Sunteți pe pagina 1din 2

BUNELE CONDIŢII Ca să primeşti sprijinul financiar pe Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

AGRICOLE ŞI DE MEDIU suprafaţă, trebuie să UTILIZEZI efectiv


terenul agricol pentru care depui Cererea.
Dacă eşti proprietar şi ai dat terenul în
I. Standarde privind evitarea eroziunii solului:
arendă, concesiune, în parte sau l-ai
GAEC 1 - Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie
acoperit cu culturi de toamnă şi / sau să rămână
închiriat, sprijinul SE CUVINE şi SE
ACORDĂ celui care LUCREAZĂ terenul.
Plata Unică pe
nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa
arabilă totală a fermei;
Suprafaţă
GAEC 2 - Lucrările solului pe terenul arabil cu panta
mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, se
efectuează de-a lungul curbelor de nivel;
GAEC 3 - Se menţin terasele existente pe terenul
agricol la data de 1 ianuarie 2007.
II. Standarde pentru menţinerea conţinutului de
materie organică în sol, prin aplicarea unor
practici agricole corespunzătoare:
GAEC 4 - Floarea soarelui nu se cultivă pe aceeaşi
parcelă mai mult de doi ani consecutiv; ACCESEAZĂ IPA ONLINE
GAEC 5 - Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe ŞI COMPLETEAZĂ ORI
terenul arabil nu este permisă decât cu acordul ACTUALIZEAZĂ ELECTRONIC
autorităţii competente pentru protecţia mediului. DECLARAŢIA DE SUPRAFAŢĂ .
III: Standarde pentru menţinerea structurii solului:
GAEC 6 - Nu este permisă efectuarea lucrării de arat
IPA-online şi specialiştii APIA vin acum în
în condiţii de umiditate excesivă a solului.
sprijinul tău. Dispui de un sistem securizat de
IV. Standarde pentru menţinerea unui nivel minim
vizualizare şi identificare a parcelelor agricole,
de întreţinere a terenurilor agricole:
ai o parolă a ta personală, pe care o soliciţi de la
GAEC 7 - Întreţinerea pajiştilor permanente prin
APIA şi pe care o poţi schimba în orice moment, Lucrezi pământul, depui cererea
asigurarea unui nivel minim de păşunat sau prin
poţi să vezi hârţile oricât de mari vrei, poţi să
cosirea lor cel puţin o dată pe an; şi accesezi fonduri europene.
măsori orice suprafaţă de pe hartă şi, dacă
GAEC 8 - Nu este permisă arderea pajiştilor
totuşi nu eşti lămurit, poţi să te opreşti din lucru,
permanente:
să mergi pe teren să îţi iei puncte de reper şi să
GAEC 9 - Nu este permisă tăierea arborilor solitari
te întorci la aplicaţie.
şi/sau a grupurilor de arbori de pe terenurile agricole;
GAEC 10 - Evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe
terenurile agricole, inclusiv pe terenurile care nu mai Agenţia de Plăţi şi Intervenţie
sunt exploatate pentru producţie. pentru Agricultură
V. Standarde privind protejarea şi gestionarea
apei: Bd. Carol I nr. 17, sector 2, Bucureşti
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie
GAEC 11. Respectarea normelor legale privind
utilizarea apei pentru irigaţii în agricultură. www.apia.org.ro pentru Agricultură
SCHEMELE / MĂSURILE DE SPRIJIN CONDIŢII GENERALE DOCUMENTELE NECESARE
În anul 2011 poţi beneficia de sprijin financiar, din l Să exploatezi un teren agricol cu o suprafaţă de cel Cererii de sprijin trebuie să îi ataşezi:
fondurile europene şi de la bugetul naţional, în cadrul puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de l Copie CI/BI/ paşaport;
următoarelor scheme / măsuri de sprijin: cel puţin 0,3 ha; în cazul viilor, livezilor, culturilor de l Dovadă cont bancar activ;
| Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS); hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole l Dacă eşti persoană juridică - actele care atestă
| Plăţi naţionale directe complementare (PNDC):
sau arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei forma de organizare, înregistrarea fiscală şi
PNDC 1: culturi în teren arabil; trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha; numirea/desemnarea unui administrator, după caz,
PNDC 2: in pentru fibră; l Să respecţi cerinţele minime privind utilizarea în original;
PNDC 3: cânepă pentru fibră; produselor de protecţie a plantelor şi a fertilizanţilor l Dacă eşti administratorul numit al unei forme de
