NÚMERO DOS / APRILIE 2011

C U P R I N S
V I A T, A
Gabriel Dorissa IORIDING Surmont Gravity Jam

02 14
08
Burn the Streets Do the DEW - pe stil internațional Getting fired up in Europe

23 26
18

Interviu BEAN, Subcarpați Recomandări muzicale, Ultimul răcnet Machina Electrica

34
36 38
Şi acum că ne-am născut ar fi cazul să începem să ne bucurăm de viaţă. Viaţa! Cuvântul în sine ascunde
atâtea înţelesuri şi este perceput atât de vast de către fiecare vietate care îi experimentează magia.
Andrei Ganser Loomit CABE, the Future of Hip Hop
Pe măsură ce trăim şi cunoaştem mai multe aspecte ale societăţii în care ne aflăm parcă ni se aştern în
faţă nenumărate conspiraţii… secrete, mai mult sau mai puţin arcane, bucurii şi… antonimele lor, informaţii
mai mult şi mai puţin relevante, pisici, căţei şi lupi… ca mai apoi să ne întrebăm: este oare însăşi viaţa doar
40 o faţă a conspiraţiei supreme? Răspunsul îl găsiţi cu atenţie uitându-vă peste tot în jur, dar vă sugerăm
să continuaţi cu revista noastră deoarece sunteţi de-abia la prima pagină :) Ei bine, v-am pregătit o serie

50 56 “tipică” de pictoriale şi interviuri, texte, desene şi fotografii cu o vibraţie selecţionată atent dar NU foarte.
Alb-negrul lumii, dualitatea şi dualismul ei sunt acum asezonate cu un pic de culoare pentru a ne reveni sau
abate de la normal?! Cât despre factorul de “neaşteptat”… sfârşitul revistei l-am prelungit cu un mindfiick
care să vă pună pe gânduri… Merită sau…? Şi ca să lăsăm apele liniştite, fiţi siguri că pe prima pagină a vii-
torului nostru pamflet va sta scris mare şi citeţ în loc de Moar?3 următorul cuvânt: NEMURIREA.
)
2

~ 3

Fakie anchor grind FS 180 out

GA-
BRI-
EL
/ ®
DO- Pace ţie! Cred că oricine se uită pe aceste fotografii şi-ar
dori să ştie un minim de informaţie despre tine. Ce poţi

RIS-
să le zici?
Salut! Sunt Dorissa Gabriel, am 18 ani, elev în clasa a
12-a, ocupaţie principală: skateboarding şi distracţie!

Ştiu că eşti membru “Eroilor Mafia”. Ce înseamnă asta

şi care e toată ideea? Se fac tranzacţii babane în Eroilor
sau ce?

SA
Eroilor Mafia s-a fondat în vara anului 2007 de către
Nicolae Anghel (Nicky) şi Vladimir Moldovanu (Yoz).
Intenţia lor a fost să promoveze skateboardingul din
Bucureşti, skate-ul ca un sport şi un stil de viaţă, dar
şi sponsorii care îi susţin. În 2008 Yoz a fost cuprins
de a doua dragoste, arhitectura şi a început să se
dea mai puţin pe skate, atunci eu şi Răzvan Popescu
ne-am alăturat teamului. Iarna anului 2008 a fost
una dintre cele mai bune, deoarece s-a făcut primul

Crooked pop-out
 4 5

§ Fakie nose grind fakie flip out

semi skatepark indoor din Bucureşti cu

ajutorul clubului Fabrica. Aveam doar
un ollie box făcut de noi, două quarter
pipe-uri şi o ţeavă. Ne-am dat pe skate
mult, nu ne păsa de frig şi am lansat
Eroilor Mafia episodul 5. În decembrie
2010, un nou membru s-a alăturat
team-ului, Marius Diatcu (Stinky). Să
sperăm că anul 2011 va fi unul mai bun
pentru skateboardingul din România.

De ce e skateboardingul atât de impor-

tant pentru tine? Dacă va veni vremea să
te opreşti din asta, cu ce crezi că îl vei
înlocui?
Skateboardingul a ajuns pentru mine
(Doamne fereşte) altfel nu văd de ce
m-aş opri.

Care e visul tău cel mai mare şi încă

neîmplinit?
Ca orice skater, să fac o carieră din
asta, dar în România lasă de dorit visul
acesta.

Zi-ne câteva evenimente memorabile din

viaţa ta când placa ţi-a fost alături…
Când am plecat cu Ciprian Dicu (the
boss from Ollie) într-o excursie în Ger-
mania la Bright Trade Show, unde am
avut ocazia să văd multe din legendele
skateboardingului dându-se pe skate
Nu am un număr norocos, dar am unul
ghinionist: 21. Pe 21 iunie 2008 mi-am
rupt glezna la Wild in the streets, iar
cum m-am făcut bine pe 21 august
mi-am rupt cealaltă gleznă. Stau şi la
apartamentul 21 :)). Dacă tot am în-
ceput, sunt născut în 1992, 1+9+9+2=21,
dar acestea nu au legătură cu ghinionul,
nu prea am ghinion, să zicem că mă
descurc :P. Cred în mine şi în Dumnezeu.

Ai un ideal în viaţă? Tinzi spre ceva mai

un stil de viaţă, e o plăcere pură, nu ai
niciun stres, poţi să faci orice vrei fără
să-ţi zică nimeni nimic cum să faci sau
de ce. Dacă o să mă opresc vreodată
o voi face din cauza unei accidentări
foarte, foarte bine, rupând norma.
Care e numărul tău norocos şi mai mult
decât atât, în ce crezi cel mai mult pe
lumea asta?
greu de atins? Spre exemplu, eu vreau
pace pe Pământ… tu ce vrei?
Aş vrea ca skateboardingul în viitor
să se dezvolte în România la fel ca în
Europa (nu în ţările alăturate nouă) şi
America.
Ai un plan de carieră? Vrei să păcăleşti
sistemul sau să intri conformist în el?

Backside step up SW Flip

6
După ce termin liceul aş vrea să stau
un an pe bară să mă gândesc bine ce
să fac în viitor, dar aceasta cu statul pe
bară este doar o expresie, eu o să mă
dau pe ea :))
Sponsorii tăi par a fi de treabă. Am auzit
că nimic nu-ţi lipseşte. Aşa este?
Exact sponsorii pe care i-am dorit
dintotdeauna. Tot timpul mă ajută cu
ce am nevoie, fac tot posibilul pentru
a-mi oferi condiţiile necesare, mai bine
zis mai mult de atât. Cu ocazia asta aş
vrea să le mulţumesc sponsorilor mei
Ollie Gang Shop şi Carhartt, mulţumesc
Ciprian şi Mugur.
Croox 180 out
La revedere înseamnă că ne vom reve-
dea. Ce ai mai vrea să adaugi tu pe final
de interviu?
Mulţumesc tuturor prietenilor din lumea
skateboardingului, sponsorilor încă o
dată, familiei pentru că mă susţine şi
nu mi-au creat probleme în legătură cu
sportul pe care îl practic; mulţumesc
revistei Mulţumesc pentru compania
plăcută şi lui Neon care s-a străduit
mult pentru revista aceasta şi că nu
s-a supărat pe mine că am întârziat cu
interviul. Pace tuturor. STR. 11 IUNIE NR. 50
ALL SEASONS
SKATEPARK
8 9

IORI
DIN
G
5
IORiding 5! Nici nu-mi vine să cred că
s-a ajuns la a 5-a ediţie şi mai mult
decât atât, abia o aştept pe a 6-a. A
trecut ceva timp de la concurs, iar
pozele alb-negru pe care le-am făcut
atestă trecerea timpului, apariţia
noilor tehnologii, etc. Ultima ediţie
IORiding prezentată ca întotdeauna
de Boarder's Shop, Analog şi Globe a
fost de data aceasta sponsorizată şi Jiga - Big air
de către Burn care s-au implicat din
nou exact unde era nevoie.

A fost un 23 octombrie de neuitat:

cald, soare, public atent şi rideri cu
trickuri în sus şi la vale. Dar par-
tea ciudată acum urmează… Acum,
după 4 luni de la event asistăm la un
fenomen nemaivăzut în revistele de
profil. Am pierdut pur şi simplu textul
explicativ şi povestativ al concursului
aşa că vom improviza cu umplutură
în latină deoarece -sincer- pozele
vorbesc de la sine…

Lorem ipsum dolor sit amet,

consectetur adipisicing elit, sed do
eiusmod tempor incididunt ut labore
et dolore magna aliqua. Ut enim ad
minim veniam, quis nostrud exercitation
ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea
commodo consequat. Duis aute irure
dolor in reprehenderit in voluptate
velit esse cillum dolore eu fugiat nulla
pariatur. Excepteur sint occaecat
cupidatat non proident, sunt in culpa
qui officia deserunt mollit anim id est
laborum.

Lorem ipsum dolor sit amet, con secte

tur adipisicing elit, sed do eiu smod
tempor incididunt ut labore et dolore

Diky - Crooked grind Adrenalina - Kickflip transfer

 10 11

Alex Negrean - Railride barspin out

Pomflet - Indy grab transfer

magna aliqua. Ut enim ad min im veniam, quis nostrud exercitation

ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute
irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu
fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident,
sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum. Lorem
ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod
tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris

nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure
dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum
dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint
occaecat cupidatat non proident, sunt in sui
culpa qui officia deserunt mollit anim id est
laborum.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur

Dollaru' - Massive transfer

 12

adipisicing elit, sed do eiusmod

tempor incididunt ut labore et dolore
magna aliqua. Ut enim ad minim
veniam, quis nostrud exercitation
ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea
commodo consequat. Duis aute irure
dolor in reprehenderit in voluptate
velit esse cillum dolore eu fugiat nulla
pariatur. Excepteur sint occaecat
cupidatat non proident, sunt in culpa
qui officia deserunt mollit anim id est
laborum.

Lorem ipsum dolor sit amet,

consectetur adipisicing elit, sed
do eiusmod tempor incididunt ut
labore et dolore magna aliqua. Ut
enim ad minim veniam, quis nostrud
exercitation ullamco laboris nisi ut
aliquip ex ea commodo consequat.
Duis aute irure dolor in reprehenderit
in voluptate velit esse cillum dolore
eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint
occaecat cupidatat non proident, sunt
in culpa qui officia deserunt mollit
anim id est laborum.

Ullacomo aliqua magna laborum

pariatur lorem ipsum dolor sit amet,
consectetur adipisicing elit, sed
do eiusmod tempor incididunt ut
labore et dolore magna aliqua. Ut
enim ad minim veniam, quis nostrud
exercitation ullamco laboris nisi ut
aliquip ex ea commodo consequat.
Duis aute irure dolor in reprehenderit
in voluptate velit esse cillum dolore
The Ghost Rider - FS flip eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint
occaecat cupidatat non proident, sunt
in culpa qui officia deserunt mollit
anim id est laborum.

