Capitolul III.

Condiţii hidrologice şi de navigaţie

3.1 Condiții de navigație

Pericole de navigaţie- Pericolele de navigaţie sunt situaţii sau împrejurări care ameninţă
siguranţa navei şi sunt generate de obstacole submarine sau fenomene hidrometeorologice.
Cele mai importante obstacole submarine care constituie pericole de navigaţie sunt:
recifele, stâncile, epavele, bancurile de nisip, pragurile submarine, barele şi locurile cu adâncime
redusă care suferă modificări frecvente ale aspectului fundului marii.

Dintre fenomenele hidrometeorologice care generează pericole de navigaţie enumerăm:

cicloanele tropicale, valurile seismice, valurile longitudinale, valurile produse de alunecări de
teren, valurile de nisip, furtunile de nisip, valurile de vânt, hula, fenomenul de maree,
aisbergurile, câmpurile de gheata, depunerile de gheaţă pe corpul navei, brizanţii, vârtejurile şi
turbulenţele la suprafaţa apei.

Figura 3.1 Exemplu ciclon tropical

3.2 Risculurile apariției ciclonilor tropicali in Pacificul de Sud

Pentru sezonul ciclonic tropical, din noiembrie până în mai , este posibil să fie observat
un risc normal de apariție pe o mare parte din Pacificul de Sud. Un risc redus de cicloane
tropicale este probabil întâlnit în unele părți ale Polineziei Franceze .Organizațiile de prognozare
a climei din Pacific sunt de acord în general că condițiile neutre ale ENSO(El Nino-Southern
Oscilation) pot persista din primăvară până în vară în emisfera sudică. Ca urmare, probabilitatea
indică un risc normal de cicloane tropicale. Există șanse mari ca primul ciclon tropical din
sezonul următor din regiunea Pacificului de Sud să se poată produce înainte de sfârșitul lunii
decembrie, ceea ce este normal în sezoanele neutre. Pot fi așteptate în medie opt până la zece
cicloane tropicale pe toată regiunea Pacificului de Sud în timpul unui sezon neutru ENSO.
În Pacificul de Sud, cicloanele tropicale se dezvoltă de obicei în sezonul ploios, din
noiembrie până în aprilie, dar apar uneori în octombrie și mai. Variația ciclonului în sezonul de
vârf este de obicei din ianuarie până în martie. În sezoanele cu medii climatice similare, mai
multe cicloane tropicale apar de obicei în regiunea dintre Vanuatu, Noua Caledonie, Fiji și
Tonga, în timp ce câteva afectează alte zone. Într-un sezon mediu, aproximativ jumătate din
cicloanele tropicale care dezvoltă forța uraganului ating o viteză medie a vântului de cel puțin 64
de noduri (118 km / h).
Cicloanele tropicale din Pacificul de Sud sunt grupate în clase cuprinse între 1 și 5, cele de tip 5
fiind cele mai periculoase. Într-un sezon mediu, patru sunt susceptibile să atingă clasa 4 cu viteze
medii ale vântului de cel puțin 64 de noduri sau 118 km / h și una până la două, clasa 5, cu viteze
medii mai mari de 90 de noduri sau de 167 km / h.

3.3 Ciclonii tropicali si depresiunile extropicale

În meteorologie, un ciclon tropical este o furtună în formă de vârtej, care se formează
într-o zonă depresionară tropicală de la suprafața oceanelor, cu diametrul uneori până la câteva
mii de kilometrii. Este formată dintr-o masă mare de nori și furtună care, datorită unui sistem de
vânturi circulare puternice se rotesc tridimensional în formă de spirală în jurul unui centru, în
sens direct (adică invers acelor de ceasornic) în emisfera nordică și în sens retrograd (adică în
sensul acelor de ceasornic) în cea sudică.
Energia ciclonului provine din degajarea de căldură provenită din condensarea la
altitudine a vaporilor de apă formați la suprafața oceanului. În sens termodinamic, un ciclon
tropical poate fi considerat o mașină termică.
Acest fenomen de condensare ca sursă principală de energie diferențiază ciclonii
tropicali de alte fenomene meteorologice, cum ar fi furtunile din zonele depresionare din zonele
temperate, care-și iau energia din diferențele de temperatură la întâlnirea unor mase de aer cu
temperaturi diferite. De aceea, cantitatea de energie acumulată de un ciclon tropical este în
funcție de timpul cât acest ciclon rămâne deasupra apelor calde, care îi furnizează
prin evaporare umiditatea atmosferică necesară dezvoltării.
Degajarea lentă a căldurii în urma condensării ridică temperatura în interiorul ciclonului
cu 15 - 20 °C față de temperatura troposferei în exteriorul ciclonului. De aceea, ciclonii tropicali
sunt cunoscute drept furtuni cu nucleu cald. De remarcat că această zonă caldă este numai la
înălțime, la suprafața solului temperatura este cu câteva grade mai mică decât a zonei din jurul
ciclonului datorită reducerii de către nori a insolației și a precipitațiilor.
Termenul de „ciclon” se referă la mișcarea generală a fenomenului, o mișcare de rotație
în sensul opus acelor de ceasornic în emisfera nordică, respectiv în sensul acelor de ceasornic
în emisfera sudică. Termenul de „tropical” se referă atât la zona predilectă de formare, cât și la
caracteristicile termodinamice ale maselor de aer în care se formează.

