Dr. biolog D.

Gheţeu - Microbiologie
În unele situaţii însă, răspunsul imun este inadecvat, exagerat, pierzându-şi rolul
protectiv şi devenind nociv pentru organismul gazdă. Ansamblul fenomenolor rezultate din
perturbarea proceselor imune, cu apariţia unui răspuns imun capabil să producă leziuni
organismului gazdă, poartă denumirea de reacţie imună. Pentru realizarea reacţiei imune,
organismul face apel la o serie de factori nespecifici celulari şi/sau serici. Acţiunea lor este
complexă şi intricată, ei contribuind major la dezvoltarea inflamaţiei locale, urmarea reacţiei
imune.
Reacţiile imune, prin caracterul lor sistemic, pot determina leziuni la nivelul tuturor
aparatelor şi sistemelor organismului, iar când reacţia este foarte intensă poate produce chiar
moartea individului.
În funcţie de mecanismul lor de producere, reacţiile imune au fost împărţite de Gell şi
Coombs în patru tipuri principale:
- tipul I sau reacţia anafilactică - contactul Ag-Ac este urmat de eliberarea de
substanţe biologic active ce acţionează predominent pe muşchuil neted şi vase
- tipul II sau reacţia citotoxică - Ac lezează direct celula alterându-i structura sau
funcţia şi predispunând-o la liză sau fagocitoză
- tipul III sau reacţia prin complexe imune - depunerea tisulară a CI şi fixarea
complementului determină atragerea PMN şi declanşarea procesului inflamator
- tipul IV sau hipersensibilitatea tardivă - apare prin exagerarea răspunsului imun
celular.
Roitt descrie şi tipul V de reacţie imună, asemănător cu tipul II, dar în care Ac fixaţi pe
celulă nu o distrug ci îi modifică numai funcţia.

ORGANELE LIMFATICE
A. ORGANELE LIMFATICE PRIMARE sunt organele în care are loc diferenţierea şi
maturarea limfocitelor. Sunt considerate organe limfatice primare măduva osoasă şi ficatul,
responsabile de diferenţierea limfocitelor B şi timusul, sediul de diferenţiere al limfocitelor T.
1. Măduva osoasă şi ficatul:
Măduva osoasă conţine ţesutul hematopoetic şi reprezintă locul de origine al tuturor
celulelorsanguine la adult. Ea include şi precursorii celulelor limfatice, seria limfoidă
reprezentând 5-15%.
Diferenţierea celulei stem în elemente limfoide se face în trepte succesive, fenomenul fiind
independent de existenţa stimulării antigenice, măduva osoasă neavând de altfel căi aferente şi
modalităţi de captare şi prelucrare a antigenului. Proliferarea şi maturarea precursorilor celulari
din măduva osoasă se face sub influenţa unor citokine numite factori de stimulare ai coloniilor
(colony-stimulating factors). Ei sunt sintetizaţi de celule medulare stromale şi de macrofagele
din măduvă şi creează un mediu local favorabil hematopoezei. Măduva osoasă mai conţine şi
un procent variabil (între 5 şi 15%) de plasmocite, formate la nivelul organelor limfatice
periferice ca o consecinţă a stimulării limfocitelor B de către Ag.
Măduva osoasă reprezintă locul unde se desfăşoară post-natal diferenţierea limfocitelor
numite B. La om, prenatal, acest proces se desfăşoară în ficat, în timp ce la păsări el are loc
într-un organ limfo-epitelial numit "bursa lui Fabricius". De aici a provenit de altfel iniţial şi
denumirea acestor limfocite -B- bursodependente. Ulterior, când s-a văzut că procesul se
desfăşoară la om în măduvă "bone marrow", denumirea acestui tip de limfocite s-a consolidat.
De menţionat că limfocite provenind din măduvă populează şi timusul (mai ales corticala) unde
se pot diferenţia în limfocite T.
Ficatul reprezintă doar sediul primar, precoce de hematopoeză, fiind locul prenatal de
diferenţiere şi maturare a limfocitelor B. La adult, doar în unele circumstanţe patologice (cum
ar fi policitemia vera) ficatul îşi reia funcţia hematoformatoare.
2. Timusul:
Timusul este un organ limfoepitelial care apare devreme în embriogeneză, creşte în
perioada intrauterină şi atinge o dezvoltare completă la naştere, pentru ca după pubertate să
sufere un proces de involuţie, probabil indus hormonal prin corticoizi şi androgeni.

13