Sifilisul congenital tardiv

Manifestări clinice cutaneo-mucoase și sistemice

Proiect realizat de Crețu Maria- seria A, grupa 12

Sifilisul sau luesul, este o boală venerică, infecție de natură bacteriană, cauzată de agentul etiologic
numit Treponema pallidum și poate fi căpătată atât prin contact sexual (96-98% din cazuri), cât și de la
mamă la făt, și, uneori, prin transfuzii sau instrumentar medical nesterilizat. Fiind o maladie care afectează
pe plan social, prin faptul că ea este transmisibilă, și pe plan individual, prin leziunile viscerale severe pe
care le va suferi pacientul infectat, sifilisul este o afecțiune gravă.
Mai concis tematicii subiectului propus, sifilisul congenital este infecția treponemică a fătului, care
reprezintă 2-4% din cazurile de transmitere, fiind transmis de la mama bolnavă, prin intermediul placentei,
și poate fi contactat cu bacteria în orice moment al perioadei de sarcină începând din săptămânile 9-11,
chiar și în momentul nașterii. Gravitatea manifestărilor este direct proporțională cu intensitatea infecției
materne, mult mai frecvent fiind vorba de copii născuți aparent sănatoși (putând eventual atrage atenția o
placentă mare, cu zone de necroză), care vor manifesta sifilis congenital tardiv, reprezentând 72% din
cazuri, când infecţia este mai puţin severă. Această formă de sifilis cuprinde manifestările clinice care apar
după vârsta de doi ani şi în tot cursul existenţei individului, având ca reprezentanți principali: manifestări
active, asemănătoare celor din sifilisul terțiar; stigmate și distrofii.
Manifestările proprii terțiarismului sunt grupate, profunde și distructive și pot fi reprezentate în cazul
de față de leziuni cutaneo-mucoase (silifide nodulare, gome), osteoarticulare (procese osteogomoase
distructive), oculare (keratita parenchimatoasă, corioretinita pigmentată, nevrita optică, urmate de cecitate),
ale urechii mijlocii și interne (antrenează surditatea) și ale sistemului nervos.
Localizarea leziunilor cutanate este la nivelul trunchiului şi pe rădăcinile membrelor, iar evoluția este
fluctuantă (apar şi dispar spontan). Sunt sărace în treponeme, diseminate, simetrice, nepruriginoase,
nedureroase. Erupția cutanată poate fi precedată sau acompaniată de manifestări sistemice precum: febră,
cefalee, artralgii, mialgii, stare generală alterată și scădere moderată în greutate.
Silifidele nodulare, numite și tuberculoase, sunt noduli duri, rotunzi, roşii-arămii, cu diametrul
cuprins între 3 și 5 mm, nedureroşi, care se grupează în plăci sau placarde. Aceste formațiuni nodulare apar
în general după vârsta de 4 ani împlinită de la infectare, se ulcerează și cicatrizează central şi se extind
periferic, după aspect semănând cu forme de potcoavă, rinichi și inel, fiind arciforme, corimbiforme și în
“împușcătură de alice”. Localizările de elecție sunt pe partea de extensie a membrelor, pe faţă sau spate.
Silifidele pot fi ulceroase sau uscate, în funcție de stadiul de evoluție. Se poate face o diferențiere
principală cu lupusul eritematos, mai apoi cu nodulii din lepră și leishmanioza cutanată.
Goma reprezintă o nodozitate de origine hipodermică, cu evoluție in 4 stadii: cruditate, ramolire,
ulcerare, cicatrizare. Este bine delimitată, indoloră, dură, neinflamatorie şi mobilă (stadiul de cruditate),
pentru ca ulterior să se ramolească, luând o nuanţă roşie-violacee şi dând o senzaţie de fluctuenţă (stadiul
de ramolire). În evoluţie, goma va fistuliza şi ulcera cu eliminarea unei mase compacte, numite burbion,
