• ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE

Definiţie
Organizaţia internaţională reprezintă o asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu
o constituţie şi organe comune şi posedând o personalitate juridică distinctă de aceea a
statelor membre.
Asocierea trebuie să aibă un scop comun cu cel al statelor membre.

• FACTORI DETERMINANŢI PENTRU APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA

ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE
• Necesitatea prevenirii războiului şi a reglementării regulilor aferente purtării acestuia.
• Interdependenţele care apar în procesele de dezvoltare a naţiunilor.
• Efectul conjugat al noilor probleme cu care este confruntată societatea internaţională, ale
căror proporţii globale nu pot fi supuse decât unui tratament global.

• ELEMENTELE DEFINITORII ALE ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE

• Pentru ca o asociere să poată fi considerată organizaţie internaţională, se impune ca la
respectiva asociere să participe, în calitate de părţi contractante, statele.
• Asocierea unor state într-o organizaţie internaţională se realizează pe baza acordului de
voinţă al acestor state, acord care îmbracă, de regulă, forma unui tratat.
• Asocierea statelor în organizaţii internaţionale presupune urmărirea de către ţările membre
a unor obiective sau scopuri comune.

• ELEMENTELE DEFINITORII ALE ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE

(Continuare)
• Organizaţiile trebuie să aibă o structură instituţională proprie.
• Organizaţia internaţională trebuie să se înfiinţeze şi să funcţioneze în baza normelor de
drept internaţional.
• Organizaţiilor internaţionale interguvernamentale trebuie să aibă personalitate juridică
proprie, de drept intern şi internaţional.

• CLASIFICAREA ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE

• Conform criteriului privind compoziţia:
 organizaţii cu caracter sau vocaţie universală;
 organizaţii cu caracter regional.
• Conform criteriului domeniului de activitate:
 organizaţii politice;
 organizaţii tehnico-economice.
• Conform criteriului privind structura instituţională:
 organizaţii de cooperare;
 organizaţii de integrare sau supranaţionale.

• CARACTERISTICILE ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE CU CARACTER

UNIVERSAL
• Universalitatea.
• Apariţia şi dezvoltarea organizaţiilor ca o consecinţă a imperativelor globalizării la nivel
mondial.
mondial.

• Eterogenitatea.

• CARACTERISTICILE ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE REGIONALE

• Sunt formate din state făcând parte din aceeaşi regiune, având interse comune sau
apropiate.
• Prezintă un grad de omogenitate mai ridicat comparativ cu cele universale. Acestea cuprind
state având sisteme politice identice, asemănătoare sau compatibile şi o bază economică şi
culturală asemănătoare.

• ORGANIZAŢIILE POLITICE ŞI CELE TEHNICO-ECONOMICE

Interdependenţa şi caracterul pluridimensional al cooperării internaţionale contemporane
conduc, în mod firesc, la o întrepătrundere a activităţilor politice cu cele economice.

• CARACTERISTICILE ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE DE COOPERARE

• Sunt constituite din state, pe baza voinţei acestora şi cu respectarea, în general, a
suveranităţii de stat şi a egalităţii în drepturi a acestora.
• În general, deciziile în cadrul organizaţiilor de cooperare se iau prin vot, fiecare stat
dispunând de un singur vot.
• Deciziile organizaţiilor au caracter de recomandări pentru statele membre.

• CONDIŢIILE TEORETICE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ O

ORGANIZAŢIE INTERNAŢIONALĂ DE INTEGRARE, SUPRANAŢIONALĂ
• Deciziile sale trebuie să aibă forţă obligatorie pentru guvernele statelor membre.
• Organizaţiile trebuie să dispună de organe proprii, în măsură să ia asemenea decizii şi, mai
ales, trebuie să dispună de mijloace proprii pentru impunerea deciziilor respective.
• Organizaţiile trebuie să exercite, prin organele proprii, funcţii specifice guvernamentale, în
mod independent, fără cooperarea guvernelor naţionale ale statelor membre.

• ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE (ONU)

• În termeni generali, ONU poate fi definită ca o organizaţie cu vocaţie universală, atât în
ceea ce priveşte membrii săi, statele suverane, cât şi domeniile în care se implică, scopul
său principal fiind menţinerea păcii, a securităţii internaţionale şi întărirea cooperării între
statele lumii, în diverse domenii de activitate.

• ONU nu este o organizaţie supranaţională, nu are competenţele unui guvern mondial, ci

reprezintă o organizaţie de state suverane, funcţionând ca un centru în care să se
armonizeze eforturile naţiunilor către atingerea unor scopuri şi obiective comune.

• SCOPURILE ONU
• Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
• Realizarea cooperării internaţionale în domeniul economic şi social.
• Realizarea cooperării internaţionale pentru promovarea şi încurajarea respectării drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
• Dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni.

• PRINCIPIILE CE TREBUIE SĂ GUVERNEZE RAPORTURILE INTERSTATALE

(Rezoluţia 1815/1962)
• Nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa.
• Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale.
• Neamestecul în treburile interne ale altor state.
• Îndatorirea statelor de a coopera între ele.
• Dreptul popoarelor la autodeterminare.
• Egalitatea suverană a statelor.
• Îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale.

• MEMBRII ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE

• Dobândirea calităţii de membru al ONU s-a realizat pe două căi: prin participarea la
elaborarea actului constitutiv şi prin aderare.
• Numărul actual al membrilor ONU: 192 de ţări.
• Pot deveni membri ai Naţiunior Unite toate statele “iubitoare de pace”, care acceptă
obligaţiile Cartei şi care, după aprecierea Organizaţiei, sunt capabile şi dispuse să le
îndeplinească.

• STRUCTURA ONU
• Adunarea Generală
• Consiliul de Securitate
• Consiliul Economic şi Social
• Consiliul de Tutelă
• Curtea Internaţională de Justiţie
• Secretariatul

• ADUNAREA GENERALĂ A ONU

• Îşi aduce cea mai importantă contribuţie în cadrul Organizaţiei , pentru a conferi acesteia
calitatea de “centru de armonizare” a acţiunilor statelor pentru atingerea scopurilor comune
pe care şi le propun în cadrul ONU.
• Adunarea Generală se compune din toţi membrii Naţiunilor Unite. Carta limitează la cel
mult cinci numărul reprezentanţilor statelor în cadrul Adunării.
• Deşi lipsite de valoare juridică, rezoluţiile Adunării Generale ONU se impun statelor ca
norme de comportament .

• CONSILIUL ECONOMIC ŞI SOCIAL (ECOSOC)

• Din punct de vedere funcţional, ECOSOC este subordonat Adunării Generale a ONU.
• Competenţele ECOSOC:
 Coordonează activităţile economice şi sociale desfăşurate în sistemul instituţional al
Naţiunilor Unite.
 Reprezintă un forum central de dezbatere a problemelor economice şi sociale globale
şi de formulare a unor politici şi recomandări adresate statelor membre şi organelor
ONU, sau instituţiilor specializate din sistemul Naţiunilor Unite.
  Iniţiază studii, pregăteşte rapoarte, convoacă conferinţe internaţionale şi pregăteşte
proiecte de convenţii în domeniu.
 Negociază acordurile care definesc relaţiile instituţiilor specializate în domeniul
economic şi social din sistemul ONU.

• ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE INDUSTRIALĂ

(ONUDI)
• ONUDI este organul central de coordonare al sistemului Naţiunilor Unite în materie de
dezvoltare industrială.

• În 1985, ONUDI a dobândit statutul de instituţie specializată a ONU.

• Obiectivele ONUDI:
 Promovarea dezvoltării industriale a ţărilor în curs de dezvoltare şi, mai recent, a
ţărilor în tranziţie.
 Favorizarea cooperării economice şi tehnice între ţările în curs de dezvoltare şi
promovarea restructurării şi privatizării ramurilor industriale din ţările în curs de
dezvoltare şi cele în tranziţie.

