Academia de Studii Economice

Bucuresti
2008

Traficul de copii

Facultatea de Marketing
 Cuprins

Introducere pag 3-4

Statistici privind traficul de copii pag 4-5

Factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la trafic pag 5-6

Categorii de copii in situatie de risc pag 6

Recrutarea pag 6-7

Parasirea tarii/transportul pag 7-8

Traficul de copii si crima organizata pag 8-9

Organizarea unei campanii de informare publica asupra traficului de copii pag 9-10

Bibliografie pag 11

2
 Introducere

Traficul de fiinţe umane reprezintă una dintre cele mai grave forme de încălcare a
drepturilor fundamentale ale omului. Atunci când victima este copil, cu atât consecinţele
negative la nivel fizic şi psihologic asupra dezvoltării acestuia sunt mai puternice.
Periodic, intr-o parte sau alta a globului apar dezvaluiri despre retele specializate in
traficul de organe. Nu de puţine ori, acestea îmbină două sau trei tipuri diferite de trafic: femei
destinate prostituţiei, copii pentru adopţii şi chiar mai rău, copii "adoptaţi" doar pentru a le fi
“recoltate” organele, in vederea transplanturilor.
România este în primul rând o ţară de origine pentru copiii victime ale traficului. De
asemenea, România este o importantă rută în tranzitul victimelor din Republica Moldova şi
Ucraina. În acest sens, o parte din aceste victime care tranzitează România sunt exploatate
aici, deşi nu există evidenţe oficiale în acest sens.
Există o strânsă legătură între traficul de fiinţe umane şi sărăcie, nivelul scăzut al
educaţiei, dorinţa de a avea o viaţă mai bună în afara ţării, migraţia pentru muncă, lipsa
informaţiilor privind traficul şi lipsa unei culturi a migraţiei. Copiii cu un grad ridicat de risc de
a fi traficaţi provin din comunităţi cu o incidenţă ridicată a migraţiei temporare pentru muncă
în străinătate, din familii sărace, sunt copii abuzaţi/neglijaţi, copii lipsiţi de îngrijire părintească
(copiii străzii, copiii din instituţii rezidenţiale de protecţie). De asemenea, copiii separaţi sunt
într-o situaţie cu grad ridicat de risc de a fi traficaţi în scopul exploatării în ţările de destinaţie.
Cea mai frecventă modalitate de recrutare o reprezintă falsele promisiuni de muncă
venite din partea unor cunoştinţe, rude sau prieteni. Uneori chiar părinţii sunt implicaţi în
procesul de traficare, fie consimţind la părăsirea ţării de către copil (uneori ştiind ce fel de
„muncă” va presta copilul), fie plecând împreună cu copilul în scopul exploatării acestuia ori
în scopul vânzării către un alt exploatator în ţara de destinaţie.
Rutele traficului sunt similare cu rutele migraţiei pentru muncă temporară. De aceea
copiii nu suspectează nimic până la trecerea frontierei, crezând că pleacă în străinătate
pentru diverse munci necalificate. De obicei copiii părăsesc ţara cu documente legale. Sunt
însă cazuri în care copiii traficaţi au traversat graniţa ocolind punctele de control ale frontierei
prin pădure sau traversând Dunărea cu barca. Probabilitatea de trecere frauduloasă a
frontierei este mai ridicată în cazul copiilor foarte mici, deoarece pentru aceştia procedura
legală este mult mai complicată.
În prezent, România are un set legislativ comprehensiv privind fenomenul traficului
de fiinţe umane, iar cadrul instituţional pentru implementarea prevederilor legale a început să
se dezvolte. Unităţi de poliţie specializate în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe
umane operează la nivel judeţean, în timp ce la nivel naţional a fost înfiinţat Grupul
Interministerial care coordonează şi monitorizează implementarea Planului Naţional privind
combaterea traficului de fiinţe umane. Unele instituţii ale statului au început să acorde
importanţă fenomenului, dezvoltând programe sau departamente specializate. De asemenea,
la sfârşitul anului 2003 şi-a început activitatea Sub-grupul Interministerial privind prevenirea
şi combaterea traficului de copii.
Referitor la procesul de reintegrare şi reabilitare a victimelor, ONG-urile au dezvoltat
servicii speciale, având echipe multidisciplinare de specialişti pregătiţi pe problema traficului
de fiinţe umane. Reintegrarea şi reabilitarea copiilor victime ale traficului se realizează în
concordanţă cu nevoile speciale şi caracteristicile copiilor.
Există însă şi puncte slabe în procesul complex de reabilitare şi reintegrare a copiilor
traficaţi în scopul exploatării. În primul rând nu există adăposturi specializate pentru copiii
3
victime, datorită lipsei resurselor financiare. Acest fapt face şi mai dificil procesul de
reintegrare şi reabilitare a copiilor traficaţi. Copiii sunt cazaţi în adăposturi pentru victimele
adulte sau în centre de plasament, împreună cu copiii lipsiţi de îngrijire părintească, ori în
centre destinate protecţiei victimelor violenţei domestice. În general, instituţiile se adresează
tuturor formelor de trafic de fiinţe umane, fără a acorda o atenţie specială traficului de copii.
La nivelul instituţiilor statului, serviciile sociale publice destinate copiilor victime ale
traficului nu sunt dezvoltate, chiar dacă Planul Naţional prevede crearea unor adăposturi şi
stipulează dreptul la asistenţă juridică, medicală, socială şi psihologică.
Procesul de reintegrare este de asemenea dificil datorită lipsei informaţiilor la
nivelul publicului larg. Există o atitudine generală de blamare a victimelor abuzului
sexual, care se reflectă şi asupra victimelor traficului de fiinţe umane.
Majoritatea victimelor traficului provin din zona Moldovei, care este una dintre cele
mai sărace zone din România. Serviciile destinate victimelor traficului sunt insuficient
dezvoltate în această zonă în comparaţie cu numărul victimelor şi cu acoperirea geografică,
fiind necesare mai multe resurse alocate pentru această regiune.
Lipsa coordonării între actorii sociali implicaţi în prevenirea şi combaterea traficului
de fiinţe umane generează o serie de probleme. Unele victime beneficiază simultan de
serviciile mai multor ONG-uri, în timp ce alte victime nu sunt incluse în nici un program de
reabilitare şi reintegrare.
Legislaţia privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane este relativ
nouă, iar experienţa în implementarea acesteia este redusă.
Numărul scăzut al condamnărilor poate fi explicat prin complexitatea fenomenului
traficului de fiinţe umane, reţelele de traficanţi fiind bine organizate şi dificil de neutralizat. De
cele mai multe ori recrutorul este o persoană cunoscută, iar victima se teme să depună
plângere împotriva acestuia. Unele victime îşi retrag plângerile în timpul procesului datorită
ameninţărilor traficanţilor ori pentru că le este teamă să recunoască în faţa familiei ceea e li
s-a întâmplat (încercând să evite respingerea publică).

