Festinul lui Bebette

Aș începe prezentarea mea, pronind de la sintagma „Bărcile sunt în siguranţă în port,

dar nu pentru asta au fost fabricate”. Scopul lor este să înfrunte valurile, oricât de înalte ar fi
ele, și să-și ducă pasagerii și mărfurile cu bine la destinație. Citatul se poate potrivi și oamenilor:
un om lipsit de ispite nu este expus păcatului, dar puterea credinței sale nu este încercată.

Trăind într-un sat izolat de lume, evlavioasele surori daneze Martine și Filippa cred că o
viață pauperă, postul îndelungat, rugăciunile zilnice, devotamentul față de cei săraci și refuzul
plăcerilor, mâncarea sărăcăcioasă le va aduce raiul în viața de apoi.

Ele refuză dragostea, considerând-o o formă a păcatului, și consumă zilnic aceleași feluri
de mâncare banale ca un mod de autoflagelare pentru niște păcate inexistente. Credința lor se
manifestă exclusiv fizic prin ferirea corpului de păcat, uitând că poate mai important este să-și
ferească sufletul de păcat. Partea de început amintește că cele doua surori fac milostenie, lucru
care se pliază foarte bine oricărei religii, fiind printre puținele de apreciat în această nouă religie.

Provocarea Babettei (o franțuzoaică ce trăia de 14 ani ca slujnică în casa lor) de a realiza

un ospăț în cinstea tatălui celor două surori, un pastor mort de multă vreme, constituie o
adevărată încercare a credinței lor. Uitând de porunca iubirii aproapelui, femeile își pierd brusc
încrederea în Babette, bănuind-o că încearcă să le corupă prin provocarea unor plăceri diavolești.
Credința franțuzoaicei se dovedește a fi însă superioară credinței austere a celor două surori,
ospățul organizat de ea reușind să-i împace pe membrii certați ai comunității și să aducă pentru
câteva ore parfumul raiului în sufletul invitaților.

Filmul este o parabolă creștină plină de profunzime despre adevărurile credinței: un om

neîncercat de ispite are o credință puțină, pe care nu și-o poate dovedi. Omul este însă dator să-și
trăiască viața și să se bucure de creația divină pentru a da laudă cu adevărat lui Dumnezeu,
bucurându-și în același timp semenii cu harul dobândit. Talantul primit la naștere va astfel
înmulțit și nu îngropat, iar lumea va deveni mai bună și mai dreaptă.

1
 Îmbelșugat și ispititor, ospățul Babettei devine astfel un ospăț realizat pentru fiii risipitori
reîntorși acasă, o prefigurare a Ospățului Împărătesc la care suntem chemați cu toții să luăm
parte, fapt pentru care filmul capătă cu adevărat o tentă culinară.

Acțiunea are loc într-un orășel liniștit din Danemarca anilor 1871, Jutland. Ne este
prezentată viața a două surori pioase, fiicele pastorului unei secte creștine. Cele două femei
comemorează cei o sută de ani pe care i-ar fi împlinit tatăl dacă ar fi trăit. Cum aveau o femeie în
casă și erau modeste, ni se povestește cum a ajuns Babette acolo. Ea are legătură cu alte
personaje care au intrat în viața Martinei și Phillipei. Fiecare în parte va vorbi despre felul în care
și-a trăit viața, pentru ce merită să lupți și ce anume este inaccesibil și trebuie lăsat în urmă. Dar,
cel mai important, despre vocația artistului: el trebuie să se dăruiască omenirii. Chiar și atunci
când rămâne fără un ban în buzunar nu este niciodată sărac pentru că are talentul. Banchetul
pregătit de Babette va dezvălui virtuțile unei femei simple și filosofia ei de viață: artistul este
dator lumii să dea ce este mai bun. Numai așa își găsește adevărata împlinire.

Trimiterea lui Lorens sa se regăsească este un fel penitența, un fel de a-și veni in fire.
Acesta ar putea fi asemănat foarte ușor cu fiul cel risipitor, care pleacă într-o țara îndepărtată
pentru a se petrece, însă sensul ascuns al acestei plecări este de a se îndrepta, de a-și veni in fire.
Lorens este trimis să își vina in fire. După suferința despărțirii acesta își dă seama că important
este prezentul și viitorul, a fi aici și acum și își vede in continuare de drum sau, dar „cel mai
important este să împlinim misiunea domnului cu dragoste.”

