Sunteți pe pagina 1din 1

Exerciţiu de „spargere a gheţii”: În grila de mai jos, respectând cerinţele

prezentate, notaţi numele unui coleg care îndeplineşte constant sarcina respectivă.
Rugaţi-l să semneze în caseta corespunzătoare. Nu aveţi voie să folosiţi acelaşi
nume de două ori. Cine completează primul „vitrina cu valori” strigă „ BINGO ! ”

1. Susţine membrii echipei, încurajându-i 2. De multe ori este în contratimp cu restul 3. Diplomat, convingător, dominator, bun
indiferent de situaţie; amabil, prietenos, echipei, nu se supune hotărârilor luate de orator, stabileşte relaţii cu/ între toţi
pune suflet în orice situaţie, spontan; colectiv, are păreri complet diferite de ale membrii echipei, ştie să iasă bine din orice
uneori superficial, inconsecvent, renunţă la celorlalţi, încearcă să convingă, dar nu prea situaţie, ştie să profite de oportunităţi.
anumite proiecte. reuşeşte.

4. Este o prezenţă lucidă, obiectivă, 5. Face evaluări imparţiale, indiferent de 6. Talentat în a crea legături între membrii
vorbeşte puţin, gândeşte aspectele în situaţie, este foarte obiectiv şi ia măsuri echipei, deschis pe toate planurile de
profunzime, argumentează în mod raţional numai în cunoştinţă de cauză; evită colaborare, ştie „să vândă” calităţile
ideile pe care le susţine, fără patimă sau neînţelegerile, argumentând clar, echipei şi să ascundă defectele acesteia.
înflăcărare. intransigent şi categoric orice idee.

7. Este convingător, autoritar, corect, 8. Acordă ajutor necondiţionat, cooperează 9. Captează idei şi construieşte pe ele,
dezvoltă idei originale, foarte creativ, foarte bine cu membrii echipei, punctual, vizualizează impactul potenţial al
conduce o acţiune cu succes, este corect, loial, se implică şi îi implică şi pe diferitelor metode de acţiune, vede şi
meticulos până la exagerare, nu lasă nimic ceilalţi într-o activitate. speculează toate oportunităţile în
la voia întâmplării. beneficiul echipei.

S-ar putea să vă placă și