Object 2

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/casatoria-lui-mihai-eminescu-cu-veronica-micle-
zadarnicita-de-doua-ori-de-catre-titu-maiorescu

Căsătoria lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle, zădărnicită de două ori de către Titu Maiorescu

Povestea de dragoste dintre Luceafărul poeziei românești și cea care

i-a inspirat lirica, îi face pe mulți să treacă pragul Casei Memoriale
„Veronica Micle” din Târgu Neamț. Ambianța epocii în care și-au trăit
iubirea, reconstituită fidel prin proiectul expozițional permanent,
transmite vizitatorilor sentimente de nostalgie și de regret față de
obstacolele pe care cei doi îndrăgostiți le-au întâmpinat în 1880 și
1882, atunci când au existat planuri de căsătorie care nu s-au mai
concretizat. 
Rolul determinant în acest sens l-a avut Titu Maiorescu, ostilitatea lui latentă față de
muza eminesciană având rădăcini adânci încă din 1864, notează muzeograful Renata
Buzău, pe pagina de Facebook a Complexului Muzeal Național Neamț.
La scurt timp după ce Veronica Câmpeanu a devenit soția viitorului rector al
universității ieșene, Ștefan Micle, pe plan politic, relația tensionată dintre junimiști și
fracționiști (simpatizanți ai ideologiei bărnuțiene), a culminat cu o campanie de
denigrare publică a liderului „Junimii”. Printre cauze s-a numărat și modul în care
membrii Fracțiunii Libere și Independente erau percepuți de adversarii lor. Astfel,
Titu Maiorescu susținea că „cei mai mulți dintre fracționiști, pe lângă caietul lor de
curs, nu mai citeau decât poate ‹Tribuna› lui Ionescu [Nae Ionescu, liderul
Fracțiunii] și ‹Dreptul public al românilor› al lui Simion Bărnuțiu, o carte ce
impresionează prin lipsa totală de știință juridică”.
În procesul de imoralitate intentat autorului „teoriei formelor fără fond”, tânăra doamnă Micle a fost
citată ca martor, declarațiile acesteia fiind incriminatoare. Mai mult decât atât, presiunile exercitate
asupra Veronicăi, de a reveni asupra celor declarate despre fostul ei profesor, de la Școala Centrală
de Fete din Iași, s-au lovit de un refuz categoric, în condițiile în care soțul acesteia făcea parte din
gruparea politică acuzatoare.
Chiar dacă nevinovăția lui Titu Maiorescu a fost recunoscută, umilința publică la
care a fost supus nu a fost uitată, iar resentimentele lui față de poetă s-au manifestat
ulterior.
După moartea distinsului profesor universitar Ștefan Micle, în primăvara anului
1880, Mihai Eminescu și-a dorit să oficializeze relația cu femeia pe care o iubea, prin
actul căsătoriei, însă argumentele invocate de liderul junimist – convenționalismul și
banalitatea unei căsnicii, efectele negative asupra creației poetice,
incompatibilitatea celor doi îndrăgostiți, relația Veronicăi cu Caragiale – au
determinat o înrăutățire a raporturilor în cuplu.
Doi ani mai târziu, dorința de reconciliere a devenit evidentă de ambele părți,
proiectul unei alianțe matrimoniale fiind din nou făcut public, spre îngrijorarea
junimiștilor. Și de această dată, influența lui Maiorescu s-a dovedit implacabilă
asupra lui Eminescu, starea lui sufletească având cel mai mult de suferit. Pe de altă
parte, profund rănită de zădărnicirea celui de-al doilea proiect al unui viitor
împreună, muza Luceafărului încerca să-și disimuleze durerea în versuri, mascând-o
sub forma indiferenței, însă chiar și în contextul acestei mâhniri interioare,
supărarea ei nu excludea speranța împăcării.

Traseul sinuos pe care Luceafărul poeziei românești l-a avut de parcurs în relația cu
Veronica Micle, s-a datorat complexității sufletești a celor doi îndrăgostiți,
prejudecăților specifice epocii, dar și opoziției lui Titu Maiorescu, în umbra căreia se
profilau resentimente vechi față de femeia care, în trecut, fusese doar un pion de
tabla de șah a politicii ieșene.