1. Statistici privind traficul de copii

Pentru moment nu există o metodologie la nivel mondial prin care să se estimeze

numărul victimelor traficului. În România, deşi au fost înregistrate progrese în prevenirea şi
combaterea traficului de fiinţe umane, nu există o statistică unitară privind victimele
repatriate. Diferiţi actori sociali oferă date statistice care reflectă grupurile ţintă asupra cărora
se concentrează: OIM – repatrieri voluntare, Ministerul Administraţiei şi Internelor – numărul
minorilor neacompaniaţi repatriaţi prin intermediul acordurilor bilaterale, ONG-uri – cazuri
asistate. În unele situaţii, aceeaşi victimă este cuprinsă în statistica mai multor
instituţii/organizaţii, astfel încât este imposibilă o estimare clară la nivel naţional a numărului
şi caracteristicilor sociale ale victimelor repatriate.
Din statistica oferită de OIM reiese faptul că numărul copiilor repatriaţi, victime ale
traficului, a cunoscut fluctuaţii în ultimii ani. Începând
cu anul 2000, copiii reprezintă un procent de
aproximativ 23% din totalul victimelor repatriate (figura
1). În 2003, copiii au reprezentat un procent de 18,4%
din totalul victimelor asistate de OIM. Chiar dacă
numărul copiilor repatriaţi este mai mic în 2003
comparativ cu perioada 2000 - 2002, OIM exprimă
îngrijorarea faţă de tendinţa de scădere a vârstei
copiilor care devin victime ale traficului. Între 2000 şi
2003, OIM a asistat un număr de 161 copii traficaţi.

