DINAMICA MĂRILOR ȘI A OCEANELOR

1
 Cuprins:

I. Vînturile:
 Vînturile oceanice
 Cicloane
 Vînturi locale
 Brizele de mare și de uscat
II. Valurile:
 Valurile de vînt
 Înăltimea valurilor
 Viteza de propagare a valurilor
 Interferența valurilor de vînt
 Brizanții
 Valuri de origine seismică
III. Mareele
IV. Curenții marini
V. Curenții oceanici:
 Curenții de suparfață induși de vânt
 Curenții termohalini
 Circulația în Oceanul Indian
 Sistemul curentului Golfului
 Curentul Circumpolar Antarctic

2
 I.Vînturile
 Vînturile oceanice
Vînturile oceanice constituie obiect de studiu al meteorologiei marine,ramură a
meteorologiei care s-a dezvoltat foarte mult în ultimele decenii.
Soarele reprezintă principala cauză a mișcărilor atmosferei,care dă naștere vînturilor.El
încălzește în mod diferit aerul si apa.Dacă marea este mai caldă decît aerul,straturile
atmosferice în contact cu marea se vor încălzi,vor deveni mai usoare și se vor ridica;în
straturile inferioare se va produce o mișcare activă de înlocuire a aerului cald cu aer rece.În caz
contrar dacă marea este mai rece decat aerul,straturile atmosferice în contact cu marea vor
deveni mai reci,deci mai grele;atmosfera va fi mai stabilă,fără precipitații.
În unele regiuni ale oceanelor, în apropierea coastelor,diferenta de temperatură între aer
și mare poate trece de 10°C; în timpul zilei,aerul este mai cald decat marea; în schimb, în
timpul nopții, aerul este mai rece.În plin ocean marea este în mod normal mai caldă decat aerul.
Pe glob există o regiune încălzită mai mult decat restul suprafeței pămantului și anume
porțiunea dintre ecuator și cele două tropice,denumită în climatologie zona toridă.Spre această
zonă se scurg neîncetat masele de aer rece din regiunile polare,astfel încat dacă Pămantul nu s-
ar roti în jurul axului său, aceste mase de aer s-ar misca direct de la nord la sud în emisfera
boreală și de la sud la nord,în cea australă.Ca urmare a rotației Pămantului, masele de aer nu
merg în lungul meridianelor, ci sunt deviate spre dreapta în emisfera nordică și respectiv spre
stanga,în emisfera sudică, căpătand aspectul unor vînturi de nord-est în emisfera de
nord(alizeul de nord-est) și vînturi de sud-est, în emsfera de sud(alizeul de sud-est).

3
  Cicloane
Ciclonul este o furtună în formă de vârtej, care se formează într-o zonă depresionară
tropicală de la suprafața oceanelor, cu diametrul uneori până la câteva mii de kilometri. Este
format dintr-o masă mare de nori furtunoși care, datorită unui sistem de vânturi circulare
puternice se rotesc tridimensional în formă de spirală în jurul unui centru.Viteza vantului
deasupra mării mării și oceanului în general este mai mare pe mare decît pe uscat.
Ciclonii tropicali se formează numai pe suprafețe oceanice,la tropice.Ele iși pierd
energia lor când trec pe continente.La origine ei apar în Atlanticul de nord,în Pacific și în
Oceanul Indian,luând naștere în calmurile ecuatoriale.Ciclonul Atlanticului de nord pleacă din
zona calmă ecuatorială,urmează o traiectorie parabolică,trece peste Antile,se curbează spre
coasta Statelor Unite sau pătrunde în golful Mexic,după care se îndreaptă spre nord-est în
largul oceanului.El apare în lunile de vară și la începutul toamnei și nicidecum în lunile de
iarnă până la sfârșitul lui aprilie.
Printre formele de cicloni se numără și tornadele și trombele,de dimensiuni mult mai
mici,primele având un diametru mediu de 300 metri;trombele cu un diametru până la 20 metri
apar sub formă de vâltori.Acestia inaintează totdeauna către nord-vest cu viteza de 25 mile pe
ora și adesea sunt însoțiți de ploaie torențială sau grindină.În mijlocul lor se produc uneori
explozii de aer din cauza presiunii barometrice foarte scăzute și a mișcării ascendente foarte
violente a apei.

 Vânturi locale
În afară de vânturile oceanice generale,în diferite mări există vânturi neregulate,care se
datoresc unor cauze locale,în special reliefului sau depresiunilor secundare.Astfel de vânturi
sunt:sirocco,bora,mistralul,crivățul etc.
În sudul Europei, în special în Italia,Grecia și pe coastele dalmatice ale Iugoslaviei,bate
vântul din sud și sud-est,un vânt cald,umed.Sirocco,de pe coasta Algeriei,este un vânt cald,de
sud,care-si ridică temperatura cu încă 10° la 15° C atunci când se precipită de pe munți în jos
spre coastă.Spre coasta de nord Spaniei bate de asemenea un vânt cald și uscat,de sud,care face
să se ridice temperatura până la 38°C.
Bora este un vânt rece, anticiclonic,care bate în interiorul uscatului rece și cade de pe
uscatul înalt și abrupt către marea caldă.Cel mai cunoscut este vântul bora al coastei istriene,cu

