Genul liric cuprinde operele literare în care autorul își exprimă gândurile, ideile

și sentimentele prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și

transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând
un univers de mare forță de sugestie care se adresează sensibilității cititorului.
Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând
sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei,
discursul genului liric este la persoana I, dar este folosită și persoana a II-a.
Opera lirică poate fi cultă (are autor cunoscut sau are originalitate) sau populară
(are caracter anonim, colectiv, oral).

Lirismul este o tonalitate, un registru artistic, care pune accentul pe expresia

poetică și elevată a sentimentelor personale, a pasiunii.

Cuvântul liric iși are originea în cuvântul liră, instrument muzical cu coarde,
care este considerat atributul lui Apollo, inventatorul său legendar, dar și al lui
Orfeu, sau Erato, muza antică a poeziei lirice și erotice reprezentată ca fiind
încoronată cu trandafiri și mirt și purtând o liră în mâna dreaptă. Poeziile se
recitau într-un cadru formal, pe monodiile ce răsunau din lira artistului erudit.
Ritmul nu constituia o speculație matematică, ci se desprindea din metrica
versului, și astfel piciorul metric al acestuia genera gruparea ritmica ce putea fi
alcătuită din 2,4,8 timp (piric, spondeu, dactil, anapest etc.) sau din 3,6,9 timpi
(iamb, troheu, tribrah etc.).[1]

Adjectivul liric apare pentru prima dată în secolul al XV-lea, în legătură cu

poezia greacă antică și păstrează o relație de lungă durată cu muzica ce încă mai
există în expresia artă lirică. Atașat totodată la unele forme ale poeziei sec. al
XVI-lea, cuvântul liric va defini o expresie subiectivă ce ține mai degrabă de
sentimente particulare (individuale), în opoziție cu poezia epică sau poezia
dramatică (care a inclus tragedia ca și comedie).[2]

Lira era însemnul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci. În
Grecia Antică acompaniamentul de liră atrăgea muzele ce amplificau spiritul
creativ. De-abia în epoca modernă, poezia lirică a ajuns să însemne creație
literară ce exprimă sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a identificat cu
poezia, supusă unor mijloace formale cum sunt versul, stofa, ritmul sau rima.

În literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o asociere între genul liric și

poezie, existând și opere lirice în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se
distinge un amestec al lirismului cu epicul și există o tendință de distrugere a
regulilor rigide de versificație.

Specii ale genului liric

Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În
secolul al XV-lea, elegia tindea să dobândească un caracter filozofic. Exemple de
autori de elegii: Tibul, Ovidiu, Goethe, Aleksandr Pușkin etc.
Epigramă: este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren,
care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații
etc. și se termină printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a
unui fapt etc. Autori: Grigore Alexandrescu.
Epistolă: specie literară, mai ales în versuri, aparținând poeziei didactice sau
satirice, în care se tratează un subiect filozofic, moral, artistic, etc. sub formă
de scrisoare adresată unei persoane reale sau imaginare. Autori: Grigore
Alexandrescu, exemplu ”Epistolă Dlui V.II”
Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă
inspirație, compus din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o
compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Pușkin)
Pastelul este un termen provenit din limba germană semnificând pictura cu creioane
moi. De la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură, definind
delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile Alecsandri - creatorul acestei
specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie doar în literatura română
Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris
un fenomen din natură ale cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple
Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai Eminescu)
Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira.
Duhului meu")
Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei
persoane, societății cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri.
(exemple Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu).
Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură
dispusă în două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai
frecventată. (exemple Dante Alighieri, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo
etc.)
Rondelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din trei catrene și un vers izolat.
Versurile unu și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru
Macedonski prin "Poema rondelurilor")
Gazelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din strofe cu două versuri; originară
din literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea.
(exemple Hafez, Saadi, Fuzûlî, Goethe, George Coșbuc, Mihai Eminescu).
Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu
formă fixă. Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin
tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu
prima. Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor.
(exemple Mihai Eminescu, „Glossa”)
Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat
celebrării faptelor istorice vitejești , sau conțin exclamații ori chemări.
Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță
națională și are un caracter solemn.
Doina este o creație lirică specifică poporului român, în care se exprimă în mod
direct sentimentele de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, de cătănie, de
haiducie, de tristețe, de iubire, de regret etc.
Idila este o specie a liricii peisagiste și erotice, din sfera poeziei bucolice,
care prezintă în chip optimist și idealizat iubirea, într-un cadru rustic,
sentimentul de dragoste fiind ilustrat prin imagini artistice și figuri de stil, cu
tablouri din natură și puternice trăiri interioare.
Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17
silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.
Tanka este un alt gen de poezie japoneză, cu formă fixă, anume cinci versuri cu
numărul de silabe de 5-7-5 / 7-7, respectiv.
Note