15 oct psih experentiala + dezv personala

Tehnicie de reformulare

Ma ajută să intervin în monolog unei persoane care vorbește vorbește și nu se mai oprește, odată când a respirat
intervin cu o tehnică de reformulare, a sintezei, ii fac un rezumat - deci eu am înțeles asta din ce ai spus și ori o
ghidez unde vreau eu ori o opresc din a vorbi foarte foarte mult.

Tehnicile de dialog pe care le-am discutat data trecuta, in terapia rogersiana, se pot folosi evident în terapie, dar
putem sa le folosim și într-o discuție în afara cadrului terapeutic , deci dacă vedem că cineva vorbește foarte mult
și poate se ramifică, începe de la uite pleacă la alta sipoate n-am înțeles tot ce vrea să transmită fost să-i fac sa
intervin cu o tehnica de reformulare tip sinteza, sa ii fac un rezumat , astfel e un feedback si imi dau seama daca
am inteles sau nu.

Cea mai simpatica colega: Ce imi place cel mai mult la tine! – 2 lucruri

Ce imi place cel mai putin la tine! – 2 lucruri

Mai vreau păreri deci dacă a fost ușor, a fost greu?

O să vorbim astazi la gestaldt despre o tulburare a contactului de granita, care numește proiecție , ce înseamnă
sa atribuim niște aspecte.

Cu atât mai mult cu cat nu vă cunoașteți exercițiu este foarte interesant, noi proiectăm pe ceilalți de foarte multe
ori lucruri care ne aparțin, de asta spun că nu trebuie să vă mai cereți scuze față de colegi că ia-ti numit, pentru ca
s-ar putea să nu aibă legătură cu celalalt, cu ceva din mine sau din istoria mea de viata, pot sa proiectez un aspect
pe care eu îl conțin, pe celălalt sau pot să corectez o relație care o am o altă persoană cu care sunt în conflict sau
ește o relație conflictuală dezarmonioasa și atunci o proiectez.

Povesteam data trecuta ca noi functionam cu relații transferential, si atunci transfer, corectez, atribui relația
respectivă în altă zonă și atunci este în terapie este foarte bun exercițiul ăsta, iar dezvoltarea personală parte a
procesului de formare și supervizoare, dezvoltare personală este practic terapie de grup și atunci este un exercițiu
foarte bun dincolo de disconfortul pe care unii pot să-l resimtita cu atât mai mult cu cat apare discomfort, cu atat
acolo necesită inca lucru, ne arata aspecte care trebuiesc lucreate pentru ca sunt puncte sensibile. In momentul in
care eu proiectez pe cineva un aspect, acolo necesită intervenție si este un exercițiu provocativ, care scoate la
suprafață elemente pe care într-un dialog n-ar ieșit la suprafață la fel, ăsta e foarte mare avantaj al exercițiilor
provocative. O sa vedem si la Gestaldt astazi. Una este sa stam sa și să povestești cum ai reacționat sau cum crezi
că a-i reacționa într-o situație și alta e să te provoc să scoți din discurs și atunci sa transmiți mesajul autentic.
Dacă am fi fost față în față exercițiul putea să fie un pic mai dificil decât în spatele ecranului și mai relevant. Unii
nu au nici o problema, sunt confortabili si altii nu, cu genul ăsta de exerciții alții și atunci când e ceva când scoatem
pe cineva din zona de confort,s acolo trebuie sa lucram, că daca am o rană tu mana și mana e acoperita, in
momentul în care pun degetul și reacționez, înseamnă ca acolo e de lucrat, așa e si cu un exercitiu provocativ, ca
si cum as scoate niște reacții la suprafață acolo trebuie să intervenim.

Daca e un mesaj asumat si nu unul declarativ, cu tot ce inseamna consecintele care vin la pachet, gen persoana s-a
putea sa se supere, daca e asumat, nu vad nici o problema, fiecare reactioneaza in felul lui.

S-ar putea uneori, cand nu reusim sa exprimam lucruri, constientizam acest aspect si incercand să rezolvăm putem
să supracompensam și atunci să ne ducem în extrema cealaltă până când găsim un echilibru, spunem chiar daca
celalalt vrea sau nu parerea, o spunem brutal, dar putem să ne echilibram și funcție de reacțiile celorlalți, pentru
că un lucru pe care îl spun celuilalt, bun aici a fost un exercițiu clar, dar ca să-mi spun părerea vizavi de o altă
persoană ori trebuie să fiu într-un context în care să permită lucrul ăsta, ori să-mi fie cerută părerea ori să fie o
persoană foarte apropiată. Nu mă duc să trag oamenii pe strada de mănă și să spui știi mi se pare că nu știu ce,
deci nu faci lucrul ăsta, dar eu putem să ne dăm seama înc-o dată de reacțiile celorlalți, de confortul pe care l-ar
fiecare.

Noi avem fiecare personalitate suntem diferiți, eu dacă spun ceva unui om si pe celalalt il deranjeaza, pot sa ma
simt Ok, altul să nu se simtă ca regulă, sunt mai mulți factori care reglează modul în care interacționăm unii cu
ceilalți , ideal ar fi să fim autentici, dar autenticitatea asta nu înseamnă chiar să ne dăm drumul la gura, oricând si
în orice moment și față de oricine, așa cum gândim.

Există conceptul de minciuni albe, acele lucruri pe care le spunem chiar dacă nu-s reale, ca să protejăm, ca să
menajam pe cineva. Există relații, o să vorbim astăzi la gestaldt, despre tehnica scaunului gol, tehnica scaunului
gol este o tehnică foarte bună, echivalentul tehnicii scaunului gol este tehnica scrisorii, cea a scaunului gol e o
dramatizare, cealalta , scriu o scrisoare pentru anumite etape pe care trebuie să le urmeze, încât să ventiăm și să
ne repoziționăm față de persoana cu care sunt în conflict astfel încât relația să se încălzească.

Spun asta, dar plecând de la faptul că nu întotdeauna tot ceea ce gândim, tot ceea ce simțim exact așa cum vine
este benefic, pentru că avem relația cu părinții. Relația cu părinții, relatia parinte -copil este cea mai delicată relație
în sensul că dacă nu este o relație armonioasă, există foarte multe emoții strânse, tensiuni, nemulțumiri, furie
dezamăgire, foarte multe emoții negative pot să apar acolo și atunci dacă ne ducem ca noi copiii ca și adulți fiind
deja, fii, fiice si punem aceste emoții în brațele părinților ei două variante, ori să intre în defensivă ori ofensiv, ori să
reproșeze că ești un nerecunoscător nerecunoscătoare ori să evite dialogul, pentru că îi punem în fața eșecului lor
ca părinți.

Psihoterapeu a mea mi-a zis dacă tu te duci acum și reproșez reproșez părinților tăi cum te-au crescut este ca și
cum noi le-am anula viața pentru că asta au făcut toată viața lor oricum.
Acum am rezonat, că nu pot să te duci chiar așa să le spui părinților neapărat ce te supără din egoism. Da, in
momentul in care facem lucrul ăsta, trebuie să vedeți întotdeauna când faceți o acțiune care intenția din spate,
despre asta am mai vorbit cred că la prima întâlnire când am văzut la facultate intenția este foarte importanta, ce
rezolv, care-i scopul atunci cand spun? Ca să pedepsesc? De multe ori fac lucrul ăsta - ca să pedepsesc pentru ca,
consider că cineva mi-a greșit, atunci e o formă de pedeapsă sa sufere si ala pentru ca eu am suferit la randul meu.

O altă intenție poate să fie să armonizez relația, ca sa armonizez relatia, există o multime de situații de vindecare a
relațiilor cu persoanele de atașament, lucru care este extrem de important pentru că în terapie terapie de
cuplu, daca nu e funcționala relatia, cu siguranță cei doi vor trebui să facă și terapie individuală pentru că e o
problemă in relația cu familia de origine.