4
 Datele din figura 2 arată faptul că segmentul de vârstă cel mai afectat de trafic este
18 – 20 de ani. Aceasta este însă vârsta la care tinerele
sunt repatriate, neprecizând cu exactitate vârsta la care
au fost recrutate. Luând în considerare faptul că
„perioada de trafic variază de la două luni la doi ani”, se
poate afirma că unele dintre persoanele adulte
repatriate au devenit victime ale traficului când erau
minore.
Date oferite de Direcţia Generală de
Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog evidenţiază
faptul că în anul 2002 un număr de 59 de copii repatriaţi
au declarat că au fost traficaţi. Dintre aceştia, 22 de
copii au fost implicaţi în comiterea de furturi, 31 au fost constrânşi să practice cerşetoria, iar 6
fete au fost obligate să se prostitueze în folosul traficanţilor.
În anul 2003, un număr de 1034 de copii au fost returnaţi de pe teritoriul a 25 de ţări
europene, ponderea cea mai mare având-o Italia (296 copii), Franţa (96 copii), Belgia (77
copii), Germania (76 copii), Spania (75 copii) şi Austria (68 copii). Până în martie 2004, dintre
aceştia au fost audiaţi un număr de 402 copii, 93 declarând că au fost victime ale traficului de
fiinţe umane. Deoarece o mare parte din aceşti copii nu pot fi intervievaţi imediat după
repatriere (sunt traumatizaţi, speriaţi, iar o relaţie de încredere trebuie să se stabilească cu
persoanele care îi au în grijă), Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi
Antidrog estimează că până la mijlocul anului 2004 vor fi intervievaţi toţi copiii repatriaţi în
2003.

2. Factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la trafic

Există o combinaţie de factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la situaţia de a fi

traficaţi. Aceştia pot fi identificaţi la diferite nivele de analiză, de la individual la nivel naţional,
o prezentare pe scurt a acestora fiind oferită în continuare:

FACTORI SOCIALI:

Situaţia familiala:
- nivel scăzut al educaţiei în familie
- istorie de abuz
- părinţi alcoolici
- lipsa comunicării între părinţi şi copii
- familii dezorganizate (divorţ, familii monoparentale)
- lipsa îngrijirii părinteşti (viaţa într-o instituţie de protecţie sau viaţa pe stradă)
Zona de provenienţă:
- lipsa oportunităţilor de angajare (oraşe mari sau zone rurale din ariile foarte sărace
ale ţării).
- nivel ridicat al migraţiei ciclice pentru muncă în străinătate.
- poveşti de succes din partea celor care au fost plecaţi pentru muncă în străinătate.
Lipsa unei culturi a migraţiei:
- lipsa informaţiilor privind instituţiile implicate în procesul de migrare şi asupra
posibilităţilor legale de obţinere a unui loc de muncă în străinătate.
- lipsa informaţiilor privind drepturile angajaţilor.

5
 - lipsa informaţiilor privind ţara în care doresc să migreze pentru muncă (o imagine
iluzorie privind viaţa în ţările vestice).

FACTORI ECONOMICI GENERALI:

- sărăcia şi sărăcia extremă

- nivel ridicat al şomajului
- retribuţii scăzute pentru muncă necalificată
- insecuritatea locului de muncă

FACTORI DE POLITICĂ SOCIALĂ:

- strategii ineficiente de combatere a şomajului şi sărăciei.

- sistem educaţional inadecvat în raport cu cerinţele pieţei forţei de muncă.
- un cadru instituţional relativ nou privind combaterea fenomenului traficului de fiinţe
umane.
- alocare bugetară insuficientă pentru implementarea Planurilor Naţionale privind
sărăcia, combaterea traficului de fiinţe umane, tineretul, copiii care părăsesc de protecţie.
- nu există coerenţă între Planurile Naţionale care vizează copilul.
- întârzierea în apariţia legii copilului.

