Sunteți pe pagina 1din 5

PROIECT

EPOPEEA LUI GHILGAMES

ELEV:
BAISAN ANNAIS NICOLE
CLASA A VA C
EPOPEEA LUI GHILGAMEȘ
Operă literară vestită a Orientului Antic, Epopeea lui Ghilgameș povestește
despre faptele regelui din orașul Uruk, din Mesopotamia. Aceasta a fost închinată
prieteniei dintre regele Ghilgameș (care, în opinia istoricilor, ar fi domnit în jurul
anului 2500 î.Hr.) și voinicul Enkidu. Zeul Cerului, Anu, l-a creat pe Enkidu spre a-l
pedepsi pe Ghilgameș pentru comportamentul său, deoarece supușii acestuia s-au
plâns zeilor. Ghilgameș l-a învins în luptă pe Enkidu, iar, în cele din urmă, cei doi au
devenit prieteni nedespărțiți, reușind împreună să îl răpună pe uriașul Humbaba. După
moartea prietenului său, Ghilgameș a plecat într-o lungă călătorie pentru a găsi iarba
tinereții și a nemuririi. În cele din urmă, deși a găsit planta căutată, el nu a reușit să o
păstreze, fiind nevoit să accepte faptul că este un simplu muritor. Epopeea reprezintă
cea mai veche operă literară despre prietenie, fiind un model pentru întreaga cultură
umană.

Epopeea lui Ghilgameş reprezintă cel mai vechi text literar păstrat până
astăzi. Ghilgameș, un rege legendar din Uruk, pe jumătate om, pe jumătate zeu, care a
fost înzestrat la naștere cu însușiri ieșite din comun, a săvârșit fapte de vitejie
împreună cu Enkidu, o creatură umană, dar cu trăsături sălbatice, conceput de zei
anume pentru a-i fi prieten. Moartea acestuia îi provoacă o suferință fără margini lui
Ghilgameș și îl obligă să plece în căutarea vieții veșnice, la singurul care deținea
secretul, Ut-napiștim, supraviețuitor al Marelui Potop. Poemul sfârșește cu reîntâlnirea
dintre Ghilgameș și Enkidu, readus pentru o clipă la viață prin rugăciunile neîncetate
ale prietenului său și dialogul dintre cei doi pe tema vieții și a morții.

Apariţia scrisului a permis păstrarea, de-a lungul secolelor şi mileniilor, a unor


mari realizări culturale ale oamenilor. Un exemplu este faimoasa Epopee a lui
Ghilgameş.

Ce fel de realizare culturală este Epopeea lui Ghilgameş? Epopeea lui


Ghilgameş este o operă literară, care tratează un subiect legendar. Ideile şi
sentimentele autorilor sunt exprimate sub forma descrierii unor întâmplări.
Timp istoric. Epopeea lui Ghilgameş datează din mileniul al III-lea î.Hr. şi este
cea mai veche scriere literară păstrată.

Spaţiu istoric. Sudul Mesopotamiei, regiune numită în Antichitate Sumer, este


spaţiul istoric în care a luat naştere Epopeea lui Ghilgameş.

Cine este autorul Epopeii lui Ghilgameş? Autorul este anonim. Iniţial, poemul a
circulat pe cale orală; creatorii anonimi au îmbogăţit, de-a lungul timpului, creaţia
literară, sporindu-i valoarea artistică. Odată cu inventarea scrierii cuneiforme,
versurile poemului au fost imortalizate prin gravarea lor pe tăbliţe arse de lut. S-au
păstrat 12 tăbliţe, dintre care cea mai mare conţine circa 300 de versuri.

Care este tema poemului? Tema poemului se referă la efortul oamenilor de a


obţine fericirea prin viaţă veşnică şi tinereţe fără bătrâneţe. De asemenea, Epopeea lui
Ghilgameş este un poem dedicat prieteniei. Personajul principal al poemului este
regele cetăţii Uruk, Ghilgameş. Acesta duce o viaţă plină de desfătări, care provoacă
nemulţumirea supuşilor săi. De aceea, ascultând rugăciunile oamenilor, zeii creează
un bărbat, o fiinţă sălbatică cu o forţă extraordinară, pe Enkidu. Cei doi se luptă, dar
ajung să se preţuiască reciproc şi între ei se naşte o sinceră prietenie. Ghilgameş şi
Enkidu săvârşesc fapte măreţe, ceea ce le atrage admiraţia oamenilor. Zeiţa Iştar se
îndrăgosteşte de Ghilgameş, dar este respinsă de regele din Uruk. Zeiţa hotărăşte să se
răzbune şi trimite o boală cu care îl răpune pe Enkidu. Peste măsură de îndurerat,
Ghilgameş încearcă să evite soarta prietenului său. El pleacă în căutarea leacului care
să îi dăruiască viaţa fără de moarte şi tinereţea fără bătrâneţe. El găseşte o iarbă
miraculoasă pe care doreşte să o ducă locuitorilor din Uruk. Pe drum însă, leacul îi
este furat de un şarpe. Astfel, Ghilgameş se convinge că oamenilor nu le este hărăzită
viaţa veşnică. Epopeea este şi un izvor istoric important, întrucât oferă istoricilor
informaţii preţioase despre cum trăiau oamenii din Mesopotamia acum câteva mii de
ani.