Familia doriți începând de la cum ne alegem partenerul sau partenera, ce, activăm în celălalt care e dinamica, cum
ne poziționăm față de celălalt asta are legătură cu scenariile din viață, cu modelele pe care le-am avut, și cu relația
și cu mama și cu tata.

Mai spuneam la un dat tot la începutul întâlnirii noastre:

- mama pentru fata are rol de model de identificare

- mama pentru băiat are rol de confirmare în rol de bărbat, îl validează ca bărbat
Si pentru băiat invers:
- tata are rol/ model de identificare și
- Mama il confirma in rol de bărbat

Si atunci relațiile astea sunt foarte importante, daca o relație cuplu nu funcționează, cu siguranță cel puțin unul
dintre ei , dacă nu amândoi tre să meargă mult mai departe,, degeaba îi susținem sau încurajăm sau ii învățăm să
negocieze in relație, să comunice nonviolentâ, dacă în istoria lor de viață sunt niște modele, niste scenarii de viață
disfuncționale și atunci mergem și acolo.

Am plecat, am facut o paranteza mare , de la cat de bine e să comunicăm lucrurile sincer, autentic, clar, repet,
depinde de context, cu ce intenții o facem, cum o facem, .

In care o facem prin comunicare sunt două aspecte importante cum spun și când spun, eu pot să spun într-un
mod non agresiv dacă celălalt nu este receptiv și atunci mesaj nu ajunge sau pot să spun într-un moment potrivit
dar intr-un mod nepotrivit si mesajul iar nu ajunge.

Min 33.

Intotdeauna vorbind despre orice vorbim și despre noi !

Este un exercitiu care poate releva multe aspecte , este un exercițiu in care poate scoate masca ați foarte mult mai
ales dacă oamenii sunt față în față pentru că impactul este mai mare atunci când te uiți în ochii celuilalt și spui ești
mai cel mai puțin simpatic sau ești cea mai simpatică.

Un alt aspect interesant este faptul că deși îmi displace un om pot să văd în el partea pozitivă , îl simpatizez pot să
partea pe care nu o agreez, adică exact partea cea de lumină și umbră, yin si yang.

Mie mi s-a întâmplat la grupul de exemplu de dezvoltare personală, înca o dată deci grupurile dezvoltare personală
sunt parte din demersul formării în psihoterapie, asta înseamnă că majoritatea sunt absolvenți ori cum spuneam,
studenți poate în ultimul an la psihologie sunt oameni care cunosc bazele psihologiei, cu toata asta se întâmplă la
genul ăsta de exerciții provocative impactul să fii atât de puternic pentru unele persoane nu neaparat încât să vrea
să refuze participarea, dar apoi un modul sau 2 sa nu mai vina sau sunt în pauză să vrea să renunțe la grup.

Sunt exerciții cu impact diferit funcție de istoria pe care o avem noi în spate, provocări foarte bune pentru
autocunoaștere pentru că de foarte multe ori nu ne dăm seama ce conținem.

V-am recomandat știți despre mecanism de apărare – cititi , cele pe care le cunoaștem negarea, evitarea,
raționalizarea sunt evidente, dar sunt zeci de mecanisme, cu care noi funcționăm, rafinate, pe care nu le
identificăm si genul acesta de exerciții scot la suprafata aspecte pe care s-ar putea nici să nu le cunoaștem despre
noi, cu disconfortul de rigoare.

Nicio terapie, nici in dezvoltare personală nici nicăieri, atunci când lucram cu oameni, ori pentru că vin în terapie
ori ca facem facem dezvoltare personală, doar dezvoltare personală sau parte din formare, nu ne ferim da scoate
oamenii din confortul lor.

Acesta e un lucru absolut firesc, ,să se supere să reacționeze, nu-i nici cei care ati facut terapie sau nlp, stiti ca așa
se întâmplă.

Ce am spus ca nu imi place la celalalt e o proiectie a mea? Nu neapărat, poate o parte de umbră pe care eu o
proiectez. Noi suntem oglinzi unii pentru ceilalti, poate fi o parte pe care eu o proiectez sau pot să proiectez o
relație prezența unei persoane, sa fiu o ancora pentru o relatie pe care o am nevindecată, nerezolvată ,
neclarificata și atunci să proiectez pe acea persoană o altă persoană, transfer.

Nu e obligatoriu sa fie o parte din mine pe care o proiectez, pot sa proiectez o relație, sa vad pe mama mea intr-o
colega, ca se poarta ca ea, are aceleasi replici, atunci , daca eu am o relație conflictuala cu mama, vad în acea
persoană o persoană mai puțin simpatica.

E de analizat foarte foarte mult, a fost doar un exercițiu pe care indentificat niște aspecte ce vă deranjează, dacă a
iesit ceva intens la suprafață, asta m-ar interesa . Oricum noi nu avem un cadru terapeutic, e altceva, nu este un
grup de terapie sau dezvoltare personală și nu vreau să intru foarte mult în amănunte, în ceea ce vă privește doar
în măsura în care vreți și vă asumați deschiderea aceasta.

În grupuri ori ca e grup terapeutic ori de dezv personală există niște reguli, confidentialitatea este foarte
importanta, ce se discută acolo nu pleacă mai departe.

Aici niciun grup terapeutic așa încât de-asta spun că cine se deschide și se expune îți expune riscul lui , nu putem să
controlăm lucrurile.

Desensibilizare progresiva - momentul in care identific o frica, ori aleg sa traiesc cu ea , există și opțiunea asta
sigur ori alegsă mă apropii de obiectul fricii mele, progresiv, aici și totuși suntem într-un mediu securizat, în sensul
că suntem între colegi este un proces de învățare, deci putem să spunem absolut orice nu e o evaluare nu-i nimic
altceva e un proces învățare și atunci puteți să vă expuneți fără nicio problemă, ca să vă rezolvați anumite
dificultati, provocări. Ați participat la vreo conferință pana acum?

Eu va recomand să participați in măsura în care o să se poată participa, se organizează și conferințe online, căutați
sunt multe conferințe, căutati și încercați să participați, pentru că atunci că sunteți studenți pretențiile sunt mai
mici, după ce sunteți specialiști pretențiile cresc și va familiarizați cu modul ăsta de exprimare în public.

Dacă e greu să vorbiți intre colegi , sunteti de 20 și ceva, acum mă gândesc că atunci când v-ați exprimafață de
persoane necunoscute v-ar fi și mai dificil, dar e bine să încercați să faci lucrul ăsta.

Min 46

Schema aceea cu nivelurile conștiinței – prezentata la primul curs , extremele sunt de evitat, nici un copil criticat,
certat care nu-i încurajat să-și spună părerea nu o să ți se dezvolte armonios, sănătos și echilibrat, nici un copil care
este doar lăudat caruia nu i se pun limite, care este obișnuit să considere că e cel mai bu,n cel mai frumos cel mai
grozav, nici acela nu se dezvolta armonios.

Corectat copilul, ghidat puse limite limite firești fct de vârsta fiecăruia astea sunt lucruri sănătoase , nici în partea
cealaltă descurajat, acuma sunt școlile astea private unele dintre ele care merg pe dezvoltarea inteligenței
emoționale, pe încurajarea părerilor copiilor , încurajati să vorbească, sa exprime, să nu sunt chiar certați puso la
zid că au greșit, dar sistemul de învățământ de stat nu mai știu cum este acum, dar o lungă perioadă de vreme erai
certat, erai criticat, se puneau note mici, radeau copiii de tine, și atunci astea niște emoții care se se cultivă. Copiii
nu funcționează pe mecanisme de aparare ca adulții, atunci este foarte important startul in viață.

