Suport de Curs MASAJ SOMATIC - Noi 2020

Cea mai complexă școală de masaj
Modulul I
MASAJUL SOMATIC
= suport de curs =
București
2020
CUPRINS
CAPITOLUL I 3
NOȚIUNI INTRODUCTIVE 3
CAPITOLUL II 12
MANEVRELE APLICATE ÎN MASAJUL SOMATIC 12
CAPITOLUL III 25
CARACTERISTICILE ȘI DURATA MASAJULUI SOMATIC 25
CAPITOLUL IV 27
MASAJUL SOMATIC REGIONAL ȘI SEGMENTAR 27
2 © BioFocus noiembrie 2020

CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Originea cuvântului masaj poate atribuită termenului mass care în arabă

înseamnă a pipăi, grecescului massein prin care se înțelege a frământa, în timp ce
cuvântul din ebraică mașeș de nește o tehnică de apăsare. Termenul de masaj a fost
folosit pentru prima dată în vorbirea curentă în anul 1813, odată cu publicarea lucrării lui
Lapge, Cercetări istorice asupra medicinii chineze.
Ca metodă terapeutică aparținătoare culturii zice medicale, cuprinzând un

sistem variat de manipulări ale corpului cu ajutorul mâinilor sau a unor instrumente
speciale aplicate în scop pro lactic, terapeutic sau estetic, masajul are un rol important în
a îndepărta stările de oboseală, de a menține și de a îmbunătăți starea somatopsihică,
precum și de a echilibra și armoniza drenajul energetic.
Supus probei timpului, masajul reprezintă un atribut valoros al pro laxiei. Această
terapie a bene ciat și continuă să bene cieze de rezultate uimitoare în ceea ce privește
prevenirea îmbolnăvirii organismului, vindecarea sau ameliorarea unor afecțiuni,
rezultatele sale ind obținute într-o singură ședință sau în mai multe ședințe derulate pe o
anumită perioadă de timp.
1.1 REPERE ISTORICE
Originea masajului se pierde undeva în trecutul îndepărtat al existenței umane.

Dacă întâiul gest terapeutic al omului a fost acoperirea sau frecarea zonelor dureroase cu
mâna, înseamnă că la început masajul s-a manifestat instinctiv. Tehnicile de masaj
cunoscute astăzi își au originea în formele de masaj empirice care, dacă în trecut se
limitau numai la alinarea durerilor, în prezent ele urmăresc să amelioreze, să vindece și să
armonizeze ința umană atât din punct de vedere zic, biologic și psihologic, cât și
energo-informațional. De-a lungul timpului, masajul a reprezentat una dintre tehnicile
primare de îngrijire a sănătății, mergând de la introspecție până la acțiune.
Masajul s-a practicat din vechime, din timpuri nede nite, la toate popoarele,
putem spune, la nivel planetar. Din timpuri imemoriale, masajul se practica fără a i se
cunoscut efectele ziologice și medicale precise, fără o metodologie precizată, dar cu
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
efecte bene ce recunoscute și apreciate. Timp de mii de ani aplicarea mâinilor pe locuri
dureroase, în scopul îndepărtării efectelor nocive ale unor suferințe necunoscute,
producea efecte subiective favorabile. Acest procedeu folosit empiric pe scară largă era
mult răspândit în China, India, Egipt și la alte popoare din trecutul îndepărtat care
ajunseseră la un înalt grad de civilizație și cultură. Numeroase documente din istoria
Egiptului antic și despre medicina tradițională chineză atestă că masajul era folosit în
scopuri medicale de peste trei mii de ani. În India antică, masajul consta din neteziri,
presiuni și frământări ale părților moi începând cu fața și terminând cu membrele. Pentru
prima dată în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregătire zică a
diferitelor categorii de atleți (Prof. dr. Adrian lonescu). Herolidos din Lentini și Hipocrat au
descris efectele, indicațiile masajului precum și prescripțiile medicale ale acestuia.
Romanii au răspândit și dezvoltat progresiv masajul, însușindu-l de la sclavii popoarelor
subjugate (în special de la greci). Galenus, medic roman de origine greacă, a descris
principalele manevre de masaj: fricțiunile, netezirile, presiunile și stoarcerile, gradate după
intensitatea aplicației și durata ședințelor. Din aceste dovezi scrise, putem ști cât de
veche este practica masajului manual cu scop medical.
După lunga și nefasta decădere a civilizației care a cuprins și a caracterizat Evul

Mediu european, a urmat meritul in uenței arabe ce a pătruns în sud-vestul continentului
nostru, în reactualizarea rolului și efectului bene c al masajului (cel mai de seamă
reprezentant, Avicenna - anii 980-1037). După secolele de „întuneric" ale civilizației Evului
Mediu, în secolul al XVI-lea reapar mențiunile despre efectele bene ce ale masajului,
datorate lui
Hyeronimus Mercurialis din Veneția. Din secolul XVIII, în țările avansate ale
Europei (Suedia, Franța, Anglia, Germania), se reactualizează rolul și efectele masajului,
începând a se pune și bazele sale științi ce. La început treptat și apoi rapid, diverși
reprezentanți ai acestor națiuni și școli fundamentează și răspândesc tehnicile masajului
manual (medical și sportiv). Cel mai cunoscut și practicat tip de masaj tradițional
european este masajul suedez, dezvoltat de studentul Per Henrik Ling în Suedia în anul
1830. Primele cercetări experimentale care urmăreau stabilirea științi că a efectelor și a
indicațiilor masajului pentru organismul sănătos și bolnav au fost efectuate și publicate în
secolul al XIX-lea.
Și în țara noastră, la începuturi, masajul a fost aplicat în mod empiric, observând-

se efectele bene ce asupra organismelor bolnave. Cu timpul, au început să se pună
fi
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
bazele științi ce (se apreciază că dezvoltarea masajului medical datează din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea). Primii care l-au aplicat cu determinare medicală țintită au
fost „ortopediștii", chirurgii, traumatologii și reumatologii. Între cele două războaie
mondiale a început să e folosit ca tratament ajutător în reeducarea și recuperarea
răniților și invalizilor de război. Prima lucrare românească despre masaj datează din 1885,
aparținând lui R. P. Manga (lucrarea, destul de complexă, se referă la date istorice,
descriere de tehnici, observații asupra efectelor masajului aplicat în tratamentul
reumatismului, al anchilozelor broase, al nevralgiilor și al „artritelor"). Ca masaj
recuperator este considerat în premieră de N. Hălmagiu (1889), cu a sa lucrare intitulată
„Masajul și mobilizarea ca tratament în unele fracturi". După anul 1930, în Transilvania,
masajul este răspândit ca practică medicală, mai ales în sanatorii și stațiuni
balneoclimaterice sub impulsul prof. dr. Marius Sturza, care după 1940 îl „implementează"
și la București, pe baze științi ce. După 1950, în cadrul noului Institut de Balneologie
reîn ințat de regretatul Prof. dr. Traian Dinculescu, masajul medical își câștigă un
important și binemeritat rol în terapia medicală, datorită eminentului cercetător și
practician, dr. Tudor Agârbiceanu. Acest medic de mare reputație în domeniul balneo-
zioterapiei, a creat o adevărată școală de maseuri medicali, ale cărei efecte și rezultate
sunt recunoscute și în zilele noastre.
1.2 DEFINIȚIE
Considerat o metodă naturală de tratament și o metodă aplicată a știinţei

medicale, masajul urmărește să echilibreze inţa umană la nivelul tuturor structurilor sale.
Plăcut și reconfortant, relaxant și energizant, masajul constituie o metodă bene că de
întreţinere a sănătăţii, de ameliorare și vindecare a unor afecțiuni.
Fundamentarea științi că a masajului, răspândirea lui pe o scară tot mai largă,

asocierea cu alte terapii, cuanti carea metodologică și tehnică justi că asimilarea
denumirii de masoterapie. Su xul terapie așează masajul alături de alte terapii ale
recuperării medicale, cum ar : kinetoterapia, re exoterapia, hidroterapia, talazoterapia,
electroterapia, magnetoterapia etc.
Masajul reprezintă o succesiune de manevre aplicate asupra corpului în scop

terapeutic, pro lactic și/sau estetic.

fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
fi
Una din cele mai corecte și sintetice de niții ale masajului a fost formulată de
reputatul și regretatul Profesor dr. docent Adrian N. lonescu, ca ind: „o prelucrare
metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice, în scop ziologic
sau curativ-pro lactic”. Masajul manual este cea mai veche, răspândită și e cace formă
de abordare a părților moi ale corpului omenesc. Același reputat autor a rmă că mâna
(maseurului), prin multiplele sale proprietăți „devine prin practică îndelungată, cel mai
valoros și mai e cient aparat de masaj".
Masajul acționează asupra:
✓ pielii
✓ mușchilor
✓ tendoanelor și ligamentelor
✓ articulațiilor
✓ vaselor limfatice și sanguine
✓ nervilor
✓ organelor interne
Scopuri:
➡ ziologic: optimizarea funcțională a viscerelor, aparatelor și sistemelor

organismului;
➡ regenerativ: combate îmbătrânirea prin aducerea corpului într-o formă

zică și psihică foarte bună;
➡ estetic: remodelează corpul prin reducerea depunerilor de grăsime și

acționează favorabil asupra zonelor afectate de celulită;
➡ în cazul sportivilor: ajută organismul să facă față efortului zic și să se

refacă după acesta → creșterea randamentului sportiv.
În funcție de manevrele folosite, efectele sunt diferite:
➡ toni ante, stimulate, excitante,
➡ sedative, relaxante, calmante.
Studiile efectuate în domeniul masajului au evidențiat faptul că simplul contact

zic nu poate decât bene c atât pentru cei care îl practică, cât și pentru pacienți,
deoarece el permite comunicarea între două ințe. Novalis spunea: Nu există decât un
templu în univers și acela este corpul omenesc. Nimic nu este mai sacru decât acest
obiect sfânt. Atunci când punem mâna pe trupul unui om atingem cerul.

fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
Masajul permite pacienților să se elibereze progresiv de tensiunile dăunătoare, de
încordările zice și psihice. Masajul îndepărtează barierele dintre oameni, dinamizând și
echilibrând structura zică, psihică și mentală. Pe lângă atitudinea exprimată asupra
corpului omenesc, masajul conferă omului și atitudinea interioară a unui spirit liber,
independent și deschis spre viață.
Prin rolul său de a modela, dinamiza și armoniza structurile zice, psihice și

mentale, masajul urmărește eliberarea progresivă a tensiunilor și încordărilor. Tensiunea
nu este numai de natură zică, ci și de natură mentală. Relația strânsă între cele două
este reciprocă. Astfel acolo unde se acumulează o tensiune zică există repercusiuni
asupra psihicului și invers. Persistența acestor factori perturbatori pot declanșa o serie de
probleme: irascibilitate, susceptibilitate, scăderea imunității, migrene, rinite, alergii,
impotență etc. Acestui tablou i se alătură confruntările zilnice cu probleme dintre cele mai
diverse ce decurg de la simple frământări până la tensiuni psihice majore generate de
lipsuri, de climatul negativ al bârfelor, de poluarea mediului înconjurător, precum și de
acumularea unor nemulțumiri sociale, familiare etc., denumite generic factori de stres,
care pot determina uzura populației umane. Studiile în acest domeniu au evidențiat că
peste 80% din bolile cotidiene sunt imputabile stresului. „Reacţia la stres reprezintă un set
de schimbări ale trupului datorate unor experienţe ce ameninţă sănătatea trupului” (Wiliam
Collinge).
Mâna omului îndeplinește un important rol în transmiterea și acumularea unor

mari rezerve de energie vitală, răspunzând cererii celulelor receptorului de recuperare a
forțelor cheltuite în timpul eforturilor. Masajul manual reprezintă o formă e cientă de
prelucrare a țesuturilor, întrucât mâna omului dispune de multiple posibilități în ceea ce
privește adaptarea și perfecționarea mișcărilor. Ea se mulează foarte bine pe topogra a
segmentelor masate, simțind perfect gradarea și dozarea manevrelor. Mâna este o reală
sursă de sănătate. Funcționând ca un ltru, ea oferă persoanelor epuizate, dezechilibrate
sau carențate energetic un supliment de energie. Acest fenomen se re ectă printr-o stare
bună de sănătate, un psihic echilibrat și optimizarea activității energetice a receptorului. În
acest sens, masajul nu se rezumă a numai o simplă procedură terapeutică prin care
sunt prelucrate metodic anumite segmente și țesuturi. El a devenit o tehnică prin care se
completează de citul energetic sau prin care se uniformizează surplusul ei, realizând
echilibrarea energetică a întregului organism.

fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
fi
1.3. CONTRAINDICAȚII
Masajul somatic prezintă o serie de contraindicații clare:
➡ trombo ebita, varice voluminoase, ulcer varicos–pentru a nu facilita

deplasarea cheagurilor de sânge, odată cu creșterea uxului sangvin;
➡ boli de piele de natură parazitară, eczeme, erupții, plăgi, arsuri, procese

in amatorii profunde (colectări purulente, abcese, furunculi);
➡ boli infecto-contagioase, boli acute, boli febrile, boli de piele, boli grave de
inimă, cat, stomac, plămâni, tuberculoză, stări hemoragice;
➡ tumori maligne – activarea metabolismului crește ritmul de evoluție al

cancerului;
➡ boli psihice;
➡ stări de ebrietate;
➡ sarcina – evitarea zonelor adiacente și din proximitatea organelor genitale,

a sânilor și a abdomenului pentru a nu provoca o expulzare prematură a fătului; de
asemenea, în cazul femeilor însărcinate, este necesară o atenție deosebită
acordată poziției pe patul de masaj, ind necesar, în funcție de stadiul gestației,
abordarea unui decubit lateral;
➡ tensiune arterială crescută – pentru a evita o creștere și mai mare a

tensiunii; subliniem faptul că și o tensiune arterială oscilantă se poate constitui în
contraindicație pentru masajul somatic, în această situație avizul medicului ind
esențial;
➡ litiazele renale sau biliare - fără să existe un argument valid care să susțină
pericolul mobilizării calculilor („pietrelor”) în urma acțiunii mecanice asupra
țesuturilor, aceste patologii se vor constitui în contraindicații ale masajului, pentru
a evita acuzații privind cauza manifestării acestor patologii post-masaj.
Alături de aspectele amintite mai sus, în masajul somatic amintim și de

contraindicațiile topogra ce. Acestea se referă la anumite regiuni anatomice care,
consecință a poziționării, precum și a elementelor existente în structura lor, necesită o
atenție deosebită ce se va concretiza prin tipul manevrelor și modul lor de aplicare.
Amintim, astfel:
➡ fața antetrioară a gâtului;

➡ zona axilară;

fl
fi
fl
fi
fi
fl
fi
➡ zona șanțului delto-pectoral
➡ zona șanțului brahial;
➡ plica cotului
➡ zona triunghiului Scarpa;
➡ zona poplitee.
Vom reveni asupra acestor regiuni în cadrul capitolelor dedicate.
1.4 CERINȚE MINIME PRIVIND CABINETUL DE MASAJ
În cele mai multe dintre situații, masajul se desfășoară într-o incintă special
destinată și amenajată acestui scop. Vom denumi, în continuare, aceas spațiu cabinet de
masaj.
Cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească o serie de condiții, a căror acțiune

cumulată să conducă la efectul scontat:
✓ să e spațios, atât cât să permită mișcarea facilă a maseurului în jurul mesei

și accesul la logistica necesară;
✓ să e prevăzut cu ferestre pentru o bună aerisire;
✓ să e prevăzut cu grupuri sanitare;
✓ să e dotat cu mobilier de strictă necesitate (dulăpior cu cearceafuri și

prosoape curate, cearceafuri de hârtie, consumabile etc.), fără elemente decorative
inutile;
✓ să aibă un taburet/scăunel: 45-50 cm;
✓ să aibă o igienă strictă;
✓ să aibă uleiuri de masaj, creme etc.
Elementul central al cabinetului este masa (patul) de masaj. Aceasta poate :
✓ Fix sau mobil;
✓ Extensibil sau nu;
✓ Prevăzut cu tetieră și/sau decupaj pentru față;
✓ Cu tetieră xă sau reglabilă în unghi;
✓ Cu înălțime reglabilă în funcție de statura terapeutului (60-65-70 cm);
✓ Cu lungime de 200 cm și lățime de 70 cm (cel mai frecvent utilizate);
✓ Cu extensii pentru brațe (utile în cazul clienților cu volum corporal mare) etc.

fi
fi
fi
fi
fi
fi
În mod evident, patul de masaj trebuie să permită dezinfectarea facilă înainte și
după ecare client, precum și posibilitatea de a schimba rapid lenjeria (Atenție: aceasta se
schimbă după ecare client!!!).
În masaj, este recomandată utilizarea uleiului natural, de preferință cât mai puțin
procesat și de proveniență culturi ecologice (de măsline virgin, de cocos, oarea soarelui,
dovleac, sâmburi de strugure, diverse nuci, migdale, susan etc.), acesta reprezentând
uleiul de bază, în care se poate adăuga ulei esențial (lavandă, geranium, pin, brad, mentă,
portocale, lămâie, rozmarin etc.), 15-30 de picături la 100 ml ulei de bază.
Masajul poate combinat și cu aromoterapie și ca urmare, cabinetul de masaj

poate dotat cu vaporizator (apă + esențe).
Muzica în masaj are un rol foarte important, meloterapia putând intensi ca

efectele scontate ale acestuia. Subliniem faptul că muzica trebuie să e în surdină,
plăcută, relaxantă și cu acceptul clientului.
1.5 CERINȚE MINIME PRIVIND ȚINUTA MASEURULUI
Maseurul este „piesa de rezistență” a acestui proces, de modul în care se prezintă

el (igienă, ținută), în care se poziționează în raport cu clientul (etică, interacțiune cu stările
clientului) și cu execuția manevrelor (ergonomie) vor depinde rezultatele preconizate
(succesul).
Astfel, referitor la primul aspect, maseurul:
➡ trebuie să aibă o ținută impecabilă;
➡ trebuie să aibă o igienă personală strictă;
➡ să nu miroasă neplăcut, a transpirație sau a parfumuri puternice;
➡ trebuie să aibă unghiile scurt tăiate;
➡ nu are voie să poarte în timpul masajului inele, lanțuri, brățări etc.;
➡ nu are să consume înainte de lucru mâncăruri grele, cu mirosuri puternice

(usturoi, ceapă etc.);
➡ nu trebuie să miroasă a fum de țigară (în cazul fumătorilor, se recomandă

spălatul pe dinți sau utilizarea unor produse pentru împrospătarea respirației);
➡ trebuie să aibă costumația obligatoriu curată, din materiale naturale (de

preferință bumbac), în funcție de cerințele salonului și de tipul clienților; să e în
culori calde, plăcute, nu stridente ori deprimante.

fi
fi
fi
fi
fl
fi
fi
fi
În ceea ce privește al doilea aspect, maseurul:
➡ trebuie să manifeste discreție totală privind problemele ecărui client,

manifestările lui emoționale, particularități anatomice etc., ind total împotriva eticii
împărtășirea acestora cu alte persoane (clienți), permisă însă cu personalul de
specialitate (colegi), însă numai în scop profesional;
➡ trebuie să e detașat, neutru față de relatările clientului în ceea ce privește

faptele, bolile sale etc. (în mod evident, este rească o doză de empatie, însă
aceasta, în mod categoric, nu trebuie manifestată în fața clientului).
Elementele de ergonomie se referă la poziția corectă a maseurului în timpul

masajului, de raportul propriului corp față de masă, de sol și de axa normală a trunchiului,
la modul în care se execută anumite manevre ce solicită articulațiile, toate acestea cu
scopul protejării integrității zice a acestuia.

fi
fi
fi
fi
fi
CAPITOLUL II
MANEVRELE APLICATE ÎN MASAJUL SOMATIC
Masajul somatic reprezintă o prelucrare metodică și sistematică a țesuturilor, de la

suprafață în profunzime, după o succesiune bine stabilită, pe ecare regiune a corpului.
Există două mari tipuri de manevre:
✓ manevre principale - se numesc așa întrucât ele se aplică în orice masaj,

într-o succesiune logică, în mod evident adaptate regiunii corporale pe care se
lucrează;
✓ manevre secundare - se numesc așa întrucât aplicarea lor este facultativă,

fără o succesiune strictă, însă existând o logică a alegerii momentului efectuării lor,
rolul lor ind acela de a intensi ca efectul manevrelor principale.
Modul în care se execută o manevră conferă efectul acesteia. Astfel, acesta

poate :
➡ efect stimulant, excitant, toni ant - se obține prin aplicarea unor manevre
scurte, energice și efectuate în ritm rapid;
➡efect calmant, relaxant, sedativ, decontracturant - se obține prin aplicarea

unor manevre lungi, executate cu presiune progresivă, cu ritm și intensitate
scăzută.
2.1 MANEVRELE PRINCIPALE
Există 5 tipuri de manevre principale, care se execută în următoarea succesiune

logică (în funcție de momentul din procedura de masaj, suprafața de aplicare și
profunzimea prelucrării țesuturilor):
E eurajul (sinonim: netezire, mângâiere),
Fricțiunea,
Petrisajul (sinonim: frământat),
Vibrațiile,
Tapotamentul (sinonim: batere).

fl
fi
fi
fi
fi
fi
2.1.1 Efleurajul (netezirea, mângâierea)
E eurajul este cea mai utilizată manevră principală în masaj, importanța ei rezidă
în aceea că ea reprezintă o manevră introductivă (cu ea începem masajul, este primul
contact între mâinile terapeutului și pielea clientului), o manevră intermediară (face
trecerea de la o manevră la alta) și o manevră nală (încheie masajul).
E eurajul constă în alunecări manuale ușoare și ritmice, preponderent către partea

superioară a corpului (către cord – stimulează circulația sangvină de întoarcere și cea
limfatică). E eurajul se aplică fără întreruperi, cu mâinile relaxate și permanent în contact
cu pielea.
Manevra de netezire prezintă o serie de caracteristici:
realizează o adaptare lentă, ușoară între terapeut și client;
se poate face cu intensitate diferită: mică/medie (super cial); mare

(profund);
se poate realiza în suprafață diferită: suprafață mare (super cial), suprafață
mică (profund);
poate lentă, aplicată cu o frecvență mică/medie → efecte neuro-sedative

sau aplicată într-un ritm vioi, cu o frecvență mare → efecte toni ante, excitante,
stimulante;
are rol de desenzibilizare a zonei de lucru și pregătirea pentru celelalte

tehnici;
are rol de dispersare a efectului uneori prea intens al unor tehnici, cum ar
fricțiunea pe zonele contracturate;
este cea mai bogată tehnică, permițând maseurului să își dezvăluie

creativitatea, putând lua tot felul de forme și putând combinată cu alte tehnici într-
o in nitate de variante.
Manevra de netezire prezintă mai multe moduri de aplicare:
e euraje lungi - super ciale, în suprafață mare, de prim contact, efect

sedativ;
e euraje medii - suprafață și profunzime intermediară, efect excitant;
e euraje scurte - profunde, în suprafață mică, efect decontracturant.

