Premisa: O importantă influenţă asupra limbii române începe cu mijlocul secolului al V-lea, odată cu migraţia slavilor

pe teritoriile de la Sud şi Nord de Dunăre

Argumente Influenţa slavă asupra limbii române a fost de două tipuri: Influenţa populară (exercitat pe cale orală, ca
urmare a contactului direct al românilor cu slavii, a convieţuirii îndelungate dintre cele două popoare) şi influenţă cultă
(a fost exercitată pe cale scrisă, cărturărească, datorită utilizării timp de mai multe secole a limbii slave în
administraţie, în diplomaţia ţărilor române şi în biserica românească precum şi datorită legăturilor cultural-politice
dintre români şi popoarele slave.    Limba română a devenit limba oficială în administraţie, diplomaţie şi biserică abia
în secolul al XVIII-lea. Românii au împrumutat şi alfabetul de la bulgari şi au folosit alfabetul chirilic până în 1860.

Datorita acesttor argumente avem in limba romana cuvinte precum părţi ale corpului omenesc (gât, gleznă, obraz),
vieţuitoare (cocoş, curcă, dihor, gâscă, veveriţă, vidră), relaţii umane (nevastă, rudă, prieten, vrăjmaş), unelte (ciocan,
cleşte, greblă), natură (iaz, crâng, izvor, dumbravă), termeni bisericeşti (mucenic, monah, pomană, schit, sfânt,
slavă), noţiuni abstracte (duh, milă, muncă, noroc, nevoie, silă), la care se adaugă antroponime (Bogdan, Dan,
Dragomir, Dumitru, Mihai, Mircea, Vlad, Vlaicu, Nicolae) sau toponime (Cozia, Ialomiţa, Ilfov). De asemenea, sunt de
origine slavă verbe (citi, dărui, hrăni, iubi, logodi, munci), adjective (drag, mândru, prost, viteaz, voinic), sufixe (-ac, -
alnic, -anie, -aş, -că, -ean)