Deci când identificăm dificultatea cuiva acolo trebuie să insistăm, pentru că dacă ne e ușor să facem un lucru ușor,
să vorbim în public, nu am ce lucra acolo, deja e în regulă. Orice e ușor, înseamnă că acolo n-avem ce căuta, unde
apar dificultăți, unde apar puncte sensibile, unde apar reacții de orice fel acolo înseamnă am atins niste puncte
care trebuie scoase la suprafata si lucrate.
Și nu trebuie să fie neapărat în terapie pentru că voi aveți posibilitatea asta da, înțelegând niște mecanisme
psihologice să lucrați asupra voastră singuri, daca identific ceva care consider că ma dezavantajeza, acolo poți să să
fac ceva, să schimb da consider că pot trăi cu aspectul respectiv, las asa

//

25oct2021Psihoterapiiexperentiale2

Gestaldt

Fridrich Pers a fost inițial psihanalist, a impbogatit perspectiva analitică cu două concepte importante:

- Gestaldt - configurația sau structură și r

- Restructurare spontană a structurii, a Gestaldului, prin experiența imediata aici si acum.

In psihoterapie experiențială umanistă o să găsiți destul de des o să întâlniți și conceptul ăsta de experiență aici
acum, ce credeți că înseamnă, cum se traduce?

Daca lucram pe o traumă care s-a întâmplat în trecut , il ducem pe pacient aici și acum, adică ne povestește,
retrăiește experiența funcție de tehnicile pe care le folosim, dar pe urmă îl aducem, ce simți aici, ce gândești acum
despre experiența trecută? ce simți acum din postura în care ești? adult față de experiența trecută.

Foarte des o sa întâlniți conceptul ăsta de experiență aici acum, tot ce înseamnă terapie experiențială umanista.

Repet ne ducem și în trecut identificăm cauza sau cauzele dezechilibrului, dar aducem in prezent în sensul care-i
perspectiva acum asupra evenimentului, evenimentului evident nu il putem aduce, dar perspectiva putem să
schimbăm pentru că de multe ori în momentul care mă duc într-o experiență trecută, si o trăiesc, eu regresez, mă
simt ca atunci, trăiesc experiența că atunci, pe mine nu mă interesează asta în terapie mă interesează, să
resemnifice, sa recadreze o experiență trecută dintr-o altă perspectivă, cu alte resurse, cu altă vârstă, cu altă
experiență de viață și atunci se poate schimba perspectiva asupra unui eveniment, de fapt asta înseamnă
schimbarea perspectivei, evenimentul rămâne același doar că noi schimbăm filtrul prin care traducem.

In gestaldt vorbim despre teoria cîmpului. Teoria cîmpului este asemănătoare sau se suprapune cu teoria
sistemelor. Teoria cîmpului - orice modificare într-o zonă a cîmpului, determină modificări în toate celelalte zone.
Asta spune și teoria sistemelor, o modificare într-un punct a sistemelor, determina modificari.

La ce credeți ca ma ajuta în terapie lucrul acesta? Sistem este si o singură persoană, sistem este și un cuplu, sistem
este și o familie.

4.03
Un dezechilibru la nivel emoțional determina un dezechilibru la nivel somatic sau un dezechilibru la nivel somatic
determina un dezechilibru la nivel emotional, pentru ca noi suntem conectati, ideea asta e importantă, orice
schimbare facem determină schimbări în toate celelalte zone.

Noi ce suntem? Corp fizic, emoțional mental spiritual, unii spun că ești energetic. Deci noi de exemplu dacă avem
un pacient cu depresie, o depresie ușoară sau moderată, ce am putea foarte la îndemână să-i recomandăm pe
lângă terapie sa ii recomandam? Sport – in momentul în care îți miști corpul se schimbă niște lucruri, dacă lucrez
asupra emoțiilor se schimbă și la nivel fizic niște aspecte. Noi nu funcționăm scindat, asta înseamnă că toate sunt în
legătură, dacă există un dezechilibru undeva, în ceea ce privește câmpul nostru, sistemul nostru, cu siguranță
există dezechilibre care se manifestă sau încă nu se manifestă și la celelalte celelalte dimensiuni.

Cand e vorba de cuplu sau familie, cum se aplica teoria campului?

Cand un membru al familiei este afectat, inseamna ca toti membrii familiei sunt afectați. Corect și vindecarea sau
echilibrarea unui sistem care înseamnă cuplu sau familie necesita contributia tuturor. O problema diagnosticata
reflectă o problema întregului sistem. Este un lucru care e care e foarte important de transmis cuplurilor sau
familiilor care vin în terapie, pentru că un sistem nu poate să fie funcțional echilibrat armonios atat timp cat un
membru al familiei sau al cuplului este în dezechilibru . E un nonsens spune că noi, dar el/ea are o problemă, deci
noi cu toții avem o problemă se consideră inclusiv faptul că orice dezechilibru pe care îl manifestă o persoană, un
membru al cuplu sau al familiei are la bază contributia și a celorlalți, a tuturor celorlalți și gândiți- vă la copil, deci
copilul care se manifestă ca simptom pentru familia disfuncționala, el este un semnal de alarmă, la dezechilibrele
de la parinti.

Copilul , cu cat e mai mic, manifestă ceva nu contează ce, de la enurezis până la comportament agresiv, orice
absolut orice, intai părinții trebuie să uite la ei la ei, fiecare partea lui și la ei ca cuplu.

Pentru că de multe ori părinții reprimă, copilul exprima ceea ce părinții ascund. E ca la boală acută, dacă nu se
manifestă de mult timp, comportamentul care le atrage atenția părinților, copilul nu are ce căuta la terapie mai
ales daca e mic. In momentul in care parintii constientizeaza ce au de lucrat și chiar lucrează, simptomele dispar la
copil.

Stiți eurezisul în ce condiții apare cel mai des? Poate fi nevoia de a capta atenția sau când părinții sunt în conflict
și copilul percepe conflictul ca pe o ruptură între părinți și atunci el captand atenția , distrage atenția de la
conflictul părinților pe propria persoana.

Otite = nu mai vrea sa auda, nu le placea sa auda – la psihosomatica. Fiecare boala are si o componenta
psihologica.

Cand vine cineva la cabinet, intai eliminam cauzele organice, apoi inseamna ca e un conflict ce trebuie eliminat, ori
intre parinti, nuneapărat deschis explicit între copil, în sensul de neglijare și atunci o modalitate prin care el îmi
cere atenție . E ca și cu comportamentul agresiv, de exemplu sau orice comportament disfuncțional, copilul n-o să
primească atenție pozitivă, dar și atenția negativă formă de recunoaștere mai importanta decât lipsa de atenție ,
atunci se crează condiționarea operanta, chiar dacă e certat, bătut, criticat, i se ofera timp, ca o forma de
recunoaștere.

Sunt 5 forme de recunoaștere: recunoașterea pozitivă/negativa necondiționată, recunoașterea pozitivă/negativa

condiționată și ignorarea.I

Intrebare de la colege – cand merge la gradi ca o doare burta , e în regulă să explic că de fapt niște emoții și să
încurajăm pe copil să vorbească despre asta, despre ce il supăra: înțeleg că te doare, hai să vedem cum simți
durerea, hai să vedem da ce mai zici altceva, sa pună suferința în cuvinte și felul ăsta sa o exprime.

Pentru că si copilul si adultul dacă somatizează, el simte durerea si in momentul care spun, dar nu te doare el s-ar
putea sa se simta neînțeles: știu că te doare te înțeleg cred că te doare, hai să vedem dacă e o durere care ține de
burtică sau simți ceva te simți într-un anumit fel îți place nu-ți place la gradinita, pui in cuvinte lucrurile astea.

Coelga: am făcut exercițiul ăsta cu băiețelul meu de cinci ani și îl puneam să-mi spună ce culoare are dacă e fetiță
dacă e băiat unde e în corpușorul lui și îmi spunea si se linistea.