fl
fl
fl
fl
fl
fi
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
Manevra de netezire prezintă mai multe tipuri de execuție:
în ax longitudinal (paralel cu coloana vertebrală) - gura 1;
în ax transversal (perpendicular pe coloana vertebrală) - gura 2;
Fig. 1 - Neteziri alternative longitudinale
Fig. 2 - Neteziri simetrice transversale

fi
fi
cu ambele mâini în același timp (simultane);
mână după mână (alternative);
cu toată zona palmară;
cu falangele;
cu partea cubitală;
în formă de in nit/romb;
cu toate degetele desfăcute (la coaste);
cu mâinile exate (capac);
circulara;
cu antebrațul.
2.1.2 Fricțiunea
A nu se confunda cu frecția!!!
Fricțiunea constă în prelucrări ale țesutului cutanat (piele) și a straturilor

subiacente (țesuturi subcutanate) între mâna terapeutului și un plan osos.
Manevra de fricțiune prezintă o serie de caracteristici:
constă din apăsarea și deplasarea pielii / țesuturilor moi subcutanate, sub

formă de cercuri/semicercuri/cruciulițe mergând în spirale stânga-dreapta;
prelucrează liniile dintre mușchi, dintre articulații ;
este o manevră de profunzime, locală, executată pe arie mică.
În funcție de profunzimea țesutului vizat, manevra de fricțiune prezintă mai multe

moduri de aplicare:
fricțiuni super ciale;
fricțiuni medii;
fricțiuni profunde.
În funcție de efectul dorit, manevra de fricțiune prezintă mai multe ritmuri de

aplicare:
fricțiuni lente, ușoare - efect calmant, relaxant;
fricțiuni energice, vioaie - efect excitant, stimulant.
Manevra de fricțiune prezintă mai multe tipuri de execuție:

fl
fi
fi
cu vârful degetelor;
cu fața palmară a falangelor - gura 3;
Fig. 3 - Fricțiuni paravertebrale executate cu fața palmară a policelui
cu rădăcina mâinii;
cu zona cubitală;
cu articulațiile interfalangiene.
Fricțiunea este o manevră foarte mult folosită în masajul terapeutic, în special

pentru relaxarea și lucrarea contracturilor din țesuturile profunde. Este foarte versatilă,
putând aplicată de la nivelul pielii până pe periost, în funcție de necesitate.
2.1.3 Petrisajul (frământarea)

Petrisajul este o manevră ce se adresează, în masajul somatic, țesutului muscular.
În alte tipuri de masaj, spre exemplu în cel anticelulitic, frământarea se aplică țesuturilor
subcutanate.
Petrisajul constă în prinderea în cută a mușchilor, ridicarea lor de pe planul osos,

stoarcerea în mâinile terapeutului (între degete sau între degete și palmă), reașezarea
însoțită de presare pe suportul osos.

fi
fi
Manevra de frământare prezintă mai multe moduri de aplicare:
cu intensitate mică → super cial: vizează țesuturile mai puțin abundente și

mai sensibile;
cu intensitate mare → profund: prelucrează masele musculare dezvoltate/

țesuturile abundente cu sensibilitate mai mică;
în ritm lent → efect calmant, decongestionant, decontracturant, relaxant;
în ritm vioi, energic → toni ant, vitalizant, stimulant
Manevra de frământare prezintă mai multe tipuri de execuție:

pe loc sau cu deplasare
cu o mână;
cu ambele mâini;
cu pumnii;
cu antebrațele;
în contratimp sau în zig-zag (sinonim: frământare în val sau frământare în

cută șerpuită) - efect toni ant, stimulant, excitant - gura 4;
Fig. 4 - Frământări în contratimp (în cută șerpuită) pe marginea superioară a trapezului

fi
fi
fi
fi
în același sens - efect calmant, decontracturant.
2.1.4 Vibrația
Vibrația este o manevră ce constă în mișcări oscilatorii ritmice, executate pe loc
sau cu deplasare, ce se realizează prin vibrația mâinii terapeutului. Executarea manevrei
(imprimarea vibrației) se face, pe cât posibil, antrenând tot membrul superior al
maseurului (atât articulația umărului, cât și cea a cotului), nu doar articulația pumnului,
pentru a evita astfel instalarea oboselii.
În funcție de efectul dorit, vibrația prezintă mai multe ritmuri de aplicare:
vibrațiile lente, ușoare, prelungite - efect calmant, relaxant;
vibrațiile energice, vioaie - efect excitant, stimulant, estetic (prin reducerea

țesutului adipos).
Vibrația prezintă mai multe tipuri de execuție:

pe loc sau cu deplasare;
cu toată palma;
cu podul palmei;
cu vârful degetelor - gura 5.

fi
Fig. 5 - Vibrații executate cu vârful degetelor pe masa comună paravertebrală
Notăm faptul că vibrațiile nu se combină, de regulă, cu tapotamentul, fără

executarea unor manevre intermediare de e euraj.
Vibrațiile executate în intensitate și amplitudine mare se numesc trepidații.
2.1.5 Tapotamentul (baterea)
Tapotamentul este o manevră ce constă în aplicarea unor lovituri scurte și ritmice,

executate cu diferite părți ale mâinii, ce se aplică cu ambele mâini ușor depărtate între
ele, cu o intensitate adaptată la particularitățile anatomo- ziologice ale suprafețelor
masate. Vizează atât țesuturile super ciale, cât și pe cele profunde.
Executarea manevrei se face mai mult din articulația pumnului (carpo-radio-

ulnară) pentru a evita efectele și disconfortul loviturilor dure (dureroase) și instalarea
oboselii brațelor maseurului.
Tapotamentul are efectul cel mai stimulator asupra brei musculare.
Tapotamentul se execută longitudinal, în lungul brelor musculare, pentru a nu

leza vasele (capilarele) sangvine și limfatice (dispuse în același mod și protejate de
acestea), sau chiar bra musculară (în caz de hipertonie musculară după efort).
Tapotamentul nu se execută pe proeminențe osoase.
Manevra de tapotament prezintă mai multe moduri de aplicare:
cu intensitate mică - pe țesuturile sensibile (lovituri ușoare și ritmice);
cu intensitate medie - pe țesuturile mai dezvoltate însă sensibile;
cu intensitate mare - pe mase musculare mari, straturi groase de țesuturi

(lovituri rapide și ritmice).
Manevra de tapotament prezintă mai multe tipuri de execuție:

cu palma făcută căuș - cu mâna rigidă, strânsă sub formă de căuș, ce se
poziționează pe regiunea de prelucrat; se apasă ușor, creându-se astfel un gol de
aer ce va acționa ca un amortizor, alternându-se de-a lungul mușchiului;
sub formă de nuiele - cu degetele relaxate, ușor îndoite și îndepărtate, ce se

lasă a cădea pe mușchi, asemenea nuielelor - gura 6;

fi
fi
fl
fi
fi
fi
fi
sub formă de „bot de rață” sau „rugăciune” - cu palmele împreunate,
degetele relaxate, ușor îndoite și îndepărtate, aplicându-se lovituri de-a lungul
mușchilor;
sub formă de tocat - cu degetele lipite și drepte;
cu pumnul ușor întredeschis;
cu toată palma - plescăit;
cu vârfurile degetelor (pianotare) - pe zonele foarte sensibile (față).

Trecerea de la un tip de batere la altul se va face cursiv, intercalând, eventual,
e euraje, în așa fel încât clientul să nu realizeze că sunt tipuri diferite de execuție.
Fig. 6 - Tapotamente executate sub formă de nuiele
Manevra de tapotament prezintă o serie de contraindicații:
➡ copii și vârstnici;
➡ pacienți subponderali;
➡ pacienți cu operații recente;
➡ pe regiunile cu sensibilitate crescuta;
➡ în regiunea lombară și/sau în lojele renale;
➡ asupra articulațiilor;
➡ asupra coloanei vertebrale;

fl
➡ pe abdomen;
➡ în regiunea triunghiului lui Scarpa și zona poplitee;
➡ în patologii in amatorii, calculi renali/biliari;
➡ în afecțiunile dureroase;
➡ contracturi și spasme musculare;
➡ varice;
➡ oboseală musculară.
2.2 MANEVRELE SECUNDARE
Manevrele (procedeele) secundare au un rol auxiliar, nu unul fundamental, având

scopul de a completa manevrele principale, de a le intensi ca efectele. Ele se execută
după manevrele principale, sau se pot intercala cu acestea.
Manevrele secundare prezintă următoarele caracteristici:
✓ se intercalează cu manevrele principale pentru a le completa efectele dar și

pentru a îmbogăți tehnica masajului; ambele tipuri de manevre se adaptează
permanent caracteristicilor anatomice și funcționale ale ecărui pacient;
✓ unele derivă direct din cele principale, în timp ce altele posedă o tehnică
proprie, aplicate independent, ca manevre de sine stătătoare.
Cele mai utilizate (importante) tipuri de manevre secundare sunt:
Cernutul
Rulatul,
Tracțiunile,
Scuturările,
Elongațiile,
Tensiunile,
Ciupiturile,
Pensările,
Presiunile,
Mobilizările.

fl
fi
fi
2.2.1 Cernutul
Cernutul se execută cu mâinile aplicate de-o parte și de alta a segmentului masat,

cu degetele ușor ectate, deplasându-le într-un ritm vioi din aproape în aproape, în sus și
în jos, mișcarea obținută semănând foarte mult cu cernutul printr-o sită.
Se aplică din exia membrului inferior, când se abordează partea anterioară a

acestuia, prin ridicarea masei musculare cu ambele mâini sau cu o singură mână între
police și degetele opozante pe segmentele membrelor superioare.
2.2.2 Rulatul
Rulatul se execută cu mâinile așezate cu degetele întinse pe părțile laterale ale

segmentului masat. Suprafața palmară efectuează mai întâi o apăsare a masei musculare,
urmată de o rulare într-un ritm viu în toate sensurile și în limita elasticităţii proprii a
țesuturilor.
Cernutul și rulatul sunt manevre e ciente în masajul membrelor superioare și

inferioare.
În general, aceste manevre se execută în partea a doua a ședințelor de masaj,

după tapotament, însă în masajul neuro-sedativ cu efect calmant, liniștitor, ele se aplică
după netezire și fricțiune.
2.2.3 Tracțiunile
Tracțiunile fac parte din terapia manipulară, îmbunătățind mobilitatea articulațiilor.
Ele reprezintă o mobilizare forțată a elementelor unei articulații, până la limita

jocului anatomic posibil, însă fără a-l depăși.
Tracțiunea are ca scop realizarea unei întinderi în limitele ziologice a diferitelor

componente ale articulațiilor, îmbunătățindu-se astfel mobilitatea articulară. Ea se execută
la sfârșitul masajului segmentelor sau articulațiilor.
Mod de execuție:
➡se efectuează cu ambele mâini, una plasată deasupra articulației, iar cealaltă
sub articulație;
➡se efectuează trageri obligatoriu în axul lung al membrului, prin mișcări ușoare,
nedureroase;
➡este asociată cu scuturările;

fl
fl
fi
fi
➡se execută cu blândețe și cu prudență, evitându-se apariția senzațiilor
dureroase care impun întreruperea procedurii.
2.2.4 Scuturările
Scuturările se aplică, de obicei, membrelor inferioare și superioare, după

încheierea tuturor manevrelor de masaj.
Ele constau în mișcări oscilatorii ritmice și ample ce se execută după tracțiuni ori
împreună cu acestea.
Modul de execuție constă în prinderea degetelor mâinii, sau articulației gleznei,

după care membrele vor scuturate energic în plan vertical și/sau orizontal, executând
ușoare tracțiuni în ax a membrelor (în sensul lungimii acestora).
2.2.5 Elongațiile
Elongațiile vertebrale reprezintă tracțiunea în ax a regiunilor coloanei vertebrale,

cu scopul de a îndepărta vertebrele între ele.
Tracțiunile, elongațiile și scuturările executate cu blândețe au efecte relaxante și

liniștitoare, iar dacă sunt executate într-un ritm mai energic devin stimulatoare și
înviorătoare.
2.2.6 Tensiunile
Tensiunile sunt mișcări pasive, executate pe axele de mișcare ale ecărei
articulații.
2.2.7 Ciupiturile
Ciupiturile constau în prinderea pielii/țesuturilor/mușchilor super ciali, atât cât
este posibil, cu două degete, mare și arătător, ridicarea în limita elasticității și apoi
eliberarea bruscă dintre degete, într-un ritm foarte vioi.
Ele se aplică pe suprafețele bogate în țesut muscular (zone „cărnoase”), însă și pe

segmente mici, cu volum redus - zona fesieră, abdomen, obraz.
Ciupiturile au un efect relaxant și decontracturant asupra musculaturii

super ciale. Aplicarea lor trebuie făcută cu mult discernământ, pentru a evita durerea pe
zonele sensibile (abdomen, față).

