Curs 5.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

5.1. Consideraţii generale

Realizarea consecventă a obiectivului major al unei întreprinderi – maximizarea

valorii sale – poate avea loc numai în condiţiile unei activităţi profitabile şi de menţinere
a echilibrului financiar.
Logica analizei echilibrului financiar este aceea de judecare a deciziilor ce s-au luat
la nivelul întreprinderii din punct de vedere al asigurării surselor de finanţare necesare
acoperirii nevoilor de finanţat. În acest caz echilibrul financiar trebuie privit ca egalitatea
dintre sursele de finanţare şi mijloacele patrimoniale constituite pe baza acestora din
punct de vedere al includerii acestora pe ciclurile de operaţiuni ale întreprinderii
(investiţii, exploatare, finanţare), adică după natura lor - echilibrul financiar fiind necesar
a fi analizat pe baza bilanţului funcţional.
Analiza pe baza bilanţului financiar relevă formarea echilibrului financiar după deciziile de
alocare pe cicluri de operaţiuni, echilibrul de această dată fiind dat de egalitatea dintre
sursele de finanţare şi mijloacele patrimoniale constituite pe baza acestora din punct de
vedere al termenelor de exigibilitate respectiv a termenelor de lichiditate.
Judecarea echilibrului financiar după bilanţul funcţional pune în evidenţă deciziile
de alocare pe cicluri de operaţiuni a surselor şi nevoilor, respectiv judecarea pe bilanţul
financiar pune în evidenţă consecinţa acestor decizii din punct de vedere al includerii pe
termene a surselor şi nevoilor, adică a modului concret de îndeplinire a condiţiilor de
lichiditate şi solvabilitate ale întreprinderii.

ECHILIBRUL FINANCIAR

Adecvarea surselor Adecvarea surselor

şi nevoilor după şi nevoilor pe
natură termene
Bilanţ funcţional Bilanţ financiar

Fig.1. Cele două perspective de abordare ale echilibrului financiar

În această abordare a utilităţii celor două tipuri de bilanţuri în analiza echilibrului

financiar, considerăm că analiza pe baza bilanţul funcţional premerge analizei pe baza
bilanţul financiar (prima dată se iau decizii de acoperire a nevoilor pe baza surselor, apoi
„se verifică” respectarea criteriilor de lichiditate şi solvabilitate), analiza pe cele două
instrumente fiind necesară cel puţin din punct de vedere al complementarităţii lor.
Din punct de vedere practic analiza echilibrului financiar se poate realiza pe baza
indicatorilor de echilibru de natura: fondului de rulment, necesarului de fond de rulment
şi trezoreriei respectiv prin intermediul ratelor de finanţare.
Aprecierea stării de echilibru financiar se face în principiu, prin „soldarea”
fondului de rulment respectiv a necesarului de fond de rulment în nivelul trezorerie,
echilibrul financiar fiind considerat atins atunci când exerciţiul financiar se încheie cu
trezorerie nulă. Existenţa şi menţinerea unei trezorerii nule este foarte dificil de realizat,

1
manifestându-se ca o tendinţă, fapt pentru care se constituie ca un obiectiv permanent al
politicii financiare a întreprinderii.
Acest indiciu de bază al echilibrului financiar nu înseamnă atingerea integrală a
echilibrului financiar, pentru că apar o serie de întrebări a căror răspunsuri pot pune la
îndoială concluzia iniţială, cum ar fi:
1. Care sunt relaţiile dintre surse şi mijloace din punct de vedere al termenelor de
lichiditate respectiv exigibilitate şi care este contribuţia acestor relaţii la formarea
nivelului trezoreriei?
2. Care sunt relaţiile dintre surse şi mijloace din punct de vedere al contribuţiei acestora
la ciclurile de operaţiuni, respectiv la generarea soldului de trezorerie?
3. Care sunt elementele structurii financiare? Se asigură realizarea cel mai scăzut cost al
capitalului?
4. În ce stadiu de află întreprinderea şi ce strategii de afaceri adoptă?
5. În ce limite ale trezoreriei negative sau pozitive se apreciază că s-a realizat echilibrul
financiar?