4
directia NE, care se face simțit prin răceala și violența sa.Bora se formează când interiorul
uscatului este supus unei idicări repezi de presiune atmosferică,iar pe marea mai caldă s-a
stabilit o depresiune care absoarbe cu repeziciune aerul rece de pe litoral.
Violenta vântului este cu atât mai mare,cu cât și diferența de temperatură dintre
interiorul uscatului rece și marea caldă este mai mare.
Mistralul este un vânt de NV,care se manifestă cu deosebită forță în nordul Mediteranei
occidentale și în special în golful Lyon.El se produce ori de câte ori în golful Lyon se stabileste
o depresiune care absoarbe aerul de pe platoul înalt și rece din centrul Franței.Când diferența de
presiune barometrică dintre platoul central al Franței și golful Lyon apare brusc,vântul devine
la fel de violent ca un uragan.Dacă depresiunea atmosferică se formează în centru sau în nordul
Italiei atunci pe coastele Dalmației bate sirocco și este vreme caldă,în timp ce pe costa regiunii
Provence bate mistralul rece.
Crivățul este vântul rece de la nord-est care bate din Ucraina,peste Marea Neagră,și se
manifestă în Dobrogea și în sud-estul țării noastre.El se formează mai cu seamă când
depresiunile din Marea Mediterană înaintează în Marea Neagră și atrag aerul rece din regiunea
Ucrainei, unde presiunea barometrică este ridicată.
Föhnul este un vânt cald al Munților Alpi.Vânturi de acst gen se întâlnesc și in
Groenlanda,în Islanda,pe coasta de sud a Mării Caspice.în Georgia de sud și în alte părți.Aceste
vânturi se formează atunci când pe o parte a masivului stâncos presiunea atmosferică este
ridicată,iar pe cealaltă scăzută.Din cauza diferenței de presiune,aerul se mișcă dinspre locul cu
presiune scăzută și trece peste masiv,ridicându-se întâi pe un versant și coborând apoi pe
calălalt.
Föhnul de pe coasta de vest a Groenlandei este un vânt de est și sud,foarte cald și
uscat,care suflă peste toată Groenlanda și coboară de pe înălțimile acesteia cu forță de tempestă
peste fiorduri.El se încălzește la coborâre și,ajuns pe coastă,ridică temperatura aerului cu 12°C
și chiar cu 20°C peste medie în timpul iernii și cu 11°C primăvara.Originea föhnului din
Groenlanda este următoarea:în sudul strâmtorii Davis se produce de obicei o depresiune
barometrică,iar în nordul Atlanticului,în regiunea Islandei,ia nastere un maxim de presiune;se
formează astfel vânturi de est și de sud-est,care trec peste înălțimile de 2000m ale interiorului
Groenlandei și coboară spre mare.Ele îndulcesc climatul regiunii fiordurilor.
În Georgia de sud,sub influența vânturilor föhn,temperatura maximă din timpul iernii
atinge maxima din timpul verii din acea regiune.În strâmtoarea Gibraltar suflă uneori un vânt
atât de puternic,încât poate mătura obiectele neancorate de pe puntea vaselor.

5
  Brizele de mare și de uscat
Tot printre vânturile locale se enumeră și brizele de mare și de uscat,care se formează
datorită diferenței de căldură dintre mare și uscat.Ele sunt de mare importanță mai ales în
regiunile tropicale,Sunt vânturi periodice opuse și se observă zilnic,în special vara.
În timpul zilei,încălzirea suprafeței terestre produce o scurgere de aer de la mare spre
continent(briza de mare);în timpul nopții răcirea mai repede a uscatului face să se nască un vânt
contrar,de la uscat spre mare(briza de uscat).Aceste vânturi suflă de la suprafața solului până la
o înălțime oarecare(sub 200 m);la înălțimi mai mari,mișcarea aerului este contară.
Brizele își întind acțiunea până la distanța de 40 sau 50 km și apar perpendiculare pe
direcția mijlocie a coastei,ci oblice,în virtutea rotației Pământului.Ele au viteză mare și sunt
mascate de vânturile care se produc din cauza configurației izobarice.Briza de uscat este
precedată câteodată în largul mării,de miros de plante și flori,care umple deodată atmosfera mai
înainte ca să se simtă briza.Briza de mare se recunoaște în larg după încrețirea suprafeței apei și
după coloritul ei întunecat(pe când,în același timp,aproape de tărm marea este încă o oglindă cu
suprafața strălucitoare).Briza de mare este binefăcătoare nu numai prin răcoarea ei relativă,ci și
prin aceea că ea transportă aerul curat al mării în interiorul litoralului și împrăștie
miasmele,care adesea sunt așa de nesănătoase pe coastele plane din regiunile tropicale.Influența
brizei de mare scade în interiorul uscatului cu cât distanța de la marginea mării se
mărește.Vântul este rece la țărmul mării șiscade chiar temperatura mijlocie normală a zilei;el
devine insă treptat mai cald în interiorul uscatului și păstrează în același timp mirosul său
proaspăt și caracteristic al mării.
Din decembrie până în februarie,în epoca când alizeul de nord-est are cea mai mare
regularitate,o ceață deasă de nisip saharian acoperă o parte importantă a regiunii orientale a
Atlanticului,cuprinsă între coasta Africii și meridianul de 37° vest.

În această zonă atmosfera este ploioasă,soarele nu apare decât ca un disc roșiatic;o

pulbere fină acoperă puntea navelor.S-a dovedit că numai curenții de aer de la înăltimea de
1000 la 2000 de metri transportă această pulbere sahariană deasupra oceanului.Ea termină prin
a cădea în mare și a se depune pe fundul oceanului,îngroșând sedimentele.

6
 Marea Neagră este supusă regimului continental al vânturilor.Aici, în afară de vânturile
dominante din sectorul de nord,în anotimpul rece,și de cele din sectorul de sud ,în anotimpul
cald,se mai formează vânturi de litoral între mare si coastă-brize de mare și brize de coastă-care
devin periodice în anotimpul de primăvară.În acest anotimp marea este rece,iar uscatul e
puternic încălzit de soare,ceea ce face ca între orele 10-11 să începă un vânt rece dinspre
mare,care bate toată ziua.

