"O SCRISOARE PIERDUTĂ" de Ion Luca Caragiale

- comedie –

I. Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al

societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un excepţional creator de oameni şi
de viaţă. Comediile sale - "O scrisoare pierdută", "D-ale carnavalului", "O noapte furtunoasă" şi "Conu
Leonida faţă cu reacţiunea" - ilustrează un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane,
de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. El foloseşte cu
măiestrie satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje
dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman. Întrucât Caragiale a
dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu
afirma că dramaturgul face "concurenţă stării civile", iar Tudor Vianu considera că formula artistică a lui
Caragiale este "realismul tipic".
Caragiale a avut intenţia de a contribui la îndreptarea moravurilor sociale, fiind adeptul cugetării clasice,
"ridendo castigat mores" ("râsul îndreaptă moravurile"), idee pe care o afirmă el însuşi, convins fiind că
"nimic nu arde mai rău pe ticăloşi decât râsul".
II. Comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes răsunător pe scena
Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierdută" este o comedie, adica o specie a genului dramatic in care sunt satirizate defecte
umane, moravuri sociale starnind rasul cititorilor. Fiind o comedie, principal categorie estetica este
comical ale carui surse sunt diverse:onomastica, ironia, rasturnari de situatie, politicul, caracterul
personajelor.
III. Tema: 
"O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa de
parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe fondul agitaţiei
oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei -
Caţavencu şi grupul de "intelectuali independenţi" - şi membrii partidului de guvernământ- Ştefan
Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii
comice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii.
IV. Semnificaţia titlului:
"O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei, sintetizând,
totodată, intriga subiectului. Prima scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este pierdută de
aceasta, găsită de Cetăţeanul turmentat, care o "pierde" pentru că i-o fură Caţavencu, iar acesta o
pierde - la rândul Iui - şi o găseşte din nou Cetăţeanul turmentat care o înapoiază "andrisantei",
închizând astfel cercul. Cealaltă "scrisorică de amor"este a unei doamne din înalta societate
bucureşteană către o "persoană însemnată... de becher" şi găsită de Dandanache în buzunarul paltonului
acestuia, care-i fusese musafir. De data aceasta "scrisorica" este pierdută definitiv de becherul
bucureştean, care nu o mai primeşte înapoi, pentru că "mai trebuie s-aldată". În ambele situaţii,
scrisoarea de amor este totodată şi o armă politică, deoarece, tocmai pentru că este pierdută de
persoane influente în viaţa politică şi găsită de oameni politici dornici de a parveni, devine obiectul de
şantaj cel mai eficient şi singura cale pentru a-şi asigura victoria în alegeri.
V. Structura comediei: 
Piesa este structurată în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai multe scene.
Personajele piesei, numite de către autor "persoane", sunt menţionate cu numele şi statutul social pe
care îl are fiecare în cadrul comediei. Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizată de
către autor, iar timpul în care se petrec întâmplările este plasat Ia sfârşitul secolului al XIX-lea:
"în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre". Relaţiile temporale sunt în cea mai mare
parte cronologice, adică prezentate în ordinea derulării evenimentelor, iar în câteva situaţii perspectiva
temporală este discontinuă, în care se remarcă alternanţa temporală a întâmplărilor, prin flash-back.
Construcţia şi momentele subiectului: 
Expoziţiunea. Acţiunea actului I se desfăşoară în casa prefectului Ştefan Tipătescu,  în care se află
gazda şi Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului. Prefectul judeţului citeşte indignat un articol din ziarul Iui Nae
Caţavencu, "Răcnetul Carpaţilor", în care este numit "vampir". Poliţaiul îi relatează apoi prefectului
misiunea pe care o avusese în noaptea precedentă, aceea de a-i spiona pe inamicii politici, trăgând cu
urechea la ferestrele casei lui Nae Caţavencu. Cu acest prilej, Ghiţă se plânge de precara situaţie
financiara in care se zbate şi, prin intruziune narativă, îi povesteşte prefectului despre dificila profesie de
poliţai şi despre familia lui numeroasă - "nouă copii" - şi un nenit mic - "famelie mare, renumeraţie mică,
după buget". Tipătescu îi reproşează, cu simpatie şi amuzament, afacerea pe care Pristanda o făcuse cu
steagurile cumpărate pentru pavoazarea oraşului, în cinstea apropiatelor alegeri. Ghiţă îşi însuşise o
sumă importantă, deoarece, din 44 de steaguri el achiziţionase numai 14-15 bucăţi. Ca să se
dezvinovăţească, poliţaiul adună greşit şi numără de mai multe ori aceleaşi steaguri: "Două la primărie,
optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...", fiind silit să
recunoască în final, încântat, că "a tras frumuşel condeiul".
Intriga: 
