1

4. Solicitarea de forfecare (Tăierea pură)

4.1 Definirea solicitării

O secţiune a unui element de construcţii este solicitată la forfecare sau la tăiere pură
dacă singurul efort distinct în ea este forţa tăietoare.
Pentru a exemplifica această solicitare să considerăm o bară dreaptă solicitată de două
forţe transversale egale, de sens contrar şi foarte apropiate ( pot fi de exemplu efectul celor două
lame tăietoare ale unei foarfeci).

Ca urmare a acţiunii forţelor, cele două jumătăţi de bară (notate în figură I şi II) tind să
lunece una faţă de alta în planul de separaţie al celor două forţe. Materialul din care este
confecţionată bara se opune acestei tendinţe de „forfecare” astfel că în secţiunea haşurată în
desen apar forţe interioare cuprinse în planul secţiunii − tensiuni tangenţiale τ. Rezultanta lor pe
întreaga secţiune transversală a barei este forţa tăietoare. Luând în considerare numai efectul
acestei forţe tăietoare putem spune că secţiunea respectivă este solicitată la forfecare sau la
tăiere pură.
De fapt nu se poate realiza coliniaritatea celor două forţe. Între suporturile lor există
întotdeauna o anumită distanţă. Astfel forţele formează un cuplu şi în secţiune există şi moment
încovoietor. În unele cazuri însă, se poate neglija efectul momentului încovoietor, distanţa
dintre forţe fiind foarte mică.
 2

În practică nu apare solicitarea de tăiere pură. Pe lângă forţa tăietoare în secţiunile

barelor utilizate în construcţii apar şi alte eforturi, cel mai des momentul încovoietor.
Puţine sunt cazurile elementelor calculate la forfecare pură. Această solicitare este luată în
considerare de exemplu la calculul îmbinărilor:
− îmbinări cu nituri, îmbinări cu şuruburi obişnuite sau de înaltă rezistenţă
− îmbinări sudate
− îmbinări cu pene, cu cuie
− îmbinări încleiate

4.2 Aspectul geometric

Considerăm un model de cauciuc încărcat ca şi bara discutată mai sus. Distanţa „e”
dintre forţe fiind foarte mică, se neglijează momentul încovoietor şi pe ea ţinem seama numai
efectul de forţei tăietoare. Pe această distanţă, (porţiunea abcd) , este trasat pe mantaua machetei
un caroiaj de linii alcătuit din două fascicole de drepte paralele echidistante. Un fascicol este
paralel cu axa machetei, celălalt este alcătuit din drepte perpendiculare pe aceasta.

După aplicarea forţelor şi deformarea modelului se pot face următoarele observaţii:

- Liniile transversale ale caroiajului au rămas drepte, paralele, echidistante şi
perpendiculare pe axa deformată a machetei. Distanţa e1 dintre ele a rămas neschimbată.
Aceasta înseamnă că secţiunile transversale au rămas plane şi nu s-au deplasat în lungul
axei machetei → εx = 0.
- Dimensiunile secţiunii transversale nu s-au modificat → εy = εz = 0
 3

- Liniile longitudinale au rămas drepte, paralele cu axa deformată a machetei, dar s-au
înclinat toate cu acelaşi unghi, γxz (γxz → lunecarea specifică, reprezintă modificarea
unghiului iniţial drept). Dacă secţiunea de forfecare este mică, se poate considera γxz ca
uniform distribuită pe înălţimea ei.

→ γxz ≠ 0 ; . γxz = const.

Considerând că situaţia de pe mantaua machetei se păstrează şi în interior, rezultă că

lunecările specifice sunt constante pe întreaga secţiune transversală.

4.3 Aspectul fizic

Studiul se face în domeniul deformaţiilor elastice şi proporţionale astfel încât este

valabilă legea lui Hooke pentru tensiuni normale şi pentru tensiuni tangenţiale:
σ=E·ε τ=G·γ

Am văzut la aspectul geometric că lungirile specifice după cele trei axe ale machetei
sunt nule:
εx = εy = εz = 0

În baza legii lui Hooke şi tensiunile normale corespunzătoare vor fi nule:

σx = σy = σz = 0

De asemenea s-a făcut observaţia că în urma forfecării pure, unghiurile iniţial drepte
ale caroiajului s-au modificat, deci există lunecări specifice.

γxz ≠ 0
 4

Conform legii lui Hooke pentru tensiuni tangenţiale aceasta impune existenţa
tensiunilor tangenţiale τxz în secţiunea transversală. Deoarece s-a considerat lunecarea specifică
uniform distribuită pe secţiune, tensiunile tangenţiale vor fi şi ele uniform distribuite pe
secţiunea transversală
Ţinând cont de legea dualităţii tensiunilor tangenţiale, în plane normale pe
secţiunea transversală, apar tensiuni tangenţiale τzx egale cu cele din secţiunea de forfecare şi
orientate simetric faţă de muchia comună.