Cezar - Ollie transfer

 14
Socoteala de acasă nu se potriveşte
cu cea din târg. O ştiam şi noi foarte
bine şi până la urmă nu trebuie să te
mire prea tare că lucrurile nu ies în-
totdeauna cum ţi-ai dori să iasă sau
poate că într-un weekend de la mijlo-
cul lui octombrie s-ar putea să plouă.
Dar ăstea sunt lucruri asumate şi,
după cum am mai spus de nu-ştiu-
câte-ori în ultima vreme, acest sport
se numeşte "MOUNTAINbiking" şi
nu are în vedere mironosiţele de
club, ci numai pe cei care-l iubesc
necondiţionat. Acestea fiind spuse,
putem merge mai departe.
Decisions, decisions...
Show 'n shine
Tzuna peste trailgap: safe 'n sound
Traseul este un vechi cunoscut: acelaşi din anii trecuţi
şi nu prea! ;) Creionată în 2006 de brigada Surmont, din
dorinţa de a avea o alternativă la clasicul Kamikaze, linia ce
pleacă de lângă noua gondolă de la 1400 a fost adoptată de
prietenii de la FunRide şi Raid Extrem pentru al lor Step-
Down Challenge şi a fost bine crescută şi primenită în ultimii
doi ani, primind diverse adăugiri de esenţă ce au făcut-o şi
mai distractivă şi mai provocatoare. Anul acesta era însă
timpul pentru ceva mai mult. Prin urmare, headshaper Geza,
vinovat şi de ce s-a construit recent prin Bunloc, a răspuns
prompt la apel, şi-a mai aciuat nişte oameni de bine şi s-a
pus pe treabă. Rezultatul: s-a perfecţionat ce era deja bun,
s-a refăcut ce se deteriorase, mai multe kickere, mai multe
contrapante şi în mod cert mult mai mult flow. Deliciul pe
final: o contrapantă sănătoasă ce teleportează spre Clemen-
tin, kicker-ul amplu de final. Să înceapă concursul!
Dar staţi aşa, că mai e puţin până acolo! Joi şi vineri au
fost zile de antrenament şi toţi riderii sosiţi care de pe unde
coborau vădit satisfăcuţi de pe traseu. Unii au uitat chiar
să se mai antreneze şi să caute linii rapide de race, atât de
mult le plăcea! Chiar musafirul nostru
de vază, Filip Polc, zburda pe traseu şi
chiuia, spune-se, de mama focului. Asta
până la un moment dat, cel puţin, când
a venit ştirea că Filip s-a accidentat.
Confirmarea a venit şi ea, din păcate, şi
tot ce s-a mai aflat a fost că Filip a făcut
"o nefăcută" în prima parte a traseului,
într-una dintre cele mai periculoase
zone. Cei ce l-au văzut ducând la capăt
linia aeriană cu circa o mie la oră au
mărturisit că n-au mai văzut aşa ceva
în viaţa lor şi că acum înţeleg diferenţa
dintre un muritor de rând şi un rider
de World Cup. Pentru cei ce îşi fac griji
în legătură cu Filip, le spunem că este
bine, a petrecut ceva timp în spital în
România, dar s-a refăcut complet şi nu
de mult zburda prin America de Sud pe
la clasicele curse urbane din favelas.
Prezenţa domului Polc în concurs chiar
ar fi fost cireaşa de pe tort, dar nu a fost
să fie… Revenind, excelenta zi de vineri,
în care toată lumea, chiar şi o parte din
organizatori, s-a bucurat de dat şi de
condiţii aproape perfecte, s-a încheiat
cu un antologic foc de tabără în zona
de finish, care i-a lăsat uimiţi pe cei ce
s-au nimerit să fie în zonă. Concurenţii
serioşi s-au culcat devreme, în timp
ce unii petrecăreţi au fript-o până
târziu în noapte pe filmări oldschool
ce documentează primele aventuri
româneşti în circuitul mondial. Guilty
parties: Tibi şi Sorinel. Happy parties:
toată lumea.
Sâmbăta dimineaţa ecuaţia era cu
fundul în sus, aşa cum de fapt se aştepta
toată lumea şi cum arătau şi prognozele
meteo: frig, ploaie mocănească, urât.
În timp ce alţii nu ştiau cum să mai dea
15
ture de antrenament, am lovit butonul de
snooze şi mi-am amintit cu plăcere de
Myles Rockwell şi de isprava lui de la Si-
erra Nevada din 2000, încununată cu un
curcubeu de Campion Mondial. Pe scurt:
după ce se antrenaseră câteva zile bune
în condiţii de căldură şi un sol foarte us-
cat, toţi competitorii s-au trezit cu ploaie
în ziua de concurs. Myles a hotărât să
mai doarmă o ora în plus şi să nu piardă
vremea antrenându-se în condiţii radical
diferite, socotind că oricum nu l-ar fi
ajutat prea tare. Ergo prima manşă din
ziua respectivă a fost direct finala! Nu
am de fel aspiraţii înalte, dar nici mie nu
îmi place să mă murdăresc pe degeaba
şi să stau la cozi de spălat biciclete,
atunci când pot face altceva. Deci prima
manşă, direct calificările! Spre surprin-
derea mea, bunghisem firava balanţă a
presiunii pneurilor, iar traseul era mult
mai aderent decât îmi imaginasem,
deşi îmi dădea dubioasa senzaţie că mă
balansez pe o sfoară între doi zgârie-
nori sau poate că ţopăi obraznic într-un
picior pe o creastă de munte. Linie de
finish, linişte!
Calificările nu au facut nimic mai
mult decăt să cearnă puţin din cei 65 de
participanţi rămaşi pe baricade. 10 la
Hardtail, 10 la Masters, 10 la Juniori şi
20 la Elite, cu o surpriză solitară, adică
Sorin Părău calificat al 11-lea, dupa ce
s-a "odihnit" puţin pe traseu. V-am spus
că Cezar Băjenaru era iaraşi pe 5 şi
Radu Ghioş a.k.a Salam pe 7, amândoi
pe (alte) biciclete de împrumut? Nu? No
bun, că v-am spus acum! Geza stătea
confortabil pe primul loc, la o distanţă
sensibilă faţă de Ova şi de Danika, dar
la Juniori Petardă avea, de fapt, cel
 16
Petru Vereştiuc - Oştean de-al lui Ştefan, Măria Ta!
(foto: Alex Diculescu)
Daniel Roşioru, un master la bolovan
Cezar Băjenaru - that's the spirit!
(foto: Alex Diculescu)
mai bun timp de până atunci, cu vreo
8 secunde mai rapid decât Geza. Nu
neapărat o surpriză, dar măi să fie!
Finala: ploaie mocănească, noroi
fluid acceptabil, coafura rezistă. De
fapt, nici nu e prea mult de povestit. La
Hardtail Rossi a ajuns în sfârşit în vârful
podiumului, cu Peti şi Bogă din Braşov
pe 2 şi 3. La Masters, Kiks, "on a winning
run", şi-a pierdut la propriu un papuc
prin noroiul ultimei contrapante şi a
ajuns pe trei, după tânărul său prieten
Popo şi polivalentul Daniel Roşioru.
Legendele Robert Gustav Mircea şi
Marian Claudiu, ce dominau acum mai
bine de zece ani cursele de mountain-
biking, pe 4 şi 7 cu Respect! La Juniori,
nici o surpriză. Petardă – 1, Nimăt – 2,
Mirciulică – 3, Boti – 4 şi Gabi – 5. Nici la
Elite lucrurile nu au luat o turnură prea
spectaculoasă. Sorin s-a instalat timpu-
riu pe primul loc şi l-a păstrat până la
sfârşit, urmat fiind de Geza şi de Danika,
apoi de un Mircea Fănăţan recunoscător
şi de un Cezar uluit, la al treilea său loc
5 consecutiv pe trei biciclete diferite.
Ova a venit pe pană o bună bucată de
traseu pentru a prinde doar un amar loc
6, Costi se întorcea după o accidentare
deloc uşoară direct pe 7, Tzuna confirma
cu un 8, subsemnatul se bucura de un 9
şi, nu în ultimul rând, Ionuţ Ivan, aproape
localnic, ateriza şi el pe 10, completând
top ten-ul. Orice alte cuvinte ar fi în plus,
dat fiind faptul că galeria de imagini
vorbeşte de la sine. O singură precizare:
Cezar a primit un premiu special din
partea sponsorului Burn, pentru dârze-
nia sa şi pentru constanţa sa, care se
suprapun într-o bună măsură cu spiritul
17
Get your kicks and fly low with Kiks
acestui sport. Bravo, aşa se face treaba!
Organizatorii doresc să le
mulţumească partenerilor şi sponso-
rilor: Primăria Oraşului Sinaia, Burn,
Trek, Commencal, Dragon, THE, Nema,
Maxxis, TSG, FiveTen, RRP, Muc Off, Sur-
mont Bikeshop, FunRide, Raid Extrem,
Kero Bringa, iBike, PlayBike, MBike,
ciclism.ro şi DirtBike.ro. O sumă de
respecte se îndreaptă însă şi către sha-
perii Kinda Geza, Bogdan Muşat, Paul
Tosca, Tiberiu Matei, Răzvan Damian,
Rudolf Fröhlich şi Ciprian Popescu, către
domnul Marian de la Onest Timing, către
comisarii de traseu din Mureş şi către
toţi cei care au contribuit la acest eveni-
ment. Jos pălăria!
Cu respecte,
Maximilian Munteanu
Mircică e pregatit întotdeauna
 19

Nu e ca şi când Baia Mare ar fi dus vreodată lipsă de

flăcări, jar, explozii sau orice alta formă de căldură
radiantă. Maramureşul este fierbinte prin definiţie, doar
că de data aceasta a fost altfel. Burn The Streets a turnat
gaz pe un foc ce mocneşte sănătos de ceva timp şi e foarte
bine aşa!

Cu sprijinul sponsorului principal Burn clubul sportiv

five-O, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Baia
Mare a reuşit să pună în practică ce îşi propusese de mai
multă vreme: să aducă muntele la Mahomed, adică să Gerald Fuchs - FS 50.50 360 out

Nejc Ferjan - BS Lipslide

Adam Balogh - BS tailpress

ridice un set-up de jibbing în perimetrul ceea ce fac.

urban, acolo unde-i este locul. Astfel,
cei nefamiliarizaţi cu jibbing-ul pot
înţelege mai bine că glisadele pe tevi şi
pe box-uri, drop-urile de pe structuri
artficiale şi utilizarea în sens creativ a
tuturor elementelor din set-up nu sunt
nici nebunii ori acte de curaj gratuite, ci
lucruri pozitive şi modul de viaţă al unor
oameni care pun în primul rând suflet în
Setup-ul este descris cel mai bine de
cuvintele şi mai ales acţiunile riderilor
străini invitaţi. Astfel, brigada de sloveni
şi de croaţi a nimerit la sosirea în Baia
Mare exact în parcarea de lângă par-
cursul competiţional Burn The Streets
şi nu mică le-a fost uimirea când au
dat ochii cu el. Au zbughit-o în hotel,

Bazsi Takacs - BS 180 to SW nosepress 180 out Rudi Janda - Polejam backflip
20 21

s-au echipat una-două şi s-au năpustit asupra

ţevilor şi a box-urilor încă de cu seară, pentru a
se putea bucura cât mai mult de elemente într-
un nightsession fierbinte. De fapt, toţi riderii
străini au ţinut să felicite organizatorii pentru
set-up, mărturisind că nu se aşteptau ca el fie
într-adevăr la fel de promiţător cum arăta în im-
aginile uploadate pe internet şi că este fără doar
şi poate unul dintre cele mai bune parcursuri pe
care le-au vazut până acum în numeroasele lor
turnee pe la concursurile din Europa Centrală.
Venind de la personaje de un asemenea calibru,
aceste afirmaţii sunt un important vot de în-
credere pentru Burn The Streets.

În ziua concursului ostilităţile s-au desfăşurat

la foc continuu în mijlocul a mai bine de 1000
de oameni, pe ritmurile straşnice impuse de
DJ Silent Disciple, care i-a ţinut ca pe jar pe
concurenţi şi pe spectatori deopotrivă. În cadrul
calificărilor, trei dintre străinii ce nu figurau pe
lista de invitaţi, Gerald Fuchs (Austria), Andras
Ajtai (Ungaria) şi Andrej Maricic (Slovenia),
şi-au câştigat lejer un loc în finală, alături de
autohtonii Elöd György (Sfântu Gheorghe) şi de
Adrian Pop, zis şi Plopu' (Bistriţa). Freeskierii au
ţinut şi ei ştacheta sus, în prim plan situându-
se Florin Mirescu a.k.a. Tata Extrem, alături
de style master Găvo cu flow-ul inconfundabil
şi de tehnicianul Ghitzucă Avram cu ale sale
switch-ups pe ţeava principală. Câştigătorul a
fost totuşi fiul rătăcitor al familiei Extrem, adică
Ştefan Mirescu, care s-a bucurat nespus de
rezultatul obţinut.

