Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei,

care în pace s-a săvârşit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a

fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost
ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul
împăratului Hadrian (117-138).

Tot în această zi, pomenirea

preacuviosului părintelui nostru
Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe

când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură
fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras
de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta
de cincisprezece ani, rămânând orfan de
părinţi, părăsind toate s-a dus în regiunea
Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe un
monah oarecare cu numele Maiuma, care
ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a
rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât
de mare erau lipsurile în care trăiau aceştia
doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o
singură dată la patruzeci de zile. Şi într-o astfel
de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de
mult, ca şi cum ar fi luat parte la o masă
împărătească. După o oarecare vreme,
învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde
se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul
Aninas, i-a grăit: "Iartă-mă, cinstite părinte,
dar nu doresc să plec de aici" şi a rămas acolo.
De multe ori ieşea şi înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după
care se întorcea din nou la chilia lui. Şi înfrângându-şi patimile trupului, a primit ca răsplată puterea
de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoţit întotdeauna de doi lei.
Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuţit şi acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a
scos afară, i-a legat bine laba şi astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, mulţime de bărbaţi şi de femei veneau la el, aducând cu ei tot
felul de bolnavi şi el, cu harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima lui şi numai cu rugăciunea îi
tămăduia pe toţi de orice boală erau cuprinşi. Lăsând deci pe toţi aceştia să vină la el în pustiu, el trăia
mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la
râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea,
pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulţimea celor ce veneau la el
a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simţită,
de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuinţată
de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar şi bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulţimea care venise, şi după aceasta venind încă şi
altă mulţime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă şi pentru aceştia, după ce
slujitorul s-a dus şi nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese
întrebuinţată, sfântul ridicându-şi ochii către cer şi suspinând adânc, cu faţa plină de seninătate, a zis
din nou slujitorului: "Du-te, copile, în numele Domnului îţi poruncesc: scoate apă şi împarte celor ce
au trebuinţă". Şi slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus şi, o, minune!, a găsit bazinul
plin de apă şi a strigat: "Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!" Şi alergând cu toţii şi bând din
destul din apa aceasta foarte curată şi rece, s-au minunat şi au adus mulţumită lui Dumnezeu.
După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuşi apă de la
râul Eufrat, tot aşa cum făcea şi mai înainte. Deci, în timpul nopţii, lucrul neapărat pe care-l făcea era
să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulţime mare la el şi apa terminându-se,
bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de
piatră şi s-a înapoiat. Cei care erau de faţă socotind că bătrânul s-a înapoiat aşa de repede din cauza
slăbiciunii, au alergat cu toţii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul
de lut, în care voise să aducă apă şi văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: "Daţi toţi
slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie!" Deci, alergând cu toţii la vasul de lut şi
văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat şi au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu
căldură sã înceteze să mai săvârşească un astfel de lucru şi să nu-şi mai ia asupra-şi pentru ei o atât
de mare osteneală. Căci ziceau: "Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă
tocmai de la râul Eufrat!" Dar bătrânul, căzând şi el la pământ, se numea pe sine pământ şi cenuşă,
vierme şi tot ce poate fi mai dispreţuit şi numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniştească.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis
bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de
creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic
altceva cu care să-l ajute, şi nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe
care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: "Vinde-l, copile, plăteşte-ţi datoria şi scapă!" Deci, episcopul
aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: "Pe acesta nu ţi-l dau în dar, ci numai ca să-ţi care
apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ţi-l iau înapoi!" După puţină vreme însă, venind la bătrân
un alt sărac şi cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou şi de
acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care
umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimişi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora
să se întoarcă înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea.
Dar acesta, prin lucrarea meşteşugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit
de o piatrã aruncată de acesta. Simţindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui
ce îl lovise cu piatra şi să se apere împotriva tuturor celor ce săvârşeau neorânduială, căci stâlpnicul
socotea că aşa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai
dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu.
Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înţelegând că leul aducea
o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea şi a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a
umplut de căinţă şi lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin
leu, aducând multe mulţumiri lui Dumnezeu şi slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă
ieşindu-i în cale şi năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a
numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit şi întinzând mâna ca să-şi ia arma pe care mai
înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-
se deci şi el de acest lucru cu totul neobişnuit a alergat şi el către sfântul Aninas. Şi ajungând la el,
după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt şi devenind, cu timpul,
un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea
nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni şi lucruri mai presus de fire au fost săvârşite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm
aici, cu toate că şi pe acestea arătate mai sus le-am înfăţişat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci şi cinci de ani în sihăstria lui şi neplecând câtuşi de puţin de acolo, când a
ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu
privire la viitor, simţind că i-a venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care făceau parte din
frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi ceilalţi în virtute
şi a zis: "Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu". Şi zicând acestea a
arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrăţişat şi i-a binecuvântat pe toţi. După aceasta trăind
încă şapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a şaisprezecea a lunii martie.