Cea mai veche poveste păstrată până în ziua de azi în forma sa scrisă
este Epopeea lui Ghilgameș, datând din secolul XXI î.H. Ghilgameș ar fi fost un rege
al orașului-stat Uruk, domnind cândva între secolele XXVIII–XXVI î.H. El a fost
venerat ca zeu după moartea sa, iar legendele și poveștile au devenit epopee. Epopeea
descrie soarta lui Ghilgameș, regele aspru al Urukului. Zeii nemulțumiți îl trimit pe
sălbaticul Enkidu ca să-l pedepsească pe rege pentru cruzimea sa. Dar Ghilgameș îl
învinge pe Enkidu și cei doi se împrietenesc. Poemul descrie lupta eroului cu soarta
inevitabilă, cu voința zeilor și cu forțele supranaturale în încercarea de a deveni
nemuritor.

Aproape jumătate din cele 3 600 de versuri originale ale poemului s-au păstrat
pe 12 tăblițe de lut ars. Restul au fost distruse ori s-au pierdut. Textul epopeei a
supraviețuit în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, în versiunea sa akkadiană, în
secolul al VII-lea î.H. Numeroase variante au fost traduse și păstrate de-a lungul
secolelor în societățile antice mesopotamiene.

Prima mare epopee din istoria lumii, Epopeea lui Ghilgameș, a fost redactata
de scribii din Mesopotamia, în scriere cuneiforma, pe douăsprezece tablițe de lut.
Aceasta descrie faptele de vitejie si suferințele lui Ghilgameș, legendarul rege al
orasului-stat Uruk, care a domnit la sfârșitul mileniului al IV-lea î.H. Poemul
povesteste aventuri minunate și întâmplări miraculoase, cu profunde învățături
morale. Ghilgameș, parțial om, parțial zeu, pleacă în căutarea vieții veșnice după ce a
fost pedepsit de zeii nemulțumiti de felul în care își asuprea poporul. Enkidu, creat din
argilă de zei pentru a-l osândi pe Ghilgameș, se luptă, apoi se împrietenește cu el,
atrăgând mânia zeilor. Împreună, ei reușesc să înfrângă un monstru. Pentru că
Ghilgameș a intrat în conflict cu zeița Iștar, aceasta îl trimite pe Taurul Cerului să-l
omoare. Enkidu reușește să ucidă taurul, apărându-și prietenul. Apoi, el visează că
unul dintre ei trebuie să moară ca pedeapsă pentru nesupunerea lor. Hotărăște să fie el
cel care se sacrifică. Ghilgameș suferă și pleacă în căutarea unui erou care a
supraviețuit potopului, sperând că acesta îi va dezvălui secretul vieții și al morții.

Această operă literară ne oferă informații cu privire la mitologia sumerienilor,


la societatea lor, ne descrie unele activități precum vânătoarea și păstoritul. Autorul
necunoscut a realizat un tablou al bucuriilor și suferințelor omenești.

Epopeea lui Ghilgameș rămâne cel mai vechi imn închinat omului cunoscut
până astăzi, care îmbogățește moștenirea culturală universală.
BIBLIOGRAFIE

1. Magda Stan, Istorie: manual pentru clasa a V-a, Bucureşti, Litera, 2017.


2. Doina Burtea, Florin Ghețău, Liuba Sazon-Ghiorghiță, Alina Perțea, Istorie:
manual pentru clasa V-a, București, Aramis Print, 2017
3. Maria Mariana Gheorghe, Vasile Ionescu, Irina Ema Săvuță, Aurel Constantin
Soare, Istorie: manual pentru clasa a V-a, București, Corint Books, 2017
4. Valentin Băluțoiu, Maria Grecu, Istorie. Manual pentru clasa a V-a, București,
Editura Didactică și Pedagogică, 2017
5. Stan Stoica, Dragoş Sebastian Becheru, Istorie : manual pentru clasa a V-a,
Bucureşti, CD PRESS, 2017

6. Epopeea lui Ghilgameș,în românește de Virginia Șerbănescu, Editura Mondero, București, 2008
7. Mitologie Generală, Victor Kernbach-1989, pag. 203

S-ar putea să vă placă și