Povestea are un farmec aparte, iar tehnica regizorală o susține pe tot parcursul filmului.
Povestea este narată de o voce de femeie ce urmărește cu tristețe și resemnare întreaga acțiune,
spectatorul așteptându-se ca în orice moment să se întâmple ceva rău. Acest sentiment este
susținut și de imaginile gri, pline de ceață și ploaie, indicii eterne ale unor apropiate nenorociri.
De asemenea, congregația și religia practicată de membrii ei este austeră până în măduva oaselor,
caracterizată de puritanism, una dintre particularități fiind suprimarea plăcerilor oferite de arta
culinară.

Venirea lui Bebette, înseamnă o schimbare, o binecuvîntare pentru toți locuitorii acelei zone, în
special pentru cele două surori care afirmă „de când a venit Babette, avem mai mulți bani decât
oricând”.

2
Masa oferită de Babette transmite mai multe mesaje. Momentul în care cântă toți la masă pentru
a-l comemora pe tatăl celor două, preotul, ar putea fi asemănat cu o anamneză, cu o Sfântă
Liturgie. În primul rând, dorința servitoarei, este o dorință personală pentru a mulțumi gazdelor
pentru ajutorul oferit de-a lungul celor 14 ani. Apoi se face referire la puterea deținută de
gastronomie în relațiile dintre oameni, unul dintre rezultatele festinului fiind depășirea anumitor
nemulțumiri și reinstaurarea păcii între membrii congregației. Povestea evidențiază, de
asemenea, lupta ce se dă în sufletul unui puritan când se află în fața unui „păcat”, precum și
reînnoirea ce ar trebui practicată de fiecare religie, deoarece o credință învechită, ce nu se
adaptează schimbărilor civilizației, riscă să rămână fără adepți.

Festinul de la finalul filmului este o încântare pentru ochii spectatorului, invitații făcând
cu greu față minunățiilor ce le sunt servite. Iar pactul prin care nimeni nu trebuia să vorbească
despre deliciul preparatelor servite este rupt de către invitatul de onoare, fostul pețitor al
Martinei, acum general pensionat, deoarece acesta era singurul care știa să elogieze toate acele
bucate, pe care, afirmă el, o singură persoană ar ști să le gătească cu o asemenea măiestrie și
anume, bucătarul de la faimosul restaurant din Paris, Café Anglais. Acesta este punctul
culminant în care spectatorului, dar și congregației, li se dezvăluie adevărul despre această
femeie, Babette, care era atât de diferită, cochetă, inteligentă și manierată, o persoană ce nu se
integra deloc în peisaj, dar care a reușit să-și câștige respectul prin inteligența și puterea de a se
integra într-o comunitate arhaică.

Secvența care prezintă cina, punctul culminant, o putem asemăna cu două pasaje din Sfânta
Scriptură: Cina cea de taina și Nunta din Cana. Cele douăsprezece persoane, sunt asemeni celor
doisprezece Apostoli care stau cu Hristos la masa și care se umplu de har, nevrând să se termine.
La fel și cina oferită pentru cinstirea pastorului, le dă celor prezenți așezare, pace și iubire.
Odihna de care aveau nevoie, tocmai de aceea le vedem pe chip fericirea în momentul în care
dansează. Întraga cină, o putem asemăna cu o Jertfă, cu o Sfântă Liturghie, în cadrul căreia cea
care se jertfește pentru prietenii ei și pentru lume, este Babette.

Dansul din partea de final, de după cina, simbolizează dansul îngerilor, al serafimilor, la
fel ca dansul de la hirotonie sau precum dansul mirilor. Dansul este unul al Eternității, care nu se
mai pote desface, acesta mergând într-un cerc concentric. Cina și dansul, sunt semne ale iubirii,

3
prin care perticipanții învață iubirea și exclamă promițător „prientenii mei, Iubiți-vă!”. Important
este să fim conștienți de faptul că „singurele lucruri pe care le luăm cu noi din această lume, sunt
lucrurile la care renunțăm” și că în viață, totul este posibil, ceea ce face ca filmul să primească o
oarecare notă de curaj.

Povestea are un final fericit, optimist, în deplin contrast cu începutul care părea
prevestitor de rele. Indiferent de problemele ce apar în viață, Babette ne asigură că un artist
niciodată nu moare, doar că celebritatea este cimitirul care ne îngroapă pe toți. Rolul artistului
este de a se dedica omenirii, iar Babette demostrează din plin această filosofie prin festinul și
bucuria adusă invitaților. În final, filmul reprezintă un festin al simțurilor, un impuls pentru o
viață mai fericită, trăită din plin, fără rețineri sau remușcări.