asemănătoare cărnii de morun, cu formarea unei ulceraţii rotunde sau ovalare, având marginile tăiate drept
şi fundul neted, acoperit de resturile albe-gălbui ale burbionului (stadiul de ulceraţie). Aceasta are un
diametru de 2-4 cm, întreaga evoluție petrecându-se într-un interval de 3-4 luni, sfârșindu-se mai apoi
printr-o cicatrice cu un caracter de obicei regulat (stadiul de cicatrizare). Acestea se întâlnesc în principal
pe scalp, fese, frunte, presternal, pretibial sau supraclavicular. În faza de cruditate, se aseamană cu
fibroame, eritemul nodos, eritemul indurate Bazin, sarcoide și chisturi, iar în faza de ulcerație trebuie
diferențiată de micoze profunde, cancere ulcerate sau ulcerații cu altă etiologie. Permanent trebuie avută în
considerare diferențierea de goma tuberculoasă, care față de goma sifilitică, unde marginile sunt tăiate
drept și au chenar roșu-arămiu, aceasta are marginile moi și neregulate, și fundul anfractuos, cu granulații
galbene.
Cea mai frecventă leziune osoasă întâlnită in luesul congenital tardiv este osteoperiostita gomoasă
cu efect distructiv. Se caracterizează fie prin apariţia de gome localizate numai la nivelul matricei osoase
(osteita gomoasă), fie la nivelul periostului (osteoperiostita gomoasă). În realitate cele două tipuri de
leziuni sunt mai rar separate. Goma se extinde, cuprinde matricea osoasă, periostul şi părţile moi,
deschizându-se sub formă de fistulă cu evoluţie îndelungată la nivelul tegumentului. Este mai frecventă la
oasele craniului și ale nasului (nas în șa, nas în lorinetă).
Stigmatele sunt, evident, și ele caracteristice bolii, definind semnele sau sechelele lăsate de fostele
leziuni active, având ca exemple cicatricile radiare, peribucale, surditatea, cecitatea, tibia în iatagan sau
deformari ale piramidei nazale.
Distrofiile semnifică consecința tulburărilor nutritive/trofice, care au fost anterior cauzate de
infecția cu Treponema pallidum și pot fi de ordin general (nanism, sindrom adipozo-genital), sau de ordin
parțial (dentare, la nivelul oaselor craniene și faciale). Un exemplu concret de evocator pentru diagnostic
este triada Hutchinson care cuprinde keratita interstitială, surditate prin afectarea urechii interne și dinții
Hutchinson, mai exact incisivii mediani superiori sunt implantați oblic, îngustați distal și cu incizura la
nivelul marginii libere.
Tratamentul sifilisului constă în antibioterapie, de preferat injectabil, indiferent de forma clinică a
bolii, atât la gravide, cât și la nou-născuți. Tratamentul cât mai precoce al gravidelor infectate cu sifilis
poate preveni sifilisul congenital. Există recomandarea de a trata toți nou-născuții seropozitivi care au
mame seropozitive, netratate sau tratate incomplet sau tardiv în sarcină, chiar și în absența unor manifestări
clinice la naștere, deoarece, spre exemplu, în sifilisul congenital tardiv, fătul se naște aparent sănătos. Nou-
născuții seronegativi și fără modificări clinice și radiologice nu necesită tratament; în schimb cei
seropozitivi dar fără semne clinice sau radiologice de sifilis congenital vor fi urmăriți periodic prin teste
serologice. Nou-născutul va fi considerat neinfectat dacă mama a fost tratată corect și complet în primele
luni de sarcină, dacă nou-născutul nu prezintă semne clinice și radiologice de sifilis congenital sau dacă
testele serologice repetate până la un an sunt negative.
Infecția în timpul sarcinii cu sifilis încă reprezintă o problemă de sănătate la nivel mondial.
BIBLIOGRAFIE