PNDC 4: tutun; pentru toată suprafaţa fermei, în cazul în care soliciţi asociere simplă (fără personalitate juridică), trebuie
PNDC 5: hamei; plată pentru măsura de agromediu; să prezinţi şi contractul de societate;
PNDC 6: sfeclă de zahăr. l Să respecţi cerinţele specifice fiecărui pachet de l Dacă depui cererea printr-un împuternicit, acesta
| Schema de plată separată pentru zahăr;
agromediu; trebuie să prezinte documentul de împuternicire
| Plăţi tranzitorii pentru tomate destinate procesării;
| Plăţi compensatorii pentru măsurile de dezvoltare l Să păstrezi evidenţa activităţilor agricole corelate cu valid şi copia după CI/BI personal. De asemenea,
rurală: implementarea cerinţelor de agro-mediu (Caietul de ataşează la dosar şi copia după CI/BI a titularului de
lMăsura 211 - Plăţi compensatorii pentru zonele agro-mediu) pe o perioadă de 5 ani începând de la data cerere;
montane defavorizate; la care ai semnat Angajamentul cu APIA. Caietul l Dacă utilizezi apă pentru irigaţii, trebuie să depui
lMăsura 212 - Plăţi compensatorii pentru zonele trebuie păstrat pe toată perioada angajamentului, documentele care dovedesc dreptul de utilizare a
specific şi semnificativ defavorizate din punct de pentru toate campaniile, inclusiv pentru o perioadă de 3 apei;
vedere natural. ani după încheierea acestuia. Toate înscrisurile trebuie l În situaţia în care declari, în cerere, că utilizezi
lMăsura 214 - Plăţi de Agro-mediu: actualizate ori de câte ori se realizează activităţi legate suprafeţe mai mari faţă de suprafaţa determinată în
Pachetul 1 (P1) - pajişti cu înaltă valoare naturală; de angajamentul de agromediu asumat. campania anterioară, trebuie să prezinţi
Pachetul 2 (P2) - practici agricole tradiţionale;
documentele doveditoare ale dreptului de utilizare;
Pachetul 3 (P3) - pajişti importante pentru păsări; OBLIGAŢII
Pachetul 4 (P4) - culturi verzi; l Pentru suprafeţele de păşuni comunale, să depui
l Să depui o singură cerere de sprijin la centrul local/
Pachetul 5 (P5) - agricultura ecologică. declaraţiile de eligibilitate din formularul de cerere,
Se pot combina pe aceeaşi parcelă: P1 cu P2 judeţean APIA unde eşti arondat;
după caz;
l Să identifici şi să delimitezi corect fiecare parcelă
sau P4 cu P5. l În cazul accesării Pachetului 5 - agricultură
agricolă exploatată;
ecologică, trebuie anexate următoarele documente:
l Să declari corect toate suprafeţele şi culturile;
zcopie a contractului încheiat între organismul de
PERIOADA DE DEPUNERE A CERERILOR l Să te prezinţi pentru clarificări la APIA cu documentele
inspecţie şi certificare şi beneficiar;
solicitate, dacă ţi se solicită acest lucru;
zcopie după fişa de înregistrare a beneficiarului
Pentru a beneficia de sprijinul financiar, trebuie să te lSă declari toate parcelele agricole şi să respecţi
în agricultura ecologică;
prezenţi la sediul APIA, în perioada 1 martie - 15 mai Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe
zcopie după certificatul de conformitate sau
în toate zilele lucrătoare, să completezi şi să depui toată suprafaţa agricolă a fermei. Nerespectarea uneia
master certificat.
cererea de sprijin în format standard. dintre aceste condiţii atrage după sine reducerea
lDosarul cererii cuprinde şi documentele aferente
Pentru depunerea cererii după data limită, se vor plăţilor, în funcţie de gravitatea, amploarea şi caracterul
PNDC şi cele aferente măsurilor de dezvoltare
aplica penalităţi de 1 % la sută pentru fiecare zi repetat al nerespectării acestora;
rurală, după caz.
lucrătoare de întârziere. lSă permiţi efectuarea controalelor, de către APIA
sau de către alte organisme abilitate în acest sens. Dacă nu respecţi toate condiţiile şi
După data de 9 iunie, cererea de sprijin nu mai În caz contrar, poţi fi exclus de la plată! obligaţiile care îţi revin, se aplică sancţiuni
este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs! Notă: Începând cu 2012, trebuie să respecţi Cerinţele sau chiar excluderea de la plată!
Statutare de Management (SMR) pentru acordarea
sprijinului pe suprafaţă.

S-ar putea să vă placă și