5.2. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului funcţional

Obiective:
Se urmăreşte realizarea echilibrului financiar prin adecvarea surselor la nevoi, după
natura acestora, pe următoarele direcţii ce corespund cicluri de operaţiuni derulate de
întreprindere:
o echilibrul ciclului de investiţii, prin compararea capitalurilor permanente cu
activele imobilizate, care generează fondul de rulment;
o echilibrul ciclului operaţional, prin compararea activelor circulante cu
obligaţiile de natură financiară scadente pe termen scurt, care generează necesarul
sau nevoia de fond de rulment;
o echilibrul ciclului global, prin compararea echilibrului pe termen mediu şi lung
cu cel pe termen scurt, care generează trezoreria.

Baza de pornire a analizei echilibrului financiar pe baza bilanţului funcţional în

abordare dinamică este respectarea egalităţilor:
▪ Active aciclice (stabile) = Surse aciclice (stabile), adică nevoile procesului
investiţional să fie acoperite din surse aciclice, specifice procesului investiţional;
▪ Active ciclice = Surse ciclice, adică nevoile procesului de exploatare să fie finanţate
din surse ciclice specifice procesului de exploatare, iar nevoile curente din afara
exploatării să fie finanţate din surse curente din afara exploatării.

5.3. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului financiar

Obiectiv:
Aprecierea echilibrului financiar pe termene:
o echilibrul pe termen mediu şi lung, prin compararea capitalurilor permanente cu
activele imobilizate, care generează fondul de rulment;
o echilibrul curent sau pe termen scurt, prin compararea activelor circulante cu
obligaţiile de natură financiară scadente pe termen scurt, care generează necesarul
sau nevoia de fond de rulment;

2
 o echilibrul global, prin compararea echilibrului pe termen mediu şi lung cu cel pe
termen scurt, care generează trezoreria.

Baza de pornire a analizei echilibrului financiar pe baza bilanţului financiar este

respectarea egalităţilor:
▪ Active imobilizate = Capital permanent, adică activele cu termene de lichiditate de
peste un an sunt finanţate din surse cu termene de exigibilitate corespunzătoare (mai
mare de un an);
▪ Active circulante = Datorii pe termen scurt, adică activele cu termene de lichiditate
mai mică de un an sunt finanţate din surse cu termene de exigibilitate corespunzătoare
(mai mică de un an).
Respectarea celor două egalităţi de principiu, practic este imposibil de realizat
datorită, în principal, neconcordanţei dintre durata medie a lichidităţii activului şi durata
medie de exigibilitate a pasivului.

5.3.1. Analiza echilibrului financiar pe termen mediu şi lung

5.3.1.1. ANALIZA NIVELULUI ŞI DINAMICII FONDULUI DE RULMENT

Fondul de rulment (FR) reprezintă excedentul de resurse financiare care se

degajă în urma acoperirii activelor permanente din resursele permanente şi care poate fi
folosit pentru finanţarea nevoilor curente. Practic fondul de rulment este partea din
capitalul permanent care depăşeşte valoarea imobilizărilor nete şi este destinată finanţării
activelor circulante.
Când sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente spunem că
întreprinderea dispune de un fond de rulment care poate fi utilizat („rulat”) pentru
reînnoirea activelor circulante. În acest fel fondul de rulment apare ca o marjă de
securitate sau de siguranţă financiară care permite întreprinderii să facă faţă riscurilor
generate de activitatea de exploatare.
Fond de rulment poate fi calculat prin mai multe modalităţi:
a.) pe baza părţii de sus a bilanţului, ca diferenţă între capitalul permanent şi
imobilizările fixe nete (Ain):

Active imobilizate nete

Capitaluri permanente
FOND DE RULMENT

FR = Cpm – Ain
În acest caz, fondul de rulment:
− marchează plusul sau disponibilul de capitaluri permanente peste valoarea
netă a imobilizărilor care poate fi alocat finanţării activelor circulante;
− indică modificările de finanţare a investiţiilor corporale, necorporale şi
financiare, modificări înregistrate pe parcursul unui exerciţiu financiar.

3
 b.) pe baza părţii de jos a bilanţului, ca diferenţă între activele circulante
(stocuri + creanţe + disponibilităţi) şi datoriile totale pe termen scurt
(datorii de exploatare + datorii financiare pe termen scurt):

Datorii pe
termen scurt
Active circulante
FOND DE RULMENT
FR = Ac – Dts

De data aceasta fondul de rulment marchează activele circulante finanţate din

surse stabile, sau excedentul de active circulante faţă de datoriile pe termen scurt.

Nivelul fondului de rulment:

a.) FR = 0, Ac = Dts
Această situaţie este puţin probabilă, reflectând armonizarea totală a resurselor cu
necesităţile de alocare a acestora. În acest caz activele stabile sunt finanţate din capitaluri
permanente iar activele circulante sunt finanţate integral pe seama datoriilor pe termen
scurt. În acest caz:
▪ întreprinderea nu dispune de fond de rulment;
▪ solvabilitatea unităţii este asigurată;
▪ riscul perturbării solvabilităţii este ridicat şi derivă din asimetria lichidităţii
activului comparativ cu exigibilitatea pasivului, astfel:
- obligaţiile de plată sunt clar dimensionate şi au termene precizate;
- transformarea activelor circulante în lichidităţi este supusă unor riscuri mult
mai mari, derivate din:
- gestiunea stocurilor;
- derularea procesului de aprovizionare;
- desfăşurarea ciclului de fabricaţie;
- organizarea desfacerii;
- încasarea integrală şi la termen a creanţelor;
- posibilitatea de valorificarea a plasamentelor pe termen scurt.
b.) FR > 0; Ac > Dts.
Când fondul de rulment este pozitiv capitalurile permanente finanţează o parte din
activele circulante, după finanţarea integrală a imobilizărilor nete.
De asemenea, activele circulante transformabile în lichidităţi vor permite nu numai
rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, dar, în acelaşi timp şi degajarea
lichidităţilor excedentare.
Această situaţie reflectă o perspectivă favorabilă a întreprinderii sub aspectul
solvabilităţii sale, întreprinderea dispunând de o marjă de securitate care o poate proteja,
parţial sau integral, de efectele perturbării ciclului de încasare sau de plăţi.
c.) FR < 0; Ac < Dts.
Valoarea negativă a fondului de rulment reflectă utilizarea unei părţi din datoriile pe
termen scurt (resurse temporare) pentru acoperirea activelor imobilizate nete (nevoi
permanente) contrar principiilor de finanţare.

4
 Situaţia în care activele circulante transformabile în lichidităţi sunt insuficiente pentru
acoperirea datoriilor pe termen scurt este o situaţie de dezechilibru care reflectă o stare
nefavorabilă sub aspectul solvabilităţii.
Aprecierea perspectivei întreprinderii de a-şi acoperi datoriile pe termen scurt
presupune analiza detaliată a structurii activelor circulante şi a datoriilor pe termen scurt:
dacă scadenţa medie a activelor circulante este mai mică decât a datoriilor pe termen
scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat şi în condiţiile unui fond de rulment negativ.
Se impun totuşi câteva intervenţii corectoare în acest caz:
- accelerarea încasărilor;
- obţinerea unor termene de plată mai lejere;
- apelarea la împrumuturi pe termen scurt.

Factorii care influenţează nivelul şi evoluţia fondului de rulment sunt:

Factori care diminuează fondul de Factori de creştere a fondului de rulment

rulment
1. Creşterea activului imobilizat prin: 1. Diminuarea activului imobilizat, prin:
▪ investiţii: ▪ amortizare;
- necorporale; ▪ vânzări de active fixe;
- corporale; ▪ reevaluare.
- financiare.
▪ reevaluare.
2. Diminuarea capitalului permanent: 3. Creşterea capitalului permanent:
▪ reducerea capitalului propriu: ▪ sporirea capitalului propriu:
- retragerea acţionarilor; - acumularea rezervelor;
- distribuirea rezervelor; - profit reportat din perioadele
- repartizarea dividendelor; precedente
- pierderi din anii precedenţi; - diferenţe cu plus din
- diferenţe cu minus din reevaluare;
reevaluare; ▪ contractarea de împrumuturi pe
▪ restituirea împrumuturilor pe termen termen mediu şi lung.
mediu şi lung

Influenţa factorilor va determina modificări ale fondului de rulment care se pot

sintetiza în următoarele situaţii:
a.) Fondul de rulment creşte. Această situaţie este considerată a fi favorabilă deoarece
o parte tot mai mare a activelor circulante este finanţată din capitalul permanent. Dacă
această creştere s-a datorat însă creşterii gradului de îndatorare pe termen lung prin
apelarea la credite atunci vor creşte şi cheltuielile financiare (dobânzile) care vor avea
ca efect diminuarea rezultatului exploatării. Situaţia financiară se îmbunătăţeşte dacă
creşterea fondului de rulment s-a făcut pe seama creşterii capitalurilor proprii.
Un fond de rulment care acoperă în totalitate stocurile nu este dovada unei bune gestiuni a
resurselor deoarece în locul resurselor permanente, mult mai costisitoare, ar putea fi folosite
resurse temporare.
b.) Fondul de rulment scade. Această situaţie de multe ori este considerată
nefavorabilă, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mai mică măsură din
resursele permanente. Dacă această diminuare a fondului de rulment se datorează