La snowboarding treaba devine spinoasă, Pop Adrian - Polejam tailgrab

fiindcă riderii invitaţi, în special cei străini, au
impus un nivel de trick-uri nemaiîntâlnit la vreo
altă competiţie de jibbing din România. Acest
lucru i-a fost evident şi MC-ului, care cu greu să vorbim despre trick-uri. Montajele video post-eveniment vor
le-a făcut faţă combinaţiilor în cascadă livrate fi mai mult decât edificatoare. Astfel, Bazsi Takacs a dat-o pe
de rideri. Exact din acest motiv este redundant tehnică şi dibăcie, ca un adevărat sniper al concursului, Gerald
Karl Brandl - BS tailslide
Fuchs a plusat cu execuţii fluide, iar Nejc Ferian a excelat în
cele din urmă la toate capitolele, deşi şi-a început cu stângul
finala. În timpul acesta, Rudi Janda a furnizat ghetto steez
autentic şi a fost în mod clar favoritul publicului, în special cu
execuţiile sale aeriene din pole-jam. Matic Zavodnik, Andrej
Marincic sau Vid Baric au avut şi ei prestaţii demne de un
concurs de top, deci ne ridicăm pălăriile şi în faţa lor. Dintre
localnici s-au remarcat îndeosebi Bobo şi Plopu' cu trick-uri
complexe şi de o calitate absolut onorabilă pentru nivelul
impus de musafirii de afară.

Locul întâi a fost ocupat de Nejc Ferian, poziţia a doua i-a

revenit calificatului Gerald Fuchs, iar treiul a fost adjudecat
pe merit de Bazsi Takacs. Vlăduţ "Mii-De-Euro" Voinescu a
fost desemnat "Best Romanian Talent" şi şi-a însuşit premiul
special al concursului. Big Ups!

Fast-forward către ceremonia de premiere şi implicit

petrecerea unde DJ Grand şi acolitul său DJ Hightower au copt
participanţii până târziu în noapte cu groovy-jazzy-funky şi
o garnitură de hip-hop exquisite. Cu alte cuvinte, party ca la
Baia Mare, cu flacără, energie, voie bună şi deja tradiţionalele
fete simpatice. Cum altfel?

Acestea fiind spuse, nu ne mai rămâne decât să le mulţumim

încă o dată tuturor celor care au contribuit la organizarea
Burn The Streets, în frunte cu vajnicii constructori şi shaperi,
şi să ne bucurăm pentru următorul eveniment organizat în
Maramu. Respecte!

Maximilian Munteanu pentru brigada five-O

www.burnthestreets.ro
www.facebook.com/burnthestreets

Vid Baric - FS hurricane

 23

Dew Tour, organizat între 5 februarie şi 5 martie 2011, a însemnat prima competiţie de snowboarding din Romania afiliată
Ticket To Ride, peste 115 de rideri, multe trickuri spectaculoase şi adrenalină din plin.

În ce fel mai poţi provoca riderii addicted
de adrenalină din România după ani de
turnee de snowbaording? Duci totul la un
nou nivel de extrem! Sau cel puţin asta
a făcut Mountain Dew. În primul rând, a
împrumutat de la fratele internaţional,
mai bătrân, numele: Dew Tour. Cine nu
a auzit de Dew Tour? Început în 2005,
ca primul turneu season-long action
sports, a fost creat pentru pasionaţii
de BMX-uri, skateboarding şi freestyle
motorcross. Dar simpla adaptare a lui la
scena locală nu a fost de ajuns. Mountain
Dew voia să fie multă gălăgie şi să facă
lucruri big. Mai big decât perna de aer
(air bag-ul) de anul trecut de la Try To
Fly. Era momentul să treacă la clasa de
pros, aşa că includerea în TTR a venit
în mod natural. Pentru cei 1% dintre cei
care citesc aceste rânduri şi nu ştiu ce e
TTR, aflaţi că e cel mai respectat circuit
internaţional competiţional şi oferă 10
luni pline cu sute de evenimente, de la
cele dedicate amatorilor, până la cele
mai celebre şi spectaculoase din snow-
boarding. Un fel de UEFA Champions
League pentru snowboard. Organiza-
torul este TTR PRO SNOWBOARDING,
organizaţie non-profit condusă de rideri,
pentru rideri. A fost fondată în 2002
de Terje Haakonsen şi alte persoane
inovatoare din cadrul sportului. Eveni-
mentele sunt împărţite printr-un sistem
de la 1 la 6 stele. Dew Tour 2011 a primit
două stele, suficiente pentru a aduce
snowboardingul internaţional în România
şi pentru a zgudui pârtiile de pe la noi cu
snowparkuri inedite.
Dew Tour 2011, desfăşurat sub tagline-
ul Du-ţi placa acolo unde îi este locul,
a debutat sâmbătă, pe 5 februarie, cu
un jam session urban, desfăşurat în
Bucureşti, Parcul Tineretului, lângă
skatepark. Vremea a fost excelentă, mult
24
soare, prea mult dacă e să ne gândim că eram la început de
februarie. 25 de rideri şi skieri s-au prezentat la datorie şi încă
de la 10 au început să cureţe vopseaua abia uscată de pe barele
elementelor instalate la boloboc şi foc automat în noaptea
dinaintea evenimentului. Prima etapă a reprezentat un mix
perfect între adrenalină şi urban, ce a adus şi două premiere:
primul concurs de highest ollie, probă olimpică de săritură în
înălţime adaptată special pentru placă şi primul setup de slope-
style din Bucureşti – elemente puse în 3 linii au fost suficiente
pentru a construi un snowpark autentic în centrul oraşului. Cu
soundtrackul plin de vibe în urechi, la comanda şi încurajările
lui Bobbby Rusu, MC, riderii au scos nişte super-trickuri. La
finalul session-urilor, Vladimir Brezovszki a pus placa pe primul
loc, Daniel „Alifie” Teodorescu a luat locul al doilea, iar podiumul
riderilor extremi de la prima etapă a fost completat de Sebas-
tian Gusu. Sonia Nicolau a demonstrat că fetele nu se lasă
mai prejos şi a fost încoronată Best Babe, Mihnea Groseanu,
senzaţia etapei, un puşti de 11 ani a fost declarat Best Rookie,
iar Elod Gyorgy, deşi Amateur, a fost Killer şi a câştigat titlul de
Amateur Killer. Paul „Broccoli” Leş a „rupt” în materie de ski şi
a plecat în calitate de Best Skier. Iar la after-party-ul din Goblin
cu tot cu cocktailurile Mountain Dew toată lumea s-a pus în cap.
Două săptămâni mai târziu, Dew Tour 2011, cu tot cu C-boxurile,
S-Boxurile, Rainbow-ul surpriză şi railurile s-a mutat la Sinaia.
Cu titlul Head 2 Head Elimination, concursul a presupus dueluri
între rideri. Fie dădeai tot ce puteai, fie plecai acasă. Riderii
s-au mobilizat şi s-au prezentat la datorie în număr mai mare
la Sinaia, am numărat peste 40 de rideri care şi-au încercat
placa pe elementele never-before-seen în ţărişoara noastră.
Întrecerile unu contra unu au băgat adrenalina în rideri şi am
putut admira 50-50-uri din plin, backside-uri de la 360 la 720,
fronside-uri, five-o-uri, 270 in-uri pretzel out, backflipuri,
rodeo-uri cam tot meniul. Cel mai „extrem” rider a fost Kinda
25
Geza, urmat de Vlad Voinescu şi Tudor Cristea. Sonia Nicolau a
demonstrat încă o dată că o fată poate fi la fel de dusă cu placa
şi a luat din nou premiul de Best Babe. Mihnea Groseanu putea
să cânte liniştit "Another one bites the snow" în timp ce urca pe
podium pentru a fi declarat Best Rookie. Alifie, adică Daniel Teo-
dorescu a fost Amateur Killer, iar Broccoli a lăsat organizatorii
fără premiul de Best Skier.
Ultimul spot al Dew Tour a fost pârtia Variantă, la Predeal, pe
5 martie. Şi de data asta, se terminase cu gluma. Ultima etapă
Dew Tour 2011 s-a ridicat la nivelul de adrenalină aşteptat de
rideri şi public. În cadrul concursului, s-au înscris rideri din
toată ţara (Bucureşti, Braşov, Buşteni, Baia Mare, Predeal, Tîrgu
Mureş, Sf. Gheorghe etc.), dar şi un rider din Statele Unite ale
Americii, Brandon Rutherford, care s-a calificat în semifinală.
Cei peste 50 de participanţi cu vârste cuprinse între 10 şi 53 de
ani, au „interpretat” un spectacol de trickuri pline de perso-
nalitate şi creativitate. Kinda Geza, câştigătorul etapei de la
Sinaia, şi-a dirijat placa spre titlul de Campion Dew Tour 2011
la Snowboarding datorită trickurilor spectaculoase. Paul Leş,
câştigător al tuturor premiilor de Best Skier în cadrul Dew Tour
2011, a fost răsplătit cu titlul de Campion Dew Tour 2011 la Schi.
Clasamentul a fost următorul: Mihail Bobo Gherghelah a luat lo-
cul I, Vlad Voinescu şi Kinda Geza au urcat pe podium alături de
el. Sonia Nicolau este regina Dew Tour 2011, Best Babe indeed,
Radu Stolz a fost Best Rookie iar Daniel „Alifie” Teodorescu a
„omorât” pârtia pentru premiul de Amateur Killer.
Şi-aşa a ajuns şi TTR-ul la noi în ţară. Şi nimic nu ar fi fost atât
de extrem şi de spectaculos fără cei 115 rideri care şi-au rodat
placa pe snowparkurile construite de Mountain Dew. Şi la anu’
să vă aduceţi placa acolo unde îi este locul!
Foto – Alexandru Prepeliţă
26 27

Să luăm evenimentul Billabong Air&Style Innsbruck drept

exemplu; recunoscut drept un concurs TTR de 6 stele este unul

E
dintre cele mai mari evenimente europene de iarnă. Singurul

T Y L
loc îndeajuns de mare pentru a găzdui masele în creştere este

AIR & S
Stadionul Olimpic Bergisel din Innsbruck, casa sky jumping-
ului austriac. Stadionul, datorită dimensiunii sale enorme îţi dă
impresia că iei parte la ceva foarte special, cea ce este evident
PARTEA 1

adevărat. Pentru confirmări puteţi întreba pe oricare din cei

12.000 de spectatori care vin anual aici pentru a fi alături de
rideri de talie internaţională care se aliniază în faţa unui drop
imens, respiră adânc şi îşi dau drumul.
Afişând cel mai evoluat nivel de snowboarding în format
competiţional, evenimentul nu atrage numai cele mai mari nume
din snowboarding dar şi nume legendare din domeniul muzical
precum Queens of the Stone Age şi Ice T. Cu cel mai bun sur-
round system posibil Billabong Air&Style ştie cum să combine
factorul incredibil al snowboardingului şi cel exploziv al muzicii
pentru o experienţă de neuitat la Bergisel.
Este foarte impresionant cum organizatorii reuşesc în fie-
care an să aducă ceva nou în formatul de concurs, iar ediţia 2011
confirmă acest lucru...
Burn Energy s-a implicat în forţă şi a adăugat nişte ele-
mente noi la eveniment, începând petrecerea încă de vineri
noapte cu Burn Rail Sessions 2011, direct în centrul vechi al
Innsbruckului. Bătălia pentru premii în bani cash din partea
Burn s-a dat între localnici şi rideri europeni pe 2 ţevi de 8 metri,
un setup agresiv şi provocator.
Încurajaţi de o mie de fani şi gazdele Henry Jackson şi Jon
Weaver, sesiunea s-a desfăşurat impresionant pe ambele ţevi,
iar trickurile deveneau din ce în ce mai bune văzând cu ochii. La
departamentul stil s-au remarcat englezul Jony Russel şi riderii
Burn din Suedia- Rolf Nylinder şi Viktor Wikburg –pentru back-

GET-
side tailslide-urile şi press-urile pe nas şi coadă fin executate.
Polonezul Wojtek Pawlusiak şi Nejc Ferjan din Slovenia
au lămurit factorul tehnic al jam-ului, distrugând cu frontside
boardslide-uri şi backside board Danish. Germanul Benny Ur-
ban şi eroul local Steve Grumser au fost constanţi la modul “pot
să fac orice“ şi au plecat cu buzunarele pline de bani. În cele din
urmă, dăm cu respect şi pace pentru riderul croat Ana Rumih,

TING
fiind singura fată care a participat la Burn Rail Sessions 2011,
asta după ce a distrus la fiecare eveniment la care a participat
în acest sezon.

FIRED
UP Iarna europeană a anului 2011 nu a fost cea mai bună
din punct de vedere al zăpezii, trebuie să recunoaştem.

IN EU-
Anticipată drept una din cele mai abundente în precipitaţii
albe datorită unei căderi de zăpadă timpurii în octom-
brie 2010, se pare că mulţi au judecat greşit prognoza,
înşelându-şi aşteptările.

