Preistoria 

(însemnând "înaintea istoriei" și provenind din cuvintele latine pre - "înainte" și historia

- "istorie"), reprezintă prima epocă din istoria societății omenești și se referă la intervalul de timp de
la primele urme umane, până la apariția documentelor istorice scrise. Ea se mai numește și epoca
străveche.
Epoca preistorică a durat de o mie de ori mai mult decât celelalte epoci istorice luate la un loc,
aproximativ 6 milioane de ani. Ea începe odată cu apariția lui Australopitecus și se termină cu
apariția orașelor și scrierii. În viziunea evoluționistă, preistoria se consideră că ar fi începutul
procesului de antropogeneză (transformarea unor specii de maimuțe antropoide în oameni) și a
durat până la apariția scrisului sau a primelor state. Alte teorii despre originile omului pun în lumină
repere temporale diferite; antropologia reprezintă astăzi o variantă aproape unanim acceptată de
lumea științei, fiind, de departe, teoria cea mai bine documentată arheologic. Procesul de
antropogeneză se explică ca urmare a schimbărilor climei, florei și faunei Pământului.
Cele mai vechi urme au fost descoperite pe teritoriul Africii, având o vechime de peste 2,5 milioane
de ani, în zona Riftului. În această zonă, soții Louis (1907-1972) și Mary Leakey au identificat primul
craniu aproape complet al unui hominid, aparținând genului Australopithecus, denumit „maimuța din
sud”, datând precis între 1,9 -1,7 milioane de ani. Creierul acestui hominid era o treime din cel al
omului actual. Forma craniului indică un mers biped (în două picioare), membrele anterioare nefiind
folosite pentru obținerea echilibrului, ca în cazul maimuțelor. Aici, în Valea Riftului, au fost depistate
peste 50 de cranii (la Olduvai), fenomen care ar indica acest spațiu ca fiind centrul de apariție al
speciei hominizilor[1].

Cuprins

 1Antropogeneza
o 1.1Originile omenirii
o 1.2Leagănul African
o 1.3Făuritorii de unelte
o 1.4Descoperitorii focului
o 1.5Supraviețuitorii
 2Unelte, arme și ocupații
o 2.1Epoca pietrei
 3Organizarea socială și viața spirituală
o 3.1Forme de organizare socială
o 3.2Viața spirituală
o 3.3Arta
 4Legături externe
 5Note

Antropogeneza[modificare | modificare sursă]

Evoluția umană
Comparație între cranii

Proconsul

Cea mai realistă și disputată teorie a apariției omului, este teoria evoluționista a lui Charles Darwin.
Teoria presupune că speciile evoluează nu atât datorită mutațiilor, care sunt rezultatul hazardului, ci
datorită adaptării la mediu. Presiunea mediului duce la selecție naturală; speciile care nu pot să se
adapteze la noile condiții pot să dispară, lăsând loc celor care au, în parte, datorită mutațiilor, acest
potențial adaptiv.
Factorii care au influențat antropogeneza au fost: varietatea mediului înconjurător, sursele de hrană,
concurența cu alte specii pentru habitat, comportamentul general al primatelor, gradul de
izolare/contact între populații. La nivel anatomic, schimbările care indică evoluția spre umanitate au
fost: schimbarea poziției în mers și adoptarea mersului biped; modificarea membrelor și a coloanei,
ceea ce a permis dezvoltarea brațelor și eliberarea mâinilor de rolul lor în deplasare pentru a le face
apte pentru activități dedicate mâinilor; lărgirea bazinului și adâncirea acestuia (modifică durata de
sarcină și mecanica nașterilor); coborârea laringelui - ce va permite posibilitatea formării unor sunete
mai complexe, dezvoltându-se limbajul; creșterea cutiei craniene - ce va permite deținerea unui
volum cerebral mai crescut. La nivel cerebral, schimbările pot fi identificate pe baza modificărilor
cutiei craniene. Aceasta indică creșterea ariilor anterioare (lobii frontali) după evoluția occipitalului,
precizarea ariilor corticale, dezvoltarea creierului prin apariția circumvoluțiunilor. La nivel
comportamental, schimbările par mai dramatice. Ele vizează comportamentul legat de obținerea
hranei (vânătoarea diurnă și cooperativă, prezența uneltelor, repartiția sarcinilor pe sexe),
comportamentul de grup (raportul dintre adulți, raportul dintre adulți și copii, tipul de comunicare),
abilitățile de comunicare (limbajul/apariția elementelor de gândire abstractă).
Folosind focul pentru gătit, acesta era asemeni unui stomac extern pentru a descompune alimentele,
eliberând mai multe calorii și obținând mai multă energie. Înainte de stăpânirea focului, oamenii erau
nevoiți să mestece și să digere cu greu carnea, iar focul a contribuit la diminuarea digerării,
scăderea în volum a stomacului și a maxilarului și la dezvoltarea altor organe, precum creierul.[2]