Sunteți pe pagina 1din 5

Verbul

DEFINIȚIE: Partea de vorbire f l e x i b i l ă care arată o stare , exprimă o acţiune sau posesia,
necesitatea, posibilitatea de a face acţiuni se numeşte verb.
Eu citesc. (acțiune)
Eu stau la umbră. (stare)
Eu sunt în parc. (stare)
Eu am o carte. (posesiune)
Îmi trebuie un caiet. (necesitate)
Eu pot să citesc. (posibilitatea)
Vreau să citesc. (voință, dorință)
CONJUGĂRILE: În limba română, verbele se împart în patru mari categorii după terminație,
numite conjugări:
I. –a a cânta
II. –ea a vedea
III. –e a merge
IV. –i/-î a iubi/ a urî
LOCUȚIUNI VERBALE: Grupul de cuvinte care ține locul unui verb.
a-și aduce aminte – a-și aminti
a băga de seamă – a observa
a da năvală – a năvăli
a o lua a fugă – a fugi
a sta de veghe – a veghea
a da din gură – a vorbi
CARACTERUL TRANZITIV SAU INTRANZITIV AL VERBELOR
Verbele tranzitive sunt verbe care pot avea CD : a vedea, a ști, a aduce, a cânta, a întreba etc.
Tenorul cântă o arie.

Ce cântă tenorul? o arie = CD

Verbe intranzitive sunt verbe care nu pot avea CD: a merge, a sta, a fi, a gândi, a se mișca.
Eu merg la școală. unde merg? la școală – CCL
Mă gândesc să plec.
…să plec este propoziție CI. Întrebarea care se pune este La ce mă gândesc? și nu Ce mă gândesc?.
ATENȚIE!!! Verbele de mișcare, verbele reflexive și verbele care arată stări
sunt intrazitive: a merge, a se mira, a fi etc.
Nu există de delimitare clară între caracterul tranzitv sau intranzitiv al verbelor. Există verbe
tranzitive care pot deveni intranzitive.
A ține  este verb tranzitiv care poate deveni intranzitiv într-o propoziție de tipul
Ploaia a ținut trei zile.
Verbul a trece  este intranzitiv. În propoziția:
L-am trecut pe copil apa.
a devenit tranzitiv.
VERBE PREDICATIVE ȘI NEPREDICATIVE
Verbe predicative: sunt verbele care, la un mod personal, pot forma singure predicatul unei
propoziții.
Verbe nepredicative (copulative): sunt verbe care nu pot forma singure predicatul unei propoziții,
deci nu au un înțeles de sine stătător, și au nevoie de un n u m e  p r e d i c a t i v .
Cele mai frecvente verbe copulative sunt: a fi, a ajunge, a deveni, a se face, a ieși, a însemna, a
părea, a rămâne etc.
OBSERVATIE 
1.      Verbul a părea la diateză activă este verb copulativ, iar la diateza reflexivă este verb
predicativ.
El părea  harnic. – verb copulativ
I se pare ceva dubios. – verb predicativ
2.      Verbul a face la diateza reflexivă este copulativ, iar la diateza activă este verb predicativ
Mama face prăjituri. – verb predicativ
S-a făcut roșie la față. – verb copulativ
DIATEZELE VERBELOR
DEFINIȚIE: Diatezele sunt formele pe care le ia verbul pentru a arăta raportul dintre acțiunea pe
care o exprimă și subiectul gramatical.
În limba română există trei diateze: activă, reflexivă, pasivă.

A. DIATEZA ACTIVĂ
Verbele la diateza activă arată că subiectul face acțiunea și altcineva o suferă.
 Eu citesc o carte.
Subiectul gramatical coincide cu cel logic.
OBSERVAȚIE   În cadrul diatezei active, există o serie de verbe care se pot conjuga însoțite de
pronume personale sau reflexive, forme neaccentuate  în cazul dativ sau acuzativ. Aceste verbe se
numesc pronominale active.
Eu mă spăl. (pe mine)
Eu îmi aduc apă. (mie)
Pronumele personale mă și îmi  în acuzativ și dativ au funcție sintactică de CD, respectiv CI, și nu
fac corp comun cu verbul.
Pentru a le deosebi de verbele reflexive, dublăm forma neaccentuată a pronumelui cu forma
accentuată. Dacă se pot dubla, verbele sunt active pronominale.