Deoarece multe staţiuni europene s-au închis din cauza fac-

torului „prea mult gazon” mulţi snowboarderi profesionişti

ROPE
şi-au făcut bagajele şi au zburat spre destinaţii precum
Canada sau Japonia pentru antrenamente şi în căutarea
powpow-ului mult iubit. Oare a avut aceasta un efect impor-
tant asupra snowboarderilor europeni profesionişti?

Când vine vorba de evoluţie şi participare la competiţii se

pare că lipsa zăpezii nu a afectat deloc nivelul de riding din
acest sezon - absolut deloc.
28
Pe 5 februarie 2011, Billabong
Air&Style a ajuns în Innsbruck. Nici nu
era nevoie să ceri indicaţii către locaţia
evenimentului deoarece o mare de
12.000 de spectatori formau un trenuleţ
constant către stadion, aducând cu ei
o atmosferă de extaz şi bucurie. Clasat
cu 6 stele în lista TTR, evenimentul
este sinonim cu premii mari în bani plus
binecunoscutul “Ring of Glory” , pentru
care 16 din riderii de top internaţionali
au sărit la kickerul gigant, dovedindu-l
cu trickuri uluitoare. Un obstacol nou, o
cutie mare de Burn pe pantă, a adăugat
savoare factorului de jibbing şi 5000 de
euro extra pentru cel mai bun trick al
nopţii.
S-a dat startul cu concursul de
Rookies dând şansa noii generaţii să se
afirme şi să îşi lase amprenta pe scena
de snowboard. Riderul norvegian Torgeir
Bergrem a luat primul loc cu un cab 1260
nebunesc în timp ce elveţianul Patrick
Burgener s-a clasat pe 2; amândoi s-au
calificat în marele concurs având şansa
să se dea cot la cot cu băieţii mari. Dacă
trickuri precum double cork şi 1080-uri
erau incredibile anul trecut, acum toate
sunt contemporane doar dacă au încă o
rotaţie în plus.
BOB
Marele eveniment dă cu adevărat
definiţia termenului “profesionist”. Având
1080-uri şi double corks pe lista trickuri-
lor „cât de cât impresionante”, motivaţia
riderilor de a câştiga i-a împins pe
fiecare să facă efectiv tot ceea ce poate.
Să luăm drept exemplu cab 1440 double
cork-ul lui Sage Kotsenburg, primul
scos într-o competiţie vreodată, ca după
acesta să fie eliminat în următoarea
rundă - astea da standarde înalte.
În finală, riderul Burn Werni Stock a
făcut publicul austriac să înnebunească
în timp ce a demonstrat un switch
backside 1260 ca la el acasă. Canadianul
Mark McMorris a arătat talent constant,
învingându-l mai întâi pe Markus Malin
din Finlanda în prima rundă cu un 1260
double cork, iar apoi în runda a doua
şi-a asigurat aurul cu un imens back-
side 1260 cork. Pe 2 s-a clasat Peetu
Piiroinen urmat pe 3 de favoritul local şi
rider Burn: Werni Stock.
Foto: Christian Brecheis
INT Norocosule! Având în vedere că eşti printre
ERV puţinii români care au spionat acest eveni-
IU
O
ment de zile mari, acum este sarcina ta
să ne povesteşti câte ceva. În primul rând,
cum de ai ajuns în Innsbruck? (cu cine, dacă
ai mai fost şi înainte, etc)
Got lucky, păi prin intermediul Burn am
reuşit şi eu să ajung la concursul care îl
urmăresc înainte să mă dau pe snow, şi
cu mai mult noroc am mers cu tovarăşii
mei, exact oamenii cu care îmi doream
să merg: Uski, Cezar, Mili, Balu, Pomflet,
Flavius, Gino, Geza, Barni, Tudor şi mulţi
alţii cu care mi-a făcut plăcere să mă
simt bine.
Cum arăta set-up-ul şi care era atmosfera
generală? Aţi prins un loc bun la geam?
29
Păi sincer să fiu eu am stat la V.I.P deci
gândeşte-te cum stăteam acolo cu Seppe
Smits, Peetu Pironen şi toţi ceilalţi rideri
care concurau, cât despre set-up auleu cum
arăta, totul era MASIV, dar am cam îngheţat.
Suntem curioşi cam care este publicul
unui astfel de event în Austria şi ce rol îşi
asumă mulţimea în crearea unui eveni-
ment de success…
Acolo e cu totul altceva, toţi se duc mai
mult pentru show, concert, lifestyle zic
eu, şi cred că un sfert din oamenii ce erau
acolo nu erau din Austria.
Ce pro rideri ai remarcat în contest şi cu
ce te-au impresionat?
Seppe Smits mi-a plăcut cel mai mult,
nici nu mai ştiu ce învârtea pe acolo, că
toţi băgau fs dublu cork şi spinuri de nici
nu le ştiu numele :)).
S-a întâmplat ceva ieşit din comun pe du-
rata excursiei voastre? Poate vreun eveni-
ment foarte amuzant sau memorabil?
Au fost multe momente amuzante, cred
că cel mai dur era când eu cu Pomflet
salivam la un skate să ne dăm şi noi şi ne
era ruşine să cerem, apoi când am făcut
rost de unul făceam cu schimbul, apoi s-a
băgat şi Uski că nu mai putea de poftă :)).
Având în vedere că ai participat la
rail session-ul organizat de Burn cu
o zi înainte de marele concurs, cum
te-ai simţit şi cam cât de acerbă era
concurenţa? (trickurile tale, set up, cine a
mai participat, multe detalii)
Lux, set-up perfect, nu era nici hardcore
dar nici cel mai easy, băieţii rupeau tot,
cât despre trick-uri încercam şi eu ce ve-
deam la băieţi că nici nu ştiu dacă am mai
văzut live aşa trick-uri. Nu prea îi ştiu pe
toţi, dar de remarcat era Woitek şi Nejc
Ferjan care a câştigat Burn the Streets
în Baia Mare şi suedezul cu care mă
înţelegeam cel mai bine Viktor Wiberg.
Dar tot eu am avut cea mai mare galerie
dintre toţi riderii buni, mersi băieţi.
Şi, e mai bun şnitzelul austriac decât cel
făcut de mami?
Da, dar nu prea.
În concluzie, când crezi că o să adune şi
România mii de oameni la un event de
sport extrem de o asemenea anvergură
şi cum crezi că putem facilita noi acest
lucru?
Eu zic că nu e nevoie de mii de oameni
ca să iasă un eveniment bun, ăsta e mai
mult spectacol, la concursurile adevărate
nu sunt mii de oameni şi cred că nici nu e
nevoie să facem un asemenea concurs,
mai bine un concurs bine organizat şi
cu o petrecere la fel de bună, sute de
oameni ajung, prea mult strică.
Oficial, Mulţumesc! Acum răspunde-ne la o
întrebare pe care am uitat să o punem…(cu-
vinte de încheiere, dacă mai e ceva de zis)
Mulţumesc Burn, lui Tibi (Burton, Analog,
Anon, Red) Boarder’s shop, Sorin
(Dwindle distribution) tuturor prietenilor,
familiei şi sper să ne vedem cât mai des.
30
RIVER JU
2
PARTEA
MP
Burn River Jump a avut loc în Livigno, Italia de pe 22 până
pe 25 februarie ajungând la a cincea ediţie organizată de
binecunoscuţii băieţi de la Burton Snowboards. Cu 5 stele în
clasamentul TTR şi un bagaj generos de premii în valoare de
50.000 de dolari, evenimentul a devenit uşor un „must” al se-
zonului european. Prin designul traseului şi locaţie Burn River
Jump este o combinaţie unică de snowboarding şi creativitate.
Atrăgând elita riderilor italieni şi europeni toţi dornici să con-
cureze pe un setup atât de inovator, evenimentul garantează
un nivel înalt de competiţie şi performanţe adevărat memora-
bile. Datorită popularităţii sale concursul este împărţit în două
părţi: Burn Slopestyle, primul din cele două, adună 90 din cei
mai buni snowboarderi europeni care concurează în format
de jam şi sfârşind cu o finală pe runde în snowparkul de top al
Italiei - Swatch Mottolino şi River Jump.
Având un traseu de slopestyle construit perfect snow-
parkul Swatch Mottolino îşi merită reputaţia de cel mai bun
snowpark din Italia, fiind o adevărată operă de artă. Traseul
conţine o serie de obstacole şi kickere incluzând un kicker
de 20 de metri, o saritură cu un gap de 19 metri şi clasicul
can Burn. Toţi participanţii şi-au împins limitele, iar cel care
a reuşit victoria este nimeni altul decât riderul Burn Ulrik
Badertscher care s-a impus cu un backside 1080, un dublu
backside rodeo şi un imens cab 1080. Imediat pe locul doi s-a
clasat elveţianul Patrick Burgener cu un switch backside 900,
un backside 1080 double cork şi un frontside 900; pe trei a
urmat Jamie Nicholls din UK pentruu o serie de cab 900, fs
720 şi bs 1080.
Situat în inima oraşului Livigno, râul Spoel a găzduit un
setup impresionant. Cei mai buni 10 rideri de la Burn Slope-
style alături de 10 wildcards (printre care rideri Burn Giorgio
Ciancaleoni, Marco Grigis) au participat la semifinalele Burn
River Jump 2011. În finală s-au calificat 16 din cei mai buni
rideri internaţionali, nume precum Eric Willett (USA), Arthur
31
Longo (FRA), Werni Stock (AUS), Patrick Burgener (SUI), Ulrik
Badertscher (NOR) şi Jamie Nicholls (UK). Competiţia a fost
acerbă şi dorinţa de a câştiga puncte TTR, o parte din zecile
de mii de dolari puse în joc şi mult râvnitul titlu de „World
River Jump Champion” i-a împins pe participanţi să dea ce e
mai bun.
S-au dat trickuri din cele mai grele, dar în super finală au
ajuns doar 4 rideri norocoşi. Această finală s-a desfăşurat pe
sistem de „knock out”: norvegianul Aleksander Ostreng a prel-
uat conducerea cu o rundă incredibilă (incluzând un backside
900 to switck front lip 270 out), surclasându-l pe americanul
Eric Willet pe locul doi (switch backside 900 to front board),
iar pe trei s-a poziţionat norvegianul Ulrick Badertscher (cu
un backside rodeo 900 to front board pretzel out).
Cu momente nemaivăzute până în acest sezon, se pare
că lipsa zăpezii nu a afectat evoluţia şi talentul riderilor care
s-au dovedit a fi gata să dea totul indiferent de condiţii şi
circumstanţe.
32 33

Îţi spun sincer că prima oară când am văzut o filmare de la River “I stand for Team Burn”- ce înseamnă
Jump 2010 nu mă aşteptam ca la următoarea ediţie să participe asta şi how do YOU stand for Team Burn?!

L
chiar şi fraţii mei. Cum de s-a întâmplat? Îţi şade bine?!

E
Anul acesta sponsorul principal la River Jump a fost Burn. E vorba de prima echipă de sport mai

R
Cei de la Burn Europa s-au hotărât cu acestă ocazie să facă mult sau mai puţin extrem din România.
VIU
O
şi o întrunire a echipelor Burn din fiecare ţară. Astfel ne- E o idee mişto care mulţumită Burn
ER

D
INT am adunat vreo 20 de oameni, petrecând 4 zile de calitate a fost pusă în aplicare. E normal ca

U
împreună. Ne-am dat împreună, am mâncat împreună, am orice practicant al sportului să susţină

T socializat şi am făcut diverse chestii misto (Wii, go-kart pe

zăpadă, bowling). A fost o bună ocazie să ne dăm seama că
într-o echipă cu profil sportiv nu e vorba numai de sport ci şi
de toate chestiile mişto care ne leagă.
această mişcare şi această idee. Eu
personal mă simt onorat să fac parte
din Team Burn, în el fiind nişte oameni
cu aceleaşi preocupări care din fericire
suntem şi prieteni de mai mulţi ani…ce
poate fi mai mişto???

