C4/25.10.

2019

AN I, SEM I, 2019-2020

AFECTIVITATEA

Cunoașterea, ca să fie coerentă, clară trebuie să se bazeze tot pe afectivitate. Nu există cunoaștere
izolată. În general orice proces psihic e interinfluențat de celelalte procese.

În afectivitate avem o materie primă la care adăugăm pe parcurs alte informații. E mult mai
primitive decât corpul nostrum,

Noi am separate corp și psihic, dar e doar o convenție. Din corp a iesșit afectivitatea, din afectivitate
a iesșit cunoașterea.

! AFECTIVITATEA SINCRONĂ e afectivitatea EMOȚIEI și DISPOZIȚIEI

! AFECTIVITATEA DIACRONĂ e afectivitatea SENTIMENTELOR și PASIUNILOR

Toată AFECTIVITATEA DIACRONĂ se numește VOINȚĂ.

PASIUNI
Există emoții care devin diacrone și care, ca o primă treaptă dau sentimente și ca o a doua
treaptă dau pasiuni (vorbim din punct de vedere al intensității)

Ca orice fenomene afective, pasiunile sunt pozitive și negative.

Sentimentul trece, se investește cu ceva cognitiv (într-un obiect, o persoană).

Putem fi indiferenți, asta nu înseamnă că nu avem sentimente, însă e foarte palid.

Noi nu suntem foarte conștienți de aceste fenomene. Când ne apucă îndrăgostirea, ne trezim că
trebuie să verbalizăm și nu știm ce să spunem. Abia atunci ne dăm seama că verbalizăm și nu am
făcut-o până atunci. Lumea a pierdut exercițiul ăsta de verbalizare.

Sentimentul ține și de calitatea persoanei respective, sunt oameni care nu pot vorbi ușor, alții care
imediat vorbesc.

Sentimentul e o materie primă pentru literatură. Sentimentele au o coloratura istorică, de

epocă.
Unele s-au automatizat. Unalsificateele pot fi falsificat. Există o teatralitate universal. El poate fi
spus cu gura, dar nu e spus cu tot sufletul cu tot corpul.
E o lume nuanțată, colorată și rămâne bineînțeles monopolul artelor, unde totul trebuie făcut cu
sentiment.

Acum se poartă să fii cool, rece, distant, intellectual. Deci celălalt devine o enigma, pentru că eu nu
știu ce e în capul lui.

Poți să ai sentiment despre sentiment = RESENTIMENT.

De obicei se dă sensul peiorativ la resentiment. Merge spre devalorizare (simt eu că X mă
disprețuiește).

1
Acest joc SENTIMENT / RESENTIMENT este materie primă a romanelor, a prozei, cum se
înfiripă, cum se dezvoltă, cât durează, la ce distanțe e un sentiment. Bineînțeles e mai mult obiect
estetic decât filosofic. La urma urmei vin și pleacă atâtea lucruri în viața noastră, dar un sentiment
poate să rămână. În primul rând preia toată treaba asta, muzica ușoară, care a înlocuită cu treburile
sentimentale.
Imediat acest sentiment trece la modă (ce bine că ești, ce bine că sunt).

Exagerarea sentimentului dă SENTIMENTALISMUL.

E o lume realistă de bănci, de carduri, și o lume care trăiește cu sentimentalitate, până la nostalgii și
tot felul de sentimente.
Cei care știu să descrie sentimentele se numesc SCRIITORI. Povestea sentimentului e o
POVESTE DE EXPRESIE.

În toată terapia noastră căutăm să DRENĂM anumite sentimente care ne-ar apăsa. Acest fenomen
se numește CATHARSIS și ne face bine. E o descărcare, o ușurare.

Puterea de exprimare este proporțională cu intelectul pe care îl ai, cu vocabularul, cu simțul critic și
cu tot ce apaține literaturii, și anume se numesc TROFI:

" METAFORIZARE – e o comparație prescurtată, dar cu subînțeles. O socotim așa când

este pozitivă (ești o floricică). Au exitat mulți psihaitri care au metaforizat cu artă. Opera lui
Lacan e foarte greu de înțeles pentru că a metaforizat mult.

" ANALOGIE – când e trecut în abstracții

" EXTRAPOLARE - când e trecut în abstracții

De exemplu, extrapolarea psihicului la climă:
o Timpul însorit = echilibrarea/ normalitatea
o Timpul înnorat = nevroză
o Dacă vine și ploaia = psihoză
o Înghețul = demență/Alzheimer
o Vântul, furtuna = psihopatiile

" METONIMIE - prin care persoana e luată drept întreg (Tu, Carmen, ești psihologia
întruchipată) sau dai pe unul superior dintr-un alt domeniu (Tu ești Hegel)

" ALEGORIE - succesiune de metafore, prin care facem o poveste, o înlănțuire (Greierele
și furnica)

SENTIMENUL este:
" VERBALIZAT
" INTELECTUALIZAT
" IERARHIZAT

Dacă ești conștient și ai toate astea, ești capabil să verbalizezi. Cea mai înaltă formă este
rugăciunea.
Sentimentele au și ele BOLILE lor, adică se pot AUTOMATIZA, se pot TOCI, oamenii, chiar și
preoții pot obosi, încep să aibă niște gesturi automate.

2
*Prințesa Ileana, s-a călugărit în America și se adresa duhovnicului: Părinte spune-mi un cuvânt
care să mă zidească.

