Dobre Cătălin-Marius

Eseu basm cult-,,Povestea lui Harap-Alb”

Opera ,,Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă este un basm cult, o
specie a genului epic în proză, de dimensiune amplă, în care realitatea se îmbină
cu fantasticul în cadrul unei teme despre lupta dintre Bine și Rău, Binele
învingând întotdeauna. În viziunea lui George Călinescu, basmul ,,e un gen vast,
depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie morală”.
Se poate spune că ,,Povestea lui Harap-Alb” urmărește tiparul clasic al
basmului popular, dezvoltând tematica generală abordată, aceea a luptei dintre
Bine și Rău, de unde reiese apariția unui protagonist și antagonist. Desigur,
accentul cade întotdeauna pe aspectele pozitive, pe victoria Binelui.
Cea mai importantă trăsătură care încadrează opera în specie este reprezentată
de prezența unor formule specifice care se împart în trei categorii: inițiale,
mediane și finale. Formula inițială: ,,Amu cică era odată...” are rolul de a anula
spațiul și timpul reale, receptorul fiind proiectat într-o lume fantastică. Totodată,
conferă întâmplărilor un caracter excepțional, iar receptorului îi oferă o
pseudomotivație de tip popular. Apare și formula mediană, ca exemplu
fiind: ,,Și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzeci și nouă”, ce ajută la
fluidizarea acțiunii, legând nucleele epice între ele. De asemenea, menține
trează atenția cititorului și păstrează legătura cu realitatea. Formula finală: ,,Și a
ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo be și mănâncă,
iar cine nu, se uită și rabdă” încheie basmul, readucând cititorul în planul real.
Specific lui Creangă, aceasta dă de înțeles o morală, criticând poporul român
deoarece se fac diferențe foarte mari între rangurile sociale.
O a doua trăsătură constă în existența unor motive literare. Autorul folosește
în text motive preluate din literatura populară, amintindu-se motivul împăratului
cu trei feciori, pe cel al probelor, cel al mezinului și cel al podului. Al doilea
motiv enunțat apare în mod constant pe tot cuprinsul operei. Probele reprezintă
etapele vieții protagonistului, încercările la care este supus pentru a demonstra
că este demn să îi calce pe urme unchiului său, formandu-l că bărbat în toată
firea. Pe lângă acestea, cu ajutorul lor își descoperă și dezvoltă noi calități
precum răbdarea, curajul, înțelepciunea, mila și bunătatea.
Trebuie adus în discuție și faptul că cele două mari călătorii ale lui Harap-Alb
pun în valoare tema principală a basmului luat spre analiză. Conflictul dintre
Bine, reprezentat de feciorul de crai, și Rău, înfățișat de spân, ia o mare
amploare în timpul drumurilor. Spre exemplu, o statutul social al băiatului se
schimbă drastic după coborârea în fântână, raportul dintre cei doi devenind
sclav-superior. De aici pornește calvarul pentru protagonist, însă trece cu succes
fiecare provocare rău intenționată. A doua călătorie are un final ce pare tragic în
primă fază, însă puterea dreptății își face loc, iar conflictul se termină în
favoarea celor buni, Harap-Alb trecând peste toate obstacolele întâlnite.
Totodată, acesta devine și împărat, ceea ce reprezintă, din nou, o renaștere a
fiului de crai de odinioară.
Dobre Cătălin-Marius

Perspectiva narativă este una obiectivă, ceea ce implică un narator

omniscient, omniprezent și extradiegetic. Însă, există unele cazuri în care acesta
implică în mod direct cititorul, subiectivându-se. Reușește datorită unor vorbe
de duh sau a unor propoziții enunțiative de factură orală: ,,dar ce să mai lungim
vorba, ia mai bine să povestim mai departe”. Și limbajul joaca un rol important
când vine vorba de basm. El este bogat în regionalisme, arhaisme și exprimări
învechite, populare de unde se deduce perioada în care a fost scrisă opera.
Acesta nu era nici pe departe la fel de dezvoltat ca în prezent, însă în asta constă
frumusețea și originalitatea trecutului, transpuse pe hârtie.
În concluzie, ,,Harap-Alb” se încadrează mai mult decât perfect în specia
literară basmul cult, fapt demonstrat prin toate particularitățile enumerate și
explicate mai sus. Totuși, Ion Creanga îi dă un aer de originalitate neîntâlnit
altundeva.