III.Valurile
Apa mărilor și a oceanelor este întotdeauna în mișcare din cauza vântului,a erupțiilor
vulcanice sau a cutremurelor de pământ și în sfârșit,din cauza densității și temperaturii
apei.Unele mișcări ale mării sunt ondulatorii și de scurtă durată,ca efect direct al vântului
asupra suprafeței mării.Aceste mișcări constituie hula și valurile.
Alte mișcări au o perioadă mai lungă:o jumătate de zi,o zi întreagă și câteodată chiar
mai mult(fenomenul mareei). Valurile sunt mişcări ondulatorii ale suprafeţei mării, datorate
propagării energiei mecanice în lungul discontinuităţii marcate de densitate ce se află la
contactul atmosferă- mare.
Valurile sunt printre cele mai complicate fenomene ale lumii oceanice. Au fost scrise
numeroase cărţi despre valuri, au fost concepute modele matematice şi au fost construite bazine
pentru a le explica şi, totuşi, se pot învăţa multe observând valurile, întrucât nu există două
valuri identice.
Elementele unui  val
Creasta – linia cea mai înaltă a valului în raport cu nivelul suprafeţei apei. Vârful este
partea cea mai înaltă a crestei.
Baza – adâncitura sau golul valului, adică partea cea mai joasă din profilul valului în
raport cu nivelul suprafeţei apei.
Înălţimea – distanţa măsurată pe verticală între creastă şi baza valului .
Lungimea – distanţa măsurată pe orizontală care uneşte vârfurile a două creste sau a
două adâncituri consecutive.
Panta - unghiul de înclinare a valului, în raport cu orizontala. Se exprimă prin raportul
dintre înălţimea şi lungimea valului: P = I / L.
Frecvenţa – numărul de valuri care trec printr-un punct oarecare în unitatea de timp.
Direcţia – punctele cardinale sau alte repere spre care se îndreaptă valul
Viteza – distanţa parcursă de creasta valului într-o unitate de timp
Perioada – intervalul de timp scurs între trecerea a două vârfuri consecutive

7
Clasificarea valurilor:
a)     După origine:
- valuri e vânt
- valuri seismice(catastrofale)
- valuri de furtună
- valuri interne
- valurile navei

b)     După forma suprafeţei mării:

- progresive
- staționare

c)     După relaţia valuri- adâncimea apei

- valuri de mare adâncime (offshore waves)
- valuri intermediare
- valuri de ape mici (shallow water waves)

d) După durata acțiunii:

- valuri întreținute-care se manifestă atâta timp cât acționează forța generatoare
- valuri libere(de hulă)

 Valurile de vânt
Valurile provocate și întreținute de vânt ating înălțimi mari,devenind periculoase pentru
nave.Dar valurile sunt și un transport de materie și nu reprezintă numai o mișcare orbitală a
moleculelor de apă,cum se petrec lucrurile în cazul hulei.Într-adevăr fiecare val prezintă
suprafața sa vântului și acesta suflă în ea ca într-o pânză de corabie, pe care o împinge
înainte,dând astfel suprafeței mării o mișcare de translație.Această mișcare produsă de vânt

8
creează acea forță care reprezintă o energie formidabilă,câteodată devastatoare.În cazul acestor
valuri,orbitele moleculelor nu se închid ci constituie un fel de spirală.

 Înălțimea valurilor
Valurile cresc în înălțime mai ales atunci când sunt împinse de vânt contra unui
curent.În ultima vreme s-a reușit să se pună la punct un instrument instalat la bord,cu care se
măsoară înălțimea valurilor.Aparatul e folosit la bordul mai multo nave
oceanografica,înregistrând valuri pâna la înălțimi de 15 metri.Precizia este de ±10%.În
apropiere de litoral înălțimea valurilor se poate mai ușor înregistra cu ajutorul unui manometru
coborât pe fundul mării și legat prin cablu la un indicator așezat la uscat.
În urma unor observații s-a putut stabili o medie a înălțimii valurilor în cele 3 oceane
încadrate de continente;această medie este mai mare în Pacificul de vest,iar în Atlantic mai
mare la vest decât la est.Rezultă că America are țărmurile expuse celor mai furtunoase mări.În
Oceanul Indian,partea centrală este cea mai agitată.
Media generală a înălțimilor valurilor,departe de coaste,este de cca 2 metri.
În mările puțin adânci,ca Marea Nordului,Marea Baltică,Canalul Mânecii etc.,precum și
pe lângă coastele continentelor,apa are un aspect tulbure.Aceasta se datorește faptului că
mișcarea valorilor,care pot avea 3-4 metri înălțime,se resimte pe fundul situat la mai puțin de
100 metri adâncime.Astfel valurile agită nisipul și nămolul și dau apei o culoare
caracteristică,diferită de culoarea albastră a Mării Mediterane și a mărilor tropicale adânci.
Lungimea valurilor depinde de viteza vântului și este în strânsă legătură cu înălțimea
valului.Lungimea medie a valurilor în largul oceanului este de aproape 100 m.

 Viteza de propagare a valurilor

Viteza de propagare valurilor depinde de viteza vânturlor care le-au produs.Ea este în
medie de 11-12,5 m/sValurile înaintează de obicei in grupe.Fiecare grupă se compune din
valuri de înălțimi diferite,cele mai înalte se găsesc de obicei la mijloc.Navigatorii au observat
că cele mai mari valuri par să se repete cu o periodicitate sigură.Între fiecare grupă există un
spațiu în care marea este relativ calmă.S-ar părea că aceste grupe succesive sunt o urmare a
vântului care bate în rafale.

9
 Aprecierea gradului de agitație a mării se face după o scară internațională(de la 0 la9).În
cazul agitației slabe sau moderate(până la forța 5),hula poate fi deosebită de valurile de vânt și
se urmărește ușor.În cazul agitației puternice(peste forța 5) hula este depășită de valurile de
vânt și din această cauză nu mai este necesară aprecierea ei separată.

 Interferența valurilor de vânt

Fenomenul interferenței apare și în cazul valurilor de vânt.Contactul valurilor cu uscatul
dă naștere la sistem de unde reflectate,care se combină cu undele directe producând întărirea
valurilor întărirea valurilor în anumite puncte.Marea va fi prin urmare,mai ʺreaʺ spre coastă
decât în larg.
În cazul coastelor plane,fenomenul de interferență se observă chiar pe timp calm,pe
plajă,unde valurile,cum vin de la larg se pierd pe nisip într-o masă de spumă.
Reflectarea valurilor după ce lovesc un obstacol vertical,cum ar fi un chei sau un dig,are
ca urmare formarea de valuri foarte înalte.
Când obstacolul ce se opune valurilor este mobil(o navă mare)și se mișcă spre
exemplu,în sens contrar propagării valurilor,atunci ele pot trece pe deasupra
obstacolului(puntea navei).Au fost cazuri când valurile au inundat suprastructurile,au smuls
bărcile de la locul lor și au trecut chiar peste coșurile navelor aflate în larg în Atlantic,pe o mare
excepțional de rea.Fenomenul de interferență se manifestă puternic în centrul cicloanelor.Aici
vânturile extrem de violente dau naștere unei mări foarte confuze,denumită de marinari ”mare
demontată”,periculoasă chiar pentru navele mari.Acest fenomen se produce uneori și în Marea
Neagră,unde valurile sunt destul de scurte.Deși înălțimea valurilor nu este prea mare,totusi
distanța mică dintre ele face navigația foarte dificilă pentru nave de tonaj mic și mijlociu.
Datorită formei Mării Negre,când se produce un vânt puternic de nor-est,regimul de
valuri care ia naștere se propagă până la coastă și se reflectă înapoi,totul repetându-se de foarte
multe ori.