5
 creşterii activelor imobilizate atunci situaţia financiară a întreprinderii pe termen lung
se îmbunătăţeşte datorită rezultatelor exploatării degajate de investiţii. De asemenea
scăderea fondului de rulment poate fi compensată şi printr-o gestionare mai eficientă
a activelor circulante.
Reducerea fondului de rulment se manifestă nefavorabil atunci când se micşorează pe
seama reducerii capitalului social.
c.) Fondul de rulment rămâne neschimbat. Deşi această situaţie este întâmplătoare ea
poate fi rezultatul stagnării întreprinderii când nu se realizează investiţii sau volumul
de activitate rămâne acelaşi. Această situaţie se întâlneşte pe perioade scurte,
operaţiunile financiar-contabile determinând modificarea permanentă a fondului de
rulment în sensul creşterii sau diminuării lui.

Pentru analiza mărimii fondului de rulment trebuie să reţinem două mărimi: mărimea
minimă şi mărimea optimă:
- mărimea minimă a fondului de rulment necesară pentru realizarea echilibrului
financiar este dată de nivelul mediu al fluctuaţiilor nevoi fondului de rulment;
- mărimea optimă a fondului de rulment este cea care menţine echilibrul
financiar la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor. Dacă se compară
fondul de rulment cu cifra de afaceri atunci mărimea optimă ar trebui să
reprezintă 1/3 din cifra de afaceri.

5.3.1.2. ANALIZA STRUCTURII FONDULUI DE RULMENT

Fondul de rulment (FR) este compus din:

− fondul de rulment propriu (FRp) care reprezintă partea din capitalurile proprii care
depăşesc valoarea imobilizărilor nete şi care sunt destinate finanţării activelor
circulante (apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanţarea activelor
circulante). Această parte trebuie să deţină ponderea majoritară în total fond de
rulment şi să manifeste o permanentă tendinţă de creştere;

FRp = Cpr − Ai
Frp = FR − Dtml

− fondul de rulment străin (FRs) care reprezintă partea din datoriile pe termen mediu şi
lung care depăşesc valoarea imobilizărilor nete şi care sunt destinate finanţării
activelor circulante (pune în evidenţă participarea împrumuturilor pe termen mediu şi
lung la finanţarea activelor circulante).

FRs = FR − FRp
FRs = Dtml
FRs = Cpm − Cpr

6
5.3.2. Analiza echilibrului financiar curent sau pe termen scurt

5.3.2.1. ANALIZA NIVELULUI ŞI DINAMICII NECESARULUI DE FOND DE

RULMENT

Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă:

− excedentul de nevoi ciclice de finanţare rămase după acoperirea activelor
curente pe seama resurselor curente şi care vor trebui să fie acoperite din
resurse permanente;
− reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanţate din surse stabile
respectiv activele circulante ( cu termen de lichiditate sub un an) care
urmează să fie finanţate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an);
− practic reprezintă partea (cuantumul) din activele ciclice ce trebuie finanţate
din fondul de rulment.

NFR = ACnf − Dtsnf

NFR = (AC − Db − Ifts) − (Dts − Dfts )
NFR = (St + Cr ) − Dets

Pentru desfăşurarea fiecărui ciclu curent al activităţii sunt necesare surse

financiare ce trebuie asigurate de către întreprindere. Nevoile temporare (concretizate în
reînnoirea stocurilor şi creanţelor) în principiu trebuie acoperite din surse temporare
(furnizori şi creditori). Între fluxurile de plăţi şi încasări există însă un decalaj temporal.
Pot exista mai multe situaţii.
a.) NFR > 0, Aciclice > Pciclice
Dacă necesarul de fond de rulment este pozitiv, el semnifică un surplus de nevoi
temporare (active ciclice) în raport cu resursele temporare (pasive ciclice) posibil de
mobilizat.
Situaţia în care nevoia de fond de rulment este pozitivă poate fi considerată normală
numai dacă este determinată de:
- politica de investiţii care atrage creşterea nevoii de finanţare a ciclului de
exploatare;
- creşterea vânzărilor;
- mărirea duratei ciclului de fabricaţie datorită complexităţii produselor.
Se consideră o situaţie nefavorabilă existenţa unei nevoi de fond de rulment pozitiv
când este determinată de:
- existenţa unui decalaj nefavorabil între lichiditatea activelor circulante şi
exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-a încetinit încasarea creanţelor şi s-a
urgentat plata obligaţiilor);
- existenţa unor stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă.

b.) NFR < 0, Aciclice < Pciclice

Valoarea negativă a necesarului de fond de rulment evidenţiază surplusul resurselor
temporare (ciclice) în raport cu nevoile temporare (ciclice) corespunzătoare, sau
necesităţi temporare mai mici decât sursele temporare posibil de mobilizat. În acest caz

7
nevoia de fond de rulment negativă constituie o sursă temporară care nu trebuie finanţată
ci dimpotrivă, ea finanţează fondul de rulment şi trezoreria.
Această situaţie este apreciată ca fiind pozitivă dacă este determinată de:
- accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi creanţelor;
- angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plată mai relaxate
(scadenţe mai mari).
Un necesar de fond de rulment negativ se consideră ca fiind o situaţie nefavorabilă
când se datorează unor întreruperi temporare în aprovizionare ce afectează reînnoirea
stocurilor şi activitatea de producţie.
Evoluţia necesarului de fond de rulment este influenţată de acţiunea mai multor
factori dintre care cei mai importanţi sunt:
- cifra de afaceri; modificarea CA determină modificarea NFR în acelaşi sens;
limita inferioară a eficienţei creşterii NFR este ca ritmul modificării NFR să
fie inferior, cel mult egal, cu ritmului modificării CA (INFR  ICA); pentru
analiza necesarului de fond de rulment s-a stabilit că mărimea optimă a sa, pe
baza raportului dintre necesarul de fond de rulment şi cifra de afaceri, este
cuprinsă între 10-15 %;
- durata ciclului de fabricaţie:
- modificarea duratei ciclului de exploatare influenţează în acelaşi sens
NFR şi poate avea loc prin:
- schimbarea tehnologiilor de fabricaţie;
- modificarea structurii producţiei în favoarea unor produse cu
durată a ciclului de fabricaţie mai mare sau mai mică decât
durata medie;
- măsuri de natură organizatorică care conduc la diminuarea
timpilor de prelucrare pe operaţii, reducerea timpilor auxiliari
şi de deservire etc.
- nivelul costurilor de producţie:
- modificarea NFR este determinată de:
- reducerea costurilor de producţie prin diminuarea consumurilor
specifice de resurse materiale şi umane, când are loc scăderea
NFR;
- depăşirea costurilor de producţie prin neîncadrarea în
consumurile specifice de resurse sau creşterea preţurilor şi
tarifelor de evaluare a acestor consumuri, când NFR creşte;
- modul de gestionare a stocurilor:
- reducerea NFR se realizează prin:
- diminuarea duratei medii de aprovizionare cu materiale şi a
vânzării produselor finite;
- dimensionarea optimă a stocurilor de materiale şi produse
finite;
- micşorarea duratei medii de stocare;
- reducerea cheltuielilor de aprovizionare şi desfacere;
- modificarea preţurilor la materii prime, materiale, combustibil şi a tarifelor
pentru energie şi transport (în acelaşi sens);
- modificarea nivelului datoriilor, influenţate de:

8
 - volumul aprovizionărilor – datorii faţă de clienţi;
- volumul serviciilor şi lucrărilor contractate – datorii faţă de
prestatori;
- baza de calcul a obligaţiilor faţă de buget (fondul de salarii,
valoarea clădirilor, şi terenurilor, profitul brut, etc.)
- venituri încasate în avans.

5.3.2.2. ANALIZA STRUCTURII NECESARULUI DE FOND DE RULMENT .

Analiza structurii NFR se realizează cu ajutorul bilanţului funcţional (ciclul de

exploatare).
Necesarul de fond de rulment global este compus din necesarul de fond de
rulment aferent activităţii de exploatare (NFRE) şi necesarul de fond de rulment în afara
activităţii de exploatare (NFRA).

NFR = NF Re + NFRae

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE) reprezintă excedentul de

nevoi ciclice de finanţare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor
curente provenite din activitatea de exploatare şi care vor trebui să fie acoperite din
resurse permanente. Se determină ca diferenţă între necesităţile ciclice de exploatare şi
resursele ciclice de exploatare.

Nevoile curente de exploatare sunt direct legate de ciclul de exploatare,

reînnoindu-se în acelaşi timp în care se derulează ciclul de exploatare (cuprind: stocuri;
avansuri acordate furnizorilor; clienţi, creanţe faţă de personal şi stat; cheltuieli în avans
privind activitatea de exploatare).
Resursele curente de exploatare cuprind datoriile de exploatare (furnizori;
avansuri acordate de clienţi; datorii fiscale şi sociale; venituri înregistrate în avans ce
privesc activitatea de exploatare).

NFRE = Nevoi curente de exploatare - Resurse curente de exploatare

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRA) reprezintă

excedentul de nevoi ciclice de finanţare rămase după acoperirea activelor curente pe
seama resurselor curente provenite din afara activităţii de exploatare şi care vor trebui să
fie acoperite din resurse permanente. Se determină ca diferenţă între necesităţile ciclice
din afara exploatării şi resursele ciclice din afara exploatării.

NFRAE = NFR - NFRE

9
 Un alt mod de determinare ar fi ca diferenţă între necesităţile ciclice din afara
exploatării şi resursele ciclice din afara exploatării. Necesităţile ciclice din afara
exploatării cuprind: alte creanţe (decontării cu grupul şi alte creanţe, decontări din
operaţiuni de participare, debitori diverşi) cheltuieli înregistrate în avans în afara
exploatării. Resursele ciclice din afara exploatării cuprind: creditori diverşi, venituri
înregistrate în avans din afara exploatării.
Ca şi principiu este important ca necesarul de fond de rulment din exploatare să
deţină o pondere majoritară şi în creştere în necesarul de fond de rulment global.

5.3.3. Analiza echilibrului financiar global

5.3.3.1. ANALIZA NIVELULUI ŞI DINAMICII TREZORERIEI

Trezoreria netă (TN) reprezintă disponibilităţile băneşti rămase la dispoziţia

întreprinderii rezultate din activitatea desfăşurată pe parcursul unui exerciţiu financiar.
Reprezintă excedentul de lichidităţi rămase după acoperirea excedentului de nevoi ciclice
(rămase neacoperite) de către excedentul de resurse permanente.
Trezoreria, la nivelul unei întreprinderi, este imaginea disponibilităţilor monetare
şi a plasamentelor, pe termen scurt, apărute din evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor,
respectiv din plasarea excedentului monetar.
Încasările şi plăţile efectuate reflectă operaţiunile pe care le realizează
întreprinderea sunt operaţiuni de intrare de trezorerie şi operaţiuni de ieşire de trezorerie.
Practic înseamnă diferenţa între fondul de rulment şi necesarul de fond de
rulment.

Tn = FR − NFR

Mărimea trezoreriei depinde atât de modificările fondului de rulment (sub

influenţa modificării capitalurilor permanente şi a activelor imobilizate) cât şi de
modificările necesarului de fond de rulment (sub influenţa modificării activelor curente,
respectiv a pasivelor curente).
Practic pot exista două situaţii.
Analiza trezoreriei poate evidenţia două situaţii:
a.) Tn > 0; FR > NFR
Dacă trezoreria este pozitivă atunci excedentul de finanţare se va regăsi sub forma
disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă.
În acest caz spunem că întreprinderea se găseşte într-o situaţie favorabilă care se
caracterizează într-o îmbogăţire a trezoreriei, respectiv într-o autonomie financiară pe
termen scurt. Se asigură astfel posibilitatea efectuării de plasamente şi a deţinerii de
disponibilităţi băneşti.
Nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este şi semnul unei situaţii favorabile,
deoarece scopul întreprinderii este antrenarea resurselor în activităţi eficiente. Pe termen
scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, dar pe termen lung ar
putea semnifica insuficienţa utilizării lor cu efecte negative în remunerarea capitalului şi
respectiv rambursarea împrumuturilor.

10
b.) Tn < 0; FR < NFR
Trezoreria negativă evidenţiază un dezechilibru financiar, când nevoia de fond de
rulment nu poate fi finanţată în întregime din resurse permanente, apelându-se la credite
pe termen scurt (de trezorerie).
Această situaţie evidenţiază dependenţa întreprinderii de resursele financiare externe
când atenţia decidenţilor trebuie îndreptată spre obţinerea celui mai mic cost al noilor
credite prin negocierea mai multor surse de capital.
Starea de dependenţă a întreprinderii faţă de resursele de capital limitează autonomia
financiară a acesteia pe termen scurt.

5.3.3.2. ANALIZA STRUCTURII FUNCŢIONALE A TREZORERIEI.

Trezoreria de activ (TA), adică disponibilităţile din conturi bancare şi casierie,

celelalte valori lichide precum şi plasamentele întreprinderii sunt compuse din:
− trezoreria netă (Tn);
− trezoreria de pasiv (Tp), care cuprinde credite curente şi soldul creditor al băncii.
Din punct de vedere funcţional trezoreria netă se obţine prin deducerea trezoreriei
de pasiv din trezoreria de activ.

Tn = Ta − Tp

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii şi sensului mişcării

investiţiilor financiare pe termen scurt, disponibilităţilor în conturi la bănci şi în casă, a
creditelor bancare pe termen scurt şi a altor valori de trezorerie.

5.4. Analiza echilibrului financiar cu ajutorul ratelor de finanţare

Construcţia ratelor de finanţare se bazează pe existenţa unei surse de finanţare (SF)

care acoperă o nevoie de finanţat (NF) sau pe existenţa unei nevoi de finanţat ce trebuie
acoperită dintr-o sursă de finanţare.

SF NF
Rf =  100 Rf =  100
NF SF

Pe parcursul analizei echilibrului financiar vom utiliza numai acele rate de finanţare
ce servesc obiectivelor propuse, în prima formă de exprimare (SF/NF).
Analiza ratelor de finanţare este o analiză de tip orizontal în sensul că pune în evidenţă
legătura dintre nevoile de finanţare şi sursele de acoperire a acestora.
Cu ajutorul acestor rate poate fi analizată măsura în care este asigurat echilibrul financiar
la o întreprindere fără să calculăm indicatorii specifici ai acestuia: FR, NFR, Tn.
Rata finanţării stabile ( Rfs) reflectă măsura în care sursele stabile (aciclice) de
finanţare sunt suficiente pentru a finanţa nevoile stabile ale întreprinderii, astfel încât să fie
asigurat un echilibru financiar pe termen mediu şi lung. Mai este cunoscută şi sub denumirea de
rata de finanţare a activelor imobilizate din surse permanente.

11
 Cpm Ss
Rfs =  100 Rfs =  100
Ai Us

Dacă: R fs  1
− activele stabile sunt finanţate integral din surse stabile;
− există un surplus de surse permanente care se constituie sub formă de fond de rulment
(FR>0).

Dacă R fs = 1
− se respectă condiţia de bază a echilibrului financiar adică activele stabile sunt finanţate din
surse stabile iar activele ciclice din surse ciclice ;
− nu există fond de rulment (FR = 0)

Dacă R fs  1
− activele stabile sunt finanţate parţial din surse stabile şi parţial din surse ciclice ;
− fondul de rulment este negativ (FR<0).

Pentru a asigura finanţarea integrală a activelor imobilizate din capitalul permanent şi pentru a
menţine sau creşte fondul de rulment este necesar ca ritmul de modificare a capitalului
permanent să devanseze ritmul de modificare a valorii activelor imobilizate.
Când:
▪ R fs1  R fs 0 - creşte fondul de rulment global - premisă de realizare sau de consolidare a
echilibrului financiar pe termen mediu şi lung;
▪ R fs1  R fs 0 - premisă de degradare a echilibrului financiar pe termen mediu şi lung sau
de trecere la o stare de dezechilibru;

Rata de finanţare a activelor imobilizate din capitalul propriu (Rfsp) exprimă gradul în care
capitalul propriu participă la finanţarea nevoilor stabile.

Cpr Sps
Rfsp =  100 Rfsp =  100
Ai Us

Dacă R fsp > 1

− activele imobilizate sunt finanţate integral din capitalul propriu;
− există un fond de rulment propriu.
Dacă R fsp = 1
− activele imobilizate sunt finanţate integral din capital propriu;
− nu există fond de rulment propriu.
Dacă R fsp < 1
− activele imobilizate sunt finanţate doar parţial pe seama capitalului propriu, diferenţa fiind
finanţată din alte surse;
− fondul de rulment propriu este negativ.

