Dr. biolog D.

Gheţeu - Microbiologie
- se fixează prin fragmentul lor Fc de receptorii specifici de pe membrana bazofilelor
circulante şi mastocitelor tisulare, putând declanşa astfel un răspuns de tip reaginic
- concentraţia lor plasmatică creşte în caz de infecţii parazitare, fungice, virale.

SISTEMUL COMPLEMENTULUI
Sistemul complementului reprezintă un complex de proteine serice ce conţine 25-30 de
componente (aflate în mod normal în stare inactivă) care îndeplinesc un rol important în
apărarea organismului şi în procesul inflamator. El face parte din mijloacele de apărare
nespecifică ale organismului. Activarea componentelor sale se face succesiv, "în cascadă". În
urma activării rezultă o întreagă gamă compuşi biologic activi, care au capacitatea de a activa
celule cu rol efector atât în imunitate cât şi în inflamaţie.
Principalele funcţii ale complementului sunt:
 Inflamatoare:
 Activare PMN, Mf
 Marginatia si diapedeza PMN
 Chemotaxie
 Degranularea mastocitelor
 Cresterea permeabilitatii vasculare
 Contractia mm. neted
 Eliminarea CI
 Funcţia citotoxică - în stadiile finale ale activării sale celulele ţintă sunt lizate. El este
implicat în liza multor celule cum ar fi: hematii, limfocite, bacterii, virusuri cu capside
lipoproteice.
 Neutralizare virală
 Opsonizare - complementul activat se leagă de Ag sau complexe imune, favorizându-le
aderenţa şi fagocitoza.
Privind aceste funcţii ne putem da seama că acest sistem participă atât în apărarea specifică
cât şi în cea nespecifică, rolul lui fundamental fiind acela de a corobora cele două tipuri de
mecanisme, crescând eficienţa intrinsecă a fiecăruia dintre ele.
Ficatul este principalul sediu al sintezei proteinelor ce alcătuiesc acest sistem, deşi
macrofagele tisulare şi fibroblaştii pot sintetiza şi ei unele componente.
Activarea componentelor complementului se face pe trei căi: calea clasică, calea alternă şi
calea lectinelor.
Calea clasică
Elementul iniţial este complexul imun Ag-Ac sau un Ag situat pe membrana celulară.
Activarea se realizează prin legarea componentului C1 de fragmentul Fc al moleculei de Ig.
Calea clasică mai poate fi activată direct de unele virusuri şi endotoxine. C1 este un complex
trimolecular ale cărui componente sunt notate C1q, C1r şi C1s, a căror activare se face în
această ordine.
C1s activează C4, o moleculă de C1s putând cliva mai multe molecule de C4, ceea ce duce la amplificarea
procesului. C4 este descompus în 2 componente: C4a şi C4b. C4a este o substanţă numită anafilatoxină care are
următoarele proprietăţi: stimulează degranularea mastocitelor, eliberează aminelor vasoactive din mastocit şi
bazofil, produce contracţia muşchiului neted, creşte permeabilitatea vasculară, eliberează amine vasoactive din
granulocite.
C4b se leagă de următorul component ce întră în joc, C2. C2 este clivat sub acţiune C1s în 2 componente:
C2a (o protează) şi C2b. C2b rămâne legat de C4b formând un complex enzimatic numit C3-convertaza, care
determină clivarea componentului C3.
C3 este clivat astfel în C3a (şi ea o anafilatoxină) şi C3b, un component major al sistemului complementului.
El se leagă de C4bC2b formând un complex trimolecular numit C5-convertaza. Tot C3b are capacitatea de a
declanşa calea alternă de activare.
În plus, C3b şi C4b favorizează aderenţa imună şi fagocitoza, pentru că pe suprafaţa unor celule ca
limfocitele, hematiile, celule fagocitare există receptori specifici pentru aceste componente ale complementului.
Calea alternă sau properdinică
Această cale poate fi declanşată atât imunologic (IgA, IgG) cât şi neimunologic
(componente bacteriene, parazitare, unele enzime). În acest proces intervin mai mulţi factori,
cu origini variate notaţi B, D, H, I.
21