Tot fenomenul de interferență i se datorește și reputația de ”mare rea” pe care o au unele

golfuri larg deschise cum ar fi golful Biscaia.În acest golf se produc două sisteme de valuri
reflectate,în afară de sistemul de valuri incidente,care vin din larg,unul de pe coastele
Franței,celălalt de pe țărmurile Spaniei.Aceste două sisteme de valuri se combină cu cele
incidente ale Atlanticului și dau naștere la valuri foarte mari de interferență.

10
  Brizanții
Brizanții sunt un fenomen al interferenței,când valurile se izbesc de un dig sau de
bordajul unei nave,când valurile se frâng trecând peste un fund mic sau se izbesc de o stâncă și
când valurile întâlnesc în progresiunea lor un curent.
Caracteristicile brizanților sunt foarte variabile.Ele depind de raportul dintre înălțimea și
lungimea hulei,de forma și natura fundului,de natura coastei,de obstacolele existente(stânci),de
maree,de curenți și de vânt.
Înălțimea brizanților depinde de înălțimea și lungimea hulei în apa adâncă.
Vântul dinspre uscat întârzie brizanții,iar vântul dinspre larg ii grăbește.Ca regulă
generală,pentru un fund cu panta de 1/40(înălțime pe lungime),la vânt dinspre larg brizanții
apar la o adâncime egală cu de două ori înălțimea hulei,iar când vântul bate dinspre uscat,la o
adâncime egală cu ¾ din înălțimea hulei.
Brizanții nu sunt întotdeauna de același tip.Uneori se pot întâlni până la 6 linii de
brizanți sau chiar mai mult.Numărul lor este determinat de variația lungimii și înălțimii undelor
care se succed,precum și de panta fundului.Valurile lungi și înalte se sfărâmă mai departe decât
cele scurte și joase.
Resacul este un fenomen al interferenței,produs de valurile venite din largul mării pe o
plajă.Aceastî particularitate se explică mai simplu prin frecarea moleculelor lichide pe fundul
din cein ce mai ridicat spre țărm.Oricare ar fi forța valurilor, nu poate să existe resac pe un
fund orizontal limitat brusc de un perete vertical,un dig sau cheiurile dintr-un port.
Clipoticiul este și el un fenomen de interferență care se produce în porturi,când vântul
suflă mai tare dintr-o direcție.Mișcarea orbitală produsă se reflectă de toate părțile
bazinului,dând naștere unor sisteme de valuri care se combină între ele și formează unde scurte
și ascuțite în mijlocul cărora circulația ambarcatiunilor este grea și neplăcută.

 Valurile de origine seismică

În afară de valurile produse de vînt, mai există si valuri seismice, produse din cauza
cutremurelor şi vulcanilor submarini.Valurile seismice se mai numesc şi “tsunami” .Aceste
valuri sunt transmise circular, adica dintr-un anumit punct valurile pleacă, asemanător unei

11
pietre care cade in apă si trimite mici valuri in jurul ei.Deosebirea este îaltimea, lungimea si
puterea valului, care in cazul valurilor seismice pot produce şi pierderi de vieţi omeneşti sau
alte catastrofe.

Tsunamiul sau valul mareic reprezintă o undă energetică de tip mecanic ce se propagă
prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor erupții subacvatice, sau și a unor cutremure
submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter).
Valul tsunami se propagă diferit față de valul obișnuit. În larg, la ape adânci, valul
mareic prezintă viteze foarte mari: de la 300 la 700 Km/h, și se propagă în toată masa apei (pe

12
toata adâncimea oceanului), nu doar la suprafață ca valul obișnuit creat de vânturi. Înălțimea lui
variază de la câteva zeci de centimetri până la câțiva metri. El se înalță spre coastă, căpătând
aspectul unui mal teșit, măturând în continuare fundul oceanului, pentru ca la mal să se
manifeste ca un zid de apă care năvălește pe uscat. Un tsunami poate provoca pe țărm în câteva
minute victime umane numeroase și pagube majore.

III.Mareele
Mareele, ridicarea şi coborârea periodică a tuturor apelor oceanelor, incluzându-le pe
cele ale mărilor deschise şi golfurilor, sunt rezultatul atracţiei gravitaţionale exercitată de
Lună şi Soare asupra Pământului şi asupra apelor acestuia.
Luna, fiind mult mai apropiată de Pământ decât Soarele, este cauza principală a
formării mareelor. Când Luna se află într-o anumită poziţie faţă de Pământ, aceasta exercită o

13
atracţie puternică asupra apei, care se ridică în acel loc deasupra nivelului normal al acesteia.
Astfel ia naştere fluxul. La rândul lui, Pământul este atras către Lună cu o forţă mai mare
decât apele din partea opusă şi se retrage faţă de ele, creând astfel al doilea flux, în partea
diametral opusă. În celelalte părţi ale Terrei, unde apa nu este atrasă de nici un corp, ia
naştere refluxul. Împreună, fluxul şi refluxul, formează mareele.

Mareele au un ciclu continuu. Variatiile, care, de obicei, au loc între nivelul de apă
scazut si cel ridicat, se referă la întinderea mareelor. La majoritatea ţărmurilor din întreaga
lume, două nivele de apă ridicată şi scazută se întamplă la fiecare zi lunară, durata acesteia
fiind de 24 h, 50 ' şi 28 '. Două nivele de apă scăzută sau ridicată succesive sunt în general de
aceeaşi înălţime. În locuri diferite din oceanul Atlantic aceste înălţimi variază considerabil;
acest fenomen, care este cunoscut ca o inegalitate diurnă, nu este în totalitate înţeles.
Soarele exercită, de asemenea, o forţă de atracţie asupra apelor Terrei, dar datorită
distanţei foarte mari, puterea de atracţie este de doar 46% din cea a Lunii. Pe durata perioadei
în care este Lună plină si Lună nouă, când Soarele, Luna şi Pământul sunt în linie, mareele
solare şi ale Lunii coincid şi se numesc maree maxime. În asemenea cazuri, fluxurile sunt mai
mari, iar refluxurile mai mici decât de obicei.
Când Luna se află în primul sau în al treilea pătrar, aceasta formează cu Soarele un
unghi drept relativ cu Pământul, forţele exercitate de către Soare şi Lună anulându-se aproape
în întregime. Aceste poziţii ale Lunii produc maree minime şi diferenţa dintre nivelele de apă
de la flux şi reflux este mai mică decât cea normală. Cele două tipuri de maree, maxime si
minime, au loc la 60 h după fazele corespunzătoare ale Lunii, perioada de timp care intervine

14
fiind numită "vârsta mareelor".

Curenţii şi valurile mareelor

Odată cu ridicarea şi coborârea apei pe verticală au loc şi mişcări laterale sau orizontale,
cunoscute sub numele de curenţi mareici, care sunt foarte diferiţi de curenţii obişnuiţi ai
oceanelor. În timpul perioadei de retragere, apa este caracterizată prin calm, odihnă, şi este
conoscută sub numele de “apa leneşă”. Un curent care se îndreaptă spre ţărm sau în susul apei
unui râu poate fi numit flux şi ar putea provoca inundaţii, iar unul care se îndepărtează în
largul unei mări sau unui ocean, sau curge în direcţia apei unui râu, reflux.
La diferite intervale de timp, giganticele valuri care apar la mările cu deschidere la
ocean, numite şi valuri mareice, lovesc malurile cu o forţă uriaşă, provocând pierderi de vieţi

omeneşti şi pagube materiale. Aceste valuri nu sunt provocate de fenomenul mareic natural,
ci de cutremure, erupţii vulcanice din adâncurile oceanelor şi serioase tulburări ale
atmosferei.
Alt fenomen relatat este “The Seiche”, care apare de obicei în lacuri sau mări fără
deschidere la ocean, cum sunt San Francisco Bay din California şi Lake Geneva din Elveţia.
La suprafaţa apei se observă modificarea nivelului acesteia, care variază între câţiva
centimetri şi mai mulţi metri, posibil din cauza presiunii atmosferice sau, uneori, ca rezultat
al unui şoc seismic produs la mare depărtare. În ultimul caz, fenomenul are efect întârziat,
valurile ajungând minute, chiar ore mai târziu.

15
 Energia mareelor
Energia mareelor a fost folosită pentru producerea electricităţii. În vara anului 1966, în
estuarul râului Rance din nord-vestul Franţei s-a produs o putere mareică cu o capacitate de
240 000 kw. Fluxul acestui râu a trecut prin baraj, a întors turbinele, după care s-a blocat în
spatele acestuia. La reflux, când apele au scăzut, apa blocată a fost eliberată întorcând din nou
turbinele. Astfel de puteri sunt cele mai eficiente dacă diferenţa dintre nivelul apei la flux şi cel
de la reflux sunt imense, ca şi în estuarul râului Rance, unde diferenţa a fost de 8,5 m. Cele mai
mari maree din lume se găsesc în Bay of Fundy în Canada, unde diferenţa dintre nivelul apei la
flux şi reflux este de aproximativ 18m.

IV.Curenții marini
Curentul marin este o masă de apă în mișcare, într-o anumită direcție, la suprafața mărilor
și oceanelor, sau pe verticală, cauzată de vânturi, maree, diferența de densitate și de presiune

16
atmosferică. Curenții marini sunt rezultatul unor factori complecși, în general un rol important
îl joacă diferența de temperatură sau gradului de salinitate a apei mărilor, ca și difuziunea
moleculară, care atrage după sine o diferență de densitate a apei.
Această circulație a apei marine determină și influențarea climei globului terestru.
Direcția și intensitatea curentului marin mai poate fi influențat de anotimpuri, prin schimbarea
intensității radiației solare.

 Cauze mai importante a formării curenților sunt:

1. Vântul curentul de aer antrenează stratul de apă de suprafață (Spirala-Ekman) un efect

asemănător cu scoaterea dopului unei sticle
2. Efectul solar de încălzirea apei
3. Efectul de răcire a apei
4. Influența topografică a reliefului submarin, configurația bazinelor oceanice, sau
morfologia reliefului submarin

Clasificarea curenților:

După durată
Curenții marini de suprafață se împart în:
 a) curenți permanenți, care-și mențin tot timpul direcția și viteza, formând așa-numita
„circulație oceanică generală"
 b) curenți periodici sau curenți de maree, produși de maree și care își schimbă periodic
direcția și
 c) curenți sezonieri, care iau naștere în urma acțiunii unor vânturi sezoniere.

Direcția curenților se exprimă în grade sau în carturi, indicându-se totdeauna sensul lor de
deplasare și viteza (exprimată în noduri și zecimi de noduri).Când lățimea curentului este mare
și antrenează o masă de apă puțin adâncă, deplasându-se cu viteză mică, atunci curentul
respectiv este numit „derivă". Această formă de curenți apare pe porțiunile finale ale curenților
marini.

După formare și cauze

1. curenți provocați de maree (flux și reflux)
2. curenți provocați de valuri
3. curenți provocați de forța de gravitație

17
 4. curenți provocați de frecarea straturilor de apă de la suprafață de aer
5. curenți provocați de vânt Spirala Ekman
6. mișcarea de rotație a Pământului prin Efectul Coriolis
7. Curenții de descărcare sunt activi în unele strâmtori, fiind determinați de diferența de
nivel dintre două bazine. Ex. între Marea Baltică și Marea Nordului, între Marea Neagră
și Marea Egee.
8. Curenții de turbiditate sunt specifici părții inferioare domeniului litoral și mai ales
domeniului submarin propriu-zis. Reprezintă deplasări rapide de apă, încărcată cu multe
sedimente, provocate de cutremure, de supraîncărcarea pantelor cu aluviuni fluviatile.

După temperatură și salintate

1. curenți calzi
2. curenți reci
3. curenți calzi cu salinitate ridicată
4. curenți reci cu salinitate ridicată

După poziție
1. curenți de suprafață
2. curenți de adâncime
3. curenți de coastă
4. curenți pe fundul mării

Această delimitare nu se poate face în mod absolut fiind forme de trecere de la o

categorie la alta.Importanta curenților litorali pentru morfologie este redusă numai la fâșiile
unde traseele se apropie de linia țărmului. Aici acționează cu precădere curenți cu caracter
local.

Cel mai mare complex de captare a energiei curenților marini se va construi în Scoția.
Complexul va fi construit pe coasta insulei Islay si va fi alcătuit din zece turbine,
asemănătoare cu cele folosite pentru energia eoliană. Cu o capacitate de 10 megawati, ferma
marină va furniza suficientă energie electrică pentru 5.000 de gospodării. Scoția deține o
zecime din potențialul recoltării de energie marină al Europei, iar acest proiect va fi un
important punct de plecare pentru dezvoltarea de noi programe pentru producerea energiei

18
regenerabile.Dezvoltarea si implementarea tehnologiei de captare a energiei curentilor marini
reprezintă o modalitate de a genera noi locuri de muncă și a oferi oportunități de investiții în
Scoția.

V.Curenții oceanici

19
 Spre deosebire de valuri curenţii oceanici sunt mişcari de deplasare a apei oceanice.

Curenţii oceanici se formează în special din cauza vînturilor permanente care sunt:
alizeele si vînturile de vest . Acestea suflă apa mării într-o anumita directie.Dar nu numai
vînturile permanente produc curenţi ci şi salinitatea, temperatura, configuraţia bazinelor
oceanice fac si ele posibilă apariţia curenţilor.
Curenţii oceanici sunt calzi si reci.Ei au o influenţa de climă asupra ţarmurilor
pe langă care trec: cei calzi influentează favorabil, iar cei reci defavorabil.
Mişcările curenţilor verticali:

20
Principalii curenţi sunt cei ecuatoriali si curentul vînturilor de vest.Curentii Terrei sunt:
 Curentul Ecuatorial de Nord ;
 Curentul Ecuatorial de sud ;
 Contracurentul Ecuatorial ;
 Curentul Golfului ; Curentul Kuro-Shiwo ;
 Curentul Braziliei ;
 Curentul Australiei de Est ;
 Curentul Mozambicului ;
 Curentul Peru-ului ;
 Curentul Benguelei ;
 Curentul Australiei de Vest ;
 Curentul Californiei ;
 Curentul Canarelor ;
 Curentul Labradorului ;
 Curentul Oya-Shiwo ;
 Curentul Vînturilor de Vest”
Alizeele generalizeaza “Curenţii Ecuatoriali”.Pentru fiecare emisferă există cate un
curent ecuatorial: “Curentul Ecuatorial de Sud” si “Curentul Ecuatorial de Nord” (aceştia se
găsesc în enumerarea curenţilor de pe glob la “Curenţi Oceanici Pagina 3” în capul
paginei).”Contacurentul Ecuatorial” desparte acesti doi curenti Ecuatoriali din cele doua
emisfere.
“Curentul Vînturilor de Vest”.Acest curent este unul rece, deoarece înconjoară
Antartica.Acesta dupa cum îi spune numele este cauzat de Vînturile de Vest.Acesta este un
curent Principal, din acesta ramificîndu-se alţi curenţi oceanici.

21
 Curenții de suprafață induși de vânt
Acţiunea vântului asupra suprafeţei oceanice determină deplasarea apei de la suprafaţa
oceanului (cca. 400m adâncime) cu efecte atât în plan orizontal cât şi în plan vertical.În
largul oceanului, forţa vântului reprezintă principala cauză care imprimă deplasarea
circulară sau sub formă de gire a curenţilor oceanici în orizonturile superioare.
Forţa motrice a girelor oceanice este reprezentată în principal de vânturile de NE şi
SE(alizeele) din zona intertropicală, care generează curenţii ecuatoriali asupra cărora
acţionează spre marginea vestică a bazinelor oceanice, de unde sunt deviaţi apoi către Poli
sub formă de curenţi marginali de Vest.În deplasarea lor către Poli, de-a lungul marginilor
geografice vestice, curenţii marginali de vest întâmpină acţiunea vânturilor de vest, între
40º şi 60º lat. N şi S, care determină devierea acestora către est. Forţa Coriolis și barierele
reprezentate de continente contribuie la întoarcerea acestor curenţi spre Ecuator, sub formă
de curenţi reci, cunoscuţi sub numele generic de curenţi marginali de est care marchează
închiderea girelor oceanice.Sub efectul combinat al forţei Coriolis, care creşte odată cu
latitudinea şi al marginilor geografice ale bazinelor oceanice centrele girelor atmosferice şi
ale celor oceanice nu coincid; centrele girelor atmosferice tind să se deplaseze către est în
timp ce girele oceanice tind să se deplaseze către vest. Ca urmare, curenţii iniţiaţi în zona
ecuatorială,specifici părţii de vest a oceanelor (curenţii marginali de Vest) sunt curenţi
calzi, mai rapizi, mai intenşi şi mai adânci decât curenţii marginali de est, orientaţi către
Ecuator,care sunt reci, lenţi, largi, superficiali şi difuzi.Curenţii marginali de Vest şi
Curenţii marginali de Est alcătuiesc sistemul girelor subtropicale şi reprezintă caracteristica
dominantă a circulaţiei de suprafaţă în bazinele oceanice.

22
 Acestea se deplasează în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică şi însens invers
acelor de ceasornic în emisfera sudică. La latitudini subpolare, circulaţia oceanică este
dominată de girele subpolare generate de vânturile subpolare de est, care deplasează masele de
apă superficiale spre vest, în sens opus girelor subtropicale adiacente.

