Clasa: a XI-a D Ce este un hazard ? Un pericol natural este un fenomen natural care ar putea avea un efect negativ asupra oamenilor și altor animale sau asupra mediului. Evenimentele de hazard natural pot fi clasificate în două mari categorii: geofizice și biologice.
Un exemplu de distincție între un hazard natural și un dezastru este că un
cutremur este pericolul care a provocat dezastrul cutremurului din San Francisco din 1906. Pericolele naturale pot fi provocate sau afectate de procese antropice, de ex. schimbarea utilizării terenului, drenaj și construcție Hazardurile naturale constituie nişte manifestări extreme ale unor fenomene naturale, cum ar fi cutremurele, furtunile, inundaţiile, alunecările de teren, secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane, asupra societăţii şi a mediului înconjurător în ansamblu. În cazurile în care hazardurile creează distrugeri de amploare şi pierderi de vieţi omeneşti, ele sînt denumite dezastre sau catastrofe naturale. Efectele acestor fenomene sînt atît de mari, încît efortul de depăşire a acestora doar cu resurse locale este insuficient. În aceste situaţii sînt necesare intervenţii rapide din partea unor echipe speciale de nivel naţional şi internaţional. Se consideră că un fenomen natural extrem poate fi numit dezastru în cazul în care sînt înregistrate cel puţin 10 pierderi de vieţi omeneşti sau 50 de persoane rănite şi dacă pagubele materiale se evaluează la peste un milion de dolari. Reducerea efectelor acestor dezastre implică studierea interdisciplinară a hazardurilor, a vulnerabilităţii, riscului şi, în mod deosebit,desfăşurarea unor ample acţiuni de informare şi educare a populaţiei. Ciclon Ciclonul (în greacă κυκλώνας, kiklónas - care se rotește) este o perturbație atmosferică cu presiune scăzută și cu o circulație a aerului în jurul centrului în sensul invers acelor de ceasornic în emisfera nordică și în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică. Este un vânt puternic cu deplasarea aerului în spirală, însoțit de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifice regiunilor tropicale, din bazinul Oceanului Indian, el fiind numit în aceste regiuni și ciclon tropical sau taifun. Se manifestă deosebit de intens la sud de ecuator în regiunile Golfului Bengal, Mauritius, La Réunion, Madagascar, coasta Africii de Est și Australia. În stratul de frecare, vântul are componenta orientată către centru conform gradientului baric. Datorită orientării vântului către centrul ciclonului, în partea sa centrală domină mișcările ascendente. Față de anticicloni, ciclonii determină un timp în general închis, cu precipitații și vânturi intense. Ciclon În meteorologie, un ciclon este o masă de aer pe scară largă care se rotește în jurul unui centru puternic de presiune atmosferică scăzută. Ciclonii sunt caracterizați de vânturi în spirală spre interior care se rotesc în jurul unei zone de presiune joasă. Cele mai mari sisteme cu presiune joasă sunt vortexurile polare și ciclonii extratropici de cea mai mare scară (scara sinoptică).Ciclonii cu miez cald, cum ar fi ciclonii tropicali și ciclonii subtropicali se află, de asemenea, în scala sinoptică.Mesociclonele, tornadele și diavolii praf se află pe o scară mai mică.Ciclonii de nivel superior pot exista fără prezența unei presiuni scăzute și se pot prinde de la baza jgheabului troposferic superior tropical în lunile de vară în emisfera nordică.Ciclonele au fost văzute și pe planete extraterestre, precum Marte, Jupiter și Neptun.Ciclogeneza este procesul de formare și intensificare a ciclonilor. Ciclonii extratropici încep ca valuri în regiuni mari cu contrast de temperatură latitudine medie crescut numite zone baroclinice. Aceste zone se contractă și formează fronturi meteorologice pe măsură ce circulația ciclonică se închide și se intensifică. Mai târziu, în ciclul lor de viață, ciclonii extratropicali apar ca masele de aer rece subcotează aerul mai cald și devin sisteme cu miez rece. Piesa unui ciclon este ghidată pe parcursul ciclului său de viață de 2 până la 6 zile de fluxul de direcție al fluxului de jet subtropical. Ciclogeneza Ciclogeneza este dezvoltarea sau întărirea circulației ciclonice în atmosferă. Ciclogeneza este un termen general pentru mai multe procese diferite, care toate duc la dezvoltarea