Pe marginea unui lac învecinat cu o pădure, se află om de zăpadă.

L-au făcut copiii din sat înainte de sărbători, după prima ninsoare. Ca
orice om de zăpadă, el are un morcov în loc de nas, doi cărbuni în loc de
ochi, o castană în loc de gură şi o mătură în loc de mână.

Un corb își face apariția pe o ramură și îl înștiințează că va veni

primăvara, aceasta fiind ultima ninsoare. Odată cu primăvara va veni și
Soarele cu ale sale raze fierbinți ce va topi întreaga zăpadă și pe omul de
zăpadă. El nu este prea lămurit și se bucură că pasărea își ia zborul. Omul
de zăpadă ii ascultă sfatul și pleacă pentru a se întâlni cu soarele și pentru
a-l ruga să-l cruțe. Pe drum se întâlnește cu un iepure căruia îi dă
morcovul ce îi era pe post de nas, cu o marmotă căreia îi oferă nasturii-
nuci pentru a-și hrăni puișorii. Pentru a trece râul ce-l desparte de țara
soarelui-răsare plătește castorului cu acea castană ce-i era pe post de gură.
capabil să vorbească, prietenele lui, animalele, i se adresează Soarelui. El
decide să-l transforme într-un vis.

Chiar și în acel moment, în care se topise aproape în întregime, îl

roagă pe Soare să aibă grijă de animăluțe, de fiecare în parte.