• ACTIVITĂŢILE SPECIFICE ALE ONUDI

• Cooperarea cu guvernele şi sectorul privat din ţările membre, în vederea organizării unor
programe speciale sau oferirea de servicii specifice.
• Furnizarea de servicii şi asistenţă de specialitate ţărilor în curs de dezvoltare şi ţărilor în
tranziţie pentru consolidarea bazei industriale.
• Facilitarea transferului de tehnologie către ţările în curs de dezvoltare, în parteneriat cu
instituţii internaţionale financiare şi de dezvoltare, agenţii guvernamentale şi
neguvernamentale.
• Promovarea investiţiilor industriale, prin intermediul unor programe speciale.
• Dezvoltarea cooperării dintre ţările industrializate şi ţările în curs de dezvoltare, oferind,
prin structurile sale, cadrul potrivit dezbaterilor, consultărilor şi negocierilor.

• CONFERINŢA NAŢIUNILOR UNITE PENTRU COMERŢ ŞI DEZVOLTARE

(UNCTAD)

ATRIBUŢII ALE CONFERINŢEI:

• Iniţierea de măsuri care să favorizeze expansiunea comerţului mondial în scopul
impulsionării dezvoltării economice, în primul rând, a ţărilor în curs de dezvoltare.
• Iniţierea de măsuri care să favorizeze dezvoltarea comerţului între ţări cu niveluri
economice diferite.
• Elaborarea de principii şi politici privind comerţul internaţional şi problemele conexe ale
dezvoltării economice şi lansarea de propuneri pentru aplicarea în practică a acestora.
• Colaborarea cu Adunarea Generală a ONU şi cu ECOSOC.
• Luarea de măsuri, în colaborare cu organele competente ale ONU, în vederea negocierii şi
adoptării de instrumente juridice multilaterale în domeniul comerţului internaţional.
• Facilitarea armonizării politicilor guvernelor şi grupărilor economice regionale în materie
de comerţ şi dezvoltare.
• ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI (OMC)
FUNCŢIILE OMC:
• Facilitarea punerii în aplicare, administrarea şi operabilitatea instrumentelor legale ale
Rundei Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor.
• Asigurarea unui cadru (forum) de negocieri viitoare continue între ţările membre, cu privire
atât la problemele cuprinse în acorduri cât şi la noi domenii, conform mandatului său.
• Asumarea responsabilităţii aplicării unui sistem unitar de reguli şi proceduri pentru
reglementarea neînţelegerilor şi diferendelor între ţările membre.
• Asumarea responsabilităţii pentru realizarea unor examinări periodice ale politicilor
comerciale ale ţărilor membre.

• STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A OMC

• Conferinţa Ministerială. Se prevede ca aceasta să se reunească o dată la doi ani.
• Consiliul General . Pe perioada de doi ani dintre Conferinţele Ministeriale, îndeplineşte
funcţiile acesteia.
• Directorul General
• Secretariatul OMC

• UNIUNEA EUROPEANĂ
PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE UE:
• Promovarea progresului economic şi social al ţărilor membre.
• Asigurarea şi promovarea identităţii Uniunii la nivel internaţional.
• Introducerea calităţii de cetăţean european.
• Dezvoltarea unei zone de libertate, securitate şi justiţie, care să includă toate statele
membre.
• Construirea şi menţinerea unui sistem legislativ unic la nivelul întregii organizaţii.

• SISTEMUL INSTITUŢIONAL AL UNIUNII EUROPENE

• Parlamentul European
• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)
• Comisia European
• Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (prescurtat CJCE)
• Curtea Europeană de Conturi.

Tratatul constituţional al UE consacră formal şi funcţionarea unui alt organism, Consiliul

European, ca instituţie de sine-stătătoare.
• Parlamentul European

FUNCŢIILE PARLAMENTULUI EUROPEAN:

• Exercită un control democratic asupra ansamblului instituţiilor comunitare şi, în primul
rând, asupra Comisiei UE, aprobând desemnarea membrilor acesteia.
• Îndeplineşte, în sistemul de codecizie, împreună cu Consiliul UE, sarcinile de for legislativ
al UE.
• Joacă un rol decisiv, în sistem de codecizie cu Consiliul Uniunii Europene, în adoptarea
bugetului anual al Uniunii.
• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)
ATRIBUŢII:
• Este organul legislativ al Uniunii, în sistemul de codecizie cu Parlamentul UE.
• Asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre.
• Încheie, în numele Uniunii, acordurile internaţionale cu statele terţe sau cu organizaţiile
internaţionale.
• Are competenţe, în sistemul de codecizie cu Parlamentul, în domeniul adoptării bugetului
Uniunii.
• Are competenţa luării deciziilor şi a implementării acestora, în domeniul politicii externe şi
de securitate a Uniunii, pe baza orientărilor generale hotărâte de Consiliul European.
• Asigură coordonarea acţiunilor statelor membre şi adoptă decizii în domeniul cooperării
acestora în domeniul judiciar şi poliţienesc.

