Sunteți pe pagina 1din 1

ORDIN nr.

1230 din 24 iulie 2006 privind organizarea şi conducerea


contabilităţii de către reprezentanţe
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 43 şi ale art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr.
208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, precum şi ale art. 124 alin. (4) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1
(1)Reprezentanţele persoanelor juridice străine, care sunt autorizate să funcţioneze în România, sunt
obligate să întocmească următoarele registre contabile: Registrul-jurnal şi Registrul-inventar.
(2)Întocmirea, editarea şi păstrarea acestor registre se efectuează în conformitate cu prevederile
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.850/2004 privind registrele şi formularele financiar-
contabile.
Art. 2
(1)Reprezentanţele vor ţine contabilitatea în partidă simplă sau în partidă dublă, potrivit necesităţilor
proprii.
(2)În funcţie de specificul şi complexitatea activităţii pe care o desfăşoară, reprezentanţele vor întocmi
documentele pe care le consideră necesare din cele financiar-contabile, prevăzute de Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 1.850/2004.
Art. 3
În situaţia în care reprezentanţele optează pentru contabilitatea în partidă dublă, acestea organizează şi
conduc contabilitatea proprie la nivel de balanţă de verificare, fără a întocmi situaţii financiare, în baza
reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor
publice nr. 1.752/2005.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul finanţelor publice,


Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 677 din data de 7 august 2006

S-ar putea să vă placă și