Dr. biolog D.

Gheţeu - Microbiologie
Situat în mediastinul anterior, timusul este format din 2 lobi, acoperiţi de o capsulă
fibroasă, fiecare lob este organizat în lobuli, separaţi între ei prin trabecule de ţesut conjunctiv.
Lobulii la rândul lor, prezintă o zonă periferică (corticala) şi o zonă centrală (medulara).
În corticală se găsesc predominent celule limfocitare mari, imature care îşi au originea în
măduva osoasă (în perioada adultă), caracterizate printr-o vie activitate de multiplicare. Pe
măsură ce migrează spre medulară proliferează şi suferă un proces de maturaţie.
În medulară se găsesc predominent celule epiteliale reticulare ce contin în citoplasmă
granulaţii bogate în hormoni timici, unele celule fiind aglomerate în grupuri constituind corpii
Hassall; tot în medulară se găsesc limfocite mici, mature, asemănătoare celor din sângele
periferic.
În esenţă, participare timusului la menţinerea homeostaziei imune priveşte două aspecte
fundamentale:
a. realizează maturaţia precursorilor limfocitari T;
b. asigură distribuţia limfocitelor T către anumite arii ale organelor limfatice periferice,
numite zone timodependente. Aceste zone sunt: zonele paracorticale ale ganglionilor limfatici
şi zonele periarteriolare din pulpa albă a splinei. Acest lucru este realizat graţie unor receptori
de tip "homing" pe care limfocitele T îi achiziţionează pe tot parcursul lor intratimic.
Formarea limfocitelor T mature este rezultatul unui şir complex de etape de proliferare,
diferenţiere şi maturare, care implică exprimarea la suprafaţa celulelor a unor receptori
esenţiali în recunoaşterea antigenelor (TCR, CD4, CD8), în activarea metabolică limfocitară
(CD28, CD45) sau în adeziunea intercelulară ca (CD2, LFA1 etc.). Proliferarea este controlată
de citokinele eliberate local, iar diferenţierea apare în urma contactului limfocitelor cu celulele
stromei timusului, contact ce asigură generarea unor celule imunocompetente şi departajarea
funcţională pe liniile helper, citotoxică, supresoare şi contrasupresoare.
Însă, după ce limfocitele T exprimă pe suprafaţa lor aceşti receptori, marea majoritate mor
in situ prin apoptoză = moarte celulară programată. Acestea reprezintă aşa numitul contingent
distrus, distrugerea lui împiedicând apariţia procesului de autoimunitate. Puţinele limfocite
rămase viabile (contingentul posttimic), trec în circulaţie după un pasaj prin medulară.
Distrucţia celulară prin apoptoză şi nu prin necroză nu lasă să pătrundă în mediul extracelular
diversele debriuri celulare care ar putea declanşa un răspuns local inflamator, protejând astfel
structura şi funcţia acestui organ. În plus, celulele apoptotice exprimă pe suprafaţa lor receptori
care permit recunoaşterea şi ingestia lor de către macrofage şi epurarea lor rapidă.
B. ORGANELE LIMFATICE PERIFERICE reprezintă sediul unde se iniţiază şi se
desfăşoară răspunsul imun. În această categorie sunt incluse atât organe capsulate ca splina şi
ganglionii limfatici, cât şi ţesuturile limfoide difuze, asociate tubului digestiv (notat GALT -
Gut Associated Lymphoid Tissue), căilor respiratorii (BALT - Branchial Associated Lymphoid
Tissue) sau ţesutului cutanat (SALT - Skin Associated Lymphoid Tissue).
1. Splina este cel mai mare organ limfatic; ea este delimitată la exterior de o capsulă ce
conţine fibre musculare netede, din care se desprind trabecule ce pătrund în parenchim şi
compartimentează organul. În parenchimul splenic se disting două sectoare, diferite atât ca
structură cât şi ca funcţie:
-pulpa roşie situată la periferia lobulilor, alcătuită predominent din macrofage cu rol în
fagocitarea hematiilor senescente şi care aparţine sistemului mononuclear-fagocitic;
-pulpa albă situată în jurul arteriolei centrale care conţine ţesut limfoid numit PALS -
Peiarteriolar Lymphoid Sheath); acesta la rândul ei are 2 zone, una strinc periarteriolară, ce
conţine în special limfocite T şi formează (cum spuneam mai devreme) zona timodependentă a
splinei şi alta la periferia PALS ce conţine aproape exclusiv limfocite B, organizate sub formă
de foliculi - zona timoindependentă. Aceşti foliculi pot fi primari sau secundari, formaţi din
celule B activate antigenic, caz în care poartă denumirea de centrii germinativi.
Între pulpa roşie şi cea albă, la periferia foliculilor limfatici, se găsesc sinusurile marginale,
unde există atât limfocite T cât şi B, precum şi magrofage şi celule dendritice, absolut necesare
(cum vom vedea în continuare) pentru cooperarea celulară din cadrul răspunsului imun.
Funcţia imunologică a splinei se exprimă în special în generarea unor răspunsuri imune faţă
de Ag aflate în circulaţia sistemică.
14