fi
fi
fi
fi
2.2.8 Pensările
Pensările constau în prinderea părților moi într-o cută între degetul mare și
celelalte, ridicarea în limita elasticității țesuturilor, întinderea spre extremități și eliberarea
acestora.
Ele se aplică pe regiunile cu o musculatură bine reprezentată (țesuturile moi ale

membrelor și părțile laterale ale taliei).
Ciupiturile se execută energic și au efect de stimulare a musculaturii, de

îmbunătățire a circulației sangvine (efect tro c) și dispersare a celulelor adipoase.
2.2.9 Presiunile
Presiunile constau în apăsări pe diferite porțiuni ale corpului, pe țesut muscular.
În masajul somatic, ele completează acțiunea și intensi că efectul netezirilor,

fricțiunilor și frământatului. În masajul de tip terapeutic, ele au un rol important în
eliminarea diferitelor tipuri de contracturi.
Presiunile se execută cu policele și pot simple sau mixte (atunci când se

asociază cu alte manevre secundare).
2.2.10 Mobilizările
Mobilizările sunt mișcări articulare efectuate de maseur (mobilizări pasive),
realizate în limitele ziologice (spre exemplu, nu se imprimă mișcări de lateralitate
articulației genunchiului, întrucât acesta „știe” numai mișcări de exie și extensie) și
patologice (nu se forțează mobilizări post-traumatism, sau în patologii de tipul artrozelor)
ale articulațiilor.
Ele au rolul de a stimula menținerea și creșterea amplitudinii articulare, de a

stimula activitatea musculară prin efectul de streching asupra țesutului muscular.

fi
fi
fi
fi
fl

CAPITOLUL III
CARACTERISTICILE ȘI DURATA MASAJULUI SOMATIC
Masajul somatic prezintă o serie de caracteristici de care maseurul trebuie să țină,

în mod obligatoriu, cont, cu scopul obținerii efectului scontat.
Astfel:
Masajul începe cu manevre simple, suple și ușoare. Ele progresează încet, ca

amplitudine și ritm, până ce ating intensitatea maximă, după care scad treptat, ședința
încheindu-se cu manevrele lungi și liniștitoare;
Manevrele lente și ușoare prelungesc durata masajului. Ele au efecte

calmante, liniștitoare, relaxante care, după încheierea terapiei, necesită un repaus de
la câteva minute până la o jumătate de oră sau chiar mai mult;
Manevrele scurte, energice, executate cu intensitate crescută scurtează

terapia, având efecte excitante, stimulatorii, motiv pentru care ele sunt urmate de
exerciții zice și respiratorii, permițând reluarea oricărei activități zice sau
intelectuale.;
Intensitatea, ritmul și numărul de repetări depind de particularitățile anatomo-

ziologice ale suprafețelor masate, de scopul masajului și de efectele pe care dorim să
le obținem;
Secvența mișcărilor, continuitatea și combinarea lor fără întreruperi, într-un ux

continuu, reprezintă succesul și atingerea scopului terapiei prin masaj;
Masajul somatic general urmărește prelucrarea tuturor țesuturilor într-o ordine

bine de nită, de la suprafață în profunzime, și prelucrarea succesivă regională și
segmentară.
În ceea ce privește durata masajului somatic, atunci când se aplică toate

manevrele de masaj se obține masajul somatic general extins, iar când timpul de aplicare
se scurtează, masajul somatic redus. Scurtarea timpului de masaj se realizează prin
excluderea unor regiuni sau segmente, sau micșorând numărul de repetări ale tehnicilor.
Astfel, detaliind:
masaj general extins: 90 minute;
masaj general: 45-60 minute;

fi
fi
fi
fl
fi
masaj general redus/restrâns: 30 minute;
masajul parțial poartă denumirea regiunilor, segmentelor sau zonelor pe care

se aplică:
‣ masajul regional: 15 – 20 - 45 minute (spre exemplu: masajul spatelui,

masajul toracelui, masajul abdomenului etc.);
‣ masajul segmentar: 10 – 15 minute (spre exemplu: masajul mâinii,

masajul antebraţului, masajul braţului, masajul piciorului, masajul gambei,
masajul coapsei);
‣ masajul local: 5 – 10 minute (executat pe suprafețe reduse de piele și

țesuturi subcutanate, pe grupe de mușchi, articulații și degete).

CAPITOLUL IV
MASAJUL SOMATIC REGIONAL ȘI SEGMENTAR
În masajul regional și segmentar trebuie avute în vedere două aspecte importante:
➡ baza anatomică din perspectivă biologică - în scopul cunoașterii anatomiei

zonei, a topogra ei principalelor grupe musculare și a organelor interne;
➡ baza anatomică din perspectiva masajului - în scopul delimitării zonei de

lucrat.
Menționăm că nu întotdeauna cele două problematici coincid.
4.1 MASAJUL SPATELUI
4.1.1 Baza anatomică

Din perspectiva masajului, spatele este delimitat și se lucrează de la jumătatea
regiunii fesiere și până în dreptul vertebrei cervicale 7 (C7).
Oasele spatelui
✓ Coloana vertebrală: situată pe linia mediană, în partea posterioară a
trunchiului:
‣ lungimea medie este de 70 cm la bărbat și 60 cm la femeie;
‣ este alcătuită din 33 - 34 de vertebre/formațiuni osoase grupate în cinci

segmente:
1. segmentul cervical = 7 vertebre;
2. segmentul toracic = 12 vertebre;
3. segmentul lombar = 5 vertebre (cele mai mari);
4. segmentul sacral = 5 vertebre sudate între ele;
5. segmentul coccigian: 4-5 vertebre sudate între ele.
‣ 24 de vertebre propriu-zise, cu 24 de discuri intervertebrale (formațiuni

brocartilaginoase prin care se articulează vertebrele între ele) +9-10 vertebre false -
sudate între ele (sacrale și coccigiene);
‣ printre ecare două vertebre iese o pereche de nervi spinali.
‣ are triplu rol:
1.constituie axul de susținere al scheletului;

fi
fi
fi
2.protejează măduva spinării;
3. participă la executarea mișcărilor trunchiului și capului.
✓ Coastele: 12 perechi (prinse de ecare vertebră, cu rol în protecția viscerelor

și implicate în procesul de respirație):
‣ 7 perechi adevărate – se articulează direct cu sternul – os lat, situat

anterior;
‣ 3 perechi false – se articulează indirect cu sternul, prin intermediul coastei

a 7-a;
‣ 2 perechi otante – nu se articulează cu sternul
✓ Omoplatul/scapula/spata:
‣ os lat, pereche, de formă triunghiulară cu baza în sus;
‣ intră în alcătuirea articulației umărului.
✓ Centura pelvină (bazinul):
‣ alcătuită din cele două oase coxale;
‣ se articuleaza posterior: cu osul sacru (articulația sacro-iliacă) și anterior:

între ele, la nivelul sim zei pubiene;
‣ ecare os coxal provine din sudarea a trei oase :
1. Ilium - porțiunea superioară a osului coxal, reprezintă mai mult din

jumătatea lui; marginile cele mai înalte se numesc creste iliace;
2. Ischium - porțiunea posterioară și inferioară a osului coxal;
3. Pubis - porțiunea anterioară a osului coxal.
Musculatura spatelui
✓ Trapezul:
‣ are formă triunghiulară, cu baza pe coloana vertebrală și vârful la umăr;
‣ se a ă în regiunea cefei și partea superioară a spatelui: lateral – se inseră

pe omoplat, medial se prinde de coloana vertebrală, de la osul occipital al capului
până la vertebra T12.
✓ Romboizii: acoperiți de trapez;
✓ Marele dorsal:

fi
fl
fl
fi
fi
‣ este situat inferior față de trapez;
‣ este cel mai lat mușchi;
‣ are formă triunghiulară, cu origine pe coloană, zona toracolombară.
✓ Dințați:
‣ posterosuperior - acoperiți de romboizi;
‣ posteroinferior – acoperiți de marele dorsal, acoperă coastele și mușchii

intercostali.
✓ Intercostali: se a ă în ecare spațiu dintre coaste (câte doi), unindu-le între

ele.
✓ Paravertebrali (masa comună paravertebrală):
‣ ocupă șanțurile costo-vertebrale;
‣ se prind de coloană, de o parte şi de alta, susţinând-o;
‣ sunt formați din unități musculare din ce în ce mai scurte cu cât sunt
așezați mai în profunzime, constituind un dispozitiv asemănător cu frânghiile unui
catarg, care acționează global asupra coloanei vertebrale, pe care o xează în
extensiune;
‣ reprezintă musculatura profundă a coloanei vertebrale, alungită

longitudinal, ce se întinde de la osul occipital al capului până la osul sacru.
✓ Pătratul lombar/pătratul lombelor:
‣ situat în regiunea lombară, pe părțile laterale ale coloanei lombare ;
‣ este un mușchi a at în profunzimea abdomenului.
✓ Deltoidul:
‣ este mușchiul super cial și cel mai voluminos al umărului;
‣ are forma triunghiulară;
✓ Supraspinos și infraspinos:
‣ fac parte din mușchii profunzi ai umărului, ind situați deasupra și sub
spina scapulară;
‣ acoperiți de trapez.
✓ Rotundul mic și rotundul mare:
‣ fac parte din mușchii profunzi ai umărului;
‣ rotundul mic este acoperit de deltoid, iar rotundul mare este situat între cel
mic și marele dorsal.
✓ Mușchii fesieri - mare, mic și mijlociu:

fl
fl
fi
fi
fi
fi
‣ sunt mușchi ai bazinului, a ați în partea posterioară;
‣ sunt voluminoși, determinând un relief muscular.
4.1.2 Execuția masajului spatelui

Poziția clientului: decubit ventral (cu fața în jos).
Poziția terapeutului: pentru dreptaci, lateral stânga față de client, soldul drept la
nivelul şoldului stâng al clientului, cu fața spre capul acestuia, cu membrul inferior stâng
puțin fandat înainte.
Fiecare manevra se repeta de 3-5 ori, pe aceleași trasee. Întindem mai întâi uleiul
pe tot spatele, asigurându-ne că avem palmele calde.
NETEZIREA
Există două neteziri principale, care trebuie repetate între manevre:
netezirea paravertebrală (pe muşchii paravertebrali): se execută cu toată

palma. Punem palmele pe musculatura fesieră, alunecăm pe muşchii paravertebrali
până la vertebra C7, alunecăm în lateral şi îmbracăm bine umerii, ridicăm apoi uşor
mâinile la nivelul muşchiului deltoid (muşchiul care îmbracă umerii). Revenim la poziţia
de plecare şi facem câteva neteziri pe acelaşi traseu până când pacientul se
încălzeşte. Putem face netezirile progresiv, mai întâi doar cu câteva degete şi apoi cu
toată palma şi cu presiune mai mare și din ce în ce mai rapid;
netezirea latero-laterală: se execută pe părţile laterale ale spatelui. Prindem

spatele din lateral cu palmele, de la nivelul şoldurilor, şi alunecăm pe părţile laterale
spre axile, urcăm pe muşchiul marele rotund, îmbracăm omoplaţii si ne întâlnim cu
palmele la nivelul coloanei cervicale;
Alte neteziri:
‣ netezirea mână dupa mână: se face succesiv, cu ambele mâini, în ritm

variabil, ca și cum o mână o urmărește pe cealaltă, dar nu o ajunge;
‣ netezirea cu două degete printre şanţurile paravertebrale (dintre coloană și

muşchii paravertebrali): de la osul sacru până sus la regiunea cervicală;
‣ netezirea intercostală: printre coaste - cu spatele la capul pacientului, în

dreptul umărului acestuia; netezim întâi partea opusă nouă, cu o singură mână sau
mână după mână, cu degetele desfăcute, răs rate printre coaste, dinspre coloană

fl
fi
printre coaste până la linia axilei, apoi întoarcem mâna în sens invers şi netezim şi
printre coastele de lângă noi. Încheiem cu cele doua neteziri principale.
FRICȚIUNEA
o realizăm pe 3 linii/trasee, astfel încât să acoperim prelucrarea întregii zone a
spatelui, prin mișcări în formă de cerculețe, cruciulițe, mișcări de spirală-cerculeţe
continue executate cu degetele;
se mai poate face cu podul palmei pe muşchii paravertebrali.
FRĂMÂNTAREA
Cu o mână: prelucrăm muşchii pe trei linii:
‣ prima linie - cea a muşchilor paravertebrali: plecăm de la mușchii fesieri,
înaintăm pe mușchii paravertebrali până ajungem la C7, mergem pe deasupra
omoplatului, prelucrăm bre din muşchiul trapez până la umăr, în semicerc și
încheiem cu prelucrarea deltoidului;
‣ linia a II-a – mijlocie: plecăm de la mușchii fesieri, înaintăm pe muşchiul

marele dorsal, ajungem pe omoplat şi prelucrăm în semicerc muşchii de pe omoplat
până la umăr;
‣ linia a III-a - linia laterală a spatelui sau linia axilei: plecăm de la

musculatura şoldului, urcăm pe partea laterală prelucrând micul şi marele dinţat până
la cca. 3 cm de axilă, prelucrăm apoi în semicerc micul şi marele rotund.
Cu două mâini: se realizează pe aceleași linii;
În zig-zag/contratimp: idem.
Poziția terapeutului: cu membrele inferioare depărtate și ușor exate, paralele cu

masa de masaj, cu fața către client.
Între frământări introducem cele două neteziri principale: câte 1-2-3 repetări.
VIBRAȚIA
cu toată palma pe muşchii paravertebrali şi pe mușchii fesieri;
cu 4 degete printre coaste;
cu 2 degete în șanturile paravertebrale.