3. Categorii de copii în situaţie de risc

Factorii menţionaţi anterior contribuie în măsuri diferite la creşterea vulnerabilităţii la

trafic a unor categorii diferite de copii. Copiii cei mai vulnerabili la trafic sunt copiii abuzaţi,
victime ale violenţei domestice şi neglijării, copiii lipsiţi de îngrijire părintească (copiii străzii,
copiii din instituţii de protecţie ale statului), copiii minorităţii rrome (datorită sărăciei cu care se
confruntă familiile acestora şi a ratelor de abandon şcolar deosebit de ridicate în cadrul
acestor comunităţi).
La sfârşitul anului 2003, un număr de 32.171 de copii se aflau în instituţii de protecţie
ale statului, în timp ce un număr de 5.675 de copii erau în instituţii conduse de ONG-uri, iar
45.965 de copii în familii substitutive. Una dintre principalele probleme care îngreunează
integrarea socială a copiilor din instituţii este lipsa deprinderilor pentru viaţă independentă.
Chiar dacă sunt dezvoltate programe în acest sens de către ONG-uri în parteneriat cu
direcţiile locale de protecţie a drepturilor copilului, numărul copiilor cuprinşi în aceste
programe este mic în comparaţie cu numărul total al copiilor aflaţi în instituţii rezidenţiale.
Copiii români separaţi aflaţi pe teritoriul altor state reprezintă o altă categorie de copii
cu risc mare de a deveni victime ale traficului. Fie singuri, fie însoţiţi de rude sau cunoştinţe,
copiii separaţi se confruntă cu o serie de probleme majore în ţara de destinaţie: nu au permis
de şedere, nu cunosc limba locală, nu beneficiază de servicii publice (de sănătate, educaţie,
protecţie socială etc.), trebuie să muncească în condiţii foarte dificile pentru a supravieţui.
Toate aceste dificultăţi cu care se confruntă în ţara de destinaţie îi fac vulnerabili la trafic în
scopul exploatării sexuale şi a exploatării prin muncă.

4. Recrutarea

Modalităţile prin care copiii ajung să fie traficaţi în scopul exploatării sexuale sau a
exploatării prin muncă sunt diferite. Cea mai des întâlnită modalitate de recrutare în cazul
traficului în scopul exploatării sexuale este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara
ţării, venită din partea unor cunoştinţe recente, a unor prieteni sau rude. Uneori chiar părinţii
sunt implicaţi în traficarea propriilor copii, dându-şi acordul în scris pentru părăsirea ţării,
6
chiar dacă ştiu ce va urma. În alte cazuri, prieteni sau cunoştinţe recente abordează viitoarea
victimă promiţându-i o slujbă foarte bine plătită în afara ţării (de obicei bonă, chelneriţă sau
menajeră) şi care nu necesită o pregătire profesională specială. Abordarea are loc în locaţii
frecventate de către copil/adolescent (în discotecă, pe stradă sau chiar în casa părintească).
Răpirile reprezintă o modalitate de recrutare mult mai rară decât falsele promisiuni de
muncă, însă cu atât mai violente şi mai traumatizante pentru victime. În aceste cazuri,
recrutorul foloseşte violenţa încă de la început. În cazul răpirilor, posibilitatea de a trece
graniţa în mod legal este scăzută, aşa că traficanţii apelează la „călăuze” care, contra cost,
facilitează trecerea frontierei ocolind punctele de control.
În cazul traficului de copii în scopul exploatării prin muncă, familia copilului este
implicată într-un mod direct sau indirect în acest proces. Plecarea familiei este organizată din
timp, urmărindu-se asigurarea transportului, a trecerii graniţei (de cele mai multe ori în mod
legal) şi a asigurării unui contact în ţara de destinaţie.
În aceste cazuri, familia se transformă în traficant, dar şi exploatator, pentru că de
cele mai multe ori copiii sunt folosiţi în ţara de destinaţie pentru a asigura venitul necesar
întregii familii prin diverse modalităţi, cele mai frecvente fiind cerşetoria şi furtul, neexcluzând
însă şi exploatarea sexuală. De multe ori, adulţii din aceste familii se întorc acasă, copiii fiind
lăsaţi în „grija” unor reţele locale de exploatare care lunar trimit familiilor anumite sume de
bani.
În cazurile în care familia este implicată într-un mod sau altul în procesul de traficare,
copii nu se opun, fiind convinşi că e de datoria lor să-şi ajute familia şi că vor avea un viitor
mai bun.
Odată ajunşi în ţara de destinaţie, o parte din aceşti adolescenţi sunt prinşi de
traficanţi într-un „lanţ al datoriilor”, impunându-li-se plata cheltuielilor de transport, a actelor,
etc. Astfel, copiii sunt obligaţi să muncească pentru a plăti datoriile. O parte din copii se
predau singuri autorităţilor pentru că nu pot suporta tensiunea indusă de traficanţi şi condiţiile
de viaţă.
Copiii separaţi care nu intră iniţial în acest lanţ al datoriilor sunt foarte vulnerabili la
trafic. Fără protecţie, fără bani şi fără locuinţă, aceşti copii intră cu uşurinţă în reţele de hoţi
sau cerşetori. O mare parte dintre aceştia ajung însă să fie racolaţi de reţele de proxeneţi în
scopul exploatării sexuale. Nu există evidenţe clare în acest sens (date statistice, studii), ci
declaraţii ale unor reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din ţări de destinaţie ca
Franţa, Italia şi Belgia.

