Niculescu Andrei

Clasa a VII-a E2

Antonio Lucio Vivaldi

Antonio Lucio Vivaldi este cel mai de seamă reprezentant al

barocului muzical veneţian. S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în
urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio.
A murit la Viena la 28 iulie 1741, ca urmare a unei îmbolnăviri subite
(inflamaţie internă) şi a fost înmormântat în cimitirul spitalului.

Viaţa
Îmbrăţişând de timpuriu calea preoţiei, Antonio Vivaldi a fost
supranumit şi Il Prete Rosso (Preotul Roşu), datorită culorii părului
său (moştenire probabil genetică). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care există referinţe
documentare certe, a ajuns la Veneţia în prima jumătate a anului 1665 . Bunicul Agostino, fusese brutar
sau croitor şi murise la Brescia, probabil în 1665 sau 1666. Bunica Margherita, părăsise acest oraş fie cu
puţin înainte, fie după moartea soţului său şi era insoţită de cei doi fii ai lor, Agostino ([n vârstă de 21 de
ani) şi Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urmă avea să devină în 1678, tatăl compozitorului Antonio
Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura monahală la 15 ani şi a fost hirotonisit preot la 25.

Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il Prete Rosso s-a îndepărtat cu încetul
de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre
compoziţiei şi învăţământului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară la Ospedale della Pietà
(aşezământ rezervat orfanelor şi copilelor ilegitime ale oraşului), în pofida unor întreruperi, uneori foarte
lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 şi 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcţii
până în 1740.

Totuşi, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz şi compozitor la Roma, în 1722 şi 1724,
unde a cântat în faţa Papei; probabil la Dresda şi în Darmstadt; cu siguranţă la Amsterdam, unde a fost
publicată cea mai importantă parte a creaţiei sale; la Florenţa, Praga şi la Viena, unde a murit, uitat de
prieteni şi de rude. La Ospedale della Pietà, avea să înfiinţeze o orchestră de fete (devenită celebră în
întreaga Europă) şi să compună intens pentru concertele publice pe care aşezământul le oferea
duminica.

Opera
Importanţa creaţiei lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru concerte inspirate de cele
patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a ştiut să respingă structura de concerto grosso a lui
Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt şi zece) a concertului cu solist în doar
trei părţi simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuşi, Vivaldi, practica cu mare naturaleţe această
formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-si
face apariţia.