) BIOLOGIA VIRUSULUI SARS-COV-2 

COVID este o boală infecțioasă inițiată de un coronavirus. Spre deosebire de

infecțiile generate de bacterii, care pot coloniza suprafețele, dobândesc nutriție și se
pot diviza, virusurile nu se pot înmulți fără o gazdă viabilă. Pentru ca un virus să se
dezvolte, este necesar să se atașeze și să invadeze celulele vii / care se divid și apoi
să utilizeze echipamentul celular pentru a se reproduce. 2 Un virus nu se va
reproduce în celule care nu sunt vii. Particulele virale ale sindromului respirator acut
sever (SARS) sunt infinit de mici, și într-o picătură de ploaie ar încăpea aproximativ
1 trilion de astfel de particule minuscule.
Pentru a înțelege SARS-CoV-2, este foarte importantă aprofundarea pașilor necesari
pentru inițierea bolii. Infecția virală SARS-CoV-2 începe cu interacțiunea proteinei
spike extinse spre exterior (coroana) cu celula gazdă prin interacțiunea dintre spin și
receptorii de pe suprafața membranei celulare a mamiferelor (mammalian cell
membrane, MCM). Proteina spike apare ca și cum ar fi o „acadea” care proemină la
suprafața virusului (fig. 1). De obicei, receptorii de pe suprafața MCM, numiți
receptori ai enzimei de conversie a angiotensinei 2 (angiotensin-converting enzyme
2, ACE2), interacționează cu proteina spike a SARS-CoV-2 într-o manieră de tip
„cheie și zăvor”.
Proteina spike este apoi atacată de o protează, îndepărtând porțiunea S1 a spinului
și eliberând porțiunea S2 și tulpina „acadelei” active pentru fuziunea cu MCM (fig.
2). Această fuziune deschide un canal în celulă, permițând ARN-ului viral asociat cu
proteinele N stabilizatoare să pătrundă în citoplasma celulei printr-un proces numit
endocitoză. Această veziculă endocitotică/ invaginată (endolizozom) permite ARN-
ului viral să se deplaseze prin citoplasma celulară și să intre în reticulul
endoplasmatic ribozomal dur. Aici ARN-ul viral cooptează ribozomii, comandându-le
producerea și asamblarea proteinelor virale prin intermediul ARN polimerazelor
dependente de ARN.
Proteinele N se leagă de ARN-ul viral pentru stabilizare și permit ARN-ului rezistent
să pătrundă în complexul Golgi pentru a asambla în continuare proteinele spike, M și
E formate în veziculele Golgi (fig. 1). Aceste vezicule se deplasează spre porțiunea
internă a membranei celulare exterioare, fuzionează cu membrana celulară și
secretă noi virioni SARS-CoV-2 integrali (particule virale complete) cu coroană
spike (fig. 3). Se estimează că întregul proces de la început până la sfârșit durează
10 ore.3,4
SARS afectează foarte probabil epiteliul lingual și nazal, deoarece gustul și mirosul
sunt simptome distinctive ale bolii. Astfel, probabil că saliva și nazofaringele sunt
surse bune pentru detectarea virală în stadiile incipiente ale bolii. Pe măsură ce
boala continuă, virusul migrează probabil către țesutul pulmonar pentru a provoca
leziuni progresive, morbiditate și, eventual, mortalitate 5.

(2) TESTAREA 
SARS-CoV-2 este un coronavirus care pare să fi fost transmis de la lilieci la
pangolini și la oameni, deși sunt încă necesare multe cercetări pentru a stabili
această teorie.6 Secvența SARS care a fost lansată inițial în China a permis ca
testarea și dezvoltarea vaccinului să progreseze într-un ritm fără precedent.
Secvențierea a oferit laboratoarelor de cercetare oportunitatea de a dezvolta teste
antigenice, moleculare și de anticorpi care să permită lucrătorilor din sănătatea
publică identificarea potențialilor purtători ai virusului.
Prelevarea unei probe din nazofaringe, nas, orofaringe sau cavitatea orală (salivă)
este cea mai convenabilă metodă de testare pentru identificarea purtătorilor de
virus.9 Deoarece se crede că boala este transmisă prin aerosoli și picături, purtarea
măștii s-a dovedit a fi o modalitate de reducere a transmiterii de la o persoană la alta
a virusului.10 Întrucât aerosolii derivă din nas (strănut) și gură (respirație și tuse),
testarea s-a concentrat pe probele prelevate din nas sau cavitatea orală. Un test
pozitiv ar trebui să aibă ca rezultat izolarea sau carantina purtătorului și a contactelor
acestuia pentru a limita răspândirea transmiterii virale.