Sentimentul poate merge FOARTE PROFUND.

Sentimentul de încredere poate să dureze toată viața și après.

Această parte din psihic e PROFUNDĂ, DURABILĂ și nimic nu contează în fața lui, ea
ȘTERGE orice limite (de vârstă sau alte criteria pe care le dăm noi).

Nu toate sentimentele sunt verbalizate. Ne găsim în anumite distanțe unul față de celălalt. Există în
microsociologie niște scheme/grafice: tu în centru si trasate sentimentele tale față de celălalt.
Americanii, in studierea mediului organizațional au concluzionat că e ai bine să fim sentimentali, nu
duri, reci. Randamentul crește dacă atmosfera este informală.
Acest lucru e discutabil după situațiile în care te găsești.

Sentimentul se EXPRIMĂ, este APRECIAT, de aceea literature este altceva decât jurnalistica
afectivă. De aici talentul expresiei sentimentale.
Dacă toate acestea sunt duse la maximă intensitate avem de-a face cu PASIUNEA
PASIUNEA are 2 criterii de apreciere:
" INTENSITATE
" DURATĂ

PREVALENȚA = O VIAȚĂ pentru o IDEE.

Sensurile benigne ale pasiunilor să fie selectate către lucrurile superioare.

Din păcate lumea face tot felul de pasiuni. Îmi dau și viața pentru…

Pasiunea e deja socotită SEMINEBUNIE, pentru că ÎNGUSTEAZĂ CUNOAȘTEREA, în timp

ce sentimentul DILATĂ CUNOAȘTEREA.

METAFORELE pentru pasiuni: VULCAN, FLACĂRĂ. (Noi trebuie să fim POMPIERI și să

tratăm URGENȚELE).

Așa arată realitatea și lumea, cele mai multe sunt atașate aspectelor sexuale. Toate aceste lucruri au
fost și sunt pentru că așa concepe lumea. Dacă lumea regresează, o să se omoare și că i-a murit
pisica.
PASIUNEA e o IRUPȚIE INSTINCTUALĂ, FOARTE PRIMITIVĂ și foarte CORPORALĂ și
perfect descrisă în lumea lui Dostoievski.
De recitit Frații Karamazov, de remarcat tipologiile:
" Tatăl = BANI și SEX
" Băiatul mai mare = SEX și IMPULSIVITATE care duce la crimă (pe viață și pe moarte)
" Aliosha este pentru Dumnezeu, MILĂ, e orthodox
" Tinerica, adolescent, care abia intră în lumea aceasta sexy, care tot timpul spune că e
indiferentă, ai impresia că e una modernă
" Cea de-a doua fată e PASIONALĂ
" Cea de-a treia fată e PASIONALĂ, înțelege să îl ajute pe celălalt.
Tot acest Karamazov e un test la psihologie. Dacă îți place de unul sau altul, de fapt vorbești despre
tine, e ceva din tine.

PATIMA = inversarea acestui uriaș proces, cu tot corpul, în care faci INFARCT/ MECI DE
INFARCT (în ultimele secunde e confruntarea cea mai mare: M-au luat toate apele, M-a lovit în

3
creștetul capului – aceste expresii populare surprind realitatea acestei psihologii profunde, deep
pshycology, foarte bine descrisă de Mânzat).

Toată această lume afectivă e rezervată unei lumi de fantezie, unei lumi a copilăriei.

PATIMA, modern se cheamă DEPENDENȚĂ (de drog, cafea, țigări, sex – Nu te poți lăsa).
Toate romanțele sunt pe pasiuni și patimi (Iubire fatală).

PATIMA e un fenomen de o maximă profunzime, nu poți să îl justifici. Cum te trezești, te

îngustează doar pe o parte. Patima poate fi echivalată cu maximum de narcisism, de egoism și de
monstruozitate. Lumea devine din ce în ce mai pătimașă.

PATIMA PATIMILOR e URA, RĂZBUNAREA. Cu cât structura persoanei e mai instinctivă,

mai primitivă, e cu atât mai pătimașă și e în stare de o maximă violență.
Sindromul Othelo, adică ea Desdemona e nevinovată – îți dai seama cât de strâmbă a devenit
lumea. În domeniul geloziei se ajunge aproape la ridicol (până acolo când gelosul vine cu o cutie de
chibrit ân care are un fir de păr). Dacă te gândești că oamenii pot aluneca chiar în acest hal și
chipurile ei nu sunt nebuni, sunt hiperraționali – toate se explică prin PATIMĂ. Asta nu mai e deloc
ceva rațional.

PATIMILE ANTISOCIALE – acum la modă sunt JOCURILE, PĂCĂNELELE, la fiece colț.

Dacă unul din ei se lasă vine și spune: dom’le, dar prost am fost!
E o întreagă conflictărie legată de aceste patimi.

Toată povestea e ca fenomentul pasional, pătimaș, să NU ajungă la deprindere sau obicei.

Trebuie, prin TCC, să dezveți acest obicei. Se face în primul rând terapie comportamentală,
adică: de câte ori furi o să ți se întâmple asta (iranienii taie și mâinile).

Pe condamnarea pasionalității stă toată justiția care vrea un echilibru rațional, pee a nu o interesează
altceva, decât că acest lucru e inadmisibil, că acest lucru e inadmisibil. De aceea judecătorii sunt
reci. Marii avocați încep cu: dom’le oameni suntem!

Noi, ca psihologi, avem optimismul că toate se pot dezvăța.