unui fel de ciclon. Poate apărea la diverse scale, de la microscală până la scara sinoptică.Ciclonii extratropicali încep ca valurile de-a lungul fronturilor meteorologice înainte de a ocupa mai târziu în ciclul lor de viață ca sisteme cu miez rece. Cu toate acestea, unele ciclone extratropicale intense pot deveni sisteme cu miez cald atunci când are loc o izolare caldă.Ciclonii tropicali se formează ca urmare a activității convective semnificative și sunt miez cald.Mesociclonele se formează ca cicloni de miez cald peste pamant și pot duce la formarea de tornade . Ciclon tropical În meteorologie un ciclon tropical este o furtună în formă de vârtej, care se formează într-o zonă depresionară tropicală de la suprafața oceanelor, cu diametrul uneori până la câteva mii de kilometri. Este formată dintr-o masă mare de nori și furtună care, datorită unui sistem de vânturi circulare puternice se rotesc tridimensional în formă de spirală în jurul unui centru, în sens direct (adică invers sensului acelor de ceasornic) în emisfera nordică și în sens retrograd (adică sensul acelor de ceasornic) în cea sudică. Energia ciclonului provine din degajarea de căldură provenită din condensarea la altitudine a vaporilor de apă formați la suprafața oceanului. În sens termodinamic, un ciclon tropical poate fi considerat o mașină termică. Acest fenomen de condensare ca sursă principală de energie diferențiază ciclonii tropicali de alte fenomene meteorologice, cum ar fi furtunile din zonele depresionare din zonele temperate, care-și iau energia din diferențele de temperatură la întâlnirea unor mase de aer cu temperaturi diferite. De aceea, cantitatea de energie acumulată de un ciclon tropical este în funcție de timpul cât acest ciclon rămâne deasupra apelor calde, care îi furnizează prin evaporare umiditatea atmosferică necesară dezvoltării. Degajarea lentă a căldurii în urma condensării ridică temperatura în interiorul ciclonului cu 15 - 20 °C față de temperatura troposferei în exteriorul ciclonului. De aceea, ciclonii tropicali sunt cunoscute drept furtuni cu nucleu cald. De remarcat că această zonă caldă este numai la înălțime, la suprafața solului temperatura este cu câteva grade mai mică decât a zonei din jurul ciclonului datorită reducerii de către nori a insolației și a precipitațiilor. Termenul de „ciclon” se referă la mișcarea generală a fenomenului, o mișcare de rotație în sensul opus acelor de ceasornic în emisfera nordică, respectiv în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică. Termenul de „tropical” se referă atât la zona predilectă de formare, cât și la caracteristicile termodinamice ale maselor de aer în care se formează. În funcție de intensitate și de locul în care se produc, ciclonii tropicali sunt cunoscuti sub diferite denumiri ca: uragan, vânt cu viteza de 30 - 50 m/s (sau orice vânt care, atingând 12 grade Beaufort, provoacă distrugeri). Inițial, termenul uragan denumea doar ciclonii tropicali din Marea Caraibilor; taifun; furtună tropicală; furtună ciclonică; depresiune tropicală. Structură Toți ciclonii tropicali sunt zone de presiune atmosferică scăzută, măsurată la nivelul solului. Presiunile înregistrate în centrul ciclonilor sunt cele mai mici care se întâlnesc la suprafața Pământului la nivelul mării. Vaporii de apă formați la suprafața oceanului au o densitate mai mică decât a aerului, cam 62 %, ca urmare ei se ridică. La întâlnirea unei zone de aer cu temperatură mai mică ei condensează, eliberând căldura latentă de condensare. Aceasta se face treptat cu înălțimea, ca urmare temperatura aerului din ciclon crește în jurul axei ciclonului. Cu excepția temperaturii aerului din imediata apropiere a suprafeței oceanului, care este determinată de temperatura suprafeței apei, zona din interiorul ciclonui este mai caldă decât cea din jurul său. [În centrul ciclonului se găsește o zonă lipsită de vânturi și precipitații, numită ochiul ciclonului (ochiul furtunii), furtuna desfășurându-se aparent în jurul său. Ochiul unui ciclon tipic are un diametru de 30 - 60 km și poate fi însorit sau acoperit de nori. Prin contrast, cele mai puternice vânturi se întâlnesc chiar la marginea ochiului. Termenul „ciclon” a fost folosit pentru prima dată de căpitanul de marină britanic Henry Piddington (1797-1858) în 1842