Caietul elevului – GEOGRAFIE clasa a XI-a

4. SISTEMUL ECONOMIC ȘI SISTEMUL GEOPOLITIC

4.1. EVOLUŢIA ECONOMIEI MONDIALE ȘI SISTEMUL ECONOMIC MONDIAL

Economia mondială = ansamblul economiilor naţionale ale statelor lumii, privite în interdependenţa complexă
a legăturilor pe piaţa mondială.
A început să se contureze concomitent cu marile descoperiri geografice din secolele XV–XVI şi s-a diversificat
după revoluţia industrială.

Sistem economic mondial = sistem dinamic rezultat în urma legăturilor economice dintre statele lumii.

Componentele sistemului economic mondial:

Elementele materiale, vizibile: resursele naturale, resursele umane (forţa de muncă), concentrările industriale,
tipurile de agricultură, sistemul de transporturi, comerţul şi serviciile.
Elementele dinamice, mai puţin vizibile: resursele financiare, interesul personal sau colectiv, sistemul tranzacţional
şi de negociere, informaţiile.
Sistemul economic mondial cuprinde regiuni cu o concentrare mare a activităţilor economice şi spaţii cu activităţi
dispersate sau chiar lipsite de activităţi economice.
De-a lungul timpului, s-au diferenţiat două mari modele economice: capitalist (bazat pe proprietatea privată şi
libertate de acţiune) şi socialist sau comunist (axat pe proprietatea colectivă şi de stat cu planificare centralizată).

4.2. SISTEMUL GEOPOLITIC MONDIAL ACTUAL

Geopolitică = ştiinţă care studiază impactul aşezării şi al poziţionării geografice a unui stat asupra politicii sale
externe şi interne, precum şi impactul factorului spaţial asupra politicii internaţionale în ansamblu.

Sistem geopolitic mondial = sistem social, economic, militar şi politic, dinamic, rezultat în urma evoluţiei
dintre statele lumii, pe baza unor interese politice, militare, strategice şi economice.

Factorii generatori ai noului sistem geopolitic mondial:

– încheierea Războiului Rece (lumea occidentală – blocul comunist);
– generalizarea sistemului economic capitalist;
– tendinţa de multipolarizare socio-economică și politică la nivel zonal și regional;
– reașezarea sferelor de influenţă;
– procesul de globalizare;
– construirea de structuri regionale sau zonale.

Tendinţe în cadrul sistemului geopolitic mondial:

– unificarea regională sau zonală;
– destrămarea unor structuri multinaţionale (URSS, Cehoslovacia, R.F. Iugoslavia);
– dispariţia antagonismelor ideologice (capitalism – comunism);
– trasarea unei noi ordini mondiale, în care SUA sunt superputere unică;
– ridicarea unor noi poli de putere (China, India, Germania etc.);
– încercarea de revitalizare a fostei URSS prin intermediul structurilor de tip CSI;
– apariţia și dezvoltarea explozivă a agenţilor nonstatali (societăţi transnaţionale) drept centre de putere.

44
Caietul elevului – GEOGRAFIE clasa a XI-a

4.3. ANSAMBLURI ECONOMICE ȘI GEOPOLITICE MONDIALE ACTUALE

4.3.1. ORGANIZAŢII, ASOCIAŢII ȘI BLOCURI REGIONALE

Pe Glob, pe lângă diferite state puternice, există și o serie de organizaţii, asociaţii și blocuri regionale
interguvernamentale care joacă un rol important în sistemul geopolitic mondial.
De aceea, în prezent nu se vorbește de state, ca în trecut, ci „de actori” și „centre de putere”.
Pe Glob există o singură organizaţie interguvernamentală mondială, care este Organizaţia Naţiunilor Unite, și un
singur bloc militar complex, respectiv NATO.

ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) = cea mai importantă organizaţie internaţională, din care fac parte
193 de state independente (inclusiv Republica Sudanului de Sud). Derivă din Liga Naţiunilor, înfiinţată în 1919 în
urma Tratatului de la Versailles, care a avut ca principal obiectiv garantarea păcii internaţionale, ceea ce nu a reușit,
destrămându-se, în 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Bazele ONU au fost puse la 26 iunie 1945,
prin semnarea Cartei de la San Francisco, de către 51 de state.
Sediul principal al ONU este la New York. Alte sedii sunt la Viena, Geneva, Roma şi Nairobi (în Kenya).
ONU utilizează şase limbi oficiale: engleza, araba, chineza, franceza, rusa şi spaniola.
Obiectivele fundamentale ale ONU sunt menţinerea păcii și securităţii internaţionale și realizarea cooperării
internaţionale în domeniile economic, social, cultural și umanitar.
Organele principale de conducere sunt Adunarea Generală, alcătuită din toţi membrii ONU, și Consiliul de
Securitate, format din 15 membri, din care 5 permanenţi: SUA, Rusia, China, Marea Britanie și Franţa.
ONU are în componenţă peste 20 de instituţii specializate, dintre care amintim: FAO (Organizaţia Naţiunilor
Unite pentru Alimentaţie și Agricultură, cu sediul la Roma), OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu sediul la
Geneva), OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie,
Știinţă și Cultură), OMT (Organizaţia Mondială a Turismului), OCDE (Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică), FMI (Fondul Monetar Internaţional, cu sediul la Washington), UNEP (Programul Naţiunilor Unite
pentru Mediul Înconjurător, cu sediul la Nairobi, Kenya).
România este membră ONU din anul 1955.

NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) = bloc militar apărut în urma Războiului Rece dintre SUA
şi Uniunea Sovietică, în 1949, cu sediul la Bruxelles.
Bazele NATO au fost puse de 12 state: SUA, Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg,
Marea Britanie, Norvegia, Olanda şi Portugalia.
NATO include, în prezent, 26 de state: SUA, Canada, statele Europei de Vest şi Centrale şi Turcia.
Are ca obiectiv principal menţinerea şi dezvoltarea capacităţii individuale şi colective de rezistenţă împotriva
unui atac armat. Trupele NATO au intervenit pentru restabilirea ordinii în mai multe zone de conflict pe Glob, în
Orientul Mijlociu, în fosta Iugoslavie şi în alte regiuni.
România a aderat la NATO în 29 martie 2004.

Alte blocuri militare existente în trecut: Tratatul de la Varşovia (alianţă militară a ţărilor socialiste din Europa de
Est, inclusiv România, înfiinţată în 1955 ca o replică la existenţa NATO; a fost dizolvată în 1991), CENTO (Organizaţia
Tratatului Central, cu Turcia – Irak – Marea Britanie – Iran – Pakistan, între 1955-1979) şi SEATO (Organizaţia
Tratatului Asiei de Sud-Est, 1954-1975).

Blocuri economice regionale = asociaţii economice interstatale cu nivel mai ridicat (Uniunea Europeană) sau
mai scăzut de integrare: APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), MERCOSUR (Piaţa Sudului), NAFTA (Acordul
Nord American de Comerţ Liber), ASEAN (Acociaţia naţiunilor din sud-estul Asiei), OPEC (Organizaţia ţărilor
exportatoare de petrol etc.) care încearcă să deţină un rol tot mai important în lume.

46