fi
fl

TAPOTAMENTUL/BATEREA
se realizează numai pe muşchi, pe lungimea lor, continuu, fără oprire între

tipurile de batere;
zona rinichilor se evită sau se fac bătăi ușoare;
putem prelucra spatele şi fesele în acelaşi timp sau mai întâi unul şi apoi
celălalt, cu toate tipurile de batere: bateri cu căuşul, nuiele, cu pumnul ușor
întredeschis, ciupituri (pe fesieri).
Netezirile (scurte, medii, lungi) executate cu o frecvență din ce în ce mai rară și cu

o intensitate din ce în ce mai super cială încheie masajul spatelui.
Mișcări după terminarea masajului spatelui
Mișcări pasive - presiuni - cu mâinile de o parte şi de alta a coloanei realizăm

apăsări mai ușoare sau mai puternice din aproape în aproape pe regiunea dorsală,
eventual pe gluteul mare, nu şi pe regiunea lombară; putem face şi presiuni din lateral,
deasupra coastelor;
Mișcări active: invităm clientul să inspire adânc pe nas, să umple plămânii cu

aer, apoi, în timp ce expiră pe gură, îl apăsăm cu mâinile poziţionate de o parte şi de
alta a coloanei, la nivelul omoplaților, ajutându-l să dea aerul afară, chiar şi cantitatea
reziduală.
4.2 MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

În cazul membrelor inferioare, delimitările anatomice corespund cu regiunile de
masat, cu excepția masajului piciorului.
Astfel, din punct de vedere anatomic, membrele inferioare:
‣ sunt delimitate de: articulația coxofemurală sau a șoldului (anterior:

plica inghinală, posterior: plica fesieră) și articulația gleznei;
‣ sunt alcătuite din 3 părți: coapsa, gamba şi piciorul;
‣ piciorul este delimitat de articulația gleznei și extremitatea degetelor.

fi
Oasele membrului inferior
✓ Centura pelvină/bazinul:
‣ rol important de susținere, protecție și locomoție;
‣ format din 2 oase coxale ( ecare provenit din sudarea a 3 oase: ilium,
ischium și pubis).
✓ Coapsa:
‣ are un singur os, femurul – cel mai lung os al corpului;
‣ extremitatea superioară se articulează cu bazinul, formând articulația

șoldului, iar extremitatea inferioară se articulează cu tibia și rotula, formând articulația
genunchiului;
‣ Rotula/patela – este un os turtit, situat la nivelul articulației genunchiului.
✓ Gamba:
‣ oasele gambei: sunt 2, lungi, pereche, solidarizate între ele printr-o
membrană interosoasă;
‣ participă la formarea articulației genunchiului, împreună cu extremitatea

femurului și cu rotula și, de asemenea, la formarea gleznei, împreună cu oasele
piciorului;
‣ tibia – se a ă pe partea medială; prezintă o proeminență osoasă =

maleola internă;
‣ peroneul/ bula – se a ă pe partea laterală; prezintă o proeminenţă

osoasă = maleola externă.
✓ Piciorul:
‣ tarsul: 7 oase tarsiene (talusul, calcaneul, navicularul, 3 cuneiforme şi

cuboidul), dispuse pe doua rânduri;
‣ metatarsul: 5 oase metatarsiene (câte degete avem la un picior)
‣ falangele degetelor: 14 în total la un picior, două la haluce şi câte trei la

celelalte degete.
Musculatura membrului inferior
✓ Mușchii bazinului: se a ă în abdomenul profund:
‣ regiunea anterioară (iliacă): psoasul mare și muschiul iliac = iliopsoasul,

având inserție comună pe trohanterul mic al femurului;

fi
fl
fl
fl
fi
‣ regiunea posterioară (fesieră): mușchii fesieri (mare, mijlociu si mic).
✓ Muşchii coapsei
Regiunea anterioară:
‣ cvadriceps femural - alcătuit din 4 segmente: vastul lateral, vastul

intermediar, vastul medial şi dreptul femural:
- principalul susţinător al genunchiului (la partea inferioară a

tendonului este cuprinsă rotula – os care participă la formarea
articulaţiei genunchiului);
- cel mai puternic și voluminos mușchi al corpului (aprox. 2 kg).
‣ croitorul:
- cel mai lung muşchi al corpului (aprox. 50 cm);
- străbate în diagonală regiunea anterioară a coapsei.
‣ tensorul fasciei lata

Regiunea medială:
‣ grupa muşchilor adductori (unul lung, unul scurt si unul mare);
‣ muşchiul pectineu;
‣ muşchiul gracilis.
Triunghiul lui Scarpa: este zona delimitată superior de ligamentul inghinal,

medial de mușchiul adductor lung, lateral de mușchiul croitor. Acest spațiu anatomic este
loc de trecere pentru nervul, artera și vena femurală, vena safenă mare și conține
grupurile de ganglioni limfatici inghinali super ciali și profunzi.
Regiunea posterioară:
‣ mușchii ischio-gambieri (fac extensia coapsei pe bazin):
- biceps femural;
- semitendinos;
- semimembranos.
Spaţiul popliteu: este zona situată pe faţa posterioară a genunchiului şi este

delimitată superior şi lateral de bicepsul femural; superior şi medial de muşchii
semimebranos şi semitendinos; inferior, lateral şi medial, de capetele gastrocnemianului
(parte a tricepsului sural). Este spaţiul de trecere pentru artera şi vena poplitee, nervul
tibial şi peronier comun, ganglionii limfatici poplitei.
✓ Mușchii gambei
Regiunea anterioară:

fi
‣ muşchiul tibial anterior;
‣ mușchiul extensorul lung al halucelui şi mușchiul extensorul lung al

degetelor.
Regiunea posterioară:
‣ mușchiul triceps sural format din: mușchii gastrocnemieni (gemeni) şi

mușchiul solear, cu inserție comună pe calcaneu, formând tendonul lui Ahile (cel mai
voluminous tendon al corpului);
‣ exorul lung al halucelui și exorul lung al degetelor, între care se a ă

mușchiul tibialul posterior și muşchiul popliteu (situați în plan profund);
Regiunea laterală:
‣ muşchii peronier lung şi peronier scurt.
✓ Mușchii piciorului
‣ pe faţa dorsală avem tendoanele extensorului lung al degetelor şi
extensorului lung al halucelui, precum şi doi muşchi: extensorul scurt al degetelor
(degetele II-IV) şi extensorul scurt al halucelui;
‣ pe faţa plantară avem tendoanele muşchilor exori lungi ai degetelor şi

exor lung al halucelui, precum şi muşchi dispuşi în trei grupe:
- grupul medial – responsabil de mişcarea halucelui;
- grupul lateral – reponsabil de acţiunea asupra degetului V (mic);
- grupul mijlociu – aferent degetelor II-IV; din grupul mijlociu fac

parte scurtul exor al degetelor, muşchii lombricali ( exie degete), muşchii interosoşi
plantari şi dorsali.
Tot acest ansamblu formează bolta plantară, susţinută de tendoane şi ligamente

puternice şi de muschi interosoşi.
4.2.2 Execuția masajului membrului inferior
Poziția clientului: decubit ventral (cu fața în jos) sau decubit dorsal (cu fața în sus),
în funcție de regiunea lucrată (anterior sau posterior).
Poziția terapeutului: lateral de membrul care se masează, la nivelul gleznei.
Masajul membrului inferior se realizează mai întâi pe partea posterioară, astfel că

poziția clientului este, inițial, în decubit ventral, apoi va in decubit dorsal.

fl
fl
fl
fl
fl
fl
fi
fl
Atenție! În zona spațiului popliteu și a triunghiului lui Scarpa, manevrele de masaj
se execută cu presiune redusă.
Masajul membrului inferior, partea posterioară
NETEZIREA
netezirea posterioară: punem degetele la nivelul călcâiului, de o parte şi de alta
a tendonului lui Ahile şi netezim cu ambele mâini odată, cu toatǎ palma, partea
posterioarǎ a gambei pânǎ la genunchi, trecem pe faţa posterioară a genunchiului cu
o netezire mai uşoară şi continuăm pe coapsă până la plica fesieră, când o mană
îmbracă şoldul, iar cealaltă coboară pe partea medială;
netezirea mână după mână: se execută succesiv, într-un ritm variabil;
netezire la nivelul călcâiului, circular, cu mâinile ținute capac, poziționate de o

parte și de alta a călcâiului.
FRICȚIUNEA
se execută printre grupele de muşchi, pe cele trei linii:
‣ medială: maleola internă - plica fesieră;
‣ mijlocie: tendonul lui Ahile – mușchii fesieri;
‣ laterală: maleola externă – creasta iliacă.
FRĂMÂNTAREA
se execută pe cele trei linii, cu o mână, cu ambele mâini și în contratimp/zig-

zag, intercalând, după ecare tip de frământat, netezirile.
Poziția terapeutului: cu membrele inferioare depărtate și ușor exate, paralele cu

masa de masaj, cu fața către client, în dreptul articulației genunchiului.
VIBRAȚIA
se execută pe aceleasi trasee, cele trei linii.

fi
fl
se execută sub forma de căuş, nuiele, pumn, în lungul membrului inferior, pe

toate grupele de muşchi;
se realizează continuu, fără oprire între tipurile de batere;

se protejează zona poplitee.
Masajul membrului inferior, partea anterioară
NETEZIREA
netezirea anterioară: cu ambele mâini odată, cu toatǎ palma, pe partea

anterioara a gambei pânǎ la genunchi, ocolim rotula prin lateral și medial, apoi
continuăm pe coapsă până aproape de zona inghinală, când o mână îmbracă şoldul,
iar cealaltă coboară pe partea medială;
netezirea latero-medială: plecăm cu palmele de la nivelul maleolelor, alunecăm

simultan cu ambele mâini pe părţile laterale și mediale ale gambei şi ale coapsei;
mâna care este pe interior, înainte de triunghiul Scarpa, alunecă oblic spre lateral și se
întâlneşte cu mâna cealaltă la nivelul crestei iliace;
netezirea mâna dupa mână: se execută succesiv, într-un ritm variabil;
FRICȚIUNEA
se execută avându-se în vedere trei linii:
‣ medială: maleola internă – triunghiul Scarpa;
‣ mijlocie: degete – zona inghinala;
‣ laterală: maleola externă – creasta iliacă.
FRĂMÂNTAREA
se execută pe traseul fricțiunilor, mai puțin pe linia mijlocie a gambei, unde nu

se execută deoarece zona tibială anterioară nu este acoperită de mușchi;
se efectuează cu o mână, cu ambele mâini și în contratimp/zig-zag,

intercalând după ecare tip de frământat, netezirile.
Poziția terapeutului: cu membrele inferioare depărtate și ușor exate, paralele

cum masa de masaj, cu fața către client, în dreptul articulației genunchiului.

