
sens, cu certitudine, țintirea putea fi efectuată în sus, în condițiile lipsei obstacolelor.
Suplimentar celor expuse, protestul în cadrul căruia a avut loc cele menționate în speță, și
contextul social-politic acesta îl generează, nu justifică durata anchetei și nici maniera în care
aceasta a fost efectuată. Din contra, opinez că, în atare circumstanțe, Statul are obligația de a
demonstra corectitudinea față de cetățenii săi și neadmiterea repetării unor asemenea situații de
represiuni și conflicte sociale și că orice ilegalitate comisă urmează a fi pedepsită prompt și în
strictă conformitate cu legislația.