CIOCOII VECHI ȘI NOI

Deși neterminat, romanul ”Ciocoii vechi și noi sau

Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”, de Nicolae
Filimon, datorită puternicei conturări a personajului
Dinu Păturică, a fost socotit un moment excepţional în
istoria romanului românesc, primul roman adevărat în
accepţiunea modernă a conceptului de roman.
I. Dinu Păturică
Într-o dimineaţă de toamnă din anul 1814, în
București, un tânăr îmbrăcat sărăcăcios, cu chipul
arătând viclenie şi ambiţie grosolană, aştepta la intrarea
casei marelui postelnic Andronache Tuzluc. Tânărul era
Dinu Păturică, fiul logofătului Ghinea Păturică, supus al
boierului. Aducea scrisoare de la tatăl său, prin care
acesta îl ruga supus pe boier să îl ia în slujba sa pe Dinu.
Devenit ciubucciu, Dinu Păturică primi o cameră mică şi întunecoasă, în care se aflau
o vatră cu un ibric uriaş pentru cafea, un dulap cu ciubuce (pipe cu țeavă lungă), cu
feligene (cești) pentru cafea şi chisele (vase) de dulceaţă. Lângă dulap era un pat de
scânduri, acoperit cu o pătură. Privind pe fereastră la averea boierului, tânărul îşi
spunea în sinea lui că prefăcătoria, şiretenia şi curajul îl vor ajuta să aibe şi el bogăţii
ca acelea.
II. Postelnicul Andronache Tuzluc
Fanariotul Andronache Tuzluc era mare postelnic (boier de rang mare) în slujba
domnitorului Gheorghe Caragea. Ajunsese la acest rang făcând servicii neonorante
fiicei şi fiului domnitorului. Urcase din treaptă în treaptă în ierarhia boierească,
storcând prin jaf şi viclenie tot ce se putea dintr-o slujbă, apoi cumpărând cu bani şi
servicii necurate rangul următor. Averea marelui postelnic crescuse odată cu rangul.
Acum nu mai avea decât dorinţa de a avea drept soţie pe Maria, fiica frumoasă, cu
suflet curat, a banului C... Acesta, un român cu principii nobile, se temu să îl refuze pe
faţă şi îi dădu speranţe, dar postelnicul înţelese că era refuzat. Apelă atunci la
principele Caragea. După trei zile, banul C... era chemat la vodă. Se duse întâi la
Maria şi o întrebă dacă l-ar vrea de bărbat pe cel susţinut de domnitor. Fata refuză cu
oroare să ia un ciocoi grec, un parvenit, care în câţiva ani ajunsese din sărăntoc, boier
mare, prin slujbele mârşave făcute domniţei şi beizadelei. Încheie spunând că preferă
să se ducă la mânăstire. Îmbrăcat cu "anteriu de atlaz vişiniu, încins cu şal de Ţarigrad,
cu biniş de postav albastru-închis, încălţat cu meşi şi papuci de saftian galben; la brâu
cu hanger de aur, iar în cap cu un gugiuman de samur cu fundul roşu", bătrânul boier
ajunse la Palatul domnesc. Acesta era plin de boieri îmbrăcaţi şi ei după moda
Fanarului, înăuntru, şi de oameni din popor, de măscărici, de simigii, salepgii şi
bragagii, în curte. Marele ban îl salută respectuos, dar fără căldură sau plăcere pe
domnitor, iar acesta înţelese, dar se făcu a nu observa.