Termenul de INSTITUŢIE este unul dintre cele mai uzuale în vorbirea şi gândirea

socială comună. Accepţiunea cea mai des întâlnită se referă la existenţa ei ca

organism investit cu atribuţii sociale particulare, care funcţionează într-un anumit
spaţiu, dispune de un corp de funcţionari (birocraţie) şi unde cetăţeanul se duce atunci
când are de rezolvat o problemă de interes personal, nu întotdeauna cu plăcere, ba din
contră, de nevoie. Instituţia cea mai înaltă pentru reprezentarea socială comună este
statul, împreună cu ansamblul instituţiilor celor ce-i sunt subordonate.
Instituţiile sunt prezente în toate societăţile, reprezentând un element definitoriu al
societăţii şi comportamentelor individuale.
Sunt prezentate, de asemenea, ca fiind cuvinte derivate: institut, instituţie,
instituţional (care aparţine unei instituţii, privitor la o instituţie, care se face în cadrul
unei instituţii organizat, oficial); a instituţionaliza (a face să dobândească un caracter
instituţional, oficial, a oficializa), intituţionalizare (acţiunea de a instituţionaliza),
instituţionalizat (care a primit caracter instituţional).
Din punct de vedere sociologic se mai utilizează şi conceptul de „instituţie totală”, în
Dicţionarul de sociologie fiind definită ca „orice instituţie socială în care membrii
sunt obligaţi să trăiască o perioadă mai mare de timp în izolare faţă de restul societăţii,
într-un mod diferit de viaţa lor obişnuită (închisori, orfelinate, armată, sanatorii, azile,
vapoare etc.)”
Din conceptul de instituţie derivă şi cel de instituţionalizare, „formalizare juridică a
organizării social-politice” cea care asigură cadrul legal de bună funcţionare a
întregului sistem de organizare socială şi mecanismul de reglare politică prin
intermediul dreptului.
Fiecare instituţie socială are un caracter de fenomen social total şi reglementează
un anumit domeniu al vieţii sociale şi în acest scop dispune de resurse specifice
Şi în sociologie putem întâlni o multitudine de definiţii. Talcot Parsons arată că în
general o instituţie este o componentă concretă a unei societăţi reale, un complex
de valori, de norme, de uzanţe împărtăşite de un anumit număr de indivizi.
Durkheim asociază conceptul de instituţie cu cel de fapt sau fenomen social, cu
voinţa fiecărui individ: „Se poate, într-adevăr, fără a denatura sensul acestei expresii,
să numim instituţie toate credinţele şi toate felurile de conduită instituite de către
colectivitate…Instituţiile apar, deci, în acest context ca seturi de norme şi reguli de
comportare, cu rol coercitiv asupra individului.

1
Instituţiile sociale sunt caracterizate printr-un mănunchi de valori, norme,
statute, prescripţii de roluri, grupuri sociale şi organizaţii care au legătură cu o
arie specifică de activităţi umane”. Se trece şi la nominalizarea instituţiilor: prima
pe care o identifică este economia, cu funcţii de producere de bunuri şi servicii. Ea
diferă de la o societate la alta şi fiecare societate are norme, reguli, statute, grupuri
specifice care concretizează această instituţie.
Nevoia unei societăţi, de a asigura membrilor săi un set fundamental de
deprinderi cognitive şi intelectuale, care le va da posibilitatea să funcţioneze în
societate, este rezolvată prin instituţia educaţiei.
„Majoritatea societăţilor au cinci instituţii importante: economia, educaţia, familia
(însărcinată cu responsabilitatea de a îngriji copii şi de a transmite moştenirea
culturală a societăţii prin socializare), instituţia politică (răspunzătoare de
organizarea şi repartizarea puterii printre membrii săi) religia (care asigură
coeziunea socială prin interesul său pentru „valori absolute)”.
Legătura dintre indivizi şi instituţii generează comunităţile umane.
Instituţiile sociale sunt diferite de la o societate la alta şi îmbracă o varietate de
forme. Ele pot fi grupate, în funcţie de obiectivul, de scopul activităţii, în
următoarele :
1. instituţii politice, care au ca obiect exercitarea puterii şi utilizarea legitimă a forţei.
Într-o astfel de perspectivă instituţiile juridice sunt practic absorbite în sistemul
instituţiilor politice
2. instituţii economice, care au ca obiect producţia şi distribuţia serviciilor
3. instituţii cultural-educative, în cadrul cărora sunt cuprinse toate acele modalităţi
de organizare şi îndrumare a activităţilor ce privesc domeniul artei, învăţământului,
ştiinţei etc.
4. instituţii familiale, care se ocupă de problemele vieţii de familie, ale educării şi
formării descendenţilor, sprijinirea şi apărarea lor. Aici există două planuri de
abordare: familia ca instituţie şi instituţiile ce se ocupă de problemele familiale