Vacanță de neuitat

Guralivu David-Gabriel, clasa a V-a B, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București

prof. coord. Delia Georgescu

Toată lumea spune: „Iubiți și ocrotiți animalele!”, dar oare câți oameni le iubesc și le
ocrotesc cu adevărat? De ce oare este câinele mai loial ca omul? Răspunsul este simplu. El te
iubește necondiționat, este sincer cu tine și îți oferă devotamentul și toată dragostea lui oricum
ai fi tu! Poate vă întrebați de ce unii oameni nu pot să simtă iubire față de animale și nu le
simt devotamentul și loialitatea? Ei bine și eu îmi pun această întrebare, dar nici eu nu îmi pot
explica...Eu mă duc cu gândul la un om rău, egoist căruia nu îi pasă de animale, cineva fără
inima!

Numele meu este David. Locuiesc în București, sectorul 6, cartierul Militari pe strada
Apusului. Am 12 ani și iubesc enorm de mult animalele, în special cățeii, motiv pentru care
am unul. Numele lui este Lucky. El este un superb Husky siberian de 2 ani căruia îi place
mult să fie în centrul atenției și să fie scărpinat după ureche sau pe burtică.

Acum a venit vacanța de vară! De abia așteptam să fiu liber pentru a putea petrece mai
mult timp cu cea mai bună prietenă a mea, Amalia. Ea locuiește în același cartier ca mine, pe
strada Ghirlandei. Are 12 ani și, la fel ca mine, iubește foarte mult câinii. Evident că și Amalia
are un cățel, un Yorkie de 2 ani pe nume Lucy. Cățelușa ei este foarte blândă și adorabilă. Are
blana foarte lungă, o fundiță rozalie îi este prinsă în blănița de pe cap și este un câine ce a
câștigat trei ediții la rând ale concursului Bucharest Dog Shows.

Prima zi de vacanță mi-am început-o prin a merge împreună cu Lucky, Amalia și Lucy
la cofetăria din capătul străzii a doamnei Comănescu, o doamnă foarte amabilă, zâmbitoare și
extrem de pricepută în ale cofetăriei. Are cele mai delicioase prăjituri și niște rețete fabuloase
și foarte gustoase! Din când în când, doamna Comănescu ne servește din partea casei cu
specialitatea verii, „Zâmbetul răcoritor”, o înghețată ce conține cremă de ciocolată și cocos,
are în ea bucăți de pandișpan cu căpșune și o cireașă în vârf. Este magnifică! Uneori, ea coace
câteva fursecuri, în formă de jucării, pentru adorabilii noștri căței. După vizita la cofetărie, am
continuat programul stabilit cu Amalia și ne-am îndreptat către Lacul Morii.
 Lacul Morii este un lac de acumulare de pe râul Dâmbovița, cel mai mare lac din
București, cu o suprafață de 246 ha, dar nu este amenajat. El constă într-o „stradă” principală
ce înconjoară tot lacul și o insulă ce are câțiva stâlpi din beton și un doc ce nu poate fi folosit.
În rest este plin de tufișuri mai mici sau mai mari și în anumite părți ale lacului poți observa
blocuri sau case mai vechi.

Imediat cum am ajuns pe insulă, le-am scos lesa cățeilor, apoi le-am aruncat un
frisbee. Acesta a aterizat cam departe, dar ei imediat au fugit să-l prindă, trecând prin zeci de
tufe. După zece minute, timp în care eu și Amalia vorbeam, doar Lucky s-a întors cu frisbee-
ul, dar nu și Lucy. Atunci am început să o strigăm în speranța că o vom găsi sau va veni la
noi, dar era în zadar. O căutasem peste tot timp de două ore. Am încercat să o calmez pe
Amalia, dar aceasta era din ce în ce mai tristă, speriată și îngrijorată. Atunci, mi-am imaginat
cum ar fi dacă l-aș pierde pe Lucky. Gândul mă făcea să mă simt trist și incomplet. Nu mi-aș
putea imagina viața fără cățelul meu! Știam că trebuie să o ajut pe Amalia!

Era clar că Lucy se pierduse, așa că am mers să anunțăm persoanele cele mai apropiate
nouă, ele fiind părinții, doamna Comănescu, domnul Dumitrescu, deținătorul librăriei de lângă
stația de autobuz, și doamna Tache, vecina Amaliei. Atunci am aflat că în urmă cu trei zile
doamna Comănescu o pieduse pe Bella, un pudel drăgălaș, domnul Dumitrescu îl pierduse pe
Snoopy, un chihuahua gălăgios, iar doamna Tache o pierduse pe Mini, un bișon maltez foarte
jucăuș. Timpul se scurgea, așa că am luat hotărârea de a face repede niște afișe cu poza lui
Lucy și ale celorlalți căței și numerele noastre de telefon. Pe ele am mai menționat că cel care
îi va găsi va primi o recompensă generoasă, apoi le-am lipit peste tot. Totul era gata, dar
exista totuși o problemă, Amalia nu avea suma trecută pe afiș. Chiar dacă i-am dat și banii
mei din pușculiță, tot nu era destul. Era o sumă prea mare pentru familia ei, extrem de
modestă.

Au trecut 2 zile de când Lucy dispăruse. În timp ce mergeam împreună cu Amalia prin
locurile cunoscute de Lucy și întrebam fiecare persoană dacă au vazut-o, mi-a sunat telefonul.
Am răspuns, iar o voce de bărbat mi-a spus că a găsit-o pe Lucy, urmând apoi să întrebe când
ne puteam întâlni pentru ca el să își primească banii și noi pe aceasta. Eu, știind că nu aveam
suma de bani, i-am zis că ar fi fost bine să ne vedem imediat. El a acceptat spunându-mi: „Cu
cât mai repede, cu atât mai bine!”, apoi mi-a dat o adresă.

Am ajuns la adresa dată de el. Când mă pregăteam să bat la ușă, am auzit mai mulți
câini lătrând din interior. M-am uitat pe geamul casei și am văzut-o pe Lucy cu ceilalți căței în
cuști, fiecare cu afișul său. Mi-am dat seama că era un hoț de câini. I-am zis Amaliei să sune
la poliție, iar eu, cu un curaj nebun, am intrat pe ușa din spatele casei, eliberând toți cățeii, ei
dând năvală peste acel om. Poliția a venit imediat și l-a arestat. Lucy a sărit în brațele
Amaliei, cățeii au ajuns înapoi la stăpânii lor, iar eu împreună cu familia mea și prietenii am
propus primăriei construirea unui parc de joacă pentru câini pe Lacul Morii, pentru ca
asemenea evenimente neplăcute să nu se mai întâmple niciodată. În 2 săptămâni parcul a fost
gata și toată lumea era fericită!

Acum mă simt extraordinar! Am un sentiment de bucurie că am putut să ajut câinii și

stăpânii lor. Puteam să citesc fericirea pe chipul tuturor. Imediat mi-au venit în gând vorbele
mamei mele care îmi spune mereu că este foarte important să ajuți atunci când poți, să încerci
să faci fapte bune și dacă poți să schimbi ceva în bine, să o faci! Am devenit un erou!