 Curenții Termohalini
Reprezintă mişcările atât verticale cât şi orizontale ale apei determinate de diferenţele
detemperatură şi salinitate dintre mase de apă diferite. In oceane, circulatia termohalina
estedatorata cresterii densitatii apei la suprafata, fie direct prin racire sau
indirect cand apaingheata, degajand sare care contribuie la cresterea densitatii apei
neafectata de inghet. InAtlanticul de Nord, racirea apei in timpul iernii este considerate a fi
responsabila pentru afundarea apei la adâncimi considerabile.În Oceanul Antarctic,efectul de
ingheț este important.Gheața de mare nu este pură deoarece o cantitate de sare este de obicei
inclusă printre cristale,dar este de obicei mai puțin sărată decât apa din marea din care s-a
format.dermina afundarea acesteia.De aceea apa rămasă este mai sărată și mai densă decât
înainte,fapt ce va determina afundarea acesteia. În absenţa vânturilor, intensitatea ridicată a
radiaţiei solare în zona ecuatorială ar trebui sădetemine expansiunea şi mişcare apei mai
calde şi mai uşoare către Poli concomitent cureturnarea apei mai reci şi mai dense spre
Ecuator sub formă de curenţi de subsuprafaţă.În realitate, influența evaporației intense din
zona ecuatorială asupra densității apei este depășită de acest model este puternic influenţat de
modelul general al circulaţiei atmosferice. Diferenţele de densitate de la suprafaţa oceanului,
determinate de distribuţia zonală aradiaţiei solare si a salinităţii generează sisteme circulatorii
de mari dimensiuni cudesfaşurare verticlă.O caracteristica a circulatiei termohaline in oceane
este ca origineaza ca circulatie verticală scufundandu-se la adancimi medii sau chiar pe
fundul bazinului oceanic., urmatde scurgere orizontala.Studiile intreprinse de Stommel
(1958) sugereaza ca mecanismul de baza pentru initiereacirculatiei termohaline si mentinerea
termoclinei este reprezentat de afundarea apei in principal la limitele de N si S ale Oceanulul
Atlantic. Masele adanci de apa dislocate se răspandesc apoi in cele trei oceane majore unde
eventual se ridică la suprafată.Scufundarea apei are loc tipic in apropierea marginilor
bazinelor oceanice (MareaWeddel, Marea Ross) si in largul oceanic (Marea Groenlandei,
Marea Labrador) unde sarea eliberată in urma înghețării apei contribuie la creșterea densității
apei si la afundarea acesteia. Deplasarea apei reci formate in zonle polare ale Oceanlui
Atlanticspre latitudini mai mici se face in partea se vest a bazinului.Din cadrul acestor curenti

23
vestici adanci se desprind curenti geostrofici mai lenti care se răspandesc in adâncime spre
centul bazinului oceanic alimentând cu apa rece mișcarea spre suprafață a apei rece pe
latituni mici și medii, necesară menținerii termoclimei la o adâncime relativ constantă.
Curentii marginali de vest care se manifestă la adâncimi mari sunt mai lați decât curenții
marginali de vest de la suprafața. Estimările privind viteza de deplasare pe verticală
presupun viteze medii de deplasare pe verticală (spre suprafata) de 5cm-zi.

O creștere a salinității se produce datorită procesului de evaporație între tropice în largul

oceanelor datorită radiatiei solare intense dar cresterea densității este compensată de
temperatura ridicata a apei astfel încât masele de apă mai sărată se afundă doar până la
adâncimi moderate dând naștere maselor tropicale de apă cu salinitate ridicată la adâncimi
cuprinse între 1 şi 300m.

Principalele caracteristici ale circulatiei termohaline:

Stratul de apă de la suprafața din partea de N a Atlanticului de Nord se răceste și se scufundă
formând stratul de apa rece de a d â n c i m e . Stratul rece nou format se deplasează spre bazinul
sudic al Atlanticului,Oceanu Indian si Oceanul Pacific ca parte integrantă a sistemului de
circulatie termohalin. Stratul de apă rece de adâncime se transformă intr-un strat
superior de apă caldă care se intoarce din Oceanul Pacific și din Oceanul Indian în Ocenaul
Atlantic prin partea de S a Africii. Deplasarea spre N a apei calde in stratul superior si
deplasarea spre S a apei reci de adâncime în Atlantic dă naștere unui flux de căldura orientat
spre N in Oceanul Atlantic.Circulația termohalină constă în:
1 . formarea maselor de apa adancei fundarea maselor de apa asociată convecției, proceselor de
amestec. Marea Groenlandei , Marea Norvegiei
2.răspandirea apelor adânci
3.ridicarea la suprafață a apelor adânci: dificill de investigat si greu de localizat.Se presupune
că are loc în principal în regiun ea curentului circumpolar Antarctic sub acțiunea
vântului
4.curentii de subsuprafață: necesari pentru a încheia circulația. În Oc.
Atlantic,curenții de suprafață, care compensează deplasarea Maselor de Apă Adânci Nord
Atlantice sunt reprezentați de C. Benguelei care se manifestă în lungul coastelor Sud Africane,

24
C. Golfului și C. Nord Atlantic care se răspândește în mările Nordice în lungul coastelor
Scandinave.
Este de retinut faptul că,curentul Golfului este generat în principal de vânt, ca parte
componenta a girei subtropicale. Circulația termohalină contribuie în proporție de doar 20% la
C.Golfului.
Cercetări recente arată că încălzirea globală poate afecta circulația termohalină prin
încălzirea orizontului oceanic superior și prin aport de apă dulce provenită în principal din
topirea gheții polare. Ambii factori reduc densitatea orizontului superficial la latitudini mari si
impiedica formarea maselor de apa adânci. Acest lucru poate contribui la încetinirea circulației
termohaline și la producerea unei schimbări a climatului global.