B. DIATEZA REFLEXIVĂ
Diateza reflexivă arată că subiectul face acțiunea și tot subiectul o suferă. Diateza reflexivă se
formează din diateza activă și pronumele reflexiv în dativ sau acuzativ
Verb diateza activă + pronume reflexiv în D/Ac
OBSERVAȚIE!!! Pentru a nu le confunda cu verbele active pronominale, dublăm forma
neaccentuată a pronumelui cu forma accentuată. Dacă nu se pot dubla, verbele sunt la
diateza reflexivă, pronumele și-a pierdut calitatea de pronume și a devenit doar marcă a diatezei
reflexive. La analiză face corp comun cu verbul.

C. DIATEZA PASIVĂ arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva.


Diateza pasivă se formează din verbul a fi și participiul verbului de conjugat.
a fi+ verb la participiu
Elevii sunt lăudați de profesor.
elevii – subiectul gramatical
de profesori – complement de agent, cel care, logic, face acțiunea de a lăuda

Acțiunea de a lăuda, făcută de profesori, se răsfrânge asupra subiectului elevii


Subiectul gramatical nu coincide cu cel logic.
În diateza pasivă, verbul a fi este doar un verb auxiliar care dă modul, timpului și persoana
verbului, iar participiul dă înțelesul acțiunii.
OBSERVAȚIE !!!
1.      Verbul la diateza pasivă cere întotdeauna complement de agent.
Pentru a nu se confunda cu PV exprimat printr-un verb la diateza pasivă cu PN  exprimat prin
verbul copulativ  a fi și un participiu, adăugăm complementul de agent.
Dacă verbul nu primește complement de agent, este PN exprimat prin verb copulativ și participiu
cu funcția de nume predicativ.
2.      A doua modalitate de verificare este trecerea verbului de la diateza pasivă la cea activă.
Profesorii îi laudă pe elevi.
Devine evident că verbul de conjugat este a lăuda pentru că a dispărut auxiliarul a  fi,
iar complementul de agent a devenit Sb gramatical, iar subiectul în diateza pasivă a devenit CD.
Copacii sunt desfrunziți. – De cine?  Nu există autor al acțiunii; nu-i putem adăuga un complement de
agent, prin urmare predicatul este nominal, diateza activă.
VERBE UNIPERSONALE ȘI IMPERSONALE
Verbele unipersonale sunt verbe care au formă doar la persoana a III-a singular.
Verbele impersonale sunt verbe a căror acțiune nu este făcută de o anumită persoană.
Verbe unipersonale ca formă și impersonale prin conținut sunt verbele care arată fenomene ale
naturii: a ploua, a ninge, a tuna, a fulgera, a viscoli, a trăsni, a se însera, a se înnora, a se
înnopta etc.
OBSERVAȚIE!!! Aceste verbe, folosite în sens figurat, devin verbe personale.
I-a trăsnit o palmă.
Profesorul tuna și fulgera în clasă.
Ploua cu săgeți.
Ca unipersonale se folosesc deseori și unele verbe personale întrebuințate la persoana a III-a, cu sau
fără pronume reflexiv: se zice, se aude, se crede, se pare, se întâmplă, precum
și măcăie, latră, behăie,  nechează, cotcodăcește etc., care nu pot avea persoanele I și a II-a
(păsările și animalele nu pot vorbi).
Unipersonale sunt și verbele doare, pasă, ouă etc.
Mă doare piciorul drept.
Nu-mi pasă ce spune el.
Se spune că mâine ninge.  (reflexiv impersonal)
Se pare că nu mai are nevoie de carte. (reflexiv impersonal)
În concluzie, există forme unipersonale ale unor verbe personale.
A TREBUI– este unipersonal ca formă și impersonal prin conținut.
• are formă doar pentru persoana a III-a;
• are sensul de „e necesar”, „se cuvine”, „se cade”,
• formele trebuiește, trebuiesc sunt forme greșite,
• se folosește numal la conjunctiv să trebuiască  sau la viitorul popular o să trebuiască
  CONJUGAREA VERBELOR IMPERSONALE ȘI UNIPERSONALE
Verbele unipersonale și cele impersonale se conjugă ca și celelalte, însă numai la persoana a III-a
singular:
INDICATIV
Prezent Imperfect Perfect simplu Perfect Mai mult ca Viitor Viitor anterior
compus perfect
ninge ningea ninse a nins ninsese va ninge va fi nins
trebuie trebuia trebui a trebuit trebuise va trebui va fi trebuit
măcăie măcăia măcăi a măcăit măcăise va măcăi va fi măcăit
 CONJUNCTIV
Prezent Perfect
să ningă să fi nins
să trebuiască să fi trebuit
să măcăiască să fi măcăit
 CONDIȚIONAL-OPTATIV
Prezent Perfect
ar ninge ar fi nins
ar trebui ar fi trebuit
ar măcăi ar fi măcăit
 INFINITIV
Prezent Perfect
a ninge a fi nins
a trebui a fi trebuit
a măcăi a fi măcăit
PARTICIPIU
nins
trebuit
măcăit
GERUNZIU
ningând
trebuind
măcăind
 SUPIN (participiu cu prepoziție)
de nins
de măcăit
VERBELE AUXILIARE
Verbele auxiliare în limba română sunt a fi, a avea, a vrea
A FI
Verbul a fi este un verb neregulat, pentru că are diferite rădăcini: sunt, eram, am fost, fusei.
El poate fi folosit ca:
• verb copulativ – nu are înțeles de sine stătător și are nevoie de un nume predicativ:
Mărul este roșu.
• verb predicativ – când are sensul de a exista, a se afla, a se găsi.
Vaza este pe masă. (Poate fi urmat de CCL)
• verb auxiliar – când intră în alcătuirea anumitor timpuri, moduri și a diatezei pasive.
Modurile  și timpurile alcătuite cu verbul a fi sunt
1. viitorul doi  –  voi fi cântat.
2. conjunctivul perfect – să fi cântat
3. condițional-optativ perfect – aș fi cântat
4. diateza pasivă – Cântecul este cântat de corul de femei. (Poate fi însoțit de complement de
agent)