Este o tehnică se numește tehnica de diminuare si integrare , care atunci când ai o durere sau o presune, in cazul
nevrozelor se întâmplă foarte des, să ai încât să simți un nod în gât și se duc se controlează parcă simt că le crește
ceva sau cu stomacul și tehnica de diminuare și integrare seamănă ce ne-a povestit colega, dar are și o
continuare, adică îi dai o formă, o greutate, o mărime, identifici toate aspectele, ce culoare ce greutate, ce textură,
ce formă ce temperatură are, pe urmă o externalizezi, e o tehnică de imagerie dirijată, o scoți în afara corpului,
acționezi asupra ei, în sensul o topești, o sfarami, după care în locul ei pui ceva pozitiv.

Unii pun O rază de soare, altii zambet, altii bucurie, ceva pozitiv și e o tehnica folosita cu destul de mult succes.

Spuneam ca o să vorbim despre contact de granita, contact de diferențiere și autoreglare și tulburarea

contactului de granita.

Ce credeți că înseamnă granițele?

Mă refer la tendința, capacitata, abilitatea omului de a-si regla granitele cu meniul. Mediu fiind orice orice este
non- eu.

Auto reglarea naturală, omul are capacitatea de a se auto regla in mod natural, adică să puna aceste granițe între
Sine și Mediu, astfel încât să diferențieze ceea ce hrănitor pentru el și ceea ce e toxic pentru el și atunci să lase, să
permită să intre în interiorul granițelor lucrurile care sunt hrănitoare și să elimine ceea ce e toxic, cand mă refer
toxic nu mă refer numai la aer, mancare, ci ma refer și la relații. Asta înseamnă capacitatea aceasta de autoreglare
naturală.

Contactele de diferentiere si de graniță sunt două mecanisme care țin de auto reglarea naturală, contractul de
diferențiere spuneam este posibilitatea omului de a asimila ceea ce dispozitiv de vedere informațional, emoțională
și a respinge și de a se proteja de ceea ce percepe ca fiind negativ și toxic.

In terapie de exemplu, atunci când vorbim despre stressc cumulat, este principala cauza a atacurilor de panică, o
metodă importantă pe lângă tehnici prin care putem să ne gestiona stresul, o altă metodă este eliminarea
cauzelor care generează stresul, exact ce spuneam limitele pe care le puneam trebuie să indeplineasca niște
condiții, sa fie suficient de permeabile ca sa permita schimbul , dar suficient de ferme încât să nu permită
transferul a ceea ce e toxic.

In momentul în care considerăm că o relație de exemplu sau situații de viață sau context oricare ar fi el e toxic
pentru noi , putem să alegem sa granițele să fie mai ferme, mai rigide, ori să gestionăm dacă nu putem să eliminăm
cauza, sa gestionam altfel stresul raportat la evenimentul sau situațiai sau relația respectivă.

Aceasta înseamnă conta de diferențiere.

Contractul de graniței este al doilea mecanism important al autoreglarii, și asigură deci spuneam că trebuie să fii
permeabila fermă. Ce se întâmplă dacă granita e rigida?

La ce duce granița rigida? Lisa de comunicare, Izolare.

Dacă e prea rigidă, nu permite schimbul.

Dacă e prea permeabil, permeabilitatea totală duce la fenomenul de fuziune, care nu e nici pe departe sănătos .

Aparent sau mai mai auzi că, noi știm totul unul despre celălalt, noi suntem una și aceeași persoană, dacă e doar
la nivel declarativ sună frumos. Daca e real, sensul ăsta de permeabilitate total al graniței cu mediul nu mai e
sănătos. Repet sună bine sa știm totul unul despre celălalt, sa nu ne ascundem nimic, ca e vorba de parteneri de
cuplu sau de o relație părinte- copil.

Vorbeam despre proiecție o altă perturbare a contactului de graniță . Proiectia înseamnă a atribuirea unui aspect
pe care eu îl conțin asupra celuilalt. Țineți minte cei care ați participat data trecută, de exercițiu cu observația, el
pune foarte bine în evidență proietia, în momentul în care eu spun despre cineva altceva decât observ, există
posibilitatea sa fac o proiectie, să atribui ceva din mine sau experiența mea de viață, asupra celuilalt.

Daca ar fi sa comunicam corect cu oamenii, n-am treci la concluzii pentru că o parte dintre colegi care ați făcut
observație, spuneați ești liniștită, nu mai știu exact ce spuneati, dar erau niște concluzii în urma observării pentru
că, consemnul era sa faci observatii.
Daca era sa faceti observatie, exprimarea era in felul urmator. Observ la tine faptul ca esti incruntata, asta ma face
sa ma gandesc ca s-ar putea sa fii furioasa sau incruntata, atunci nu mai era proiectie, erau niște constatări pe baza
unor observatii si are legatura cu propria mea persoana deci este subiectiva. Cand eu ajung direct la concluzie
exista posibilitatea sa fac o proiectie si de multe ori se intampla lucrul acesta.

Puteti sa faceti exerctiul acesta, decate ori observam ceva la oameni, noi spunem ca observam , dar noi de fapt nu
observam ,sunt niste constatari a ceea ce observăm + experiența noastră de viață, pentru că știu că atunci când om
rade e bucuros, dar vi s-au întâmplat să trăiți situații paradoxale în care să râdeți cand nu e potrivit sa razi, sau sa
plangti cand nu e de plans.

Sunt reactii paradoxale cand ne manifestăm altfel decât în mod firesc ne-am manifesta și atunci proiecția poate să
apară, văd pe cineva că manifestă o emoție și prisma experienței mele consider că rade sau plânge din anumite
motive, el fiind totul altă zonă.

Introectia e fenomenul opus proiectiei, dacă proiecția este atribuirea unui aspect pe care îl conțin sau pe care-l
gândesc celuilalt, Introectia este asimilarea aspectelor de la ceilalti la noi.

Exemple de introectie – multi accepta/refuza vaccinarea fara a trece prin filtru propriu a avantajelor si
dezavantajelor, învățarea mecanică a unor informații, preluarea mecanică fără să trec prin filtrul meu, fără să mă
documentez, e o modalitate prin care noi perturbăm contactele de diferențiere.

Ca si copil se pune problema diferit, adultul atunci poate să-și stabilească niște granițe sănătoase, copilul e firect
sa preia, imitatia e forma de invatare si atunci valorile, ideile, informatiile in primii ani de viata le preluam, apoi le
mai schimbam, dar tb luate de undeva si sursa e persoanele de atasament.

Mai sunt 2, deflectia si retroflectia.

Deflectia inseamna evitarea contactului, evit contactul cu celalalt, nu interactionez cu celalalt, granitele sunt f
rigide, duce tot la izolare

Retroflectia pare asemantoare, este o tulburare a granitei de contact pt izolarea de sine, e mai degraba o re-
oglindire, revenire asupra propriei persoane, seamana cu introspectia, dar nu e introspectie. Ea duce tot la izolare,
dar nu pentru ca as vrea sa intrerup contactul ci pentru ca as vrea sa ma orientez exclusiv pe mine.

Retroflectia este o forma de introspectie, pana la un pucnt poate fi normala, pentru ca momente in care ne
introspectam, avem. Dar poate fi patologica, daca vb de o tulburare a contactului de granita. Introspectia nu e
patologica, face parte din normal, e benefica si necesara.

Evitarea e un mecanism de aparare, deflectia si retroflectia, proectia si introectia, sunt tulburari ale contactului de
granita.
Obiectivul Gestaldt terapiei este extinderea constiintei, extinderea constientizarii ca modalitate de autonomie
personala.

La prima intalnire spuneam ca obiectivul general al terapiei experential umaniste este ca , cresterea , dezvoltarea
personala , mai multa autonomie, mai multa independenta.