Observaţie:
Legea dualităţii tensiunilor tangenţiale exprimă faptul că tensiunile tangenţiale care
acţionează în două plane perpendiculare sunt egale ca mărime şi dirijate astfel încât amândouă
converg spre muchia de intersecţie a celor două plane sau amândouă diverg dinspre aceasta.
Existenţa tensiunilor tangenţiale într-un punct al unei secţiuni impune existenţa unor tensiuni
tangenţiale orientate dual într-o secţiune perpendiculară pe prima.
 5

4.4 Aspectul static

În general nu se poate vorbi despre un element de construcţii solicitat la tăiere pură

ci numai despre secţiuni solicitate la tăiere pură sau forfecare . Aşa cum s-a arătat la începutul
capitolului, această solicitare practic nu există. În anumite situaţii numai, se poate lua în
considerare doar efectul forţei tăietoare, celelalte eforturi neglijându-se.
În exemplul prezentat în cadrul capitolului „Aspectul geometric” s-a neglijat efectul
momentului încovoietor şi s-a considerat că pe porţiunea „e” există numai forţă tăietoare.

4.5 Sinteza aspectelor

Considerăm o secţiune de dimensiuni mici, solicitată la forfecare de forţa tăietoare Qz.

Pe un element infinit mic de arie dA rezultanta tensiunilor tangenţiale este τxz dA.

Notăm Qz forţa tăietoare calculată static ( din forţe exterioare ):

Qst = Qz

Dintr-un calcul de rezistenţă ( reducând forţele interioare), forţa tăietoare este suma tuturor
tensiunilor tangenţiale care acţionează în secţiunea respectivă:
Q rez = ∫ τ xz ⋅ dA
A
 6
În baza ipotezei făcute cum că tensiunile tangenţiale sunt uniform distribuite pe
secţiunea de forfecare, relaţia se poate scrie:

Q rez = τ xz ∫ dA = τ xz ⋅ A
A

Identificând forţa tăietoare calculată static cu forţa tăietoare determinată pe cale de

rezistenţă, rezultă formula fundamentală a tăierii pure:

Qz
τ xz = A→ aria de forfecare
A
Cu această relaţie se poate calcula tensiunea tangenţială la forfecare pentru piesele cu
secţiune mică.

4.6 Deformaţii din forfecare (deplasări)

Ca efect al solicitării de forfecare, secţiunile unei bare lunecă una faţă de cealaltă.
Studiem mai departe deformarea porţiunii de lungime „e” izolată din macheta prezentată la
începutul capitolului. Partea stângă a porţiunii se consideră fixată.
Aşa cum am stabilit, singurul efort existent pe această porţiune este forţa tăietoare.
Notăm wQ săgeata din efectul forţei tăietoare ( săgeata dată de lunecare ).

Înainte de deformare, punctele A şi B se aflau pe axa grinzii. După aplicarea

încărcării, secţiunea din stânga rămâne fixă iar punctele secţiunii din dreapta s-au deplasat toate
paralel cu axa transversală Oz. Se notează wQB deplasarea punctului B ca efect al lunecării
produse de forţa tăietoare.
Lungimea „e” şi unghiul de lunecare specifică γxu sunt foarte mici astfel că în
triunghiul ABB' tangenta se poate aproxima ca fiind egală cu unghiul .

wB Q
tg γxu = tg γxz ≈ γxu
e
 7

wB Q
γxu = » wQB = γxu · e
e

Înlocuind pe γxu din legea lui Hooke,

τ xz
τxz = G · γxu » γxu =
G

şi ţinând cont de formula fundamentală a tăierii pure,

Qz
τ xz =
A
se obţine săgeata punctului B de pe axa barei din efectul forţei tăietoare :

Qz
wBQ = ⋅e
G⋅A

Produsul GA este rigiditatea la tăiere pură a barei.

Toate punctele secţiunii din dreapta se deplasează transversal cu aceaşi cantitate.
B
Săgeata w Q reprezintă lunecarea transversală relativă a celor două secţiuni distanţate cu „e”.

4.7 Proiectarea secţiunilor

Cele trei probleme de proiectare ale rezistenţei materialelor se bazează pe formula

fundamentală a tăierii pure.

a) Verificarea de rezistenţă:
τmax =  
Q
≤ Rf
 A  max
Q → Forţa tăietoare calculată pe baza încărcărilor de calcul
A → aria secţiunii de forfecare
Rf → rezistenţa de calcul la forfecare a materialului

b) Dimensionarea:
Q
Anec ≥
Rf
c) Determinarea parametrului de încărcare ( forţa capabilă):

Qcap ≤ A·Rf