fi

fl
VIBRAȚIA
se execută pe aceleași trasee.
se realizează numai pe mușchi, continuu, fără oprire între tipurile de batere;
pe gambă, pe linia de mijloc, nu se execută, deoarece zona tibială anterioară

nu este acoperită de mușchi;
se execută sub formă de căuş, cu pumnul ușor întredeschis, nuiele, doar în

lungul brei musculare, nu perpendicular.
MANEVRE SECUNDARE
rulatul: membrul inferior este poziționat în exie, cu zona plantară pe masa de
masaj și cu genunchiul ridicat; poziționăm mâinile față în față, de o parte și de alta a
gambei sau coapsei, perpendicular pe brele musculare și mobilizăm mușchii între
zonele palmare, pe planul osos, de la glezna spre genunchi și de la genunchi spre
sold.
Mișcări la nalul masajului membrului inferior
exie și extensie;
mobilizare rotulă;
tracțiuni, în lungul axului;
scuturări.
Aceste mișcări se efectuează doar în condițiile în care există certitudinea absenței

patologiei articulare.
Masajul piciorului
Poziția clientului: în decubit dorsal (cu faţa în sus).
Poziția terapeutului: în fața tălpii.
În masajul piciorului, nu ne limităm numai la baza lui anatomică, ci vom efectua

manevre și pe gambă, pe aproximativ jumătate din lungimea ei.

fl

fi
fi

fi
fl
NETEZIREA
cu 4 degete printre tendoanele muşchilor extensori ai degetelor, pe partea
dorsală; putem trece puțin şi peste articulația gleznei;
netezire pe partea lateral externă a tălpii, între police şi index, plecând de la

baza degetului mic şi îmbrăcând călcâiul până când cele doua degete se unesc;
netezire în bolta plantară, cu mana strânsă în pumn.
FRICȚIUNEA
se face pe partea dorsală a piciorului, printre tendoanele extensorilor
degetelor;
pe cele doua muchii laterale ale piciorului, interna şi externă;
în talpa piciorului, în special asupra aponevrozei boltei plantare.
cu nodul unui deget (articulaţia interfalangiană) în bolta plantară (scobitura

piciorului).
FRĂMÂNTAREA
se execută pe doua linii:
pe muşchii de pe latura lateral externă a tălpii, de la degetul mic spre cǎlcâi;
pe linia musculaturii de sub pernuţele degetelor, de la degetul mic spre

degetul mare
VIBRAȚIA
se face pe toate traseele:
‣ pe partea dorsală a piciorului;
‣ printre tendoanele extensorilor degetelor;
‣ pe cele doua muchii laterale ale piciorului, interna şi externă;
‣ în bolta plantară
se face doar pe partea plantară (cu susținere din partea dorsală);
cu pumnul ușor întredeschis;
sub forma de nuiele.

Mișcări după masajul piciorului
O mișcare specială de mobilizare a oaselor tarsului şi metatarsului: aplicăm
indexul de la ambele mâini în bolta plantara şi policele pe partea dorsală:
‣ prima mişcare: xăm talpa cu indexul şi cu policele alunecăm în lateral, spre

părţile laterale ale piciorului, mobilizând oasele tarsului şi metatarsului;
‣ a doua mişcare: xăm piciorul cu policele pe partea dorsală şi cu indexul

tragem spre părţile laterale ale piciorului, mobilizând oasele tarsului şi metatarsului în
sens invers.
Alte mişcări: exia şi extensia gleznei, mişcări de lateralitate internă şi externă,

mişcări de rotaţie interna şi externă.
4.3 MASAJUL ABDOMENULUI

În ceea ce privește abdomenul, limitele anatomice ale regiunii corespund cu zona
pe care trebuie aplicat masajul.
Astfel, abdomenul este delimitat inferior de sim za pubiană și de crestele iliace,

iar superior de ultimele perechi de coaste (rebordul costal - perechea a zecea, la care se
adaugă perechile XI și XII de coaste otante pentru abdomenul profund) și de capătul
inferior (caudal) al sternului (numit și apendice xifoid).
Musculatura abdomenului
Regiunea antero-laterală
✓ mușchii drepții abdominali: pereche, de o parte şi de alta a liniei albe (linia

ombilicului și pubiană);
✓ mușchiul piramidal: în formă de piramidă, cu baza pe pubis și vârful pe linia

alba;
✓ mușchiul oblic extern: cel mai super cial și cel mai întins dintre mușchii laterali
ai abdomenului;
✓ mușchiul oblic intern: mușchi larg, situat sub mușchiul oblic extern;

fl
fi
fi
fi
fl
fi
✓ mușchiul transvers: mușchi lat, situat profund față de oblicul intern, ind
acoperit de acesta (menține integritatea abdomenului, muscular și visceral, trage
coastele spre linia mediană, strânge toracele ca un brâu, ind cel mai important mușchi
al presei abdominale).
Regiunea superioară
✓ mușchiul diafragm (diafragma): are formă de cupolă (parașută) ce desparte

cavitatea toracică de cea abdominală și este principalul mușchi inspirator.
Regiunea posterioară
✓ pătratul lombar (pătratul lombelor): are forma patrulateră, situat pe părțile

laterale ale coloanei vertebrale lombare (ocupă spațiul dintre a 12-a pereche de coaste
și crestele iliace);
✓ mușchiul psoas: se unește cu mușchiul iliac, formând mușchiul iliopsoas

(origine diferită, însă inserție comună la nivelul femurului).
Musculatura abdomenului are rol de presă asupra organelor abdominale. Mușchii

drepții abdominali, pătratul lombar și mușchii paravertebrali (masa comună
paravertebrală) au rol în menținerea rectitudinii coloanei vertebrale.
4.3.2 Execuția masajului abdomenului

Poziția clientului: în decubit dorsal (cu fața în sus), dacă este cazul, cu membrele
inferioare în exie tălpile sprijinite pe masa de masaj (atunci când clientul nu poate relaxa
musculatura abdominală, sau pentru efectuarea unor manevre mai profunde; când se
executa baterea, membrele revin la poziția orizontală).
Poziția terapeutului: în partea dreaptă a clientului, în dreptul abdomenului, cu

membrele inferioare ușor depărtate și ectate.
Atenție!!! Nu se face masaj pe un abdomen prea plin (după masă), sau când
vezica urinară este plină.
NETEZIREA
netezire circulară, în sensul acelor de ceasornic (sensul peristaltismului

intestinal, al evacuării intestinelor): punem o mână de partea depărtată de noi, între
fl
fl
fi
fi
creasta iliacă și coaste, iar cealaltă mână de partea apropiată de noi, în oglindă;
alunecăm mâinile în sens circular până când palma stângă întâlneşte antebrațul drept
și revenim în poziția din care am plecat;
netezire evantai pe deasupra ombilicului: poziționăm policele sub ombilic, iar

palma va descrie o mișcare de evantai (degetele se vor strânge sub forma de pumn),
dupa care le deschidem în evantai și reluam mișcarea.
FRICTIUNEA
pe sub rebordul costal, cu degetele 2 și 3;
pe traseul colonului, în sensul evacuării intestinale, cu degetele 2, 3, 4, 5;
mână peste mână pentru o presiune mai profundă, pe traseul crestelor iliace,
cu degetele 2, 3, 4, 5.
FRĂMÂNTAREA
se execută (cu o mână, cu două mâini și în contratimp) pe 3 linii:
‣ prima linie este cea de lângă linia alba - muşchii drepţi abdominali;
‣ linia mijlocie/mediană;
‣ ultima linie, cea laterală.
VIBRAȚIA
pe traseul mușchilor drepții abdominali, cu toată palma;
pe traseul rebordului costal, cu partea cubitală poziționată oblic profund, pe

sub coaste.
TAPOTAMENTUL / BATEREA
se execută cu blândețe, deasupra ombilicului sau deloc;
eventual se pot executa ciupituri pe zona de sub ombilic.
4.4 MASAJUL TORACELUI ANTERIOR

Toracele anterior este delimitat superior (cranial) de clavicule, iar inferior (caudal)
de ultimele perechi de coaste (perechea a zecea, respectiv rebordul costal).

Oasele toracelui anterior
✓ Sternul: os lat, cu 3 părţi componente: manubriu sternal (cranial), corp sternal

și apendicele xifoid (caudal);
✓ 10 perechi de coaste:
‣ perechile 1-7 se numesc coaste adevărate deoarece cartilagiul lor se

articulează cu sternul;
‣ perechile 8-10 se numesc coaste false, deoarece cartilagiile lor se unesc

între ele și apoi cu cartilagiul coastei 7, articulându-se astfel indirect cu sternul;
‣ perechile 11 și 12 se numesc coaste otante și nu se articulează cu

sternul.
✓ 2 clavicule:
‣ oase lungi, de forma literei S;
‣ se articulează anterior și medial cu sternul, la nivelul manubriului;
‣ constituie partea anterioară a centurii scapulare, care realizează legătura

dintre oasele membrului superior și torace.
Musculatura toracelui anterior
Categoria mușchilor care leagă toracele de centura scapulară și de membrul

superior (extrinseci):
✓ pectoralul mare, pectoralul mic si mușchiul subclavicular (pe partea

anterioară);
✓ mușchiul dințat anterior (pe partea laterală, la nivelul primelor zece coaste).
Categoria mușchilor proprii (intrinseci), situați în planul scheletului costal:
✓ mușchii intercostali externi: inspiratori, deoarece sunt ridicători ai coastelor;
✓ mușchii intercostali interni: expiratori, deoarece sunt coborâtori ai coastelor.
În ecare spațiu intercostal exista câte 2 mușchi: unul extern și unul intern, care
umplu spațiul, unind coastele între ele, două câte două.

fi
fl
4.4.2 Execuția masajului toracelui anterior
Poziția clientului: decubit dorsal (cu fața în sus).
Poziția terapeutului: în dreptul ultimelor perechi de coaste, cu membrele inferioare

depărtate și ușor exate, paralele cu masa de masaj.
NETEZIREA
parasternală: punem degetele de-o parte și de alta a sternului, la nivelul

apendicelui xifoid și alunecăm spre manubriu, după care mâinile alunecă în lateral spre
umeri, cu degetele pe sub clavicule, îmbrăcând bine umerii; la femei trecem cu grijă
printre sâni, ridicând părţile laterale ale mâinilor în formă de uture;
netezirea latero-laterală: punem mâinile lateral, de la ultimele coaste cu

degetele îndreptate înainte, alunecăm până aproape de axilă, după care urcăm pe
deasupra sânilor şi pe sub clavicule până când mâinile se unesc și se petrec la nivelul
manubriului sternal; la femeile cu sânii mari aceasta netezire pleacă doar de deasupra
sânilor, pe mușchiul care susține sânul;
netezirea cu 2 degete pe stern, de la capătul sternului la manubriu;
netezirea intercostală: schimbăm poziția, ne întoarcem la 180 grade în dreptul

umerilor și netezim cu degetele răs rate printre coaste și pe sub clavicule, întâi pe
partea depărtata de noi și apoi pe cealaltă; la bărbați putem face și o netezire între
stern și pectoral, până la nivelul mamelonului.
FRICȚIUNEA
se va face pe stern, pe sub clavicule, printre coaste și printre brele mușchilor

pectorali.
FRĂMÂNTAREA
se aplica hemitoracal (pe jumătate de torace) la bărbați, pe 2 sau pe 3 linii,
având grija să protejăm mamelonul;
la femei, frământarea se face pe marele pectoral deasupra sânului, pe o linie

sau 2, în funcție de mărimea sânului.
se execută cu o mână, cu două mâini și în contratimp.

