Capitolul II.

Condiţii meteorologice în zona coastei estice a

Australiei

2.1 Stațiile meteorologice din Australia

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, operatorii radar au remarcat faptul că
vremea cauza ecouri pe ecranele lor de supraveghere, de la ploi, zăpadă și lapoviță. După război,
oamenii de știință au revenit la viața de civil, dar tot în cadrul Forțelor Armate dorind să aducă
un scop acestor concluzii pe care le-au adunat. Astfel, au ajuns la primele radare meteorologice
operaționale.
Radarul meteo, numit și radarul de supraveghere meteo (WSR) și radarul meteo Doppler
sunt radarele folosite pentru localizarea precipitațiilor, calcularea mișcării și estimarea tipulului
acesteia (cum ar fi: ploaie, ninsoare, grindină). Radarele moderne de supraveghere sunt cele de
tipul pulse-Doppler, care sunt capabile să detecteze mișcarea picăturilor de ploaie și intensitatea
acestora.
Acesta emite în atmosferă la intervale de timp egale impulsuri de energie
Electromagnetică puternice, foarte scurte și de frecvență ridicată. Energia este concentrată într-
un fascicul de mică deschidere de către o antenă directă. Țintele de orice natură, prezente în
fascicol, interceptează o parte din energia incidentă pe care o absoarbe și o radiază în diverse
direcții. Fracțiunea reflectată spre radar este semnalul util.

Figura 2.1 Antena WSR

 Figura 2.2 Hartă a radarelor clasice si Doppler

2.2 Elemente meteorologice ale stațiilor radar

Între acestea se regăsesc urmatoarele: temperatura, umezeala, presiunea, vântul,
nebulozitatea și fenomenele meteo.
Temperatura este o mărime fizică a unui sistem care exprimă cantitativ proprietatea de
mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Temperatura este un parametru care caracterizează
viteza cu care atomii se mișcă într-o substanță.
În majoritatea statului australian, temperaturile sunt ridicate pe timpul verii, cu o
temperatură medie maximă a lunii ianuarie de 30 °C. Despărțind partea estică a statului prin
Tropicul Capricornului dăm peste două zone cu o resimțita diferență de temperatură. Partea
nordică are ierni călduroase, iar partea sudică friguroase, în special nopțile.
Temperaturile au urmat un trend ascendent între anii 1910 și 2004, cu aproximativ
0.7 °C. Temperaturile minime peste noapte s-au ridicat mult mai repede decât temperaturile
maxime de pe timpul zilei.
Diferențele de temperatură între iarnă si vară sunt mai mici în zona tropicală , dar mai
mari în zona sudică, cu diferențe sezoniale de-a lungul coastei, fiind moderate în apropierea
oceanului. Dacă în partea coastei de N-V sunt înregistrate temperaturi mari în luna ianuarie
(aproape 27 °C), în munții din regiunea New South Wales, temperaturile minime coboară până la
5 °C, iar în luna iulie până la chiar  -5 °C.
Precipitațiile în mai mult de 80% din Australia depășesc anual 600mm pe m². Ca și
punct extrem din acest punct de vedere, avem regiunea nordică de coastă a Queensland-ului,
unde precipitațiile trec de 4.000mm pe m², recordul fiind deținut de zona muntoasă Bellenden
Ker (Queensland, Australia) în anul 2000 cu 12.461mm pe m².
Există însă 4 factori care contribuie la nivelul de uscăciune al teritoriului australian:

-curenții reci ai coastei vestice;

-altitudinea joasă a formelor de relief;

-dominanța sistemelor de înaltă presiune;

-forma reliefului.
Astfel, se poate trage o concluzie, in zona estică a Australiei, zonele umede ale
Queensland-ului se întâlnesc cu cele uscate ale regiunilor Victoria și New South Wales, unde
cazurile de incendii sporadice sunt ceva comun (cazurile de incendiu pornite de la tufișuri).
Ninsorile cad frecvent în zona estică a continentului, mai exact în statele Victoria,
New South Wales, Tasmania și zona ocupată de capitala australiană. Zăpada cade regulat în zona
Great Diving Range și Queensland (și izolat in unele zone sudice si nordice), dar în restul
statului, acest lucru este ceva foarte extraordinar văzut.
Zăpada la nivelul apei este întâlnită în zona terestră a Australiei, cu o ridicată frecvență
în Tasmania, unde ninsorile apar în lunile de iarnă. Valuri de frig, ocazionale dinspre Antarctica,
pot cauza ninsori în zona rurală, dar și în orașele mai mari, cum ar fi Hobart sau Melbourne
(incluzând suburbiile muntoase exterioare și Canberra). Ocazii ca acestea au aparut în anii 1958,
1965, 1986, 2005 și 2015, remarcându-se că se întâmplă la o perioadă destul de mare de ani acest
fenomen.