Spune-ne mai multe despre locaţie şi

set-up…
Locaţia…un resort complex, de la pârtii,
snowpark-uri, trasee de boarder-
cross, apres schi-uri, magazine duty
free, cluburi şi o grămadă de turişti.
Toate acestea completate de un set-up
grandios, care şi să nu fi un pasionat al
sportului extrem tot îţi fură privirea.
fost Werner Stock, austriacul care a ocupat locul III şi la
Billabong Air&Style din Innsbruck. Preferatul meu a fost
francezul Arthur Longo, membru al echipei Burn Europa.
Clasamentul exact îl puteţi vedea pe internet… Google…
River Jump 2011… urmaţi instrucţiunile :)

Cum a fost prima săritură la kicker?
Noi am participat la concursul de slope
style, dinaintea concursului de big air.
Din păcate eu la sesiunea de antrena-
mente am dat overshoot la unul dintre
kickere, accidentându-mă la spate,
nemaiputând concura, astfel devenind
un spectator cunoscător:D
Ce rideri s-au prezentat cel mai bine,
care a fost favoritul tău şi care a fost
favoritul pubicului?
Cel mai bine clasat din echipa Burn a
Dar fratele Geza - cum s-a descurcat?
Geza a făcut treabă bună ca de obicei, arătându-le că şi în
România se practică snowboard de calitate.
Povesteşte-ne cea mai şocantă (pozitiv) întâmplare din excur-
sia voastră!
Şocantă???? Nu şocantă ci plăcută, atitudinea relaxată a
riderilor, comunicarea prietenoasă între ei şi multele lucruri
pe care le-am avut toţi în comun deşi ne-am văzut pentru
prima dată.
Mulţumim frumos şi la mai mare!
Pace fraţilor!
34
Am crescut pe la Romană împreună dar
ca fraţi nu credeam că o să ajungem într-o
poziţie oficială încât să “interviu” unu cu
altul… Ce zici frate?
Salut, taică Neon. Ce zile, de dimineaţa
până seara pe străzi, graffiti, hip hop,
beat-box, scandal, prieteni, prietene,
amintiri plăcute. Bine zic, bine fac. Mă
bucur să dau de tine în postura asta,
salutări cititorilor!
Ai mai dat interviuri pentru reviste şi
site-uri, dar eu insist că acesta este unul
special. Mergem cu acelaşi troleu şi am
dat taguri pe aceiaşi pereţi. Spune-ne cum
ai ajuns din DBS până aici?
Ok, înainte de toate, DBS este parcul cu
statuia lui Ionel Brătianu, pe bulevardul
Dacia. DBS erau iniţialele unui graff,
aflat în perimetrul parcului. Aici ne-am
petrecut o perioadă bună de timp, eram
şi 30 de oameni câteodată. Am cunoscut
autorul graffului, un englez, nu-mi venea
să cred că era el. Muzica m-a adus uşor,
uşor pe drumul ăsta: rap-party mc-
blanoz- şuie-subcarpaţi. Şi uite că mă
uit în spate şi văd cât de mult am avut de
învăţat din fiecare etapă.
De când există Subcarpaţi, ce înseamnă,
cine e affiliated şi nu pe cine, ci unde bateţi
cu asta?
Gaşca e mare şi se extinde. Acum pe
scenă e Limun cu mine şi cu Andrei
Gherghe (visuals). Păi mesajul este
clar, promovăm cum putem mai bine
folclorul românesc, handicapat în ultima
vreme din diverse cauze. Suntem printre
puţinele naţiuni ce-şi reneagă folclorul.
35
Eu mă entuziasmez enorm când ascult Ce înţelegi prin “Burn Babylon!” şi ce ar “I go to the grave before I be a bitch nigga”
“Salvez lumea” pentru că îmi dau seama trebui să înţelegem toţi? zicea Rick Ross. Sunt curios cum vezi tu
că luptăm pentru aceleaşi valori şi ţeluri Nu mi-e clar. Din câte ştiu Babylon, în versul ăsta.
supreme. Care sunt ele? cultura west indies, vine de la evreii Şi eu sunt un “no compromis man”.
Salvez lumea. În această piesă vorbesc sclavi în babylon. Ştiu că triburile Parcă la asta face aluzie, dar e ciudat ce
despre instincte etice primare. Psiholo- rastafari s-au indentificat cu evreii, din înseamnă în lumea aia de pimpi a fi “ a
gia mc-ului (râd). Treaba e mai relaxată cauza statutului similar de sclavi. Omu` bitch”. Nu ştiu dacă Rick Ross e cel mai
decât sună. Nu ştiu, ţeluri supreme? Să care asupreşte alt om, sau sistemul bun exemplu.
ne bucurăm de viaţă, să privim spre care profită viclean de alţii, asta cred că
viitor cu încredere, cu inima împăcată înseamnă babylon. Am mai auzit una, că Îţi mulţumesc că m-ai primit în casa ta, la
în trecut, iar moartea să o primim cu cică este o stare de sprit, posibil. masa ta şi în familia ta. Acum lasă-ne cu
zâmbetul pe buze. Natura. bine şi spune ce nu s-a spus deja.
Eşti în măsură să dai sfaturi tinerei Pentru a afla ce nu s-a pus deja fii cu
Casă de piatră şi sabie de diamant! Cum e generaţii. Care ar fi ele? ochii pe Subcarpaţi şi pe pagina mea
viaţa de familie? Nu, nu sunt în măsură să dau sfaturi. Alţii www.subcarpati.com , de acolo emit
E ce-mi trebuie, este partea lipsă din fac facultăţi pentru asta. Eu dau sfaturi în acest text off da dome, dar dacă
puzzle. Ingredientul final pentru paradox. muzicale eventual. Subcarpaţi e despre mai aştepţi vreo 2-3 anotimpuri, poţi
Mai ziceam că dacă era doar muzica în muzică, nu despre lideri de opinie. asculta singur c-urechea ta căci la al
viaţa mea, nu puteam, mă duceam prea Subcarpaţi te poate ajuta să tragi nişte 3-lea lucreză toată gaşca. Cu plăcere,
mult în junkareală şi altele. Dacă era concluzii. taică Neon!
doar familie, mă împuşcam la 35 de ani
de plictiseală. Aşa că e un echilibru aici şi
un paradox, viaţa de familie şi de flăcău
rapsod.
WE A BUN’!!! Ce înseamnă asta şi cât de
african te simţi? Eu mi-am luat filme că
într-o viaţă anterioară lucram pământul în
Zimbabwe. Tu?
O să ardem, o să purificăm, asta
înseamnă. Traducerea în engleză e “we
will burn”. Nu mi-am luat nici un film de
genul ăsta. Dar pot recunoşte că rezonez
cu muzica neagră mai mult decât cu
orice altă muzică. Nu prea mă simt
african, nici nu sunt. Film mi-am luat
când mi-am dat seama că toată muzica
modernă a plecat de la negrii, afro-
americani.
36
Free Gucci II – The Burrtish Edition
După ce am ascultat albumul lui Diplo
cu aceeaşi tematică, acum este vremea
lui Sinden să-l elibereze pe negrul
acesta, diferenţa fiind piesele alese
pentru re-fix, stilul şi faptul că fratele
Gucci nu mai e la pârnaie. Piesa mea
preferată este definitili “Weirdo” dar mă
dau în crivăt şi pentru ce a atins mâna
lui Swizz Beatz; voi aveţi dreptul să vă
daţi cu părerea, cu fidbec pe mail sau pe
pereţii clubului. GUCCI MANE!!!
Kid Sister – Kiss Kiss Kiss
Mixat de Nick Catchdubs, ultimul album
KidSis este foarte în regulă şi mai mult
decât atât. De la piese semnate Carte
Blanche până la remixuri Douster, aro-
ma NYC te învăluie cu synth-uri, beat-
uri, rappăreală dar şi triluri. Bineînţeles
că piesa mea preferată este binecunos-
cuta colaborare cu Gucci Mane - Gucci
Rag Top- a cărui versuri se rezumă
probabil la… “haters are inferior”.
Das Racist – Shut Up, Dude
Ce-i cu băieţii ăştia?! Nu înţeleg nimic
dar sunt sigur că sunt amuzanţi.
Brooklyn based, funny hiphop “don’t
care about lyrics”, “don’t care about
beats” kind of music. Au şi două clipuri
foarte caterincă pe yutub, dar cert e că
m-au cucerit cumva, subtil dar sigur. Îmi
place fatza lor, freza lor şi modul în care
sunt relaxaţi. Oh, NY, I wish I’ll see you
one day and bite on your big apple.
Children Of Bodom – Relentless,
Reckless, Forever
Ştiu prea puţine despre metal şi despre
COB ca să pot face un review autentic.
Prima mea ascultare a lor a fost cu
prilejul vizionării unui film de snow-
board (Pirate Radio) şi ţin să zic că se
potrivea atât de bine energia muzicii
lor cu energia sportului în sine, încât
am renunţat la prejudecăţi şi am dat o
ascultare ultimului lor album. Prea mult
hiphop pentru o singură pagină. Asta e
pentru rock!
37
Riddimentary – Diplo Selects Greensleeves
După ce l-am visat
şi am înţeles că
spiritele noastre
se cunosc deja,
abia aştept să-l
cunosc în carne
şi oase (sună Rainbow Arabia Bibio Toro Y Moi
cam dubios, mai Boys and Diamonds Mind Bokeh "Underneath the Pine"
bine scriam -în (Kompakt) (Warp) (Carpark)
persoană- ). De
data aceasta Din LA, cuplu soţ/soţie (Tif- Multă vreme Warp, după ce a Favorit universal necontestat al
cei de la fany/Matthew Preston), adesea fost unul din label-urile mai momentului, al tuturor criticilor,
Greensleeves comparaţi cu Gang Gang Dance consistente, a părut că o cam dă în consumatorilor şi bloggerilor de
Records l-au ales (+ Giorgio Moroder + Tom Tom gard, dar se pare că de anul trecut, muzică = Chaz Bundick aka Toro
pe maestrul de Club + Fever Ray + Knife + MIA + cam de când cu albumele Ganja Y Moi, tocmai a dat şi el la apă albu-
ceremonii pentru a face o selecţie de reggae şi afiliate. Toate Shabba Ranks + Congotronics + Sufi şi Flying Lotus, este sus de mul nou, Underneath the Pine. Pe
piesele sunt tari şi perfecte pentru o zi însorită din orice ano- Madonna + Chris & Cosey…); au tot pe val şi continuă în acelaşi stil lângă faptul că e unul din cei mai
timp. Multă pace şi fum prietenos pe pământ să fie. tras câteva single-uri şi EP-uri iar cu albumul nou Bibio. Care Bibio, "bine îmbrăcaţi" indie guys (fără
acum tocmai au scos primul album cum unii ştiţi iar alţii poate nu, este paralele la Kanye West, sincer),
oficial la, neaşteptat, Kompakt. O unul din purtătorii steagului pentru reuşeşte să aibă un sunet foarte
formulă destul de unică de sunet, o gaşcă întreagă de muzicieni curat şi aparte (în ciudă la tot
Lil Wayne – Red State cu influenţe africane extrem de electro(nişti) care se plimbă reverbul şi compresia care abundă
puternice, synth-uri analog ca la elegant undeva între hip hop şi din toate unghiurile), şi este şi unul
Putea să balamuc şi vocea pregnantă a lui disco, pop şi foltronika, cu soare din cei mai "naturali" songwriter-i
lipsească? Tiffany. Unul din albumele mele mult din toate părţile. Probabil unul ai noului val.
Probabil cel mai favorite la momentul de faţă, re- din albumele anului, deja, pentru Pentru o imagine mai completă,
adevărat rapper comandat cu toată marea căldură multă lume... vedeţi şi albumul de anul trecut,
în viaţă, neînţeles cam la toată lumea. "Causers of this", side-project-ul
şi prostînţeles Les Sins (tot la Carpark), şi remix-
de câţiva care urile tipului pentru Washed Out,
din fericire scriu Longcut, Alligator şi Neon Indian.
pentru alte re-
viste dar mai ales
ziare, Lil Wayne
o comite din nou.
Piese noi pe toate
tematicele, dar
în mare albumul
este tot un ghid complet despre cum să pleci din ghetou, să
ajungi pe dealuri şi să arăţi tuturor drumul, niciodată uitând
de unde ai plecat. “Welcome to my hood, everybody knows
everybody and If I got it everybody got it… “
Subcarpati – Subcarpati
Aş flata oare dacă
zic ca e cel mai Matthewdavid Dillon Francis
bun album româ- Outmind Westside
nesc pe care l-am (Brainfeeder) (Mad Decent)
ascultat “ever”?!
Ei bine, mie asta Originar din South (al Statelor A apărut cam de niciunde cu o serie Festivalul Exit de la Novi Sad se anunţă masiv anul
îmi vine să zic Unite) , mutat în LA în urmă cu de remixuri, a furat atenţia lui acesta (line-up-ul este în plină creştere, iar pagina lor
acum! Romanian câţiva ani, Matthewdavid s-a inte- Diplo,Steve Aoki,Will I Am, Sinden de Facebook tocmai a fost hack-uită de Albanian Cyber
Folclor Revival pe grat perfect în scena dublab/Brain- şi încă alţi câţiva, Westside a fost Army).
engleză, muzică feeder/Low End Theory , şi după un piesa de deschidere a showurilor
bună de tot pe EP în 2008 (Spills), ceva piese care Major Lazer, iar Annie Mac (BBC Croaţii vin tare din spate cu Electric Elephant/ Garden
română. Mult se găsesc încă la download liber Radio 1) este un fan - îl cheamă Dil- Festival-ul din Petrcane.
respect pentru online şi un split-EP cu Take, bagă lon Francis şi e un hipster perfect.
întregul proiect, un album complet la label-ul lui Moombathon,baby! Iar la noi Rokolectiv-ul e gata de decolare cu o
download-ul este Flying Lotus.Un mix interesant de distribuţie extrem de fină.
gratuit fix pe site iar piesele mele favorite ar fi mai multe, în dubstep/hip hop/electronic plin de
frunte cu “Salvez Lumea “. Dacă tot intraţi pe subcarpaţi.com, sample-uri deconstruite, atmos-
luaţi şi ep-ul “Etnologic”. Merită! fere încărcate de fum şi ceaţă, fuzz
mult şi delay şi mai mult. Place!
38
MACHINA
ELECTRICA
Ne
zgâriem,
ne tăiem,
plângem şi
suferim, trăim,
simţim, fericim şi
fericiţi...apare în faţa
ochilor tot ce am văzut
în viaţa noastră fix la
momentul oportun totul
se arată şi e clar, alegerile
vin dinăuntrul nostru, de
acolo când tot sufletul e plin
şi simte nevoia de lumină,
acum voi face din corpul meu
o hartă şi voi arăta celor care
au ochi să vadă ce se ascunde
în esenţa mea.
Când textilul nostru înveliş dispare,
rămânem goi, pielea şi tuş-ul curg
pe liniile trupului, în ochi, în porţile
sufletului, îmi vezi cum se schimbă
peisajul atunci când treci cu privirea
peste semne, uneori îl simţi pe cel care
se uită că ar înţelege momentul trasării
imaginilor care ascund secretele
timpului când mintea e liberă să viseze,
iubiri stinse, confuzii, amintiri scrise
în sânge şi tuş radiază în întunericul
comunului.
Motivaţia rămâne uneori ascunsă
pentru mulţi, atraşi inexplicabil de o
idee, de o imagine văzută fulgerător
rămânând blocată în subconştient,
cauzând o atracţie către însemnare, a
unei stabiliri a stării sale prezente în
forma unei lucrări pe piele.
Altminteri unora le este foarte clară
intenţia în spatele dorinţei lor de a se
decora cu momentele vieţii lor, însemne
oricând vii doar la trecerea privirii. Sunt
39
mărturii a trecerii prin viaţă, semne
frumos compuse, gândite în maniera
artistică corespondentă trăirii în
momentul alegerii design-ului.
Există şi alegerea de a deveni o mare
pânză a unei tematici dezvoltate în
diverse moduri pe întreaga suprafaţă
a corpului, simţământul artistic-mistic
este atât de intens încât copleşeşte
raţiunea. Dorinţa de a avea lucrarea în
piele şi viziunea design-ului înconjurând
trupul cu detalii surprinse şi altele
încă nedescoperite decât de atingerea
artistului, conferă totală încredere în
alegerea sa.
Am zis simţământ artistic-mistic
pentru că eu am simţit sau ulterior
am conştientizat baza secretă a
tatuajelor mele şi cum s-au format
ele, de la stilul abordat în realizarea
lucrării până la înrădăcinarea lui în
valorile personale. La o cugetare
mai profundă fiecare dintre noi o să
vedem motivaţia mistică în spatele
alegerii de a ne decora învelişul, în
fiece mod.
Vreau să îmi fac un tatuaj şi nu
ştiu ce? Unde să mi-l fac?
Două din întrebările pe care
le aud în zilele mele de lucru,
sunt întrebări în care eu deja
văd detaliile ascunse în mintea
doritorului, în atâţia ani de lucru cu
oamenii direct în sfera lor intimă,
analizând dorinţele lor şi imaginaţia
pusă în joc pentru a manifesta
schimbarea, am început să analizez
şi cursul meu, astfel cunoscându-
mă şi atent ascultând, în timp am
reuşit să găsesc direcţiile care merită
explorate în a găsi design-ul ascuns
în baza unei idei, imagini etc care au
rămas imprimate în subconştient, tu
nefiind conştient de importanţa ei,
(am observat în nenumăratele discuţii
despre tatuaje şi alegerile lor că baza
mistică, că prima alegere fiind deseori
cea mai bună şi aceea dacă este direct
din suflet, nu din dorinţe pur decorative,
aceea este o altă discuţie) astfel cu un
artist potrivit poţi da viaţă unei lucrări
care nici nu ştiai că există în tine. Unde
să îl punem? În acest moment deja
avem o idee şi ne gândim la plasare,
ochiul artistului trebuie să vadă
povestea desenului pe corp, compoziţie,
colorit sau doar tuşe de gri şi negru.
Alegerea unui loc înainte de temă poate
fi şi aceasta o metodă de a ajunge
la ideea ascunsă, pentru că locaţia
dictează de cele mai multe ori diverse
aspecte artistice în viitorul desen.
Multe rămân de spus când vine vorba
de o alegere, uneori definitivă. Acestea
sunt ale mele şi în fumul trecutului
vedem cine suntem.
Îmi place să le numesc “momente
ale vieţii” când dorinţa de a te exprima
transcende raţionalul şi astfel doar să
iasă la iveală în varii forme şi uneori
desene în piele.
Am ales a fi deschişi, de la cum ne
purtăm cu ceilalţi, zilele ce culoare au şi
lucrurile pe care le facem.
40
Salutări şi-mbrăţişări! Cine eşti tu cu
nume de sfânt şi cine te-a trimis aici?
Salut, eu sunt Andrei un băiat din
Timişoara care a copilărit în Ferentari,
îmi place mult să desenez, să mănânc şi
să enervez oamenii. Nu îmi aduc aminte
să mă fii trimis cineva aici, cred că am
ajuns din greşeală.
De când am văzut lucrările tale pe Flickr,
eu am văzut lumina din tine. Acum sincer,
de ce eşti posedat atunci când creezi
şi cum de lucrările tale sunt atât de
criptice?
Mulţumesc pentru compliment. Într-un
punct am “călătorit” mult şi acestea
sunt amintirile mele. Nu e aşa greu,
important e să crezi foarte mult în mo-
mentul acela şi să fii sincer cu ce simţi
şi să încerci să desenezi cât mai clar ce
apare când te opreşti din gândit. Unele
imagini poate sunt prea personale şi
din cauza asta par criptice, e mai mult
un monolog ce fac eu decât un dialog.
E important să cauţi bine înauntrul tău
şi să nu îţi fie frică de ce ar putea ieşi
afară...trebuie să găseşti împăcare între
inimă şi suflet.
Ce se ascunde în spatele tuturor sim-
bolurilor sacre pe care le foloseşti? Cu
câţi ochi vezi lumea asta, sincer să ne
spui…
Nu încerc să ascund nimic în spatele lor,
le fac mari şi evidente, le scot doar un pic din context şi poate
de aia pare un pic bizar. De o vreme încerc să mă uit mai atent
la lucruri, nu să le analizez, dar pur şi simplu să mă uit mai
atent şi să încerc să rămân cu ceva din orice mi se întâmplă
bine sau rău. În lucrările mele încerc să arăt umbra, magia,
lumina, întunericul aşa cum le simt eu, încerc tot timpul să simt
esenţa lucrurilor care mă înconjoară pentru că simt că în viaţa
următoare astea sunt singurele lucruri care le mai iei cu tine.
Care e mesajul pe care vrei să îl transmiţi şi cum crezi că poţi
ajuta un “profan” să înţeleagă mai multe, adăugând acum şi
câteva cuvinte?
Mesajul meu este să cauţi bine înauntrul tău, să îţi dai seama
ce eşti şi să te împaci cu asta fără a-ţi fie frică de părerile al-
tora şi urmează-ţi propriul drum fără să te agăţi prea mult de
trecut. Nu lua viaţa în serios, joacă-te! că timpul tinde să pară
scurt după ce trece, nu îţi fie ruşine să te arăţi aşa cum eşti.
44