fl
fi
fl
fi
VIBRATIA
se va realiza pe aceleași trasee, mai ales pe mușchiul marele pectoral.
se realizează numai pe mușchi, fără oprire între tipurile de batere;
la bărbați, pe mușchii pectorali dezvoltați: sub formă de căuș, nuiele, cu

pumnul ușor întredeschis;
la femei, se face doar baterea în nuiele pe mușchiul marele pectoral.
4.5 MASAJUL MEMBRULUI SUPERIOR

În cazul membrelor superioare, delimitările anatomice corespund cu regiunile de
masat, cu excepția masajului mâinii.
Astfel, din punct de vedere anatomic, membrele superioare:
‣ sunt delimitate de: articulația scapulohumerală sau a umărului (superior)

și articulația carporadioulnară sau a pumnului (inferior);
‣ sunt alcătuite din 3 părți: braț, antebraț și mână;
‣ mâna este delimitată de articulația pumnului și extremitatea degetelor.
Centura scapulară leagă membrul superior de trunchi, asigurând atașarea lui de

cutia toracică. Oasele care intră în alcătuirea centurii scapulare sunt scapula (sinonim:
omoplat, spată) și clavicula.
Oasele umărului
✓ Clavicula – os alungit, pereche, în forma literei S, leagă scapula de stern;
✓ Scapula/omoplatul/spata – os lat, pereche, în forma de triunghi cu baza in

sus.
Oasele brațului
✓ humerus – os lung, pereche:
‣ extremitatea superioara, împreună cu centura scapulară, formează

articulația umărului;

‣ extremitatea inferioară se articulează cu radiusul și cubitusul, formând
articulația cotului.
Oasele antebrațului
Sunt lungi, pereche, solidarizate intre ele printr-o membrană interosoasă:
✓ radius – situat în partea laterală a antebrațului, în prelungirea policelui;
✓ cubitus sau ulnă – situat în partea medială a antebrațului, în prelungirea

degetului mic.
Legătura dintre braț și antebraț se face prin articulația cotului, alcătuită din
extremitățile humerusului, ulnei și radiusului.
Oasele mâinii
✓ 8 oase carpiene dispuse pe două rânduri, începând de la police spre degetul
mic: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform/trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu
cârlig;
✓ 5 oase metacarpiene (câte degete avem la o mână) care constituie scheletul

palmei și partea dorsală a mâinii;
✓ 14 falange - formează cele 5 degete: police/degetul mare care are 2 falange,

indexul/arătător, mijlociul, inelarul și degetul mic au câte 3 falange.
Mușchii umărului
Sunt în număr de 6, dispuși sub forma unui con cu baza la torace și vârful la
humerus, formând o masă musculară care realizează relieful umărului și acoperaă
articulația scapulohumerală:
✓ mușchiul deltoid:
‣ are formă triunghiulară și formează conturul umărului;
‣ este cel mai voluminos dintre mușchii umărului;
‣ este dispus în plan super cial.
✓ mușchii profunzi, denumiți coiful rotatorilor:
‣ subscapular (a at sub scapulă);
‣ supraspinos (situat deasupra spinei scapulare, acoperit de mușchiul

trapez);

fl
fi
‣ infraspinos (situat dedesubtul spinei scapulare, acoperit de mușchiul
trapez);
‣ rotundul mic (acoperit de deltoid);
‣ rotundul mare (situat între cel mic și mușchiul marele dorsal).
Mușchii brațului
anterior - sunt exori ai antebrațului pe braț:
✓ mușchiul biceps brahial – mușchi lung, fusiform, ce se a ă situat în plan

super cial;
✓ mușchiul brahial – mușchi lățit, ce se a ă în spatele mușchiului biceps brahial,

între acesta și humerus, ind cel mai puternic exor al antebrațului pe braț;
✓ mușchiul coracobrahial – se a ă situat cel mai mult în axilă și se inseră pe

humerus.
posterior - extensor al antebrațului pe braț:
✓ mușchiul triceps brahial – mușchi voluminos.
Mușchii antebrațului
✓ anteriori: grupa mușchilor exori (ai palmei și degetelor) și pronatori;
✓ posteriori: grupa mușchilor extensori (ai palmei și degetelor) și abductori;
✓ laterali:
‣ mușchiul brahioradial – cel mai puternic din această grupă;
‣ grupa mușchilor abductori și supinatori.
Mușchii mâinii
Se a ă doar în zona palmară și în spațiile interosoase.
✓ mușchii eminenței tenare (regiunea laterală): grupa mușchilor care deservesc

și sunt dispuși sub degetul mare;
✓ mușchii eminenței hipotenare (regiunea medială): grupa mușchilor care

deservesc și sunt dispuși sub degetul mic;
✓ mușchii regiunii palmare mijlocii (regiunea mediană dintre cele două

eminențe):

fl
fi
fl
fi
fl
fl
fl
fl
fl
‣ sunt acoperiți de aponevroza palmară (formațiune broasă cu rol de
protecție a tendoanelor exorilor degetelor, situată super cial, sub țesutul celular
subcutanat palmar);
‣ pe partea dorsală a mâinii sunt tendoanele mușchilor extensori ai

degetelor, iar pe partea anterioară (palmară) a mâinii, tendoanele mușchilor exori.
4.5.2 Execuția masajului membrului superior

Poziția clientului: în decubit dorsal (cu fața în sus).
Poziția terapeutului: de o parte sau de alta a mesei de masaj, în funcție de

membrul care se lucrează.
NETEZIREA
netezirea exorilor, ce se execută pe partea medială a antebrațului și partea

anterioară a brațului: plecăm cu netezirea de pe latura interna a antebraţului, realizată
între police și celelalte degete, de la încheietura mâinii și până în apropierea cotului,
unde continuăm cu netezirea pe partea anterioară a brațului;
netezirea extensorilor: pe partea laterală a antebraţului și partea posterioară a

brațului: alunecăm prinzând între police și celelalte degete partea laterală a
antebrațului, de la încheietura mâinii până la articulația cotului, de unde continuam
alunecarea pe partea posterioară a brațului și la nal îmbrăcăm mușchiul deltoid.
FRICȚIUNEA
se face printre grupele musculare, pe două linii;
se pot urmări oasele radius și cubitus.
FRĂMÂNTAREA
se face pe aceleași trasee ca și netezirile: partea medială a antebrațului și
partea anterioară a brațului, respectiv partea laterala a antebrațului și partea
posterioara a brațului;
se pot efectua cu o mână, cu două mâini, în contratimp (zig-zag).
VIBRAȚIA
se va realiza cu toată palma pe două grupe de mușchi: exori și extensori.

fl
fl
fi
fi
fl
fi
fl
de obicei se face doar la persoanele cu musculatură dezvoltată, în special
pe braț, continuu, fără oprire între tipurile de batere: căuș, nuiele (aplicate în lungul
brei musculare), pumnul întredeschis
se poate face și rulaj, în special la mușchii brațului.
Mișcări după terminarea masajului membrului superior
- mișcări pasive: exia și extensia antebrațului pe braț;
- mișcări din articulația mâinii;
- mișcări din articulația umărului.
Masajul mâinii
Poziția clientului: în decubit dorsal sau șezând (terapeutul și clientul a ați de o

parte și de alta a mesei), ținând mâna cu palma în sus.
Poziția terapeutului: în picioare sau șezând.
În masajul mâinii, nu ne limităm numai la baza sa anatomică, ci vom efectua

manevre și pe antebraț, pe aproximativ jumătate din lungimea lui.
NETEZIREA
palma cu fața în jos: netezim cu 4 degete printre metacarpiene şi tendoanele
extensorilor până dincolo de articulația pumnului;
palma cu fața în sus: netezim întâi eminența tenară, între police și index, apoi
netezim și eminența hipotenară;
netezirea cu un deget și cu toată palma printre cele două eminențe, trecând

puțin peste articulația pumnului;
netezire cu pumnul pe aponevroza palmară.
FRICȚIUNEA
pe partea dorsală a mâinii, printre oasele metacarpiene și tendoanele

extensorilor;
pe părțile laterale ale palmei și printre cele două eminențe.
cu un deget, cu două degete, cu nodul unui deget (pe aponevroza palmară)

fi
fl

fl
FRĂMÂNTAREA
se face pe următoarele trasee:
‣ pe eminența tenară;
‣ pe eminența hipotenară;
‣ transversal, pe pernuțele de sub degete (zona lombricală);
‣ zona dintre police și arătător.
VIBRAȚIA
se va realiza pe traseele fricțiunilor.
sub formă de nuiele pe cele doua eminențe;
cu pumnul pe aponevroza palmară (mijlocul palmei).
Masajul degetelor
Avem o singură netezire: ținem un deget și netezim fața sa palmară între index şi
police.
Fricțiunea degetelor se face pe câte două laturi odată: antero-posterior și latero-

lateral.
Frământarea se face pe fața palmară, iar la degetul cel mare și la cel mic și pe
partea laterală.
4.6 MASAJUL ZONEI CERVICALE

În cazul zonei cervicale, delimitările anatomice nu corespund cu regiunile de
masat.
Astfel, din punct de vedere anatomic, baza zonei cervicale este determinată de
cele 7 vertebre cervicale (C1-C7). Ea este delimitată superior de linia nucală (care unește
gâtul cu capul), iar inferior de linia care trece printre vertebra C7 (ultima cervicală) și
vertebra T1 (prima toracală).

Din perspectiva masajului, zona cervicală se lucrează pe baza ei anatomică, la
care se adaugă spațiul dintre omoplați (de la linia nucală până între omoplați).
Oasele zonei cervicale

✓ coloana cervicală cu cele 7 vertebre cervicale (C1 - C7):
‣ C1 este numita atlas - se articulează cu osul occipital;
‣ C2 este numita axis - prezintă un spin (dinte) care se articulează cu

atlasul și în jurul căruia atlasul se poate roti, în felul acesta rezultând mobilitatea
gâtului (faptul că putem privi în toate părțile, putem da capul ușor pe spate);
‣ C7, ultima vertebra cervicală, este proeminentă și se simte la palpare.
✓ omoplatul:
‣ os lat, pereche, de forma unui triunghi;
‣ sub latura superioară se a ă o creastă/proeminență osoasă care

brăzdează omoplatul și care se numește spină scapulară;
‣ acoperă primele 5-6 perechi de coaste;
‣ este situat pe torace, pe care îl depășește lateral și astfel ia parte la

formarea umărului.
Musculatura zonei cervicale

✓ mușchiul splenius: mușchi subțire și lat, situat înaintea mușchilor trapez,
romboid și dințat postero-superior;
✓ mușchiul trapez: are formă triunghiulară, cu baza pe coloana vertebrală și

vârful la umăr;
✓ mușchii romboizi: acoperiți de trapez;
✓ mușchii dințați: postero-superior acoperiți de romboizi, acoperă coastele și

mușchii intercostali;
✓ mușchii paravertebrali (masa comună paravertebrală):
‣ ocupă șanțurile costo-vertebrale;
‣ se prind de coloană, de o parte și de alta, susținând-o;
‣ sunt formați din unități musculare din ce în ce mai scurte cu cât sunt
așezați mai în profunzime, constituind un dispozitiv asemănător cu frânghiile unui
catarg, care acționează global asupra coloanei vertebrale, pe care o xează în
extensiune;

fl
fi
‣ reprezintă musculatura profundă a coloanei vertebrale, alungită
longitudinal.
✓ mușchiul ridicător al scapulei (angular);
✓ mușchii supraspinos și infraspinos: fac parte din mușchii profunzi ai umărului,

ind situați deasupra și sub spina scapulară, ind acoperiți de trapez;
✓ mușchiul deltoid: este mușchiul super cial și cel mai voluminos al umărului,
având o forma triunghiulară.
4.6.2 Execuția masajului zonei cervicale

Poziția clientului: în decubit ventral, cu fața în tetiera mesei de masaj.
Poziția terapeutului: în picioare, la capătul mesei de masaj, cu fața la capul

clientului.
NETEZIREA
netezirea latero-laterală: plecăm cu palmele de la nivelul occipitalului,
alunecăm spre umăr și îmbrăcăm mușchiul trapez și ridicătorul omoplatului, îmbrăcăm
umerii/deltoizii, ridicăm mâinile și revenim la poziția inițială;
netezirea paravertebrală: plecăm tot de la nivelul occipitalului și alunecăm cu

palmele printre omoplați, pe musculatura paravertebrală până la vârful inferior al
omoplaţilor;
netezirea cu doua degete prin șanțurile paravertebrale, de la occipital până