• COMISIA EUROPEANĂ
ATRIBUŢII:

• Iniţiativă legislativă: propune Parlamentului şi Consiliului textele de legi, fiind un adevărat

iniţiator al politicilor comunitare.
• Organ executiv al Uniunii, având responsabilitatea implementării şi coordonării politicilor
comunitare. Una dintre atribuţiile sale executive constă în gestionarea bugetului anual al
Uniunii şi a Fondurilor Structurale, fonduri destinate, în principal, finanţării proiectelor
vizând eliminarea decalajelor dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale Uniunii.
• Supravegherea respectării tratatelor Uniunii Europene, astfel ca legislaţia comunitară să fie
corect aplicată de către toate ţările comunitare.
• Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene
• Curtea de Justiţie are competenţă de soluţionare a litigiilor în care se constituie ca părţi
state membre, instituţii comunitare, persoane fizice sau juridice din ţările membre.
• Curtea de Justiţie este un organism independent al UE, separat de celelalte organisme
comunitare.
• Curtea Europeană de Conturi
• Curtea Europeană de Conturi controlează execuţia bugetului comunitar, cu dublul scop de a
îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăţenii Europei cu privire la
utilizarea fondurilor publice de către autorităţile comunitare cu responsabilitate de gestiune.

• Curtea Europeană de Conturi este independentă în raport cu alte instituţii comunitare şi cu

statele membre, lucru care garantează obiectivitatea activităţii sale de audit.

• CONSILIUL EUROPEAN
• Consiliul European este compus din şefii de state şi de guverne din cele 27 de ţări membre
ale UE, constituind cadrul oficial în care aceştia se întrunesc de cel puţin două ori pe an.
• Lucrările Consiliului European sunt găzduite de statul membru care asigură, conform
principiului rotaţiei, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

• ORGANISME SPECIALIZATE ALE UNIUNII EUROPENE

• Mediatorul European

• Banca Centrală Europeană

• Banca Europeană de Investiţii
• MEDIATORUL EUROPEAN (sau Ombudsman)
• Investighează plângerile privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor şi a organismelor
din cadrul Comunităţii Europene.

• Mediatorul nu se ocupă de plângerile care privesc administraţia naţională, regională sau

locală din statele membre.
• ORGANISME CU ROL CONSULTATIV ALE UNIUNII EUROPENE
• Comitetul Regiunilor

• Comitetul Economic şi Social

• COMITETUL REGIUNILOR
• Înfiinţarea Comitetului Regiunilor (CR) prin Tratatul de la Maastricht a răspuns cererii
formulate de autorităţile locale şi regionale de a fi reprezentate în structurile Uniunii
Europene.
• Comitetul Regiunilor este un organism independent al UE.
• Comitetul Regiunilor reprezintă o „punte” de legătură între instituţiile europene şi
regiunile, comunele şi oraşele Uniunii Europene.

• COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL

• Este un organism consultativ al Uniunii, având ca obiectiv reprezentarea diferitelor
categorii ale vieţii economice şi sociale din ţările membre ale UE, în cadrul instituţional al
Uniunii.
• Principalele activităţi ale Comitetului Economic şi Social sunt următoarele:
 Asigurarea unor activităţi consultative pe lângă Consiliul UE, Comisia Europeană şi
Parlamentul European.
 Asigurarea unei mai mari participări organizate a reprezentanţilor societăţii civile la
proiectele Uniunii.
 Întărirea rolului societăţii civile organizate în ţările terţe, prin promovarea unui
dialog structurat cu reprezentanţii acesteia.