Sunteți pe pagina 1din 4

Incendiile de vegetație din Australia

Despăduririle sunt procese prin care, voluntar sau accidental, pădurea este înlăturată cu
scopul utilizării resursei respective sau în vederea utilizării terenurilor pentru alte nevoi. Una
dintre căile naturale de diminuare a suprafețelor împădurite este cea a incendiilor de vegetație
spontane.

Incendiile naturale reprezintă incendii neintenționate care sunt declanșate de factori


naturali (condiții meteo nefavorabile), adesea reprezentați de către combinația simultană dintre
umiditatea extrem de redusă a aerului și temperaturi foarte ridicate ale mediului, care, în
prezența unui combustibil precum lemnul uscat, pot declanșa un nou incendiu natural; în urma
unui incendiu natural, se produc pagube materiale și chiar umane.

Incendiile de vegetaţie nu sunt o noutate pentru australieni, dar focurile, care au debutat
în vara anului 2019, au produs pagube devastatoare şi au alertat populaţia, precum şi întreaga
lume.

Incendiile din ultima perioadă au fost dintre cele mai grave din istoria Australiei, cu cel
puţin 20 persoane ucise, sute de case distruse şi suprafeţe uriaşe cuprinse de flăcări. Mii de
australieni din sud-estul ţării au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi să evacueze zona, în
timp ce incendiile extinse mistuiau teritorii tot mai întinse. Navele militare şi aeronavele au
intervenit pentru a livra apă, alimente şi combustibil în oraşele izolate de incendii.

CE A DECLANȘAT FOCUL?

Mii de australieni din sud-estul ţării au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi să
evacueze zona, în timp ce incendiile extinse mistuiau teritorii tot mai întinse. Navele militare şi
aeronavele au intervenit pentru a livra apă, alimente şi combustibil în oraşele izolate de
incendii.
CÂT DE EXTINSE SUNT INCENDIILE?

Incendiile au ars timp de câteva luni suprafeţe însemnate din întreaga ţară, afectând patru
din şase state şi în mod special Coasta de Est a Australiei. În data de 11 noiembrie, statul a
declarat că gradul pericolului de incendiu este „catastrofal”. În Sydney, fumul puternic a
împânzit cerul timp de mai multe zile, iar calitatea aerului s-a deteriorat semnificativ,
semnalând una dintre cele mai grave situaţii din lume. Reţelele de socializare au fost invadate
de fotografii cu cerul roşu aprins şi cu oameni care fugeau pe plajele dintre Sydney şi
Melbourne.

CÂT DE GRAVE SUNT PAGUBELE?

În total, aproximativ 12 milioane de acri au fost arse de incendii, distrugând aproape


1.000 de case şi cauzând moartea a cel puţin 20 de oameni. În prezent, peste 90 de incendii fac
ravagii în stat, mai ales în partea sudică. Prin comparaţie, aproximativ 1,9 milioane de acri au
ars în cele mai grave incendii din 2018 din California, care au ucis în jur de 100 de persoane.

CINE A INTERVENIT ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA


INCENDIILOR?

Zeci de mii de pompieri, marea majoritate dintre ei voluntari, au lucrat săptămâni întregi,
zi şi noapte. Guvernul federal al Australiei a anunţat că voluntarii din New South Wales -
precum şi alte state, în funcţie de solicitările primite - vor beneficia de o compensaţie de până la
4.000 de dolari. Această decizie a fost iniţial contrazisă de premierul Scott Morrison.

Armata australiană a intervenit şi a chemat în ajutor forţele aliate. În Victoria şi New


South Wales vor fi trimise elicoptere militare, avioane şi navele Black Hawk şi Chinook.

De asemenea, guvernul a cerut Statelor Unite şi Canadei să furnizeze aeronave-cisternă


pentru rezervele de apă. Canada s-a angajat să trimită peste 30 de pompieri pentru a ajuta
australienii.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE SUNT DE VINĂ?

Începutul devastator al sezonului a confirmat predicţiile oamenilor de ştiinţă: că


incendiile australiene vor deveni mai frecvente şi mai intense pe măsură ce schimbările
climatice se agravează. În mod normal, Australia este caldă şi uscată vara, dar schimbările
climatice agravează aceste condiţii şi face ca vegetaţia să fie mai predispusă arderii.

Catastrofa a fost favorizată de eşecul guvernului australian de a reduce emisiile de dioxid


de carbon, care captează căldura la eliberarea în atmosferă.

VREMEA AFECTEAZĂ FLĂCĂRILE?

Clima şi vremea sunt concepte diferite, dar conexe. Clima descrie tendinţele
meteorologice pe termen lung preconizate într-un anumit loc, în timp ce vremea este amestecul
de evenimente care au loc în atmosferă într-un anumit moment şi loc. Schimbarea climatului a
determinat o creştere a temperaturilor în oceanele Indian şi de Sud, ceea ce a intensificat
uscăciunea şi temperaturile din Australia.

Cele mai periculoase zile sunt cele în care aerul cald şi uscat suflă din centrul deşertului
continental spre coastele populate. Un front meteorologic - unde se întâlnesc masele de aer de
densităţi diferite - poate provoca schimbarea rapidă a direcţiei vântului. În cele din urmă, asta
înseamnă că incendiile mai mari se răspândesc în direcţii multiple.

Incendiile de vegetaţie pot fi atât de puternice încât generează propriile lor sisteme
meteorologice periculoase şi imprevizibile. Aceste aşa-numite furtuni de foc pot produce
fulgere, vânturi puternice şi chiar tornade de foc, dar fără precipitaţii.

S-ar putea să vă placă și