Gasim si aici, constientizare, crestere personala ca si obiective ale Gestaldt terapiei. Accentul e pe ceea ce este,
cum face si ce simte o persoana, f mult accent

Tineti minte la Rogers pe ce se punea accentul? Pe emotii – pe ce simte, de aici tehnicile de dialog, la el nu avem
tehnici actionare, directive, sunt tehnici de dialog, cu centrare pe ce simte pacientul.

In Gestaldt sunt tehnici mai provocative, mai actionale, accentul e si aici pus pe emotii, si in general in toate
terapiile experential umaniste, ma ntereseaza ce simt pacientii.

Data trecuta v-am spus , sa faceti un exercitiu, sa va opriti din ceea ce faceti si sa va intrebati ce simt acum?

Un alt exercitiu – treceti-va pe hartie , toate emotiile pe care le cunoasteti.

Ca și tehnici în găsit alt avem? In Ghestaldt avem interogatiile ghid, forme de întrebări:

- ce simți,
- la ce te gândești acum,
- de ce anume ești conștient acum,
- ce crezi despre lucrul ăsta

De ce? Întrebarea” de ce” în terapie este evitată, dar în momentul în care întrebi : de ce ești conștient acum,
întreb de fapt ce simți acum, de ce anume ești conștient acum sau ce gândești? Nu e întrebarea de ce care îl pune
pe pacienți sau pe client în situația de a se apăra, de aceea se evita întrebarea de ce.

În momentul în care întreb de ce face asta și de ce gândești în felul acesta, persoana are tendința să aibă justificări,
explicații, sa intre in defensiva.

Momentul în care întreb de ce anume ești conștient acum, practic nu este aceeași întrebare, nu e întrebarea de
ce?

Sunt exerciții de conștientizare corporală, ce credeți că ar trebui să conștientizezi:

- unde anume în corpul simtim

 - Ce mai conștientizăm: poziția, cum suntem așezați, în ce parte a corpului simțim anumite tensiun
- ce altceva mai putem conștientiza, lucruri care în mod normal nu ne oprim asupra lor, decât doar dacă e
ceva foarte intens, altfel nu le conștientizăm. Nu ne referim la traume fizice, ci la tensiuni care sunt în
legătură cu emoțiile: Respirația, mă uit la Zone tensionate, zone relaxate, ritmul cardiac, tot ce are
legătură cu corpul.

În mod normal dacă nu sunt conștientă, dacă nu sunt prezent acolo să nu le identific, pur și simplu terapeutul
ghidează pacientul în a-și identifica tensiunile sau zonele sau zonele care sunt relaxate în organism .

Cred că data trecută v-am spus despre tehnica completă de relaxare. Aceasta este o tehnică care ar putea să intre
de exemplu la exerciții de conștientizare corporală, e mai mult decât un exercițiu de conștientizare corporală,
pentru că facem și intervenții acolo: relaxăm zonele tensionate, dar în acea tehnică sau în antrenamentul gen
Schultz, conștientizăm zonele tensionate și le relaxam.

Dacă e vorba de tensiunea din zona cervicală, e vorba de presiunea pe care o aveam, povara pe care o ducem.
Dacă e vorba de tiroidă, sunt lucruri nespuse, lucruri care sunt greu de exprimat.

Organe interne sunt puse în legătură, în viziunea psihosomaticii, organele sunt în legătură cu emoțiile, ficatul cu
furia rinichi frica, rămâne cu tristețea, inima este îmbolnăvește de toate emoțiile negative, stomacul de stres,
ganduri, ruminatii , Sunt asociate cu emoțiile.

Mai strânse de exerciții de conștientizare afectivă și cu relațională. Aici intră mai multe tehnici, este tehnica
scaunului gol despre care v-am spus mai devreme, o tehnică pe care și în general tehnicile, dacă nu e vorba de cele
de dialog, tehnicile provocative e bine să nu le folosim până nu ne-am cunoscut pacienții suficient de mult și până
când nu am creat acea legatura intre noi și pacient, pentru că unele dintre ele pot părea ciudate sau poate fi greu
de acceptat, printre acestea intră și tehnica scaunului gol. Atunci ori nu le folosim, ori folosim tehnici
asemănătoare dar mai ușor de asimilat de o anumită categorie de pacienți.

Deci folosim tehnica scaunului gol ca un suport de dialog, fie între pacientul pe care îl am în cabinet și o persoană
cu care este în conflict sau când sunt în părți, două părți aflate în conflict ale aceleași persoane . O parte din mine
ar vrea ceva, o parte din mine ar vrea altceva și atunci le pună. Este un dialog simbolic, evident că nu aduc
persoana sau pacientul cu care este în conflict, de aceea se numește tehnica scaunului gol, iar o pun în fața lui un
scaun gol sau o pernă și îi descriu următoarea scenă. Ești față în față cu mama ta, să presupunem că e conflictul cu
mama. Mama ta este aici, câți ani are, cum arată și descrie, cum o cheamă. Încurajăm pe pacient să-i spună că sunt
niște etape care trebuie să le traversam în această tehnica:

1. Ventilarea emoțională – spune tot ce vine, tot ce-am putut să nu-i spunem mamei, necenzurat este o etapă
însoțită de ca Chatarsis puternic de cele mai multe ori, poate să plângă, poate să țipe, poate să fie furios, poate să
lovească scaunul respectiv. Fiind în cadrul terapeutic poate să facă lucrul acesta fără nicio problemă, lucru pe care
nu poate să-l facă dacă persoana este fizic în fața lui, dar atunci descărcarea poate să fie destul de puternică.

Ducem pacientul pe scaun-ul mamei, pe scaunul gol, si spunem că acum ești mama ta, cum te cheamă ? Încercăm
să-l punem în pielea, rolul mamei. Răspunde. Și ii facem un rezumat aceea ce a spus mama. Mama ta a
spus ....asta...asta, ce ai să îi răspunzi?

Il aducem iarăși pe scaunul lui, iarăși o ai pe mama în față, răspunde și îl ducem așa, când într-o parte când în alta
până când capătă ușoară detașare, în sensul că schimbă perspectiva.

Pe urmă mai sunt niște etape pe care le folosim și în tehnica scrisorii, pentru persoanele care nu reușesc să se
exprime în felul acesta, sunt mai cenzurate, au un simț al ridicolului mai ridicat și atunci nu reușesc să facă tehnica
scaunului gol, sunt mai cenzurate, le genereaza un disconfort mult prea mare sau li s-ar părea ciudată și atunci este
tehnica scrisorii :

- prima parte, partea de catharsisis, tot ce nu am putut să spun, tot ce m-a făcut să sufăr,

- a doua parte - lucruri pe care pot să i le iert, lucruri pe care nu pot să-i le iert,

- partea treia lucruri pentru care pot să mulțumesc și

- partea a patra o încheiere, un fel de rămas bun, dar nu rămas bun neapărat de la persoana respectivă, ci un
rămas bun de la o etapă din relația lor.

Revenind la tehnica scaunului gol, îl mutăm pe pacient fie pe canapea, când pe scaunul gol, intand pe rand , fiind
ori în rolul lui, ori în rolul persoanei cu care este in conflict, si este un dialog practic al al celor două persoane la
nivel simbolic, pentru că nu avem pe mama în față, ci pe pacientul nostru,dar care intră în rolul mamei. Este un
dialog, urmărind use practic schimbare de perspectivă . E evident că scrisoarea nu se păstrează, se distruge, în felul
în care dorește pacientul. Scrisoarea evident nu se pastreaza si nu se expediaza, se distruge cum vrea
pacientul,poți să-i dai foc, poți să o arunci. Tehnicile acestea au rol de ritual, ritualuri terapeutic prin care scti,
exprimi, în cazul în care pacientul nu reușește să obțină detașarea necesare, tehnica scaunului gol are și o
continuare, poți să-ți dai seama destul de ușor în terapie dacă persoana chiar intră în rolul celuilalt sau vorbește și
de pe scaunul mamei tot ca și cum ar fi el, se cheamă tehnica metapozițiilor, o să o discutăm mai târziu.