A AVEA
Este un verb predicativ folosit în sensul de a poseda, a deține.
Este un verb auxiliar pentru că ajută la formarea următoarelor timpuri și moduri:
1. perfect compus – am cântat
2. viitorul popular – am să cânt
3. condițional-optativ – aș cânta

A VREA
Ca verb auxiliar, a vrea ajută la formarea viitorului:
Eu voi cânta.

S-ar putea să vă placă și

  • AATROPARE
    AATROPARE
    Document5 pagini
    AATROPARE
    Georgy Carfritt
    Încă nu există evaluări
  • Mastica Sirop
    Mastica Sirop
    Document5 pagini
    Mastica Sirop
    Georgy Carfritt
    Încă nu există evaluări
  • Verb Prezent
    Verb Prezent
    Document4 pagini
    Verb Prezent
    Georgy Carfritt
    Încă nu există evaluări
  • Ruga Prajitura
    Ruga Prajitura
    Document2 pagini
    Ruga Prajitura
    Georgy Carfritt
    Încă nu există evaluări
  • VRAJI
    VRAJI
    Document12 pagini
    VRAJI
    Georgy Carfritt
    Încă nu există evaluări
  • Profetiile Parintelui Ilarion Argatu
    Profetiile Parintelui Ilarion Argatu
    Document6 pagini
    Profetiile Parintelui Ilarion Argatu
    Georgy Carfritt
    Încă nu există evaluări
  • Ce Folos
    Ce Folos
    Document1 pagină
    Ce Folos
    Georgy Carfritt
    Încă nu există evaluări