Arăneag, Arad

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Question book-4.svg
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a
afirmațiilor pe care le conține.
Arăneag
— sat —
Arăneag se află în RomâniaArăneagArăneag
Arăneag (România)
Poziția geografică
Coordonate: 46°15′7″N 21°46′34″E
Țară Flag of Romania.svg România
Județ Actual Arad county CoA.png Arad
Comună Târnova
SIRUTA 12536
Prima atestare 1390
Altitudine 165 m.d.m.
Populație (2011)
- Total 373 locuitori
Fus orar EET (+2)
- Ora de vară (DST) EEST (+3)
Cod poștal 317361
Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Arăneag este un sat în comuna Târnova din județul Arad, Crișana, România.

Arăneag în Harta Iozefină a Comitatului Arad, 1782-85

Situat la poalele munților Zarandului și la 7 km de Tarnova, satul Araneag se
mândrește cu o vechime atestată documentar încă din secolul XIV, punându-l alături
de alte localitați foarte importante pe vremuri. O legendă spune că denumirea ar
veni din maghiară, de la ARANY AG ce se traduce prin „creanga de aur” fapt ce ar
putea deriva de la fostele mine de aur (sau Bai) aflate în hotarul satului și pe
care bătrânii satului înca le mai știu, iar altă legendă ar spune că denumirea vine
de la primul locuitor întâlnit în zonă de către autoritațile vremii ce voiau să dea
nume satului, locuitor ce s-ar fi numit NEAGU și care tocmai își ara țarina: de
aici ar veni ARA NEAGU = ARANEAGU. Prima atestare oficială a satului o constituie
Diploma regelui Sigismund al Ungariei din 14 august 1390 în care, alături de alte 5
districte românești (districtus olahales) din Comitatul Zarandului este pomenit și
Araneagul în grafia ARANAGH. În 1441 este pomenit „voevodat” în componența cetății
Siria, iar în 1444, când cetatea Siria este cedată lui Iancu de Hunedoara, alături
de alte 140-160 de localități, este pomenit ți „districtul Araneag”.

Tot „voevodat” este pomenit și în 1464, când regele Matei Corvin cedează aceeași
cetate Siria, familiei Bathony. În anii 1493-1494 este pomenit în vechile documente
chiar „voevodul Vasile de Arăneag” „Urbariul domeniului Cetății Siria” din 1525
consemnează că la acea dată satul „roise” existând acum 4 sate Arăneag: Felse-,
Zekes-, Medves- si Also-Araneagh care impreuna aveau 92 de familii. La
recensamantul sau „Conscriptia” din 1746, satul se adunase din nou și era format
din numai 41 de familii, pentru ca la inceputul secolului XX (în anul 1910) sa aibă
1205 suflete.

Din punct de vedere religios, satul a fost dintotdeauna de veche credință ortodoxă,
consemnandu-se existența încă din 1525 a unor „preoți ortodocsi” - Ioan in
Araneagul de Jos si Nicolae in Araneagul de Mijloc - iar in 1746 preotul se numea
Sav. Satul avea biserica de lemn, consemnata din 1734 - cu hramul Adormirea Maicii
Domnului - iar din 1870 dăinuie actuala biserică zidită din piatră cu hramul celei
vechi. Locuitorii se ocupau în principal cu creșterea vitelor și cultivarea
pământului, dar mai produceau și țuică având câteva „caldari” pentru asa ceva, iar
prin 1851 aveau chiar si 9 mori mici de parau cu care isi macinau „bucatele”. Spre
sfarsitul secolului trecut unii din ei construiau si ciubere, cazi, troace sau
linguri din arin, cu care ajungeau spre vanzare chiar și in targurile din Baia,
Giula si Seghedin din actuala Ungarie. La sfârșitul secolului XIX și început de
secol XX s-a făcut exploatarea padurilor din zona in sistem intensiv, fapt ce a dus
la construirea unei linii ferate inguste ce facea legatura intre exploatatiile
forestiere de la Casoaia si localitatea Pancota, de unde lemnul era dus mai departe
pentru prelucrare. Chiar și acum se mai vad foarte bine urmele „strecului” ce
ocolea satul pe la vest, urme ce constau în poduri solide, unele folosite încă la
circulație.

În vremurile din urmă, satul a suferit acelasi fenomen de îmbătrânire ca

majoritatea localitaților din zonă, el trăind acum mai mult din amintirile frumoase
ale trecutului, și mai sperând totuși ca până la urmă cineva va fi fermecat și
interesat de frumusețea locurilor sale.