Ioan Slavici:

MOARA CU NOROC
Ioan Slavici(1848-1925),prozator ardelean și unul dintre marii clasici ai literaturii
române,precursor al lui Liviu Rebreanu,este un autor moralist,un fin psiholog,un creator de
tipologii.După cum el însuși mărturisește,ca adept înflăcărat al lui Confucius,aplică în opera
sa principalele virtuți morale exprimate de acesta : sinceritatea, demnitatea, buna-credință,
cinstea,iubirea de adevăr.Prin urmare ,creația sa are un caracter moralizator,fiind o pledoarie
pentru echilibrul moral,pentru chibzuință și înțelepciune,pentru păstrarea măsurii în toate, și
orice abatere de la aceste principii este grav sancționată de către autor.
Nuvelistica sa este remarcabilă și eaeste cea care va consfinți talentul de prozator al lui
Slavici:,,Popa Tanda”, ,,Scormon” , ,,Gura satului” , ,,Budulea Taichii” , ,,Moara cu
noroc” , ,,Comoara” , ,,Pădureanca ”.
,,Nuvelă solidă cu subiect de roman ”,cum o numea G. Călinescu,,,Moara cu noroc ” a
apărut în 1881 în volumul ,,Novele din popor” și este o nuvelă psihologică, reprezentativă
pentru viziunea realistă a autorului asupra lumii.
Nuvela este o specie a genului epic,cu o acțiune desfășurată în spațiu și timp,prin
intermediul personajelor.Acțiunea este structurată pe momentele subiectului,urmărind un
singur fir narativ.Mai restrânsă ca dimensiuni față de roman,ea stă sub semnul concentrării
epice,al conflictului puternic și ireconciliabil,al refuzului textului diluat,al compoziției și
structurii laborioase,al esențializării.Totodată,nuvela prezintă o intrigă riguros construită cu
fapte verosimile,personajul fiind construit minuțios,cu date biografice,cu mediu ambiant.
Respectând toate aceste exigențe,opera ,,Moara cu noroc ” poate fi considerată o nuvelă
care,din punct de vedere tipologic este psihologică și realistă,de factură clasică.
Este o nuvelă psihologică deoarece urmărește personajele în evoluția lor interioară.Ghiță ,
personajul principal din nuvelă,trăiește o dramă concretizată prin două înfrângeri:încrederea
în sine și încrederea celorlalți în el,(mai ales încrederea soției sale,Ana).Naratorul omniscient
și obiectiv(heterodiegetic),prin narațiunea la persoana a III-a,apelează la cele mai variate
mijloace artistice de analiză psihologică: dialogul, introspecția
,autoanaliza,monologul interior și fluxul conștiinței.
Caracterul clasic al nuvelei constă în compoziția organizată riguros,în XVII capitole care se
înlănțuie în ordine cronologică,surprinzând o acțiune încadrată între replicile fataliste ale
bătrânei,soacra lui Ghiță.Firul epic linear,fără planuri paralele,surprinde o acțiune gradată,
desfășurată pe continue acumulări și desfășurări de tensiune epică.
Realismul nuvelei se realizează prin:temă(:importanța acordată banului,setea de
înavuțire,critica față de aspectele societății ),veridicitatea întâmplărilor,verosimilitatea
intrigii și a personajelor, obiectivitatea perspectivei narative,personaje tipice (cârciumarul) în
situații tipice,personajele fiind condiționate de mediu și de epocă,repere spațio-temporale
precise,tehnica detaliului în descriere și portretizare,dialogul viu, autentic, sobrietatea
stilului(stil cenușiu,concis,fără podoabe).Tot de realism ține,de altfel,interesul pentru analiza
psihologică.