Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura română, ele fiind realizate într-o viziune

clasică; lucrul acesta se poate vedea chiar dintr-o atitudine declarată a scritorului, care, căutând o
variantă pentru finalul scrisorii pirdute, le spune prietenilor lui că a găsit un personaj nou, pe
Dandanache, „mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”. Personajele din „O scrisoare
pierdută” pot fi văzute astfel: Tipătescu e tipul donjuanului, al primului amorez, Trahanache e
ticăitul, Zoe femeia voluntară, cochetă, Cațavencu – ambițiosul demagog, Farfuridi – prostul fudul,
Dandanache – prostul ticălos, Cetățeanul turmentat – prostul naiv, iar Pristanda – omul slugarnic.

Ștefan Tipătescu este prefectul județului, stâlp al puterii, dar, în același timp, întruchipează în
comedie tipologia donjuanului. Prieten al lui Zaharia Trahanache, Tipătescu o iubește în secret pe
soția acestuia, Zoe, femeia cochetă, adulterină. În comparație cu celelalte personaje ale operei,
Ștefan Tipătescu este cel mai puțin marcat comic, fiind, spre deosebire de ceilalti, un om educat, dar
impulsiv, după cum îl caracterizează în mod direct Zaharia Trahanache: „E iute! N-are cumpăt.
Altminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute! Nu face pentru un prefect.” În fond, Tipătescu
trăiește o dramă. De dragul unei femei căsătorite, pe care este nevoit să o împartă cu altcineva,
sacrifică o carieră promițătoare la București.

Una dintre trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese din Actul I, când
Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa de faptul că o scrisorică a sa de amor
către Zoe se află în posesia lui Caţavencu. Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan Tipătescu este
derutat, confuz şi nervos. Plimbându-se agitat prin cameră, adresează „injurii “canaliei”, Trahanache
fiind cel care oferă o justificare pentru conţinutul scrisorii - plastografia. Singura reacție pe care o
găseşte Tipătescu este cea violentă, ca dovadă a drepturilor absolute pe care şi le arogă: „D.
Caţavencu nu va fi deseară la întrunire; o să fie în altă parte - la păstrare.”

O altă secvenţă care evidenţiază caracterul protagonistului se află în Actul II, după ce Caţavencu este
arestat şi adus în casa prefectului. Tipătescu încearcă să recupereze scrisoarea pierdută prin oferirea
unor funcţii importante oponentului: avocat al statului, primar, chiar şi o moşie din marginea
oraşului. Negocierea îl identifică pe prefect ca voinţă ce are la dispoziţia sa judeţul. Ascunzându-şi cu
greu dispreţul şi furia în umbra ironiilor, când Caţavencu refuză, şi pretinde mandatul de deputat,
Tipătescu izbucneşte şi devine necontrolat, ameninţând că îl ucide cu bastonul. În final, înfrânt de
voinţa Zoei, şantajat sentimental, capitulează.