Mai sunt niște tehnici, tehnica zidului, o să o descriu și apoi să vreau păreri, despre ceea ce o pune în evidență. Îl
invităm pe pacient să stea cu fața la un perete și îi spunem o poveste, că este undeva în deșert, e ales deșertul
pentru că nu ai acolo nimic de care să te agăți, trebuie să traverseze neapărat deșertul și în fața lui a apărut
deodată un zid foarte înalt, foarte lung și într-o parte și alta nu vede nici un cap, nici în stânga. Nici în dreapta. Și îl
întrebam ce face?
El poate să spună: sap. Cat sapi, pe până ajung la fundatie?

Ai săpat, nu ai găsit, ce faci? eu mă duc în stânga.

Cat mergi? păi merg jumătate de zi, nu are la el prea multe, are un pachet de mâncare și un bidon cu apă, nu are
prea multe nu are ustensile, nu are nimic.

Si il tot ducem așa, cu cat durează mai mult o tehnică de genul acesta, cu atât scoatem la suprafață mai multe,
pentru că este o tehnică, dacă atingem un punct sensibil al unui pacient, ele nu sunt simple deloc, reacțiile sunt
foarte puternice uneori.

Voi ce ați spune, cum ați răspunde la genul acesta de întrebări? Voi ce ați face dacă ați întâlnit un zid înalt si nu ați
avea resurse?Trebuie să treceți de zid, să traversați desertul, ce ați face?

As putea impinge mult nisip pe zid , ca sa mai urc pe el.

Sunt persoane de ex, la care dacă le blochezi o posibilitate, caut alta, apelează la strigat, apelează la altcineva de
după zid, alții renunță. Alții se enervează, alții găsesc soluții.

Ce credeți că simbolizează zidul acesta? Reprezintă felul în care depășim obstacolele de oricare fel.

Exercițiile acestea au un rol de conștientizare și de autocunoaștere, noi să-i cunoaștem și pacientul să se cunoască
pe el însuși, dar și de conștientizare. Nu există soluție bună să o soluție mai puțin bună există unii foarte
perseverent, alții foarte creativ. Este un exercițiu de cunoaștere și autocunoaștere. Acesta este scopul, nu se dăm
noi verdicte că e așa sau altfel sau să spunem că dacă am ales așa atunci,inseamna ca. El să-și dea seama cum
reacționează într-o situație dificilă de viață, atunci când apar obstacole, renunță, este creativ, se bazează pe alții?
se bazează doar pe el? încearcă variante? e perseverent? Descoperim resurse personale.

Aceste tehnici daca sunt folosite in grup, sunt folosite ca exerciții provocative, nu știm ce se scoate de la fiecare,
aceasta este și ideea, noi lansam provocări iar participanții, funcție de experiența sa, de traume, de blocaje, de
limite, reacționează într-un fel sau altul. Dacă lucrăm în cabinet cu o persoană spuneam că tehnicile acestea, întâi
ne cunoaștem pacientul și apoi le propunem tehnicile. În momentul în care punem o tehnică, o propunem țintit, nu
asa ca sa vad ce scoatem la suprafață, stiind lucruri despre el. Pot ajuta să-și conștientizeze, o altă modalitate de,
Uite cum se vede de la mine și pur și simplu dă el seama prin reacțiile pe care le are în urma tehnicilor.

O tehnică asemănătoare, nu vizează aceleași aspecte se numește Cubul. Poate fi folosită o masă sau scaun peste
care se pune o față de masă, și el este invitat în interiorul cubului. Ce o sa constientizeze cand sta acolo? Ce se
intampla, ca e singur acolo. Dupa 15 – 30 de minute deja nu mai este confortabil, aceste exerciții se fac pe o
perioadă mai lungă de timp, pentru că pentru două minute poate fi amuzant, dar stați de fapt izolați, că de aceasta
este vorba, stați izolați o oră într-un cub!
Ne arată cum facem față la izolare, poate arăta raportul dependență – autonomie, nevoia de comunicare ,
rezistență la situații limită, pentru că este o situație limită de viață, simbolic creată. Oamenii fac față diferit si la
situația în care suntem acum, chiar dacă nu sunt într-un cub. Ne arată adaptabilitatea în cazul unei situații noi, și nu
orice fel de situație nouă ce situație care are legătură cu izolarea, izolarea față de ceilalți, față de mediu.

O altă tehnică se numește tehnica reprezentării spațiului personal, la ce ar face referire această tehnică?

Până unde le permite celorlalți să aibă acces, aspecte legate de contact si granițe. Este o tehnică care se folosește
prin intermediul vizualizări și a descrierii. Care este spațiul, vizualizează, ce forma are, cat e de întins. Dacă e o
persoană care nu face parte din familie, cam care este limita, cam un deplasați granițele astfel încât să vă simțiți
confortabil? Ține foarte mult și de cultură. În țările nordice este mai mare distanță.

O altă tehnică se numește menținete sau rămâi în stare, tehnica aceasta se folosește ca o tehnică de tip stop
cadru, prin pacientul și îl putem opri și dacă este o singură persoană, e un pacient din cabinet și povestește ceva și
îl oprim cu rol de a conștientiza ceva! Ce poate sa constientizeze? Poate conștientiza un gest, e emotie, dacă e
vorba de lucru în grup poate conștientiza locul în care se află, cu cine este în contact, cu cine nu este, este o
tehnică foarte des folosită când lucrăm cu psihodrama, pentru că e o tehnică foarte dinamică psihodrama pentru
ca aatunci durează mult și pierdem din vedere anumite aspecte importante și atunci din când în când face
momentele astea de stop cadru, vă rog să vă opriți, închideți ochii și vizualizați și conștientizat, ați interacționat cu
persoane, cu mai multe, sunteți izolat, ce simțițiVă simțiți corpul . orice îl putem ajuta să conștientizeze.

Tehnica scenarizarii - consemnului ( este fara sa vorbesti)

Deci va imaginați ce facem, 2 oameni fata in fata, tin un creion, fiecare cu câte un deget. Ei trebuie să trebuie să
țină creionul o perioadă, l-au fixat până când se simt confortabil pot să-l țină după care încep să se miște să
vorbească vorbească și mișcă, interacționează unii cu alții și mai ciocnesc mai lovesc, se uită unii la alții că dacă stau
mult timp la un dat obosești. Este și o altă persoană care nu-i este dintre ei si ea încearcă să destabilizeze creionul.

Creionul metaforic vorbind este relația de cuplu , asta pune în evidență, cursanții mei dragii de ei, majoritatea,
încă odată spun așa la început merge dar dacă ai juma de oră se plisctisesc si se uita stanga-dreapta si analiza era
tocmai ca să conștientizeze pe ce se focusează, pe celălalt, propria persoană, pe relație, pe persoana care vine și
destabiliazeaza si cum reacționează, o dau deoparte, n-o dau, se joacă, agreează prezența.

Ceea ce spuneau la inceput, cu ceea ce făceau erau concluzii total diferite, foarte interesante scenarizările tocmai
pentru că îi ajută pe oameni să conștientizezi niște lucruri , pe care probabil nici nu le cred, dar în realitate era
asta, nu neapărat pentru că oamenii mint. Minciuna în terapiile exemplu este în formă de rezistență la schimbare,
nu vânăm sa ii prindem, dar ii ajutăm să conștientizeze lucruri pe care ei s-ar putea să le ascunda intr-un mod
inconștient de propria persoană, atunci scot. Tot in cadrul tehnicii scenarizarii, intră și tehnica amplificării,intalnita
si la Rogers, doar ca aici putem să aplicăm un gest , tot cu rol de conștientizare. Uneori transmitem fie că suntem
în terapie , fie că suntem în afara terapiei mesaje ambivalente, un mesaj un mesaj transmis prin comunicarea
verbala si altul prin nonverbala.

