Dr. biolog D.

Gheţeu - Microbiologie
Rolul important pe care îl joacă splina în apărarea antiinfecţioasă este demonstrat de faptul
că la bolnavii splenectomizaţi apar infecţii severe, mai ales cu germeni incapsulaţi (ca
pneumococii şi meningococci).
2. Ganglionul limfatic constituie un adevărat filtru situat pe traiectul căilor limfatice. El
este de asemenea delimitat de o capsulă fibroasă ce trimite spre interior septuri fibroase
incomplete. Histologic, la nivelul ganglionului limfatic se disting trei zone:
- zona corticală - situată la periferie, alcătuită din limfocite B aranjate sub formă de foliculi
primari sau secundari (centrii germinativi), cu o structură asemănătoare omonimilor lor din
PALS. Foliculii constituie zona timoindependentă sau bursodependentă.
- zona paracorticală - situată sub cea corticală conţine predominant limfocite T (din acest
motiv purtând denumirea de zonă timodependentă), precum şi un mare număr de macrofage.
- zona medulară - situată parahilar şi alcătuită din vase sanguine, sinusuri limfatice,
limfocite B, T, plasmocite macrofage şi celule dendritice.
După stimularea antigenică, limfocitele T şi B migrează unele spre altele, pierzându-şi
această repartiţie anatomică. Limfocitele T activate părăsesc ganglionul limfatic şi pătrund în
circulaţia sistemică, iar limfocitele B activate migrează spre centrii germinativi unde
sintetizează anticorpi.
O atenţie specială este acordată segmentului vascular denumit venulă postcapilară situată
paracortical, ale cărei celule endoteliale sunt cilindrice şi înalte şi poartă denumirea de High
Endothelial Venules - HEV. Această zonă cu celule cilindrice este locul de trecere al
limfocitelor din circulaţia sanguină în ganglion. Ele au pe suprafaţa lor molecule de adeziune
numai pentru limfocite, fiind neutre faţă de alte celule circulante.
3. Alte ţesuturi limfatice
Zone de ţesut limfatic există în submucoasa unor porţiuni din tractul digestiv (GALT) sau
respirator (BALT), precum şi din tegument (SALT). În unele teritorii aceste colecţii sunt
suficient de mari pentru a fi individualizate. Astfel, la nivelul tubului digestiv există în jurul
faringelui inelul limfatic al lui Waldayer, compus din amigdalele faringiene, palatine, linguale,
iar la nivelul ileonului se găsesc plăcile Peyer. Acestor structuri li se asociază apendicele.
Colecţii similare de ţesut limfatic se găsesc şi la nivelul arborelui bronşic (mai ales la bifurcaţia
bronhiilor mijloci sau la joncţiunea bronho-alveolară) şi în tegument.
Importanţa acestui sistem imun rezidă nu numai din faptul că el reprezintă un mijloc
eficient de apărare la nivelul principalelor porţi de intrare ale organismului, controlând
contactul cu o multitudine de Ag cu poartă de intrare digestivă, respiratorie şi cutanată, ci şi din
faptul că ele sunt organe limfopoetice importante şi pot fi, la adult, surse de limfocite B sau T.
CELULELE SISTEMULUI IMUN
Celulele sistemului imun sunt: limfocitele, celulele prezentatoare de Ag (CPA) şi celulele
efectoare
A. LIMFOCITELE
Limfocitele reprezintă componentul celular major al sistemului imun. Ele constituie o
categorie de celule ce grupează mai multe populaţii celulare similare morfologic, dar diferite
din punct de vedere funcţional. Limfocitele provin din organele limfatice primare (timus,
măduva osoasă şi, în perioada intrauterină, ficatul). O parte din aceste celule trec în circulaţia
periferică şi migrează către organele limfatice periferice. Restul rămân pentru o perioadă în
circulaţia generală ca limfocite circulante unde totalizează aproximativ 25% din elementele
figurate albe. Între cele două sectoare există o recirculaţie permanetă, asigurând o
supraveghere imună competentă şi continuă folosind un număr relativ mic de celule.
Recirculaţia şi migraţia limfocitelor este reglată de moleculele de adeziune de pe suprafaţa lor,
ce corespund unor alte molecule de adeziune de pe suprafaţa celulelor endoteliale sau matricei
extracelulare, precum şi de chemokinele secretate de la nivel tisular.
Durata de viaţă a limfocitelor în sângele periferic variază între 1 şi 300 de zile, existând şi populaţii
limfocitare care au o durată de viaţă lungă, de luni sau chiar ani, ele recirculând în permanenţă între cele două
sectoare ca celule cu memorie.
Limfocitele sunt singurele celule din organism capabile să recunoască specific diferiţi determinanţi antigenici,
fiind astfel responsabile de două dintre proprietăţile fundamentale ale răspunsului imun, specificitate şi memorie.

15