Nu aştepta ca lucrurile să pară logice înainte să

le faci, lasă loc de alegere şi inimii. Un profan
pentru mine este un om care nu îşi ia timp să
asculte, nu ştiu sincer, nu am cunoscut nici unul
până acum sau poate nu am observat.

Asculţi muzică atunci când desenezi sau “silence

is golden” pentru tine?
Desenez de multe ori în linişte dar îmi place
foarte mult să ascult Dj Krush. Îmi plac Getto
Daci, albumul lor cu Methadon “Veriga lipsă”,
Wu Tang Clan & Ratatat, îmi place mult Sizzla
Shabba Ranks. Câteodată m-a deranjat muzica.

Care crezi că e scopul tău principal pe lumea

asta?
Am planuri şi visuri împreună cu iubita mea, dar
nu cred că aş putea să le adun într-un singur
scop principal, îmi este ciudat să răspund la
întrebarea aceasta. Sper că într-o bună zi să
ajungem amândoi să ne petrecem viaţa pictând
şi iubindu-ne, călătorind şi visând să avem o
casă cu o curte pe care să o putem face cum
vrem noi; 2 biciclete faine, copii dacă aşa ne
este sortit, pisici şi câini şi un cer senin deasu-
pra capului.

Cum e cu şcoala de arte din Timi? Se foloseşte ea

de tine sau tu de ea? În ce fel?
Şcoala de aici are o energie bună câteodată, alte
dăţi te enervează, dar mereu când te enervează
la culme şi simţi că explodezi se întâmplă câte
ceva care te face atât de fericit încât uiţi tot. Am
învăţat multe, bune şi rele, am tras concluzii
singur... am cunoscut nişte minţi iluminate şi
altele frustrate. Cu bune şi cu rele o voi ţine
minte cu drag, m-am ataşat totuşi de ea cam
tare şi îmi face plăcere să petrec timp acolo.
Am învăţat multe de la şcoala asta, cel mai
important lucru a fost răbdarea şi iertarea. Clar
ea se foloseşte de tine dar nu neapărat într-un
mod negativ.

Când mă uit la tigrul desenat de tine îmi vine în

minte un vers “I’m just a tiger and I’m looking for
a tigress”. Cum e cu “femeia” în general?
Păi “tigress” a mea e Miţi, o fată cu ochii negri
şi păr negru cu care voi pleca în lume. Mult timp
am crezut că o iubesc până m-am îndrăgostit de
ea şi cred că voi continua să mă îndrăgostesc
din nou şi din nou de ea. Câteodată simt că nu
pot exista fără ea. Miţi mă ajută mult, simt că nu
îmi este frică să înfrunt nimic şi nici un eşec nu
mă va dărâma sau opri.

În ce relaţie eşti cu “Divinitatea”?

Cam grea întrebarea. Sper că există ceva mai
presus de ce avem noi aici pe pământ şi că nu
mă mint doar ca să ma liniştesc singur, mă
macină şi pe mine gândurile cu viaţa asta şi cea
de apoi dar nu poţi fi sigur de nimic şi poate aşa
e mai bine. Sincer, singurul lucru de care sunt
sigur este că de fapt nimeni nu vrea să afle ce
este în viaţa de apoi cu adevărat deoarece atunci
nu ţi-ai mai putea trăi normal viaţa pe pământ.