 Circulația în Oceanul Indian

Circulatia ocenanică în cadrul bazinului Oceanului Indian este contolată de trei elemente:
a) gira anticiclonică dominată de vânt;
b) transferul de apă din cadrul Oceanului Pacific în Oceanul Indian prin pragul
indonezian;
c) circulația de fund la care contribuie masele d e a p ă A n t a r c t i c e , m a s e l e d e a p ă
rece Nord Atlantice si masele de apă provenite din curentul circum Antarctic care se amestecă
și apoi ies din Oceanul Atlantic prin partea sudică, pe unde au intrat, dar pe la suprafața.

25
 Datorită configurației bazinului oceanic,care diferă de cea a Oceanului Atlantic și a
Oceanului Pacific prin faptul că este marginit spre N, la latitudini medii de uscat, circulația
indusă de vânt la Ecuator și în partea nordică a bazinului este puternic influentată de sistemul
curenților atmosferici care sedezvoltă sezonier între uscat și apă. O caracteristică importantă a
circulației din Ocenanul Indian este dată de manifestarea curenților musonici.
Acestia sunt curenti oceanici care prezinta oreversibilitate sezoniera si se manifesta intre Marea
Arabiei si Golful Bengal. CurentulMusonic de Vara (CMV) se deplasează către est î n
intervalul Mai–Septembrie iar Curentul Musonic de Iarna (CMI) se deplasează către vest în
intervalul Noiembrie– Februarie. CMI se formează la Sud de Sri Lanka în Noiembrie fiind
alimentat initial decurentul costier Est Indian ( C C E I ) , ajungând la faza de maturitate în
intervalul Decembrie–Martie. CMV se formeaza la Sud de Golful Bengal în luna Mai,
atingând stadiul maxim de dezvoltare în luna Iulie în Marea Arabiei.

 Sistemul Curentului Golfului

Curentul Golfului este un curent oceanic cald de suprafață în nordul Oceanului Atlantic.
Oceanografii îl denumesc „Curentul Nord-Atlantic”. A fost semnalat pentru prima dată în
1513. Se formează în strâmtoarea Florida și străbate oceanul de la vest spre est, influențând
clima unor țări litorale din nord-vestul Europei. Lățimea curentului variază între 75 și 500 km,
iar temperatura – de la 24 la 26 °C. Curentul se simte până la adâncimea de 1.000 m.
Se deplasează către N de-a lungul coastelor estice ale Americii de Nord. Este cel mai rapid
curent oceanic deplasându-se cu 9km-h

26
 Este generat de vânt și de diferența de densitate a maselor de apă. Se formează în Golful
Mexic de unde iese prin apropierea coastei Peninsulei Florida sub forma curentului care
poarta aceeasi denumire. Acestuia i se alătură curentul Antilelor deplasându-se spre N în largul
Oc. Atlanticului. În apropierea Capului Hatteras se recurbează puternic spre E, NE,
desprinzânu-se de coastă şi devenind Curentul Nord Atlantic. Acest mecanism este însoţit de
formarea unor meandre cu o amplitudine mare generate de procesele de instabilitate
barotropică şi baroclinică. ceste inele de apă se deplaseazăspre V atunci când se desprind
complet de corpul principal al curentului şi spre est atunci când ramân ataşate de acesta, acestea
avand o influenţă deosebită asupra distibuţiei şi dezvoltării planctonului în regiunile de
contact.În timpul acestei deplasări, inelele individuale de apă suportă o mişcare de subsidenţă şi
o restrângere a diametrului. Apa de suprafața in Atlanticul de Nord este racită de vanturile
arctice. Devine mai sarată și mai densă și se afundă pe fundul oceanic.
Apa rece se deplasează spre Ecuator unde se va încălzi. Pentru a înlocui apa rece de
adâncime din zona ecuatorială, Curentul Golfului deplasează apă caldă din zona Golfului
Mexic spre N în Oceanul Atlantic. C. Golfului transportă apă caldă în partea de NV a Europei,
explicând iernile blânde specifice acestei zone.

Sistemul de vânturi care actioneaza la suprafata Pamantului pun in miscarea apa la

suprafața oceanica sub forma unor gire girculare. Apa se poate inalta literalmente incentrul

27
girelor subtropicale cu aproximativ 2m. Punctul maxim al acestei inaltari este s i t u a t
aproape de marginea vestica a girei, datorita miscarii de rotatie (catre est) aPamantului.
Teoretic, curentul geostrofic ar trebui imaginat sub forma unui curent care se
deplasează in jurul acestei înăltări, rezultat din echilibrul dintre:
1) forta Coriolis care
2) forta de gravitatie care induce deplasarea apei catre baza ridicăturii de apa. Forta Coriolis
este din ce in ce mai puternica spre Poli. Astfel, masele de apa care se deplaseaza catre est
la latitudini mari suportă o intoarcere mai puternică spre ecuator decât întoarcerea spre
latitudini mai mari a maselor de apă care se deplasează către vest la Ecuator. Acest lucru
determină în cadrul girelor subtropicale deplasarea lentă a unui volum mai mare de apă către
Ecuator.
Acest fenomen estecunoscut sub denumirea de intensificare vestica manifestata in principal
sub formacurentilor marginali de vest, rapizi și calzi indrepatati catre Poli, în lungul pantei
vestice,mai abrupte a inălțarii geostrofice.

 Curentul Circumpolar Antarctic (CCA)

Este cel mai puternic curent oceanic generat in principal de vant, desi influența
acestuia se resimte în majoritatea locațiilor până pe fundul bazinului
oceanic,transportând un volum de apa de aproximativ 130 Sv prin strîmtoarea Drake.Este
singurul curent care asigura schimbul de apa între bazinele oceanice majore
(ex.Atlantic, Indian şi Pacific) și implicit curentul care exercită cea mai mare influență asupra
sistemului climatic global.
Apariția acestui curent sub forma unui inel de apa rece în jurul Antarcticii a dus la
obturarea fluxului meridional de căldura contribuind astfel la instalarea gheții Antarctice.

28
Bibliografie:

29
 Mările și Oceanele Pamântului,Petre I. Bărbuneanu,editura Militară;
 www.wikipedia.org
 Mări și oceane,Anne Lefevre-Balleyder,mica enciclopedie Larousse;
 Atlasul Terrei,Institutul Geografic De Agostini.

30