5. Părăsirea ţării/transportul

Copii traficaţi părăsesc ţara fie în mod legal fie ilegal. Începând cu anul 2002, nu mai
este necesară viza pentru a călători în spaţiul Schengen. Astfel au crescut şansele părăsirii
în mod legal a ţării, fiind foarte rare cazurile de părăsire ilegală. Persoanele intervievate au
identificat o posibilă legătură între vârsta victimei şi modalitatea de a părăsi ţara. Atunci când
victima este foarte tânără, probabilitatea de a părăsi ţara ilegal este mult mai mare, deoarece
legal ar avea nevoie de foarte multe documente.
În cazul părăsirii legale a ţării, motivele cel mai des utilizate pentru trecerea copiilor
dincolo de graniţă sunt scopul turistic (excursii individuale sau de grup) sau invitaţii din partea
unor rude/prieteni. Chiar dacă frontiera este trecută în mod legal, există cazuri în care sunt
utilizate acte false, în special în cazul copiilor care pot (datorită aspectului fizic) să treacă
drept adulţi (18 ani şi peste).
În cazul copiilor care sunt recrutaţi în România de către reţele de traficanţi, rutele
sunt prestabilite. În funcţie de structura reţelei, copilul este preluat de diverse persoane în
diferite puncte ale traseului până în momentul în care ajunge la cel care îl va găzdui şi îl va
exploata. Sunt cazuri în care recrutorul nu este membru al unei reţele de trafic, însă găseşte

7
o persoană de legătură într-o altă ţară şi intră pentru prima dată într-o astfel de reţea. De
obicei acesta este cazul copiilor care sunt vânduţi de către părinţi sau rude.