Mulţumesc cu “M” mare chiar dacă nu ar fi fost la

început de propoziţie sau titlu de revistă. Mai ai
ceva de adăugat? Te rog!
Nu sta ascuns că îţi va părea rău, fii deschis şi
puternic, arată-te aşa cum eşti şi ai grijă să îţi
facă plăcere să îţi trăieşti viaţa; oricât de dură
ar fi durerea nu există decât în mintea ta, stai cu
ochii larg deschişi şi încă o dată NU LUA VIAŢA
ÎN SERIOS, JOACĂ-TE CÂT MAI AI TIMP.
50 51

I was already sketching a lot, (I have

some photos of me painting a wall when
I was just a kid) so I guess I already had
it in me.

Do you have any family history with draw-

ing or painting?
My mom was doing a little bit of oil
painting and I was collecting a lot of
comics – that was like one thing that
drew me in to the sketching world. The
other thing was that I was working as an
altar boy for the church; we had a very
beautiful painted church, like ceiling
and everything, so my job was to hold a
candle for hours and basically stare at
the ceiling. Combined with the comics,
the idea of painting on walls kind of
developed naturally.

Where was your first drawing?

It was on an old water tower in Buchloe.
It actually appeared in the newspaper
two days later, so I thought that’s so
cool, you actually get reactions from it,
so I continued until I bombed the whole
town. And then we moved to Munich.

But I grew up in Buchloe, Schwaben. I So it was a bomb?

was pretty much a countryside boy –
the mountains were almost outside my
door.
So how come, while growing up in a re-
mote village in the middle of nature, you
thought about writing on walls?
There was nothing there. The only thing
you could’ve maybe seen was a politi-
cal phrase on a wall. The idea of doing
pieces actually sparked when the sister
of a friend of mine came back from New
York city in 1982. She was an exchange
student there so she got the chance
to listen to rap, to see graffiti and all
that before the media was on it. She
brought over all the stories, the photos
and everything so that’s how I heard for
the first time about the subway cars,
painted from top to bottom. By that time
Well, that was a… hmm… I actually
wrote ‘graffiti’ like a million times, dou-
bling the wrong letters, writing it with
a ‘y’; I also tried drawing a character.
Then my second one was the skyline
of NY and a star, the third was a big fist
breaking through a wall – I really had no
idea about writing and about styles yet.
But that changed when I saw Wild Style
on German television in ’83, because the
German television had actually financed
it. After that I was like yeah, that’s it,
I saw how styles were working so I
started outlining and everything.
How old were you?
15. 16 when I did my first train I guess.
The thing is Munich already had a couple
of guys doing graffiti and I had no idea
who they were, I just saw their pieces
and I felt very encouraged to do more. I actually persuaded
one of the guys from my street, who was really good with
b-boying, to join me and one night we biked for half and hour
to this remote subway station; there were big walls, people
passing by in the subway could easily see them.
Was it scary?
We were young, we had fun, we were standing on the third
rail and everything; we knew about the plastic cover and all
so we were pretty secure. Plus there was no Police threat, I
guess they were not even suspecting it at the time. The Police
came, they caught a friend of mine and he dropped my name,
so I knew it wouldn’t be cool to hear people talking about what
I was doing - so I kept it quiet. And then I found out about the
other people doing pieces through a teacher, professor Peter
Kreuz. He was teaching at the University for Social Studies

Chiar dacă e la el acasă, Loomit nu e deloc uşor de găsit. Am ajuns la el după ce am primit, printr-o După ce mi-a descris timp de un sfert de
coincidenţă maximă, numărul (ultrasecret) de la atelierul său de la un amic comun fotograf. Am vorbit oră ce-a făcut recent în China (discuţie
mai întâi cu un robot, după care m-a sunat imediat înapoi băiatul ăsta pus pe glumiţe şi povestit, total pe care din păcate nu pot s-o redau
încântat că o să aibă un material într-o revistă românească. pentru că am uitat-o), ne-am întâlnit
în mijlocul celui mai murdar loc din
München, Kultfabrik, un fel de complex
sinistru de cluburi şi baruri, plin până
la refuz de desenele lui (dar mai ales
de colaborări internaţionale – de la The
London Police la Peeta şi până la Os
Gemeos); jumătatea de oră pe care o
aveam la dispoziţie s-a transformat în
două ore şi-n vreo trei căni de ceai de
plante şi a decurs cam aşa.

First of all, about your roots…

I am Bavarian but I was not born here.
I was born in the North, but that’s just
because my father was a soldier back
then and he was stationed somewhere
else. My mom is from here, I was raised
here – I spent only one year of my life in
my birth town, Celle, which is located in
a beautiful part of Northern Germany.
52
and he was doing lectures on graffiti.
We contacted him or he found us, I don’t
remember exactly, but somehow we
all met. He was really really far ahead
of his time, so basically the whole
scene connected through him. In ’86 we
already had a scene.
Who was in this scene? Were you already
in the FBI?
No, that was in the late eighties. Darco
and Gawki, the guys from FBI, from
Paris, them I first met in ’87, I guess.
So yeah, I met with a lot of other guys
at the first legal hall of fame in Munich,
back in ’86. This was a big flea market,
an old military base where they were
repairing tanks from the American
Army. Munich was kind of the switch-
board of everything, because every-
body came by – I also went to Paris,
Darco and Gawki were studying there
at a German school. I heard a lot of
hip-hop in Port Stalingrad, the walls
towards Versailles were all bombed, it
was all very Western. Also Scale used to
be a very good karateka and some other
guys from his karate club were also into
bombing. So it was good going out with
these massive war-machines and paint-
ing the walls, we were always so safe.
And then there were Chintz and Shark,
they were from Dortmund. That was
also the time I started traveling a lot.
So how did you get to New York?
That was with Darco and Chintz. Darco
knew Henry Chalfant, because Chalfant
had been to Paris to take some photos.
So in NY we met Seen, did some walls
with him, did a structure with Bando.. People were so friendly
there, we showed them our books, our photos, and they were so
impressed. Chintz and Darco were a really good team in tracking
everybody down; we had so much fun on that trip. There are so
many stories - I could write a book about them. We had a really
good base of phone numbers and addresses when we left, so I
always went back, NY was always important for me. It was such
an easy place, access to walls was just nothing in the Bronx and
they loved the European guys, because we did all the conceptual
stuff. The nineties were great, but then Giuliani and Bush came
along. The Bronx was like a Mecca and there were so many avail-
able walls, there was room for everyone. Even guys who had beef
with each other had walls there. I was friends with the TATS crew,
also did some walls with them. I was always like Switzerland, the
neutral guy. I also went to Los Angeles in ‘91, saw some beauti-
ful walls by Hex and Slick, they were already really great with
photorealism. I actually had to track Hex down among those 15
million people, without any address or phone number. I knew he
had done some jobs in Melrose Place and I found out from some
guys that he was driving a blue Chevrolet Malibu, so I pasted a
paper with my phone number on every
blue Malibu I saw. But I couldn’t find him
so I went back to the guys who had given
him jobs and all of a sudden this big guy,
with Hex written on his belt, shows up
out of nowhere. So I told him I’m from
MZ magazine and that I also write; we
hooked up and did some walls together.
So you just traveled around like that, with
no money, no info, no nothing.
The funny thing was that I went there
with 10000 DM in my bank account
(around 5000E), money that I had saved
up, and when I came back, I still had the
10000 DM. Plus I worked, I did what I do
best, went around the planet and asked
for paint jobs. Hotels, barbershops,
tap-dance bars, there was always some
good deal. So whether it’s the favelas of
Brazil, the townships in Cape Town or the
ghettos of Shanghai, you have an advan-
tage if you can paint. It’s an ability I have
on the road so for me it was really easy
to get access to places. Like for example
in Brisbane they had a job at a hostel, so I
got the bed for free, the food for free and
a trip to the coral reef. Also there was a
funny thing with the phone cards, calling
cards during my stay in LA. Back in the
early nineties you had credit on phone
cards; there were guys who had cracked
some illegal numbers and if you wanted to
call, they went out with you to the phone
booths and dialed a 14-digit number. And
I realized I can remember the 14 digits,
not by the number but by the movement.
So I went on and called everyone I knew in
Germany (it was daytime there); so right
after a bombing job I was going back to the
53
hostel and there was this big red-haired Scottich guy telling
me (Scottish accent) “I got the numbers too, wanna exchange
numbers?” And we had such a great time calling random peo-
ple at 6 in the morning. There was actually this funny incident
in Chicago related to these numbers.. I was doing a subway
there with a Agen and I also met up with Elk, from London,
and Drax, also from London, and we were all experienced
train bombers, while Agent had done maybe 5 trains in his life.
Chicago used to have cops all over. Elk and Drax were making
so much fun of him because we was telling us that in case the
cops come, we should tell them we’re looking at the architec-
ture or something, so Drax, at almost every step was going
like “ah, the tremendous architecture ...” So anyway, after we
bombed some cars, we had to pass by a cleaning station, so
we actually had a good reason to think of an excuse. There was
a phonebooth and we said we can kill some time just calling
with these 14-digit cards, it was the perfect excuse – we were
foreigners calling home ‘cause grandma was awake.
Did you ever get to actually use any of these excuses?
54

No, during this world trip I never got
arrested. I never got into trouble be-
cause they weren’t expecting it – we’re
still talking about 1991.
Did you ever get arrested?
Once or twice, in ’88 and ’89 I think,
but my first time wasn’t a big thing,
just a small fine. In ’89 we were in
Denmark, in a yard, and they caught
us but they couldn’t arrest us because
they didn’t find the train. We got
distracted because of the midsum-
mer night, we had no idea what time it
was. And in Germany I never bombed
a train with Loomit, I was always
disguising, so nobody actually knew it
was me.
had. I had bought an intercontinental
plane ticket for one year which allowed
me to go round the planet, so my first
stop was Sydney. I met a girl on the
plane going to New Zealand – (she was
riding horses and my mom used to
breed horses, so I know how to saddle a
horse, probably unlike most writers) so
I ended up spending some time there. I
even tried to bomb a horse once, while
I was in the jungle, but it didn’t work,
the horse hated both the sound and the
smell. I painted on trains, on trucks – it
was very funny because New Zealand
used to have a very strong scene in the
early ‘80s, but all the writers were also hard time criminals
and they got locked up in the meantime, so the movement
died out. The second time I went there was there with Chintz,
who is a really prolific bomber, he’s like an icon of European
bombing. We toured Australia and met a lot of great people,
had love stories. Melbourne is the coolest city, if I was forced
to live there… This place has the biggest railway system and
the biggest bombing scene. The guys there taught me how
to cut a fence, because it bounces back and hides a hole so
in case you’re being followed it’s a great thing – we even
had to use this technique once. Melbourne and the whole of
Australia is amazing, there’s an amazing scene there…
Interviu – Irina Bako
Foto – Jared Aufrichtig & Loomit

What about Australia? How did that go?

During my Zivildienst (obligatory state
service) I was working at a hostel, as a
receptionist. This was in ’89 so I got to
see the fall of the GDR even before the
wall fell - because of the picnic from
Sopron, after which all the Eastern
Germans from Austria were coming
home. Munich was naturally their first
stop. I had a lot of fun in this job and
I learned a lot of stuff, many things
about the different mentalities in the
world – so after these 17 months (I
was supposed to serve 20 but the
political situation changed) I decided
to go to Australia and New Zealand
for half a year. I met an Australian
guy who gave me the phone number
of another guy in Sydney; that’s all I
57
Graffiti

Without graffiti my life would have

been completely different. I’ve spent
thousands of hours painting the same
letters, and probably as many hours
looking at other people’s letters. I’ve
made some of my best friends through
graffiti, and many of my fondest
memories are of chases or just chill
sessions at a wall doing burners. When
I first started writing, the internet was
relatively new, and there were barely
any websites. We learned everything
from doing it ourselves or from the
super rare magazines that would make
their way to Halifax. I remember the
first time I saw a Can Control magazine
I had no idea how they had made their
tags so huge; that was how I learned
about fat caps.

Now things are a lot easier, you never

have to use shit paint just to see if it
works.Everyone knows all the tricks
of the trade right away through the
internet. And because you can see any
style you want on a million different
websites, many more people don’t come
up with original styles, nor study them
carefully.