între omoplați;
netezirea între index și police de la occipital spre umăr, separat a ecărui

mușchi trapez în parte.
FRICȚIUNEA
se realizează pe următoarele trasee:
‣ traseul paravertebral;
‣ pe două laturi ale omoplatului: latura vertebrală și latura superioară;
‣ traseul mușchilor trapez;
‣ linia nucală (unde se unește gâtul cu capul);
‣ în găurile occipitale (Arnold), fricțiuni circulare cu degetele.

fi
fi
fi
fi
FRĂMÂNTAREA
Se execută pe câte trei linii pe ecare parte, cu o mână, cu două mâini și în

contratimp:
• linia medial-laterală, de la occipital până la umăr, pe mușchiul trapez,

ridicător al omoplatului și mușchiul deltoid;
• linia omoplatului, de la occipital până la unghiul intern (vertebral) al

omoplatului;
• linia mușchilor paravertebrali, de la occipital coborâm printre coloana și

omoplat.
VIBRAȚIA
se realizează pe traseele fricțiunilor:
cu două degete paravertebral;
cu toată palma paravertebral și pe latura laterală (mușchii trapez);
cu 1-2 degete pe marginile găurilor Arnold.
sub formă de căuș, nuiele (doar in lungul brei musculare) cu pumnul ușor
întredeschis;
se aplică doar pe mușchi, continuu, fără oprire între tipurile de batere;
se protejează zonele coloanei vertebrale și omoplaților (proeminențele

osoase).
4.7 MASAJUL CAPULUI

Baza anatomică a capului poartă denumirea de neurocraniu (regiunea cerebrală),
care adăpostește encefalul.
Oasele capului (neurocraniului)
Neurocraniul este regiunea cerebrală, care adăpostește encefalul. Are forma unui
ovoid, cu partea mai voluminoasă situată posterior. Oasele sale sunt articulate între ele
fi
fi
prin suturi (dinți care se întrepătrund, similar unui fermoar). Creștetul capului se numește
vertex.
Capul (neurocraniul) este format din următoarele oase: 4 oase mediale și

nepereche, respectiv 4 oase pereche și dispuse lateral:
✓ osul frontal - os nepereche, situat în partea anterioară a neurocraniului;
✓ osul etmoid – os nepereche, situat în spatele osului frontal (scobitura

etmoidiană), ce participă la formarea orbitelor și a foselor nazale;
✓ osul sfenoid: - os nepereche, situat în spatele osului etmoid, în formă de

uture cu aripile deschise;
✓ osul occipital - os nepereche, situat în partea posterioară și inferioară a

craniului, ce participă la formarea bazei craniului și a bolții craniene;
✓ oasele temporale – oase pereche, situate lateral, la nivelul tâmplelor, între

occipital, parietal si sfenoid;
✓ oasele parietale - oase pereche, situate lateral superior, între frontal și

occipital, deasupra osului temporal.
Mușchii capului
✓ mușchiul pielos al scalpului (pielosul scalpului).
4.7.2 Execuția masajului capului

Poziția clientului: în decubit ventral sau pe un scaun.
Poziția terapeutului: în spatele și în lateralul pacientului.
NETEZIREA
în lateral de client, într-o parte: punem o mână la frunte și degetele celeilalte

mâini sub occipital și netezim scalpul, degetele intrând prin păr și întâlnindu-se în
vertex, după care se ridică;
netezim separat calota dreaptă, apoi stânga;
în spatele clientului: punem degetele de la ambele mâini la nivelul tâmplelor (în

fața urechii) și netezim până în vârful capului, apoi degetele în spatele urechii, la baza
occipitalului și netezim de asemenea până în vertex.

fl

FRICȚIUNEA
Se realizează tot pe traseele netezirilor, cu ambele mâini odată, apoi cu toate

degetele odată.
VIBRAȚIA
se face pe traseul netezirilor.
se poate face prin percuție, mâna căuș.
În caz de chelie se aplică foarte puțin ulei. Pentru păr lung, se ridică mâinile după
ce trecem 10-15 cm prin păr.
4.8 MASAJUL FEȚEI

Baza anatomică a feței poartă denumirea de viscerocraniu, în alcătuirea căruia
intră oasele feței:
✓ mandibula sau maxilarul inferior, os nepereche, ce se articulează cu osul

temporal prin intermediul articulației temporomandibulare;
✓ vomerul – os nepereche, situat sub osul etmoid, ce ia parte la constituirea

scheletului nasului;
✓ maxila sau maxilarul superior – formată din unirea a 2 oase pereche, situată
în centrul feței și în jurul căreia se grupează celelalte oase ale acesteia;
✓ osul nazal – os pereche, mic, în formă de patrulater, ce participă la formarea

septului nazal;
✓ oasele zigomatice – oase pereche ce formează pomeții obrajilor, iar

împreună cu osul nazal formează piramida nazală;
✓ oasele lacrimale – oase pereche, în formă de patrulater, situate pe peretele

medial al orbitei;
✓ oasele palatine – oase pereche, din regiunea posterioară a maxilarului;
✓ cornetele nazale inferioare – oase pereche, din cavitatea nazală;
✓ osul hioid – os nepereche, a at în grosimea mușchilor gâtului, inferior de

mandibulă, în partea anterioară, medial.

fl
4.8.2 Execuția masajului feței
Poziția clientului: în decubit dorsal.
Poziția terapeutului: la capul pacientului, în spate.
NETEZIREA
punem degetele la nivelul bărbiei astfel: degetul 4 (inelarul), chiar pe zona

mentonieră (pe mandibula), degetul mic (5, oricular) sub bărbie și degetele 3 și 2 pe
față și netezim până la articulația temporomandibulară (până la urechi) – de la bărbie
spre urechi;
cu indexul deasupra buzei superioare, la mijloc, netezim până la articulația

temporomandibulară;
punem toate degetele la baza nasului și netezim pe umărul obrajilor până la

tâmple.;
pentru frunte, punem degetele la mijlocul frunții și netezim fruntea până la

oasele temporale (până la tâmple);
netezim cu 1-2 degete pe sub arcadele orbitale (pe sub sprâncene);
ochii închiși: neteziri ușoare cu indexul deasupra globilor oculari;
netezirea contra ridurilor (laba de gâsca de la coada ochilor): punem degetele

2 si 3 (index și medius) la unghiul exterior al ochilor și, în timp ce tragem spre ureche,
îndepărtam degetele între ele și întindem bine pielea.
FRICȚIUNEA
prima linie este cea a mandibulei: din mijlocul bărbiei până la articulația
temporomandibulară;
a doua linie: pe osul zigomatic până la tâmple. Se pot face şi pe maxilarul

superior (deasupra buzei superioare).
la frunte, se fac e de la centru spre tâmple, e de la un capăt la celălalt.

Insistăm cu fricțiunea pe sub arcade (inferioară și superioară), la coada ochiului și
la baza piramidei nazale.

fi

fi

FRĂMÂNTAREA
de la nivelul bărbiei până la articulația temporomandibulară (linia

mandibulei);
de la comisura bucală, prindem apoi osul zigomatic (musculatura

obrazului) până la temporale (în fața urechilor).
executăm frământarea cu o mână, cu două mâini și în contratimp.
la frunte nu avem frământări;
totul se face ascendent.
VIBRAȚIA
se face cu toata palma pe musculatura obrazului, pe frunte și pe sub arcade.
BATEREA
pianotare pe obraz, frunte, arcade;
sub formă de ciupituri pe obraz.

Suport de Curs MASAJ SOMATIC - Noi 2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs MASAJ SOMATIC - Noi 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cea mai complexă școală de masaj

MANEVRELE APLICATE ÎN MASAJUL SOMATIC 12

CARACTERISTICILE ȘI DURATA MASAJULUI SOMATIC 25

MASAJUL SOMATIC REGIONAL ȘI SEGMENTAR 27

2 © BioFocus noiembrie 2020

Originea cuvântului masaj poate atribuită termenului mass care în arabă

Ca metodă terapeutică aparținătoare culturii zice medicale, cuprinzând un

1.1 REPERE ISTORICE

Originea masajului se pierde undeva în trecutul îndepărtat al existenței umane.

După lunga și nefasta decădere a civilizației care a cuprins și a caracterizat Evul

Și în țara noastră, la începuturi, masajul a fost aplicat în mod empiric, observând-

Considerat o metodă naturală de tratament și o metodă aplicată a știinţei

Fundamentarea științi că a masajului, răspândirea lui pe o scară tot mai largă,

Masajul reprezintă o succesiune de manevre aplicate asupra corpului în scop

5 © BioFocus noiembrie 2020

Masajul acționează asupra:

✓ vaselor limfatice și sanguine

➡ ziologic: optimizarea funcțională a viscerelor, aparatelor și sistemelor

➡ regenerativ: combate îmbătrânirea prin aducerea corpului într-o formă

➡ estetic: remodelează corpul prin reducerea depunerilor de grăsime și

➡ în cazul sportivilor: ajută organismul să facă față efortului zic și să se

În funcție de manevrele folosite, efectele sunt diferite:

➡ toni ante, stimulate, excitante,

➡ sedative, relaxante, calmante.

Studiile efectuate în domeniul masajului au evidențiat faptul că simplul contact

6 © BioFocus noiembrie 2020

Prin rolul său de a modela, dinamiza și armoniza structurile zice, psihice și

Mâna omului îndeplinește un important rol în transmiterea și acumularea unor

7 © BioFocus noiembrie 2020

Masajul somatic prezintă o serie de contraindicații clare:

➡ trombo ebita, varice voluminoase, ulcer varicos–pentru a nu facilita

➡ boli de piele de natură parazitară, eczeme, erupții, plăgi, arsuri, procese

➡ tumori maligne – activarea metabolismului crește ritmul de evoluție al

➡ sarcina – evitarea zonelor adiacente și din proximitatea organelor genitale,

➡ tensiune arterială crescută – pentru a evita o creștere și mai mare a

Alături de aspectele amintite mai sus, în masajul somatic amintim și de

➡ fața antetrioară a gâtului;

8 © BioFocus noiembrie 2020

1.4 CERINȚE MINIME PRIVIND CABINETUL DE MASAJ

Cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească o serie de condiții, a căror acțiune

✓ să e spațios, atât cât să permită mișcarea facilă a maseurului în jurul mesei

✓ să e prevăzut cu ferestre pentru o bună aerisire;

✓ să e prevăzut cu grupuri sanitare;

✓ să e dotat cu mobilier de strictă necesitate (dulăpior cu cearceafuri și

✓ să aibă un taburet/scăunel: 45-50 cm;

✓ să aibă o igienă strictă;

✓ să aibă uleiuri de masaj, creme etc.

Elementul central al cabinetului este masa (patul) de masaj. Aceasta poate :

✓ Fix sau mobil;

✓ Extensibil sau nu;

✓ Prevăzut cu tetieră și/sau decupaj pentru față;

✓ Cu tetieră xă sau reglabilă în unghi;

✓ Cu înălțime reglabilă în funcție de statura terapeutului (60-65-70 cm);

✓ Cu lungime de 200 cm și lățime de 70 cm (cel mai frecvent utilizate);

9 © BioFocus noiembrie 2020

Masajul poate combinat și cu aromoterapie și ca urmare, cabinetul de masaj

Muzica în masaj are un rol foarte important, meloterapia putând intensi ca

1.5 CERINȚE MINIME PRIVIND ȚINUTA MASEURULUI

Maseurul este „piesa de rezistență” a acestui proces, de modul în care se prezintă

Astfel, referitor la primul aspect, maseurul:

➡ trebuie să aibă o ținută impecabilă;

➡ trebuie să aibă o igienă personală strictă;

➡ să nu miroasă neplăcut, a transpirație sau a parfumuri puternice;