3.4 Formarea ciclonilor tropicali

Ciclonii tropicali tind să se dezvolte pe timpul verii dar s-au înregistrat în aproape orice
lună în majoritatea bazinelor ciclonilor tropicali. Cicluri climatice ca și ENSO(El Nino-Southern
Oscilation) și oscilația Madden-Julian modulează momentul și frecvența dezvoltării ciclonilor
tropicali. Indiferent de partea pe care se formează în raport cu Ecuatorul, au originea în Zona de
Convergență Intertropicală, unde vântul bate dinspre N-E sau S-E. În această zonă largă de
presiune scăzută, aerul se încălzește deasupra oceanului tropical care este cald și se ridică pe
parcele discrete care duc la formarea ploilor cu fulgere. Aceste averse se risipesc destul de
repede, dar cu toate acestea, se pot grupa în grupuri mari de furtună. Acest lucru crează un flux
de aer cald, umed, în creștere rapidă, care începe să se rotească ciclonic pe măsură ce
interacționează cu rotația Pământului.
Pentru ca aceste furtuni să se dezvolte în continuare, sunt necesari mai mulți factori,
inclusiv temperaturi mai mari de 27°C (81°F) și vânturi verticale slabe care înconjoară sistemul,
instabilitate atmosferică, umiditate ridicată in nivelele joase până la cele medii ale troposferei,
îndeajuns de multă forță Coriolis pentru a dezvolta un sistem de joasă presiune și o perturbare în
sistem. Există o limită în intensitatea ciclonului tropical în strânsă legătură cu temperatura apei
de pe parcursul acestuia.

3.5 Structura unui ciclon tropical

Toți ciclonii tropicali sunt zone de presiune atmosferică scăzută, măsurată la nivelul
solului. Presiunile înregistrate în centrul ciclonilor sunt cele mai mici care se întâlnesc la
suprafața Pământului, la nivelul mării. Vaporii de apă formați la suprafața oceanului au o
densitate mai mică decât a aerului, cam 62%, ca urmare ei se ridică.
 Figura 3.2 Structura unui ciclon tropical

La întâlnirea unei zone de aer cu temperatură mai mică ei condensează, eliberând

căldură latentă de condensare. Aceasta se face treptat cu înăltimea, ca urmare temperatura aerului
din ciclon crește în jurul axei ciclonului. Cu excepția temperaturii aerului din imediata apropiere
a suprafeței oceanului, care este determinată de temperatura suprafeței apei, zona din interiorul
ciclonui este mai caldă decât cea din jurul său.
În centrul ciclonului se găsește o zonă lipsită de vânturi și precipitații, numită ochiul
ciclonului sau ochiul furtunii, furtuna desfășurându-se aparent în jurul său. Ochiul unui ciclon
tipic are un diametru de 30 - 60 km și poate fi însorit sau acoperit de nori. Prin contrast, cele mai
puternice vânturi se întâlnesc chiar la marginea ochiului.

3.6 Intensificarea ciclonului tropical

Ocazional, ciclonii tropicali pot suferi un proces cunoscut sub numele de intensificare
rapidă, o perioadă în care viteza maximă a vântului cu 30kn (56km/h) sau mai mult în 24 de ore.
În mod similar, adâncirea rapidă a ciclonilor tropicali este definită ca o scădere minimă a
presiunii la suprafața mării de 1.75hPa/h. Adâncirea explozivă are loc atunci când presiunea la
suprafată scade cu 2.5hPa/h.
Pentru ca intensificarea rapidă să apară, trebuie să existe mai multe condiții, temperatura
apei trebuie să fie foarte ridicată (aproape sau chiar peste 30°C sau 86°F), iar apa la această
temperatură trebuie să fie suficient de adâncă, astfel încât valurile să nu ridice la suprafață ape
mai reci. Pe de altă parte, Potențialul de Căldură al Ciclonului Tropical este unul dintre
parametrii oceanografici neconvenționali subterani care influențează intensitatea ciclonului.
De obicei, trebuie să fie prezent și un aticiclon în straturile superioare ale troposferei, deasupra
furtunii. Pentru ca presiuni de suprafață extrem de scăzute să se dezvolte, aerul trebuie să se
ridice foarte rapid în peretele ocular al furtunii iar un anticiclon de nivel superior ajută la
canalizarea eficientă a acestui aer departe de ciclon. Cu toate acestea, există și exemple care să
nu depindă de aceste condiții necesare pentru restul ciclonilor, un exemplu ar fi Uraganul
Epsilon, care s-a intensificat rapid, nedepinzând de aceste condiții.
 Figura 3.3 Intensificarea ciclonului tropical

3.7 Disiparea unui ciclon tropical

Există mai multe moduri în care un ciclon tropical își poate slăbi, disipa sau pierde
caracteristicile tropicale. Acestea includ atingerea pământului, deplasarea peste apă mai rece,
întâlnirea cu aer uscat sau interacțiunea cu alte sisteme meteorologice, totuși odată ce un sistem
s-a disipat sau și-a pierdut caracteristicile tropicale, rămășițele sale ar putea regenera un ciclon
tropical dacă condițiile de mediu devin favorabile.
Un ciclon tropical se poate disipa atunci când se deplasează peste ape semnificativ mai
reci de 26.5°C (79.7°F). Acest lucru va priva furtuna de astfel de caracteristici tropicale precum
un nucleu cald cu furtuni în apropierea centrului, astfel încât să devină o zonă de joasă presiune.
Sistemele rămase pot persista câteva zile înainte de a-și pierde intensitatea. Acest
mecanism este cel mai frecvent în estul Pacificului de Nord. Slăbirea sau disiparea poate apărea,
de asemenea dacă o furtună se confruntă cu rafale de vant verticale, care determină convecția și
motorul termic să se îndepărteze de centru, aceasta încetează în mod normal dezvoltarea unui
ciclon tropical. În plus, interacțiunea sa cu centura principală a Westerlies, prin fuziunea cu o
zonă frontală din apropiere, poate face ca ciclonii să evolueze în cicloni extratropicali. Acest
proces poate ține de la 1 până la 3 zile.