(3) MODALITĂȚI DE TESTARE

Testele COVID-19 pot fi împărțite în două categorii principale: teste pentru infecția
curentă și teste pentru infecția și boala din trecut. Testarea infecției actuale poate fi
împărțită în teste moleculare și teste antigenice.

Testele moleculare
Sunt teste de diagnostic care detectează semnătura genetică a virusului. Când se
colectează o probă, virusul ARN este transformat experimental în ADN, care este
amplificat, de obicei folosind reacția în lanț a polimerazei în timp real, RT-PCR (real-
time polymerase chain reaction, RT-PCR) pentru a genera milioane de copii ale
ADN-ului. ADN-ul se leagă de o sondă complementară care conține un marker
fluorescent legat (far), a cărui intensitate este măsurată prin emisia de lumină
fluorescentă detectată prin spectrofotometrie, care indică nivelul de SARS-CoV-2
colectat. Acest lucru necesită de obicei un laborator cu un echipament PCR care
amplifică ADN-ul și un cititor care citește intensitatea și cuantifică ADN-ul amplificat.
Printre aceste teste moleculare se numără PCR – reacția în lanț a
polimerazei (polymerase chain reaction, PCR), LAMP – amplificare izotermă mediată
în buclă (loop-mediated isothermal amplification, LAMP) și NAAT – test de
amplificare a acidului nucleic (nucleic acid amplification test, NAAT).
Utilizarea balizelor moleculare este un mod extrem de sensibil de detectare a unui
semnal, iar balizele pot fi multiplexe și proiectate pentru a indica atât prezența
SARS, cât și a mutanților în cadrul regiunilor spike, nucleocapsidă și de înveliș.
Testele moleculare durează de obicei de la o oră la mai multe ore, sau până la
câteva zile, pentru a fi finalizate și necesită adesea echipamente de laborator
costisitoare și tehnicieni cu înaltă pregătire.

În general, aceste teste sunt cele mai exacte (adică oferă cea mai bună sensibilitate
și specificitate, caracteristici care vor fi detaliate ulterior) și detectează virusul atât în
momentul cel mai timpuriu, cât și la cele mai reduse concentrații. 7,8 Testele
moleculare sunt de obicei și cele mai costisitoare, dar cele mai sigure. Totuși, la fel
ca în cazul oricărui test, colectarea slabă a probelor poate submina fiabilitatea. 9
Testele antigenice
Sunt teste diagnostice concepute pentru a detecta unul sau mai mulți antigeni virali
(proteine). Proba este colectată din nazofaringe sau regiunea nazală anterioară.
Proba este apoi plasată într-o soluție tamponată și poziționată pe un lăcaș mic de pe
un cartuș dreptunghiular din plastic cu susținere manuală. Materialul curge în aval pe
o serie de tampoane stivuite: un tampon de probă, un tampon de conjugare, un
tampon de detectare și un tampon de absorbție. Fiecare platformă are o funcție
unică.
Tamponul de eșantionare este pentru un debit controlat. Platforma de conjugare
permite antigenului să se asocieze cu un anticorp marcat la anolitul desemnat (de
exemplu proteina spike), pregătit pentru a migra la platforma de detectare. Aici,
anticorpul imobilizat conjugat cu proteina spike este vizualizat ca o linie colorată care
reflectă prezența și nivelul anolitului în cauză.