6. Traficul de copii şi crima organizată

6.1. Reţele de traficanţi

Grupuri criminale organizate sunt implicate în majoritatea cazurilor de trafic de copii.
Reţelele sunt bine organizate, activitatea acestora fiind condusă după reguli stricte.
Recrutorul este prima verigă a reţelei de traficanţi care vine în contact cu victima, aceasta
trecând progresiv de la o persoană la alta până ajunge la exploatator. Capul reţelei conduce
şi controlează activitatea membrilor reţelei. De obicei reţelele sunt organizate mai bine în
afara ţării decât în România.
Interviurile au evidenţiat faptul că este dificil să intri într-o astfel de reţea şi mai ales
este deosebit de periculos. Chiar şi pentru unităţile specializate din poliţie este periculos să
se infiltreze în astfel de reţele, însă prin aceste modalităţi au fost neutralizate multe dintre
acestea.
În cadrul reţelelor de traficanţi au fost identificate cel puţin patru roluri. Acestea includ
recrutorul (persoana care identifică copilul şi îl recrutează), intermediarul - persoana care
se ocupă de obţinerea documentelor necesare şi organizează transportul, transportatorul
(cel care trece graniţa împreună cu copilul prin mijloace legale sau ilegale) şi persoana care
primeşte, găzduieşte şi exploatează copilul. În fiecare categorie pot activa una sau mai
multe persoane.
Reţeaua de traficanţi este bazată pe o experienţă îndelungată, membrii cunoscându-
se între ei şi acţionând pe principiul maximizării profitului. Aceste reţele activează sub
acoperirea unor activităţi legale, analizând toate acţiunile dintr-un punct de vedere economic
(studierea cererii, distribuirea şi promovarea serviciilor oferite de către victime).
În acest sens traficanţii apelează la diverse tehnici ce diferă în funcţie de tipul de
exploatare a victimelor. În cazul traficului în scopul exploatării prin muncă (cerşetorie, furt),
traficanţii adoptă o strategie de rotaţie a copiilor victime. Cei care controlează ariile în care
copiii sunt exploataţi schimbă periodic locaţia acestora pentru a creşte profitul. De obicei
copiii rămân cu acelaşi traficant, motivul fiind faptul că exploatatorul câştigă autoritate asupra
copilului, utilizând forţa sau alte metode coercitive prin care obţine supunerea copilului.
În cazul traficului în scopul exploatării sexuale, copiii sunt vânduţi şi revânduţi către
exploatatori diferiţi. Exploatarea are loc în diverse locaţii (baruri, hoteluri, bordeluri, saloane
de masaj etc) pe care traficanţii le controlează. Copilul este mutat doar în momentul în care
este vândut către un alt exploatator. O altă motivaţie a vânzărilor repetate este aceea că în
fiecare arie clienţii sunt de obicei aceiaşi. De aceea traficanţii aduc mereu alte victime pentru
a-şi păstra clienţii.
Este foarte greu de stabilit relaţia dintre vârsta şi sexul copiilor traficaţi şi cererea din
ţara de destinaţie. Persoanele intervievate însă au evidenţiat faptul că reţelele de traficanţi
devin din ce în ce mai specializate în relaţie cu caracteristicile copiilor. Ceea ce este luat în
considerare de către traficanţi este faptul că minorii sunt mai vulnerabili, mai uşor de
influenţat şi de controlat decât adulţii (prin violenţă şi alte abuzuri), dar şi faptul că sub o
anumită vârstă, copiii nu au răspundere legală pentru infracţiunile comise.
Preferinţa traficanţilor pentru copii poate avea cel puţin trei motive: cererea din ţările
de destinaţie, copii traficaţi nu se pot apăra singuri, fiind mai uşor de manipulat şi nu răspund
penal pentru infracţiunile săvârşite.
6.2. Exploatarea
Practic, copiii beneficiază de „protecţia” traficanţilor atât timp cât reprezintă „bunuri
aducătoare de venit”. Această „protecţie” este limitată la nevoile de bază, a căror satisfacere
precară pune în pericol sănătatea şi viaţa copiilor.
8
 Confiscarea documentelor, ameninţările şi violenţa fizică sunt elemente comune
utilizate atât în cazul traficului copiilor în scopul exploatării sexuale, cât şi în cazul traficului
băieţilor în scopul exploatării prin muncă. Copiii sunt duşi de către exploatatori în locurile
aglomerate din oraş pentru a cerşi sau fura. Copiii au declarat că erau bătuţi chiar dacă se
întorceau cu bani, iar cineva îi păzea tot timpul.
Fiind supravegheaţi tot timpul, bătuţi şi intimidaţi, copiii traficaţi pierd legătura cu
familia sau cu prietenii. Acest fapt le limitează şansele de a scăpa.