But, without the internet, I would not


have met many of the writers I find
most inspiring and impressive today
(particularly Neon!). Despite the ease
of it all now, I still think the internet has
helped graffiti evolve: there are a mil-
lion different styles, and once you real-
ize that, it is even harder to do the same
old things you see around town. Once
you know that it can be done differently,
you start to realize that it has to be
done differently. Seeing new stuff from
around the world continually amazes
me and because of that I try to push my
style further each year.
I’ve gotten lazier, and with laziness I’ve
spent more time working on styles than
I did before. Both approaches have their
upsides, and I think the people I respect
most tend to combine them seamlessly.
Writing graffiti has shaped a lot of my
outlook on life. I’ve always felt like an
outsider looking at the world from a
distance, permanently homeless. When
I was younger, I found the mystery of
graffiti reminded me of that distance: I
had no idea who these aliens were who
painted these masterpieces. The fact
that they did it for no money, for nothing
other than joy, that always really im-
pressed me, and to this day I think that
things which are worth doing are worth
doing for free. Now that I’m older, there
is less mystery about graffiti for sure,
but that sense of homelessness is still
there. Every original style is like a new
island unto itself. That’s really why I
keep painting, now that the fame aspect
has dropped away for me. I am really
interested in continually producing new
and unique styles.
Life
I grew up in a middle-sized town called Dartmouth, which
lies on one side of a large harbour. Across the harbour is
Halifax. You can get there by ferry or across two bridges, and
despite its size, it’s a pretty fun and interesting city to live in.
But when I was a kid I rarely went there. Dartmouth, small as
it was, seemed huge enough, and I rarely left my neighbour-
hood. I grew up in the north end, and my neighbourhood was
surrounded by woods. I spent a lot of my childhood running
around in those woods, and I still remember all the little
footpaths criss-crossing through there, all the rocks, the
abandoned WWII bunkers, the shoreline of the harbour. There
is an oceanographic research institute along the shore there
which had huge fishing nets sitting around all the time. Really
huge, field-sized nets. Every summer, we would sneak in at
night and steal one or two of these giant nets. They were so
heavy they took 4 or 5 people to carry. We’d cut the fence and
run with them into the woods, and string them up in the trees,
30 or 40 feet in the air. Once they were secure, they were giant
trampolines in the sky, and we’d have ridiculous parties float-
ing up there in the tree tops, drinking and jumping around like
maniacs. We’d set fires below the net so that, lit from below,
everything took on a weird glow.

To avoid repetition in my own work, I

like to shift between super simplistic
styles to overly complex ones. I go
through periods where I’ll use maybe
two colours for 3 or 4 months, then
revert and use every colour in the
rainbow in a single piece. Over the last
few years, I’ve found that this helps
to keep my style from stagnating, and
forces me to do things that are outside
the usual for me. It also helps that the
guys I paint with the most (Peru 143,
Faser 6, Huma 126) have super original
styles as well.

In my younger days, I was more of a

straight up vandal, and I loved spend-
ing my days and nights destroying
whatever I happened upon. Nowadays,
 63

I remember once I had found a derelict

net lying on the ground in the forest,
and I set it on fire. The plastic dripped
and sizzled all over the place, it was
amazing. I still think of that occasionally
when I draw.

School

Most of my life has been spent alone,

either reading, wandering around
doing drugs and graffiti, or both. It’s
probably because I’ve devoted a large
part of my time to studying philosophy
that I’ve managed to have the time to
spend so much time not working for
money. I’m pretty lucky in that most of
my schooling up to now has been paid
for, and that I’ve had so much free time.
Earlier in my thinking, I had always
been interested in the political and the
ethical aspects of things, because I was
always struck by how comically unfair
the world seemed and I wanted to know
why. I think, in part, that my think-
ing then was similar to my impulse to
destroy with graffiti: because I thought
the world was a cesspool, I felt only like
destroying or crushing it. Since then, in
my philosophical thinking, I’ve retreated
to science and mathematics as my main
areas of interest. I used to spend most
of my mental energy tearing things
apart and attempting to reassemble
something better in their place; now I
64

find myself devoting my time to understanding things which,

despite their simplicity, are exceedingly difficult to grasp.
I think that kind of shift in thinking has made me appreci-
ate more the mysteriousness of the world. Nowadays when
everything can be known almost instantly, those things which
cannot be easily known seem to me more worthwhile. That
anything exists at all, let alone the fact that much of the world
is rationally graspable, is something I wonder about almost
daily, and I’m happy to find small avenues of thought that
excite that sense of wonder. I’ve realized lately how fortunate I
am to have had the time to really think in a world increasingly
dedicated to mindlessness and efficiency. Not only to think,
but to spend hours on clearly unmarketable endeavours like
massive MSPaint drawings. The idle times enrich the soul!

Pop-machine heist gang

I once read about how to use salt water to fuck up soda pop
machines and make them give you either all their money or all
their sodas. This is how it works. You fill two liter bottles with
water and then dump salt in them until they reach the satura-
tion point. Then you go to a pop machine which was made
before 1997 (the ones after have a different mechanism) and,
using some sort of funnelling device, you pour as much salt
water into the coin slot as fast as you possibly can. The theory
is this. The coin recognition mechanism is electronic; it passes
a current through the coin as it slides through and the circuit
is broken when there is no coin. By pouring the salt water in,
you create a steady circuit, thereby tricking the machine into
thinking hundreds of coins are being poured into it. I'm not
exactly sure why it would give you all the money instead of all
the sodas, but I have it on good authority that it does.

In any case, Dylan and I thought it would be a great idea to test

'er out. So we roll around with hellzo salt water cruisin for
yeolde pop machines. We figured that we wouldn't find any old
ones in downtown Halifax, so we went to Bedford, and then
Sackville, and then Cobequid... and then... well, more on that
in a minute. So we go to all these pop machines and, really,
there's no obvious way to tell how old a pop machine is. The

outward design didn't really change from 1997 to 1998, and
you couldn't really get inside and read the serial numbers
on the mechanism (and if you could, you wouldn't have to
pour salt water into 'em). Anyway, none of the ones we tried
worked. And it was a bit harder than imagined to even pour
the liquid into the slot. Using a makeshift funnel which didn't
really work, we were spilling far more
than we were pouring in there. It looked
so funny, us goons standing in front of a
pop machine in the middle of nowhere
at like 3 in the morning emptying bottle
after bottle of water into the machine to
no avail. We were gettin' salty.
Before moving on, we noticed that we
were both feeling a bit peckish. It being
3 and our pockets being lined more
with malicious intent than any sort of
currency, we decided the best spot
to hit up would be Sackville's finest
Subway. Working were what could only
be classed in Sackville terms as "sluts".
Two of 'em.A fine mischievious pair
of teenage sandwich artists with the
glint of lust in their eyes and the smell
of meatballs on their digits. Rolling in,
they immediately took a shine to us.
Our poverty inducing brazenness, we
asked for and received free combos.
I even got extra meatballs on my sub.
After gorging ourselves on our semi-
grifted goods, and doffing our caps to
our smutty benefactors, we hit the road
again. In search of sweet lady soda pop.
So we decided that we'd have to go even
further away from the updated tech-
nologies of Sackville and Beaverbank...
all the way to balmy Rawdon. That's
when things got horror movie.
See, there are two ways to get to
Rawdon. The first way is easy and
light-hearted: you take the highway. The
second way is horrific and terrifying at
330 in the morning: you take a 40 minute
pitch black utility road through the
woods. I can't really accurately describe
the road, but picture it like this. It is
about as skinny as a two lane road can
be. There is no shoulder to drive onto: it's
road and then towering trees, and noth-
ing in between. So here you are, in the
pitch black, on a road you've never been
on, on the verge of running out of gas (I
forgot to mention that) and in the middle
of the 40 minute drive, miles from the
last house in either direction and your
lights flash on the following sign just
long enough to read it: FREE KITTENS!
(and a phone number). I think Dylan and
I rolled up the windows after that and
prayed to God that we didn't run into
whoever put that sign up.

So eventually we get to Rawdon safe and

sound, and search around for more pop
machines. The only one we find that's
rob-able is at an old folks' home. We
roll 'pon it and it looks pretty new. So,
dejected, we turn tail and head back (on
the HIGHWAY) to my native Dartmouth
for a last ditch effort at making sweet
soda lucre.

We end up, for whatever reason, at a

Canoe Club whose soda machines I'd
been eyein' the week before, as they
looked suitably old time. So we get into
theft mode, and roll up all sneak like on
70 71

the machines and "pour some drinks" as

we say in the business. Again, nothing.
And we're out of salt water. At this point,
we're exhausted and pissed, and in the
pettiest fit of futile rage I can recall,
we end up dumping the entire lost and
found of the canoe club into the lake.
Kids shorts, some sneakers, buoys,
paddles, hats: we chuck the whole thing
in. So, with a look of satisfaction on our
smug little faces, we decide to resort to
plan B.

Phone booths. Amid all my reading

about pop machines I'd been reading
about robbing pay telephones of their
sweet monies. I'd heard that it was
relatively easy to sever a pay phone
from its stump and take it home with
you, to crack open at your conveni-
ence. So, armed with a drill, Dylan and
I sojourn to the depths of Burnside to
find ourselves a suitable booth to grift.
We end up, intelligently enough, with
Dylan's Mom's car's headlights illumi-
nating a pay phone we're about to rob
directly beside the main highway from
Dartmouth to Bedford. "Not clever...
GENIUS". So the drill is proving far less

effective than expected, for the fol-

lowing reason. To get at the part of the
phone where it joins its stump, you have
to bust the window beside it, or there
isn't enough room to get your hand in
there. Sounds easy right, just bust the
window and you're done. Well, hardly
as easy as it sounds. The windows are
some kind of crazy reinforced glass,
and busting them proves just as hard
as saltin' up a pop machine. We're like
drop-kicking the shit out of it (still in the
headlights, mind you) to no avail. It just
won't bust. So Dylan goes back to the
car and pulls out a tire iron. Surely that
will do the trick.

No dice.

Dylan, quite a strapping fellow mind

you, is wailing on it with the tire iron
and it's not even cracking. I decide that
a running start is in order and I get a
good 20ft sprint on 'er and jump-smash
the thing, but nothing doing still. Finally
Dylan smashes the window, and we
realize that drilling the part we want is
impossible anyway. A wasted effort.

Dejected, and amused, we went home.

72 73

friends with him. I tell him that I’ve just recently seen the
movie “Crazy Heart” and that he was great in it and it was
a great film. He asks me which parts I liked the best and I
froze, because in real life I had only watched about the first
ten minutes of the movie. I made some bullshit remarks and
he seemed to realize I didn’t know what I was talking about.
Instead of being a jerk about it, he just let it go and we all
went into the restaurant together. We all ordered and the food
arrived. Everyone had (apparently) ordered giant glass bowls
filled with pie filling and pie slices mixed up in a kind of pie-
soup. We all ate together and at the end Jeff Bridges paid the
bill and we went our separate ways. What a class act!

Twenty dollars in gaspoorer, for all our scheming. A good night.

Dreams

I haven’t been remembering many of my dreams this year,

for whatever reason. I had one the other night that stuck with
me though. I was walking around some nowhere-place with
the love of my life (Anna) and we ran into an old acquaintance
of mine, whose nickname is The Sauce. We all struck up a
conversation and continued wandering around together, until
we all decided to get something to eat. We walk towards a
restaurant, and the actor Jeff Bridges happens to be there.
In the dream, we all know him and are apparently quite good
74 75
78
Mulţumim Axis Mundi şi tuturor celor care ne ajută, susţin si apreciază. Ne-am
dat seama că lista ar deveni prea lungă cu scopul de a deveni completă.

Fotografiile cu graffiti sunt primite anonim pe adresa redacţiei. Această revistă

are un caracter strict informativ. Nu promovăm vandalismul şi nu încurajăm nici
un fel de activităţi ilegale.

Pentru orice nelămuriri, sugestii sau alte mulţumescuri puteţi să ne scrieţi la –

revistamultumesc@gmail.com

Editor – Mihai Neom (mihaineom@gmail.com)

Articole – Mihai Neom, Maximilian Munteanu, Isfan Teodor, Irina Bako, Big Cabe, M. Dew, Gigi Salamandră
Marketing – Mihai Neom (mihaineom@gmail.com)
Design – Eugen Neluţescu (eugen.pieton@gmail.com)