Testul este relativ rapid (de la 10 la 30 minute) și nu necesită echipament

suplimentar sau instruire, deși testarea poate fi îmbunătățită prin intermediul
camerelor, telefoanelor sau dispozitivelor externe simple. 7 Precizia și cheltuielile sunt
mai mici decât la testarea moleculară, deși sensibilitatea și specificitatea sunt
considerabil mai reduse decât în cazul testelor moleculare. Testele antigenice sunt,
de asemenea, dependente de eșantionare, deși prelevarea probei este relativ simplă
și rezultatele sunt cele mai bune în intervalul cuprins între 5 până la 10 zile de la
infecție.
Testele cu anticorpi
Reprezintă un al treilea tip de teste, dar fără caracter diagnostic. Acestea detectează
anticorpii împotriva unuia sau mai multor antigeni virali și măsoară răspunsul
organismului la virus. Când este provocat de virus, sistemul imunitar al corpului
uman reacționează prin crearea de anticorpi, molecule care sunt specifice
antigenelor unui organism. Acești anticorpi protejează persoana de reinfecția cu
virusul și, prin urmare, conferă imunitate. Vaccinurile simulează infecția, induc
reacția anticorpilor și conferă protecție.

Anticorpii pot fi măsurați prin prelevarea de probe de sânge periferic sau cu ajutorul
unei baghete care absoarbe serul și poate fi apoi eluat pentru a fi testat în privința
răspunsului cu anticorpi.11 Deși anticorpul presupune infecția trecută, nu înseamnă
automat că individul este sau nu infectat în prezent. O persoană infectată poate
forma anticorpi în timp ce formează în continuare particule virale pentru transmitere.
Astfel, pentru a reitera, testele de anticorpi nu sunt diagnostice, deoarece din
rezultate nu este posibilă deducerea dacă infecția este actuală sau trecută. 11
Cunoașterea prezenței bolii sau a lipsei acesteia se determină cel mai bine dacă
testele de anticorpi sunt completate cu teste moleculare. Testarea anticorpilor poate
utiliza dispozitive portabile (la locul acordării asistenței medicale [point-of-care,
POC]) cu flux lateral în care antigenul (proteina virală) este utilizat pentru a captura
anticorpul derivat din ser (IgG, IgM sau IgA); sau testarea se poate face folosind un
test imunoenzimatic legat de enzime (enzyme-linked immunoassay, ELISA), care
este mai complicat, dar cu caracter mai cantitativ. IgM este de obicei cel mai vechi
anticorp detectat și în general dispare la câteva zile după infecție. IgG se manifestă
de obicei după IgM, dar este foarte specific pentru proteinele virale și rămâne
prezent după boală și conferă o mare parte din imunitate. 11,12 Dispozitivele POC sunt
mai simplu de utilizat decât ELISA, necesită mai puține echipamente și sunt mai
puțin costisitoare. Ele oferă cele mai bune rezultate la 15 zile sau mai mult după
infecție sau la aproximativ 10 zile după simptome.
Graficul prezentat în fig. 4 oferă contextul pentru evoluția infecției și când anumite
teste sunt cele mai eficiente. Rețineți diferențele semnificative de timp dintre infecție
și boală.13,14 După cum este descris, deși ARN-ul viral și antigenul apar în același
timp, testele moleculare sunt mai sigure deoarece amplifică semnalul viral la un
moment mai timpuriu. Testele antigenice necesită o încărcare virală destul de mare
pentru a fi exacte și, de obicei, sunt corecte concomitent cu apariția simptomelor, la
aproximativ 5 zile după infecție. Testele bazate pe anticorpi nu sunt de încredere
până în ziua 15+, deoarece durează atât de mult până când răspunsul imun al
organismului are un nivel sau titru de anticorpi suficient de ridicat. De reținut, de
asemenea, că fig. 4 reprezintă situații medii; boala COVID-19 a oricărui individ poate
varia de la medie.

(4) EVALUAREA EXACTITĂȚII TESTĂRII / TESTULUI

Un număr de parametri cheie pot fi utilizați pentru a evalua testarea:

a) Sensibilitate
Aceasta este o măsurare a gradului de precizie a unui test diagnostic pentru o
persoană care este pozitivă la virus. După cum s-a menționat anterior, testele
moleculare, deși durează adesea cel mai mult și sunt cele mai costisitoare, sunt cele
mai sensibile. Sensibilitatea este capacitatea unui sistem de testare de a identifica
corect acele cazuri care au boala (rata pozitivă adevărată). Astfel, dacă există 100
cazuri care au pneumonie și testul identifică 80, rata de sensibilitate este de 80%;
acest lucru înseamnă că 20 cazuri din 100 au fost ratate (rata falsului negativ =
20%). Când testul nu reușește să confirme un rezultat pozitiv cunoscut, acesta se
numește fals negativ.15,16
b) Specificitate
Inversul sensibilității, specificitatea este o măsură a modului exact în care un test
diagnostic sau un test de anticorpi indică în mod corect un negativ cunoscut. Când
un test arată un rezultat pozitiv pentru o persoană care nu este de fapt pozitivă,
acest lucru se numește fals pozitiv. Specificitatea este capacitatea unui sistem de
testare de a identifica acele cazuri care nu au boala (rata negativă adevărată sau
rata fals pozitivă). Deci, dacă există 50 cazuri testate care sunt negative pentru
boală și 40 sunt identificate ca fiind negative și 10 pozitive, rata specificității este de
80%, iar rata fals pozitivă este de 20%.

Un exemplu similar, dar în alt domeniu, poate fi reprezentat de modul de acțiune al

scanerelor de securitate ale unui aeroport. Acestea identifică toate obiectele care
prezintă chiar și cea mai mică suspiciune de a fi o cauză de pericol pentru clienții
sau personalul aeroportului. Aceasta înseamnă că, deși aceste dispozitive prezintă
un nivel ridicat de sensibilitate, cel mai adesea identifică obiecte care nu prezintă
niciun pericol pentru nimeni. Dacă doar 10 din 100 articole suspecte detectate de
scaner sunt considerate de fapt periculoase, scanerul prezintă multe falsuri pozitive
(90%) și, prin urmare, are un nivel scăzut de specificitate. 15,16
c) Valoare predictivă pozitivă
Această valoare se calculează prin determinarea numărului de pozitivi adevărați
peste numărul de pozitivi adevărați plus falși pozitivi (adică, adevărații pozitivi
deasupra totalului de pozitivi).15,16
d) Precizia
Fiind o formulă care utilizează atât sensibilitatea, cât și specificitatea, acuratețea
este un număr unic care indică eficacitatea generală a unui test.