În dinamică rata de finanţare a activelor imobilizate din capital propriu se poate găsi în
una din situaţiile:

12
 ▪ R fsp1  R fsp0 , creşte participarea capitalului propriu la finanţarea activelor imobilizate,
iar dacă acest lucru va conduce şi la creşterea fondului de rulment propriu atunci se
asigură o mai bună autonomie în finanţarea procesului de exploatare;
▪ R fsp1  R fsp0 , are loc o diminuare a participării capitalului propriu la finanţarea
activelor imobilizate şi implicit diminuarea surselor proprii de finanţare a procesului de
exploatare.

Rata de finanţare ciclică (Rfc) exprimă măsura în care nevoile procesului de exploatare pot fi
finanţate din surse ciclice specifice exploatării.

Dets Pc
Rfc =  100 Rfc =  100
(St + Cr ) Ac

Dacă R fc > 1
− nevoile procesului de exploatare sunt finanţate integral din surse specifice aferente
exploatării;
− este o situaţie normală atunci când duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt cele
contractuale, în această situaţie formându-se premisele pentru plasamente pe termen scurt.
Dacă R fc = 1
− nevoile ciclice sunt finanţate integral din surse ciclice;
− nu există necesar de fond de rulment.
Dacă R fc < 1
− sursele ciclice sunt insuficiente pentru finanţarea nevoilor ciclice ceea ce determină apariţia
unei nevoi de finanţare care se impune a fi finanţată fie din fondul de rulment , dacă există, fie
din credite de trezorerie;
− necesarul de fond de rulment este pozitiv.

În dinamică rata de finanţare a activelor imobilizate din capital propriu se poate găsi în
una din situaţiile:
▪ R fc1  R fc 0 , se realizează o mai bună acoperire a nevoilor ciclice din surse ciclice;
▪ R fc1  R fc 0 , sursele ciclice participă într-o măsură mai mică la finanţarea procesului de
exploatare.

Rata de finanţare globală ( R fg ) măsoară proporţia în care necesarul de fond de rulment este
acoperit pe seama surselor permanente (fondul de rulment).

FR NFR
Rfg =  100 sau Rfg =  100
NFR FR

FR  0 – se degajă surse permanente

FR  0 – de degajă nevoi permanete
NFR  0 – se degajă nevoi ciclice
NFR  0 – se degajă surse ciclice

13
Dacă:
FR  0
NFR  0, şi dacă FR  NFR,
atunci Tn  0 şi Rfg = FR / NFR x 100
şi dacă FR  NFR,
atunci Tn  0 şi Rfg = FR / NFR x 100
Dacă:
FR  0
NFR  0, atunci Tn  0 şi Rfg nu se poate calcula
Dacă:
FR  0
NFR  0, atunci Tn  0 şi Rfg nu se poate calcula
Dacă:
FR  0
NFR  0, şi dacă FR  NFR,
atunci Tn  0 şi Rfg = NFR / FR x 100
şi dacă FR  NFR,
atunci Tn  0 şi Rfg = NFR / FR x 100

Dacă R fg  1 :
− NFR este finanţat integral pe baza FR;
− trezoreria netă este pozitivă.
R fg = 1
− NFR este finanţat integral pe baza FR;
− trezoreria netă este nulă.
R fg  1
− NFR este finanţat parţial pe seama FR iar parţial pe seama creditelor pe termen scurt (credite
de trezorerie);
− trezoreria netă este negativă.

În dinamică se pot întâlni situaţiile:

▪ R fg1  R fg 0 , când are loc creşterea participării FR la finanţarea NFR;
▪ R fg1  R fg 0 , când scade participarea FR la finanţarea NFR şi creşte aportul în finanţare
a creditelor de trezorerie.

CONCLUZII
1. Echilibrul financiar este o condiţie de bază pentru derularea unei activităţi profitabile.
2. Realizarea echilibrului financiar este un “perpetuum mobile” pentru politica financiară
a întreprinderii.
3. Echilibrul financiar se obţine prin reglarea unui lung şir de dezechilibre care se
manifestă în activitatea întreprinderii.
4. Echilibrul financiar din punct de vedere al termenelor de lichiditate şi
exigibilitate este strâns legată de structura financiară şi cea patrimonială şi
implicit de vitezele de rotaţie a elementelor financiar-patrimoniale.

14