De ex ca parintii lui s-au purta cu el foarte frumos, un discurs foarte coerent și nonverbal să-și strângă mâine ori să
sucească o păpușică și atunci îl oprim și îi spuneam uite, înțeleg că ti-ai iertat părinții pentru asta asta asta, dar am
să te rog în continuare vorbim despre cum i-ai iertat si ce ai inteles tu , din ce au facut ei, sa faci din ce in ce mai
mult gestul respectiv, sa il amplifici și atunci el amplificand gestul respectiv, este foarte posibil să aibă un insight si
să-și dea seama că acel gest, de exemplu cum isi strânge mâine și daca le strânge până nu mai poate, sau isi musca
buzele, deci dacă amplifică gestul, are rol important de conștientizare.

Avem exercitii de constientizare cu sport imaginativ și de restructurare cognitivă

Tehnica fantezii ghidate sau imagerie ghidate, ați auzit sau meditații conduse pe YouTube daca ati auzit, ațiȘi rpd
gândeam și eu la meditații la sine ceva asemănător, fantezia ghidata este utilizata in cabinet, utilizam tehnica
respectivă pt o problema a pacientului, nu e o tehnica pe care s-o învățăm, este o poveste pe care putem s-o
inventam , in momentul in care avem nevoie, de aceea am facut legatura cu meditatiile ghidate, ca sa vedeti cum
este, funcție de cat de creativ suntem în momentul în care avem nevoie de asta m-am făcut legătura ca să vă dați
seama cum este meditațiile.

Probabil o parte l-ați ascultat și meditațiile sunt pentru relaxare , pentru vindecarea copilului interior, asa si tehnica
fanteziei ghidate. Oamenii își întrețin limite, anxietati, nesiguranță, stima de sine scăzută, ca urmarea a procesării
unor evenimente ,procesări nesănătoase unor evenimente cu încărcătură emoțională.

De exemplu dacă am simțit că mama nu m-a iubit, parintii nu m-au iubit, ce se va intampla?

S-ar putea să-mi aleg persoane care sa ma respinga, sa ma abuzeze, pentru că asa traduce copilul lipsa de iubire
din partea părinților, prin faptul că nu merița să fie iubit și atunci se va sabota așa cum spuneați relațiile, prin
partener sau parteneră a aspecte care sa duca fix in acelasi punct, de a fi parasit, ranit , abuzat.

AM intalnit o doamna , intr-un curs de formare, prin alta tehnica, tehnica corporala, era convinsa că mama ei nu a
tinut-o nici o data in brate, nu a mangaiat-o niciodata, ca nu a avut niciodată nici avut niciun gest de afectiune fata
de ea, lucru care nu era adevărat, dar era o justificare în fața ei, pentru a-și mentine ostilitatea fata de mama,
poate sa apara amnezie, amnezie, aici nu era trauma, ea uitase momentele în care mama chiar o mangaiase,
alintase, ceva ceva pozitiv. Acest pozitiv în cazul ei nu o ajuta în demersul ei, acela de a-i fi ostila mamei ei.

I s-au deblocat amintirile cu o alta tehnica, corporala, in care unul il atingea pe celalalt, pe fat, pe cap. Fata e o zova
foarte intimă si atingand-o i s-au deblocat amintirile. Deci așa se folosește tehnica fanteziei ghidate, nu ce am spus
acuma, am descris-o alta tehnica, cea corporală, dar aceasta tehnica reconstituie practic evenimentele cu
încărcătură emoțională, cursul evenimentelor schimband perspectiva, dand un alt sens practic.
Ați făcut vreodată vreo tehnică asemănătoare?

Putemne inspirăm din alte tehnici vizualizare putem practic orice poveste putem s-o folosim, astfel încât să ne
atingem scopul acela de a reconstrui evenimentele de viață care sunt interpretate secvențial sau eronat.

Cursuri mai detaliate sau cărți? Cursri de story telling Marian Joiu

Tehnici de diminuare și integrare v-am spus, povestea o colegă cum abordeaza anumite tensiuni legat de dureri în
legătură cu băiețelul despre tehnici de diminuare și integrare.

Scoți, descrii in amanunt, culoare, forma.... acționezi asupra ei, o dizolvi, ii dai foc, fiecare cum vrea și pe urmă pui
ceva în loc. Cand se lucreaza tehnica asta se vad modificări rapide, în modul în care arată, se schimba expresia
feței pacientului, rezultatele sunt foarte foarte rapide.

Ati patit sau ati auzit despre persoane sau chiar să fiți în situația în care să credeți că vi se întâmplă ceva fizic,dar nu
fie nimic fizic? Mă refer la un nod in gat, ceva in stoma.,c lucruri pe care le simțiți fizic că există.

Odată pregătesc să plec într-o excursie și am lasat copilul de cinci ani acasă cu mama , copilul a facut febra și m-a
sunat și a spus ce mamă ești tu ? Deci automat și fizic, am avut o emotoe puternica , ca un lift care a coborat, ca si
cum mi-a scazut vibratia si la max 15 minute am făcut febră și am avut parte de o viroză , incat toata excursia am
stat mai mult pe jos decât în picioare.

Sunt persoane de exemplu care merg și fac foarte multe investigații pentru că sunt convinse, aici a fost pe o
perioada de 3 zile si atrecut, dar să fie o senzație care durează foarte mult și atunci își fac tot felul de investigatii,
nu au nimic fizic, dar ei simt ca si cum ar avea ceva acolo, ca si cum creste acolo. Indiferent la ce organ este
localizată presiunea sau durerea sau dacă nu există ceva acolo, este manifestarea unor emoții localizate la nivelul
organului respectiv, care generează senzația că se întâmplă ceva acolo si de fapt nu e nimic.

Apropo de nod încât prieten care orelist îmi spunea că are destul de frecvent mulți ani persoane care merg cu tot
felul de senzații in gât și merg să-și facă investigații și nu am nimic.

Tot în cadrul tehnicilor de diminuare și integrare, este următoarea: isi invitam pacientul să-și imagineze o situație
sau un aspect o relație sau propria imagine negativă respinsa din perspetiva unor calități. Putem să punem puțin
în legătură și cu tehnica scrisorii, adică am conflict cu cineva, dar la un moment dat caut motive ca să ii mulțumesc,
deci tot schimbarea perspectivei e și asta, o situație sau o relație, o reconsiderăm din perspectiva unor calități sau
beneficii.

Tot în cadrul tehnicilor de diminuare și integrare, il invitam pe pacient să-și imagineze, să vizualizeze, să-și
imagineze opusul aceea ce spune adică dacă spun nu sunt în stare de nimic, să-mi imaginez că sunt în stare de
orice și pot să fac absolut orice.
Tehnica metapozițiilor e derivata din tehnica scaunului gol, incepe ca tehnica scaunului gol, il asez pe pacient ,
mama pe scaun, ..... , daca constat ca dupa ce a fost pe scaunul mamei pacientul vb tot ca si cum ar fi el, el nu
poate intra in rolul mamei lui , continui cu aceasta tehnica a metapozitiilor.

După ce a făcut acest dialog între pacienți și persoana aduse simbolic în cabinet, de pe scaunul gol, il invit pe
pacienț să meargă intr-un alt loc din cabinet și spun acuma ești un intelept sau o zâna, sau o furnica, orice, este alt
personaj personaj care auzit dialogul celor doi și il invit sa le spună părerea .