e) Limita de detectare
Aceasta este cea mai mică concentrație a unui analit care poate fi detectată în mod
sigur (de obicei cu încredere de 95%).
(5) TESTAREA ÎN CABINET ȘI EFECTUL ASUPRA ANXIETĂȚII 
Siguranța pacientului și a angajaților dintr-un cabinet stomatologic poate fi sporită
prin testarea pacientului înainte de o vizită dentară și prin testarea constantă a
personalului. Testele pot fi efectuate prin colectarea de salivă, sau probe nazale ori
nazo-faringiene și trimiterea probelor la un laborator comercial; alternativ, în
cabinetul dentar se poate realiza testarea POC (point-of-care, POC). Fiecare
modalitate de testare are argumente pro- și contra, și atât profesioniștii din domeniul
stomatologiei, cât și pacienții pot avea temeri și anxietăți legate de testarea COVID.
Anxietatea COVID și rolul testării
Pandemia COVID-19 a creat ravagii asupra sănătății fizice a celor afectați și a
sănătății mintale a populației generale. La nivel global au apărut, sau s-au accentuat
major, probleme precum stresul, anxietatea, depresia, insomnia, negarea, furia și
frica.17 La începutul pandemiei (martie 2020) impactul COVID-19 a fost remarcabil.
Percepțiile cu privire la probabilitatea de a se infecta, moartea și măsurile de
prevenire a infecției au fost asociate cu o suferință mentală crescută. 18 Un studiu
realizat în perioada aprilie-septembrie 2020 a constatat rate ridicate de depresie
(55%), de anxietate (65%) și creșterea consumului de alcool. 19
Deși traiul și funcționarea în timpul unei pandemii sunt stresante pentru toată lumea,
studiile timpurii au demonstrat impactul profund în special asupra furnizorilor de
asistență medicală20,21. Sesiunile de consultare cu profesioniștii din domeniul sănătății
au relevat multiple surse de anxietate, inclusiv accesul la PPE (personal protective
equipment, PPE), expunerea potențială la COVID-19, lipsa de acces la testare,
incertitudinea sprijinului instituțional, accesibilitatea pentru îngrijirea copiilor, sprijinul
pentru nevoile familiei, capacitatea de a oferi îngrijire competentă și lipsa accesului
la informații sau la comunicări actualizate. 22
Răspunsurile psihologice și de adaptare au fost studiate în asociere cu epidemiile
din trecut, cum ar fi H1N1, Ebola, SARS și MERS – sindromul respirator din Orientul
Mijlociu (Middle East respiratory syndrome)23 și au inclus anxietatea / frica, depresia,
furia, vinovăția, durerea, pierderea și stigmatizarea, dar și un sentiment mai mare de
abilitare, compasiune față de semeni și educarea celorlalți despre epidemie.
Strategiile de adaptare au inclus adecvarea axată pe probleme, căutarea sprijinului
social, evitarea și evaluarea pozitivă a situației.
În cadrul unui studiu efectuat în perioada de vârf timpurie a pandemiei pe studenții la
medicină din SUA 30,6% au confirmat prezența anxietății și 24,3% au răspuns
afirmativ pentru depresie, cu scoruri semnificativ mai mari la respondenții de sex
feminin.24 Aceste cifre au fost mai mari în comparație cu studiile pre-pandemice la
studenții din domeniul medical. Într-un alt studiu, s-a constatat că educația medicală
protejează studenții la medicină împotriva fricii, sugerând că informațiile și
cunoștințele pot fi o intervenție valoroasă pentru a reduce anxietatea. 25 Nivelurile de
anxietate prin auto-raportare au fost mai mari la igieniștii dentari (25,7%) 26 decât la
stomatologi (14,8%),20 sugerând că deținerea controlului ar fi echivalat cu un nivel
mai redus de anxietate; totuși, aceste date au fost colectate în două studii diferite și
este posibil să nu fie comparabile.
Într-un studiu care s-a concentrat pe experiențele de viață ale lucrătorilor din
domeniile esențiale în primele etape ale pandemiei COVID-19, s-a observat un
impact negativ asupra vieții de zi cu zi, a interacțiunilor cu ceilalți, a nivelurilor de
stres și a plăcerii vieții, dar și un impact pozitiv asupra îngrijirii față de alții și a celei
personale, și a exercițiilor fizice.27 În rândul lucrătorilor din domeniile esențiale,
practicienii din sectorul dentar s-au temut semnificativ mai puțin decât furnizorii de
îngrijire medicală non-dentară și cei de servicii non-medicale. În special,
cunoașterea rezultatelor unui test de anticorpi s-a raportat că ar scădea nivelul de
stres și anxietate. De asemenea, testarea anticorpilor în condițiile unui cabinet
dentar s-a efectuat cu mare acceptabilitate. Acest lucru sugerează că testarea pe
scară largă și testarea în mod specific în contextul îngrijirii dentare poate ajuta la
atenuarea stresului și anxietății asociate cu o pandemie.
Există o lipsă de dovezi atât cantitative, cât și calitative din studiile efectuate în
timpul sau după epidemii și pandemii de boală care să poată selecta acele intervenții
benefice pentru rezistența și sănătatea mintală a lucrătorilor din prima linie. 28 Într-o
recenzie sistematică a intervențiilor utilizate în timpul unei epidemii/pandemii nu a
existat o includere specifică a utilizării testelor pentru a aborda anxietatea.
Intervențiile studiate au inclus instruirea, comunicarea, consilierea și serviciile
psihologice. Este posibil ca testarea să se încadreze într-un domeniu de instruire
și/sau de comunicare, dar în mod clar sunt necesare studii mai definitive pentru a
delimita rolul specific pe care îl poate juca testarea.
Într-un studiu al pacientelor și al personalului din domeniul obstetricii efectuat în
timpul pandemiei COVID-19, au fost stabilite percepțiile unui program de testare
universitară.29 În rândul pacientelor de obstetrică spitalizate 72,4% au afirmat că
testarea nu le-a influențat anxietatea. Acestea au recunoscut că situația se datora
probabil faptului că au fost spitalizate și au rămas în pericol de infectare. În schimb,
personalul din sălile de travaliu și de naștere a reflectat asupra impactului
programului de testare universală și 54,5% și-au exprimat aprecierea pentru testarea
universală. Acești autori au concluzionat că un program de testare a îmbunătățit
satisfacția angajaților și a redus anxietatea.

Următoarele secțiuni descriu testarea în laborator și testarea POC (point-of-

care, POC) în cabinet, inclusiv modul în care poate fi efectuată în cabinetul
stomatologic.
Testarea în laborator
Testarea în laborator necesită ca un pacient sau un angajat din domeniul sănătății
dentare să se deplaseze la o locație de testare pentru colectarea salivei și/sau a
specimenului nazal sau nazo-faringian. Alternativ, pacientul poate veni la cabinetul
stomatologic pentru prelevarea specimenului sau specimenul poate fi colectat acasă
și apoi trimis peste noapte la laborator.

Testarea PCR (polymerase chain reaction, PCR) în laborator este, în general, mai

precisă decât testele POC antigenice, dar rezultatele sunt întârziate, deoarece este
nevoie de timp pentru ca eșantionul să ajungă la laborator și să fie procesat. Astfel,
rezultatele probelor PCR primite în cabinetul stomatologic pot fi vechi de câteva zile.
Testarea la punctul de acordare a îngrijirii medicale
Testarea POC (point-of-care, POC) se poate face când un pacient intră în cabinetul
stomatologic sau când este așezat în sala de tratament. Când se efectuează un test
antigenic cu POC, este necesar spațiu adecvat pentru a obține specimenul nazal de
la pacient. Pacienții care ajung la cabinetul stomatologic cu mașina ar putea fi rugați
să aștepte în mașinile lor până la finalizarea testului. În caz contrar, este necesar un
spațiu suficient pentru a permite pacientului să aștepte în siguranță. Testele POC
efectuate într-un cabinet stomatologic durează în general 15 minute pentru a fi
finalizate și sunt antigenice; unele necesită utilizarea unui instrument pentru a citi
rezultatele testelor de pe banda de testare sau din cartușul de testare, în timp ce
altele sunt sisteme autonome care nu necesită un cititor. 17
Pentru a rezuma această secțiune privind anxietatea COVID-19 și rolul testării în
cabinetul stomatologic, există o parte de literatură referitoare la rolul testelor ca fiind
mai mult decât instrumente de diagnostic. 30-32 Testele oferă reasigurare furnizorilor de
servicii medicale în fața incertitudinii și pot fi un beneficiu pentru pacienți. Pacienții
ale căror cereri de testare sunt îndeplinite au o satisfacție mai mare față de furnizorii
lor de asistență medicală, în timp ce refuzul testelor duce la o satisfacție mai mică a
pacientului.33 Screeningul medical de către dentiști este apreciat în mod favorabil de
către pacienți și furnizori și poate fi utilizat pentru a identifica în mod eficient pacienții
care ar beneficia de monitorizarea medicală 34,35.

DINCOLO DE COVID-19
Stomatologia este unică prin capacitatea sa de a oferi o funcție valoroasă, uneori
salvatoare de vieți. Mulți oameni nu își vizitează medicii până nu se simt rău, sau
după ce au așteptat într-atât de mult încât pot ajunge foarte bolnavi și, eventual,
dincolo de limita la care tratamentul le poate modifica starea. Totuși, aceiași indivizi
își pot consulta igienistul și/sau medicul dentist cel puțin de două ori pe an. De
aceea, profesioniștii din domeniul stomatologiei pot juca un rol esențial din ce în ce
mai mare în sănătatea pacientului lor prin utilizarea unor teste ușor de administrat, la
punctul de îngrijire medicală, sigure și rapide, pentru o gamă largă de condiții
(inclusiv sistemice).

Criza COVID, care de altfel este covârșitor de devastatoare, poate oferi

profesioniștilor dentari o oportunitate de a îmbunătăți rezultatul sănătății publice
pentru mulți pacienți, inclusiv pentru cei care ar putea trece în mod obișnuit
neobservați și netratați.37 În plus, dovezile sugerează, de asemenea, că testarea
pentru toate părțile societății ca urmare a acestei pandemii și pentru viitorul imediat
va fi utilă în scopul ameliorării anxietății în populația generală.