Figura 2.3 Kanangra-Boyd National Park, NSW, Australia

 În Marea de Coral, alizeele formează un sistem stabil de vânturi care suflă dintr-o
direcție care variază între sud și sud-est. Puternic din mai și până în decembrie, acesta se întinde de la
20° latitudine sud până la 25° latitudine sud și până la Ecuator, în această perioadă
intensificându-se și direcția variază puțin. Pe de altă parte, din decembrie și până în aprilie, zona
în care acționează alizeele se mută către sud, limita lor sudică apropiindu-se către 30° sud, iar
limita nordică se modifică în intervalul 10-15° sud.
Marea Tasmaniei este o zonă cu o foarte variabilă circulație atmosferică, la sud este
traversată de depresiuni de la vest către est. Limita nordică a vânturilor de vest este în
vecinătatea latitudinii de 40° sud. În perioada iernii sudice, din aprilie spre octombrie, ramura
nordică a acestor vânturi dinspre vest își schimbă direcția către nord și se izbesc de alizee. În
această perioada Tasmania primește vânturi din partea de sud-vest. Pe de altă parte, în vara
australiană din noiembrie și până în martie, este perioada în care alizeele vin spre vânturile de
vest, astfel în Tasmania, vânturile vin mai frecvent din nord.

Nebulozitatea sau cantitatea de nori se referă la suprafața de cer care este ocupată în
medie de către nori când observția se face dintr-un punct stabilit înainte. Okta este unitatea de
măsura utilizată de obicei când vorbim despre obturarea cerului cu nori. Aceasta din urmă este
corelată direct cu timpul de strălucire al soarelui, locațiile cele mai noroase fiind și cele mai puțin
luminate de soare.
Norii poartă mai multe roluri importante în sistemul climatic și cercul diurn. În esență,
fiind corpuri luminoase aflate între noi și corpurile cerești, aceștia reflectă o bună parte din
lumină înapoi în spațiu și contribuie la răcirea planetei și susținerea ei pe planetă în timpul nopții.
Nebulozitatea reprezintă prin urmare un rol important în balansul energetic al atmosferei și al
varieției zi-noapte.
Din punctul de vedere al fenomenelor meteorologice extraordinare întâlnite în Australia
putem aminti de grindină și de inundații. Biroul australian de meteorologie, pe data de
19 octombrie 2021 a raportat că în Yalboroo, la nord de Mackay, Queensland, a avut loc o cădere
de grindină care măsura 14-16cm și au căzut pe pământ fragmentele cu o viteză de 100km/h.
Dacă valoarea de 16cm va fi confirmată atent, se va înregistra un nou record din acest punct de
vedere. Acest fenomen regăsit pe continentul australian se formează din precipitații de apă aflate
în atmosferă și care traversează straturile de aer cu temparaturi scăzute (sub 0 °C). Aceste
particule au în general o formă neregulată, diametrul mediu fiind in general de 5-50mm. Astfel,
vedem cât de neobișnuite sunt ploile cu grindină din Australia, cum am menționat și mai sus,
ajungând la fragmente de chiar 16cm.
 Figura 2.4 Grindină căzută in Yalboroo, sursa Instagram, persoană necunoscută

Inundațiile în Australia sunt și ele un lucru bine cunoscut, chiar dacă nu sunt un fenomen
la ordinea zilei. Un caz mare, dar în același timp recent de inundații puternice care au lovit un
stat est australian este cel din Townsville, Queensland din anul 2021, când au fost înregistrate 11
zile consecutive de precipitații abundente, iar în acest caz, armata a trebui să intervină și să
evacueze 1100 de persoane care au avut nevoie de ajutor.

Figura 2.5 Inundații în Townsville, sursă Publicația Verde

Partea nordică a Queensland are un climat tropical și ploi musonice din decembrie și
până în aprilie, dar condițiile prezente în imaginea de mai sus sunt ceva extraordinar întâmplat în
orașul Townsville, unde a plouat de 20 de ori mai mult decât media perioadei.
Apariția acestor musoni cu ploile lor bogate sunt date de lovirea masei de aer cald
continental de masa oceanică, care este rece, când vânturile care bat până atunci își inversează
direcția de acționare. Având în vedere dinamica vânturilor, putem vedea că vânturile circulă din
zonele în care există o presiune mai mare până în cazul în care există o presiune mai mică. În
funcție de valoarea gradientului de presiune, viteza la care vântul va merge din zona cu cea mai
mare presiune până la cea cu cea mai mică va fi mai rapidă. Acest lucru duce la vânturi cu viteză
mai mare. Prin urmare, avem și o furtună mai rea.