Apoi il duc in alt loc, spun ca e un alt personaj, care i-a auzit si pe cei doi si pe al 3lea, și il punem si pe el să-și
spună părerea despre cei doi și despre al treilea.

Si il duc si in alta parte.

Care credeți că e scopul sa il tot misc? De a schimba perspectiva, de a deveni ceva mai obiectiv.

Cu cat il indepartez de personajul lui, intai el cu mama, pe urmă iau treilea personaj, al patrulea, al la cincilea...nu
e o limită de numar, până când el capătă puțin detașarea necesară, inclusiv dpdv fizic, de aceea schimb si locul.

Vorbeam puțin mai devreme și spuneam că noi nu fct scindat, teoria campului, dacă fac o modificare într-o parte a
campului se modifică și alte lucruri. Inclusiv dacă fizic îl schimb, se schimbă și perspectiva față de situație.

Cu unii pacienți receptiv la genul ăsta, cu unii merge, cu altii nu, ne propunem tehnici care fct cu ei, de aceea ne
cunoaștem întâi pacienții.

Tehnica auto auto dezvăluiru terapeutului - ce credeți ca tb sa spunem sau nu în terapie?

Unii pacienți au tendința să întrebe da ți s-a întâmplat și ție? Nu știu dacă neapărat curiozitate, dar poate să fie si o
situatie de a prelua controlul, daca pacientul e manipulativ, poate să fie o să fie mai multe lucruri, poate fi o forma
de transfer, poate să aibă legătură cu dorința de a schimba rolurile de a schimba controlul, poate să fie o formă de
a testa. La inceput cumnoi suntem atenți la pacient și pacienții sunt atenți, este și firesc adică nu pot să deschizi în
fața cuiva daca îți dai seama că îl manevrezi cum vrei tu, poate fi o forma de a testa terapeutul, poate fi o metoda
mai intruziva, poate fi curioasă , pot fi multe motive pentru care întreabă.

Modul in care refuzăm sa oferim aceste informații tin de fiecare , folosim tehnicile de la Rogers, facem fiecare în
felul lui.

Totuși ce dezvaluim? Ex pe care il dădeam eu, cu un pacient cu un episod psihotic urat, metoda folosita de
psihiatra lui, el s-a dus și a spus că il cheamă Alex și avea o fotografie cu cineva din familie băiatul/frate pe care il
cheama Alex. Au avut puntea de legătură că te simți așa intim mai familiar sau poti sa ii spui ca si eu am copil de 10
ani, depinde foarte mult de pacient, daca e copil dacă e adult, depinde si de patologie, dar in gestaldt, cand vorbim
de aceasta tehnica , ce am vb pana acum putem face in orice scoala terapeutica, dar ceea ce percepe prin simțuri,
ce vede și aude, sub forme de oglindire. Pot sa spun de exemplu, așa se vede de la mine modul în care tu eviți
oamenii, spun părerea mea despre ceea ce face el.

Ce nu ar trebui sa ii spuna? Sa nu spuna ce sa faca , ci sa il lase pe client sa ajunga la propriile solutii. E in legatura
cu obiectivul principal al psihoterapie experiențial umaniste, care este cresterea, dezvoltarea, ascultarea,
autonomia, independență.

Deci sa nu ii povesteasca viața personală, ideal il ghidam să-și găsească singur răspunsul, așa e ideal pentru că dacă
îi spui, pe de o parte e posibil să se agațe pentru ca nu isi dă seama, se agata de ce spui tu si spuine ca as e.

Sau poate fi varianta de a se opune, chiar dacă ii sugerezi, din dorinta de a se opune, pentru a prelua controlul,
apoi e posibil ca eu sa nu stiu cum s-a simțit el , pentru acces la ce simte un om are doar el, nimeni altcineva.

Vorbeam și la exercițiu data trecută cel cu observația, observ niște lucruri care trece prin simțuri sau putem să
facem niște interpretări pe baza expertizei pe care o avem. Ideal ar fi să îi dăm el să-și dea seama chiar dacă
înseamnă că demersul să se prelungească. Nevoia de a obtine rezultate repede, de a nu avea ședințe în care să nu
se vadă nimic la finalul ședinței, de ce credeți că ține? Important e la un dat să avem răbdare să mergem in ritmul
pacientului, in ritmul declarat, pentru ca si el isi doreste sa rezolve cat mai repede, ci in ritmul capacității lui de a se
deschide, de a-și conștientiza rezistentele la schimbare. Ritmul are legatura cu foarte mulți factori.

De ce ține ca terapeut să pot să am suficientă răbdare, chiar dacă sunt perioade are că nu se întâmplă nimic? Tine
si de maturitatea terapeutului, maturitate emoțională a terapeutului, care e inclusiv cu siguranța serviciului
prestat. Se întâmplă destul de des la terapeuti care abia iși ce profesia pentru că au nevoie de validare, să vadă ca
există rezultate si atunci pot să grăbească puțin pacientul sau sunt pacienți care vin și spun după o ședință ca nu s-
a întâmplat nimic, nu e nici o schimbare .

Așa cum spuneam la început abia terapia nu durează o ședință. E un caz cunoscut a lui Erricson, ca a vindecat intr-o
sedinta. Alt caz al unei paciente a lui Dafinoiu, era prezentată didactic, nu era o pacientă care avea nevoie de
terapie, ci avea nevoie de ieșire din simptom. Ea putea să mănânce, isi indusese idea de a nu manca, era
însărcinată era foarte foarte slăbită și risca sa piardă sarcina. Ea putea in orice moment sa inceapa sa manance, dar
avea nevoie de acel ritual.

Atunci i-a indus transa hipnotica, i-a trasat sugestii de eliberare de simptom, i-a rezolvat problema, dar avea nevoie
doar de acest ritual de iesire din simptom.

Oricât de tentant ar fi, să vorbești tu ca terapeut nu o faci, rolul terapeutului în cabinet este sa ghideze pacientul
intr-un demers terapeutic , nu sa ii povestească viața lui, nu să se împrietenească cu el, dimpotriva, nu să facă
altfel de dezvaluiri, nici nu confundăm lucrurile, relație terapeutica este o relatie foarte profundă intima, e
necesară ca terapeutul să fie agent al schimbării, dar nu confundăm terapia cu prietenia, relație poate fi foarte
apropiată, dar nu suntem prieteni. Meditatii ghidate: Bebe Stratulat și Lidia Barsan.
Inteligența emoțională și vorbește foarte mult în ultima perioadă despre inteligența emoțională la ce vă gândiți c

E foarte important identificarea emotiilor, si sa conștientizam emotiile si ca e normal sa trecem prin ele.

Cat de important este exemplul adultului?

Un pacient de-al meu care are două fetițe erau mai mici de aceea acuma sunt adolescente, din povestea , una
dintre ele a luat nu știu ce și aruncat celeilalte in cap, a ranit-o usor. Tatal nu a lovit-o , dar a smucit-o, a certat-o.
Cea care a lovit , fetița încerca să-i spună că m-a supărat....El a spus ca nu s-a putut controla deși e medic, văzându-
o pe fetita cu pielea așa un pic rănită.

Dacă tu nu poți să te controlezi, ca adult , cum să se controleze un copil? Tu ai certat-o pentru ceva ce ai făcut și tu
după!

Da, dar ce a facut ea era grav! In ochii copilului, grav era că i-a luat jucaria, in universul copilului. Grav sau mai putin
grav cere un sistem de referinta, la ce ne raportam. Una dintre greșelile părinților este aceasta, ca ei confunda
universul lor cu universul copilului si raporteaza greșit lucrurile. Copilul trebuie invatat cum sa isi manifeste o
emotie, nu ranindu-l pe celalalt, nu generand suferinta celuilalt.

Introectia(preiau si imi atribui din exterior) e preluarea fara filtru, aici e vb de educatie, aici trebuie explicat.