7. Organizarea unei campanii de informare publica asupra traficului

de copii

Analizand amploarea problemei referitoare la traficul de copii, am hotarat demararea

unei campanii de informare publica pe baza de voluntariat in parteneriat cu A.R.T Fusion,
Focus (Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual) si Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC).
Scopul constituirii noastre vizeaza, in egala masura, prevenirea, dar si participarea in
solutionarea cazurilor de copii disparuti, rapiti sau exploatati sexual. Intentionam sa avem o
contributie semnificativa la diminuarea fenomenelor de disparitie si exploatare sexuala a
copiilor prin: educarea parintilor si copiilor, implicarea presei, sprijinirea eforturilor autoritatilor
competente, a presei si a voluntarilor.
Aceasta initiativa a avut drept punct de plecare urmatoarele obiective:
-constientizarea problemei traficului de copii si imbogatirea informatiilor referitoare la
specificul acesteia.( copii "adoptaţi" doar pentru a le fi “recoltate” organele, in vederea
transplanturilor, exploatarea prin munca si exploatarea sexuala).
-sensibilizarea asupra riscurilor traficului şi a efectelor negative asupra victimelor
trebuie desfăşurate în scopul asigurării suportului comunităţii
- determinarea populatiei in vederea actionarii pe baza informatiilor primite in
conformitate cu obiectivele campaniei.
Dupa fixarea obiectivelor urmarim definirea categoriilor de public carora le sunt
vizate mesajele campaniei. Acestea vor fi adresate in special persoanelor cu varste cuprinse
intre 25-50 ani. Scopul segmentarii este identificarea categoriilor de persoane care sunt
importante pentru succesul campaniei, considerand ca printre acestea se gasesc actuali sau
viitori parinti, bunici sau persoane care au in grja lor copii.
In stabilirea strategiilor urmarim transmiterea informatiilor printr-un program de
informare publica folosind materiale promotionale, respectiv flyere si pliante informative.
Fixarea calendarului de lucru:
- 12-25 mai 2008 - directionarea bugetului pentru organizarea campaniei si realizarea
materialelor promotionale.
- 26-31 mai 2008 - distribuirea invitatiilor flyerelor la debutul campaniei si publicarea
articolului informativ in revista „Mamica de azi”, „B 24 FUN”, Compact si Romania Libera.
- 1 iunie 2008 - deschiderea campaniei „Zambet pentru viitor”.
- 2-8 iunie 2008 - intensificarea transmiterii mesajului campaniei prin distribuirea de
pliante informative in randul segmentului vizat.

Stabilirea bugetului

In vederea atingerii obiectivelor stabilite am stabilit o valoare a bugetului de 10 000

euro, buget care va fi distribuit astfel:
Realizarea a 5 000 flyere – 1 500 euro.

9
 Realizarea a 7000 pliante informative – 3 000 euro.
Materiale auxiliare necesare desfasurarii concursului (creta alba si colorata, baloane
etc.) – 100 euro.
Cheltuieli generate de transport si amplasarea standului – 500 euro.
Personalizarea a 30 de tricouri imprimate cu emblema fundatiei alaturi de mesajul
„Zambet pentru viitor” – 200 euro.

Descrierea campaniei

Numele campaniei, „Ce alegi pentru copilul tau?.

Am ales ca data de lansare oficiala a acestei campanii data de 1 iunie, fiind un
moment prielnic de expunere a parghiilor pe care tinde sa alunece lumea in care traiesc copii
de azi. Cu atat mai mult viitorul acestora este innorat de probleme pe care putem atat sa le
prevenim, cat si sa le combatem.
Campania reprezinta un semnal de alarma adresat parintilor, dar nu numai, vis-a-vis
de pericolele ale caror victime pot fi chiar copiii lor. In cadrul acestei zile vom desfasura o
serie de activitati ce urmaresc sa intensifice importanta mesajului pe care dorim sa il
transmitem.
Drept locatie de desfasurare a fost ales Parcul Tineretului, aici gasindu-se Oraselul
Copiilor, un loc ce va fi ales de multi parinti pentru a sarbatori impreuna cu copilul lor aceasta
zi. Ne putem bucura astfel de o participare mai larga, chiar si in randul celor care nu vor afla
pana in acea zi de campania promovata de noi.

10
Bibliografie:

- http://www.clujeanul.ro
- http://www.gandul.info
- http://www.protv.ro
- http://www.salvaticopiii.ro

11