adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească.

Purtarea ei
ajungând la cunoştinţa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească
idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: "Nici idolilor
tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va
ajuta să scap din toate încercările". Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-
marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură
îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o

batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i
îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorţeau cu toţii
şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morţi. Atunci unul plin de trufie şi ca un cal turbat, după ce a
batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorţiţi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de
sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme,
unul din cei de faţă a strigat, zicând: "Mare este credinţa creştinilor". Intrând şi ceilalţi, cu un glas au
strigat cu toţii: "Mare este puterea lui Hristos". Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se
înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: "Spune, vicleană femeie, cum ai
omorât pe acest tânăr?" Sfânta a răspuns: "Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de
desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine.
Acesta a amorţit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să
se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi". Cârmuitorul a zis: "Cine este acest tânăr
îmbrăcat în alb?" Iar sfânta a răspuns: "Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să
împiedice să fiu batjocorită". Cârmuitorul a zis iarăşi: "De voieşti să ne faci să credem că grăieşti
adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l". Atunci muceniţa, ridicând mâinile spre cer şi făcând
rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toţi de această minune preamărită şi însuşi
cârmuitorul împreună cu ei a strigat: "Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este
Dumnezeul acestei preacinstite femei". Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraţi au strigat către
cârmuitor: "Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni". Atunci cârmuitorul a
poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei
cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul,
lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi
cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor patru mucenici din Tir, care de
sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii

Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, ieşind din
gura sfintei ei icoane, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim

Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o
educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele
intelectuale) în Europa, la Pris, Florenţa şi Veneţia.

Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A
studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi
Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).
În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al
Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar
al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei
sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului
Sfântului Munte, egumenului Simeon, un
translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă
la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe
cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a
cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi
liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească

sarcina, dar cum slavona nu era limba lui
maternă, există anumite neconcordanţe în
traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat

foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când
Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul
Daniel, situaţia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să

traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de
Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat
categoric această însărcinare afirmând că "în
această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie
şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin
învăţaţi". Acest refuz a cauzat o ruptură între
Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite,
Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare
spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva
musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile
lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.

Când marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea
copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa "Capitole instructive privind dreapta credinţă".
În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat
niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă
nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale
textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a câştigat mila Domnului. Un
înger i s-a arătat zicându-i: "Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile
veşnice."

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se
citeşte în Biserică: "Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu
cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi ..."

După şase ani, Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea
binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris
atunci în autobiografia sa: "Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare." Şi
încă câteva cuvinte din acest text viu: "Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe
nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău."

Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi
ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra
Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a
rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus