Intervenții de conservare și restaurare realizate

asupra unei icoane aflată în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României

''Iisus Hristos Pantocrator înconjurat de sfinți''

''Icoana este o asemănare, un model, o întipărire

a cuiva, care arată în ea pe cel ce este
înfățișat în icoană.''1
SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN

În tradiția creștină a primelor secole, cinstirea sfintelor icoane, nu a fost

legiferată de către un Sfânt sinod, ci a fost o manifestare firească a evlaviei
creștinilor.2
Mult mai târziu, în 787, în urma dispute iconoclaste, este convocat, de către
împărăteasa Irina, un Sinod Ecumenic – Sinodul VII Ecumenic, care va stabili
cinstirea sfintelor icoane.
Icoanele ortodoxe aparțin stilului bizantin, un stil care pentru mulți – adesea
necunoscători ai cestui tip de artă – este auster, cu personaje aspre. Ceea ce le face,
însă, unice este modul de abordare compozițional și cromatic. Personajele sunt
sintetizate foarte profund, chipurile lor sunt realizate cu minimum de elemente de
limbaj, dar cu maximă expresivitate. Atitudinile sunt sobre, dar pline de eleganță și
vioiciune. Concluzionând vom observa că icoanele bizantine prezintă personaje ce nu
fac parte din lumea aceasta, ci din lumea îndumnezeită, din Împărăția Cerurilor.
Dacă Orientul și o mare parte din apus nu au păstrat acest tip de reprezentare,
spațiul românesc nu numai că nu a fost ocolit de tradiția picturii bizantine, ci mai
mult a asimilat aceste picturi, dându-le valențe noi prin raportarea la spațiul autohton.
Drept aceea putem să vorbim despre un stil bizantino-românesc.
Deci, așa cum bine spunea I. D. Ștefănescu ''fiecare icoană se leagă de un
prototip istoric și artistic foarte îndepărtat în vreme''3, adică operele de artă, în
general, și icoanele, în special, constituie documente de mare importanță istorică și
artistică.
Un astfel de caz este și icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator
înconjurat de sfinți. Această icoană datează din secolul al XVI – lea (circa 1570-
1580). A făcut parte din colecția lui Ștefan Aram Djaburov, iar în anul 1958 a fost
achiziționată de Muzeul Național de Artă al României4.
Icoana este pictată în atelierele din Moldova, pe un blat realizat din lemn de tei,
1 Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaștilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1998, pp. 137.
2 Bogdan Bratu, Icoana Împărăției. Pictura exterioară a Bisericilor Moldovei, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2010,
pp. 5.
3 I. D. Ștefănescu, Icoane de artă în Moldova, în revista Mitropolia Moldovei și Sucevei, an XXXV, nr. 9-12 / 1959,
pp. 590.
4 * * *, Restaurarea. Știință și artă, coordonator științific Anastase Anastasiu, Muzeul Național de Artă al R. S. R.,
București, 1976, pp. 88.

1
pe două bucăți de scândură (dimensiunile acestuia sunt de 0,950 x 0,695m 5), peste
care s-a aplicat un grund pe bază de clei de oase și praf de cretă. Tehnica de execuție
este cea a temperei cu emulsie de ou.
Din punct de vedere iconografic icoana se încadrează în tipul icoanelor
Mântuitorului Pantocrator. Alexandru Efremov 6consideră că această icoană se
încadrează mai mult în tipul icoanelor Mântuitoruli Psihosostris – salvatorul de
suflete. Această încdrare, Efremov o pune pe seama Chipului Mântuitorului, Care
este mai degrabă senin și plin de indulgență și înțelegere, decât dreaptă severitate –
aceasta din urmă fiind o atitudine specifică Mântuitorului ca Drept Judecător.
Figura Mântuitorului domină spațiul compozițional și este completată de
busturile miniaturale ale Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul (cei doi
intercesori) – plasate pe axa orizontală a icoanei – și ale celor doi Sfinți Arhangheli
Mihail și Gavriil – aflați în partea superioară. Chipul Mântuitorului este redat elegant
și senin într-o poziție frontală. Ceea ce frapează este asemănarea Chipului Său cu
forma unei lacrimi.
Mântuitorul este redat binecuvântând, cu mâna dreaptă, ir în mâna stângă ține o
Evanghelie închisă.
În părțile laterale ale icoanei – părți create de către două baghete sculptate, sub
forma unor funii, ce despart partea centrală de cele două laterale – sunt reprezentați
Sfinții Apostoli și alți sfinți, după cum urmează:
• în partea dreaptă a Mântuitorului: Sf. Ap. Petru, Sf. Ap. Matei, Sf. Ap. Marcu,
Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. Iacob, Sf. Ap. Toma, Sf. Teodor, un Sf. Mc. Teodor (?),
iar șirul este încheiat de către un Serafim;
• în partea stângă a Mântuitorului: Sf. Ap. Pavel, Sf. Ap. Ioan, Sf. Ap. Luca, Sf.
Ap. Simon, Sf. Ap. Bartolomeu, Sf. Ap. Filip, Sf. Gheorghe (?), un Sf. tânăr,
(Dimitrie ?), iar șirul este încheiat tot de către un Serafim. Figurile acestora
sunt miniaturale7.
Cromatica este cea specifică icoanelor bizantine. Tonurile de albastru și roșu
închis, cinabrul și oranjul stins sunt puse în evidență prin plasarea lor pe un fundal
realizat din aur. De asemenea, ca element distinctiv putem observa cum fundalul
părții centrale prezintă elemente vegetale realizate în méplat (relief plat)Acest decor
fiind prezent cu precădere pe ferecăturile icoanelor din Moldova și Țara
Românească8.Aceste sunt redate din grund. Aureola Mântuitorului este realizată în
relief și prezintă, de asemenea, pe lângă cruce și inițialele ΌωΝ, și elementele
vegetale ale fundalului.
Aureolele celorlalți sfinți sunt redate într-un mod mai simplu – prin linii
dispuse radial în jurul capului, iar deasupra fiecărei linii fiind plasat câte un punct. Și
aceste aureole sunt redate tot în méplat.
În ceea ce privește textul ce însoțește personajele, acesta este realizat într-o
cromatică și manieră diferită, astfel:
5 * * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 88.
6 Al. Efremov, Icoane Românești, Editura Meridiane, București, 2002, pp. 99
7 Idem, pp. 208.
8 Idem, pp. 99

2
 • monograma Mântuitorului este plasată în două cercuri dispuse simetric față de
Chipul Său. Aceste două cercuri au un fundal roșu, iar inițialele sunt din aur;
• Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul și cei doi Sfinți Arhangheli au scrisul
realizat cu roșu;
• iar pentru sfinții de pe lateralele icoanei, ab inito textul era realizat cu alb, însă
pe parcursul unor ''restaurări'' acesta a fost schimbat cu unul negru. Textele ce
însoțesc sfinții din casetele laterale s-a păstrat doar în parte9.
Maniera de lucru este una bizantină, straturile cromatice fiind suprapuse și de
la închis spre deschis.
Din punctul de vedere al restaurării, această icoană a fost restaurată ante 1967
– necunoscându-se, însă, data exactă și de către cine. Între anii 1967-1968 icoana a
fost restaurată de către Gheorghe Zidaru și Gheorghe Șoancă10.
Condițiile neprielnice de microclimat au dus descleierea celor două bucăți de
scândură. La rândul lor, scândurile descleindu-se au dus la ruperea stratului de grund
și implicit la pierderea stratului pictural din zona aceea.

Foto 1. Imagine realizată, în lumină razantă, înaintea operațiunilor de restaurare.11

9 Al. Efremov, op. cit., pp. 209.

10 * * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 84. Icoana are fișa de restaurare nr. 258, iar nr. de inventar al icoanei este:
12497/ i 1154, pp. 88.
11 Fotografia a fost preluată din: * * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 88.

3
 Exfolierile masive ale stratului pictural, au fost integrate, ante 1967, cu un strat
de culoare fără grund.
Stratul de vernis era și el alterat.
Traversele de pe spatele icoanei au fost fixate fără discernământ, prin prinderea
lor de verso-ul icoanei cu șuruburi.

Foto 2. Imagine ce pune în evidență una dintre traversele de pe

versoul icoanei, înainte de a fi îndepărtate12.

Icoana prezenta atac xilofag și urme de lovire aplicate la nivelul Chipului

Mântuitorului Hristos.

12 Idem, pp. 89

4
 Foto 3. Imagine realizată în timpul operțiunilor de restaurare13.

13 Ibidem.

5
 Foto 4. Detaliul mâinii drepte a Mântuitoruli.
Imagine realizată în timpul operțiunilor de restaurare14.

În urma procesului de restaurare au fost îndepărtate traversele, s-au reîncleiat

panourile, a fost realizată o biocidare a suprafeței (împotriva insectelor xilofage), s-a
fixat și s-a curățit stratul pictural, s-au realizat chituiri ale lacunelor cu un grund
asemănător cu cel original, după aceasta fiind efectuată operațiunea de integrare
cromatică și de revernisare a suprafeței15.
Această icoană face parte, la fel ca și alte opere de artă, cum ar fi Sucevița, din
ceea ce Paul Henry numește ''testamentul artei clasice moldovenești''16. Icoana
rămâne una de o eleganță rafinată, iar tristețea ei profundă este cu atât mai
răscolitoare, cu cât întreaga compoziție este lipsită de ostentație.

14 Ibidem.
15 * * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 88, 89.
16 Al. Efremov, op. cit., pp. 99.

6
 Foto 5. Icoana Mântuitorului Pantocrator înconjurat de sfinți. Ansamblu. Imagine realizată după efectuarea
operațiunilor de restaurare17

17 Fotografia a fost preluată din: Al. Efremov, op. cit., pp. 98

7
 Bibliografie

1. Bratu, Bogdan Icoana Împărăției. Pictura exterioară a Bisericilor

Moldovei, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2010.

2. Damaschin, Sfântul Ioan Cele trei tratate contra iconoclaștilor, Editura

Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1998.

3. Efremov, Alexandru Icoane Românești, Editura Meridiane, București,

2002.

4. Ștefănescu,I. D. Icoane de artă în Moldova, în revista Mitropolia

Moldovei și Sucevei, an XXXV, nr. 9-12 / 1959.

5. * * *, Restaurarea. Știință și artă, coordonator științific Anastase Anastasiu,

Muzeul Național de Artă al R. S. R., București, 1976.