Este relevată de episodul realizat prin flash-back şi intruziune narativă, în care Ghiţă Pristanda îi
relatează prefectului Tipătescu întâmplarea petrecută în seara precedendă. În casa lui Nae Caţavencu,
şeful partidului independent, aflat în opoziţie, se adunaseră intelectualii, "dăscălimea" oraşului, între care
Ionescu, Popescu, popa Pripici, "toată gaşca-n păr". Pristanda ascultă la fereastra acestuia şi află un fapt
ce va deveni hotărâtor pentru subiectul piesei: Caţavencu se afla în posesia unui document foarte
important. El "scoate o scrisorică din portofel" şi susţine entuziasmat, că vor vota pentru el în apropiatele
alegeri toţi cei aflaţi acum la putere. Poliţaiul nu putuse afla despre ce fel de document era vorba pentru
că închiseseră geamurile. Tipătescu nu se îngrijorează prea tare şi se pregăteşte pentru a merge Ia
Zaharia Trahanache. Rămas singur, Ghiţă Pristanda meditează - printr-un monolog • la statutul de poliţai
aflat în slujba personală a celor de la putere şi o citează pe nevasta sa, care-l învăţa cum să se comporte
cu şefii: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...".
Desfăşurarea acţiunii:
Zaharia Trahanache, preşedintele partidului de guvernământ, filiala judeţului X, vine acasă la Tipătescu
agitat şi indignat de societatea coruptă şi meschină, în care domină "enteresul şi iar enteresul...". El
citează admirativ dintr-o scrisoare a fiului său, student la Bucureşti: "unde nu e moral, acolo e corupţie,
şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!". Enervat la culme, Trahanache îi relatează lui
Tipătescu că fusese chemat de Nae Caţavencu la redacţia ziarului, care-i arătase o scrisoare de amor a
prefectului către Joiţica, soţia lui. Tipătescu se agită, fiind speriat în sine că relaţia amoroasă cu Zoe va fi
făcută publică şi ameninţă că o să-I distrugă pe Caţavencu.
Comicul de situaţie:
Al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache este cel care îl consolează pe Tipătescu,
susţinând că scrisoarea este o plastografie (un fals) ordinară, deşi, amplifică el, cu subînţeles, spaima
prefectului, scrisul seamănă atât de bine, încât "să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!".
Nae Caţavencu îl ameninţase că va publica scrisoarea în ziarul "Răcnetul Carpaţilor", al cărui proprietar
era şi va afişa originalul "în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti".
Tipătescu este "turbat" de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache, care crede că acesta "n-are
cumpăt", deoarece un om politic ar trebui sa ştie să se stăpânească şi să nu-şi dezvăluie sentimentele,
mai ales când e vorba de adversarii politici: "nu face pentru un prefect". Zoe este, la rândul ei, disperată
şi foarte înspăimântată de consecinţele publicării scrisorii de către Caţavencu, chiar dacă bărbatul ei nu
credea că e adevărată. Fusese şi ea chemată la redacţia ziarului şi Caţavencu îi promisese că îi va înapoia
scrisoarea dacă îi va asigura alegerea în funcţia de deputat. De aceea femeia îl trimisese pe Pristanda să
cumpere cu orice preţ scrisoarea de la Nae Caţavencu.
Brânzovenescu şi Farfuridi, doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, consideră că este ceva
necurat în vizitele pe care Trahanache, Zoe şi Ghiţă le fac de azi dimineaţă inamicului lor politic, Nae
Caţavencu şi-i arată prefectului un fluturaş tipărit, prin care se anunţa ca sigură alegerea lui Caţavencu
în funcţia de deputat. Cei doi îi bănuiesc pe fruntaşii partidului de trădare, fiind de altfel de acord cu
această atitudine, dar ar dori să participe şi ei: "trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o
ştim şi noi!...".
Trahahanache descopă intre timp o poliţă falsificată de Caţavencu, prin care acesta isi însuşise ilegal
banii fundaţiei şi cu care intenţionează să-l şantajeze la rândul său.
Acţiunea actului al II-lea se petrece în aceeaşi anticameră a lui Tipătescu, unde Trahanache, Farfuridi
şi Brânzovenescu cercetează listele electorale şi calculează voturile pe care le vor obţine în apropiatele
alegeri.
Ei însemnează cu roşu numele alegătorilor care votează cu partidul lor, iar cu albastru pe ceilalţi, ştiind
toate detaliile privitoare la situaţia actuală a averii fiecăruia. Statutul de alegător era dat de proprietăţile
sau de posesiunile pe care le avea cetăţeanul, fiind şi singurul criteriu care îi dădea sau nu drept de vot.
Printr-un monolog, Pristanda relatează publicului (cititorului) -Prin flash-back cum îi percheziţionase casa
lui Caţavencu "prin toate colţişoarele", cum acesta protestase în numele constituţiei că i se violează
domiciliul şi cum Ghiţă răspunsese prompt: "curat violare de domiciliu! da`umflaţi-1!", după care îl
arestase având "ordin verbal de la conul Fanică", deşi scrisoarea nu era de găsit. Zoe Trahanache este
enervată la culme pentru arestarea lui Caţavencu, mai ales că citise o ştire publicată în gazeta "Răcnetul
Carpaţilor", prin care cititorii erau anunţaţi că în numărul de a doua zi se va reproduce "o interesantă
scrisoare sentimentală", ceea ce inseamnă că degeaba îl arestaseră pe Caţavencu, întrucât oamenii lui îi
asteptau ordinele şi le duceau la îndeplinire. Ghiţă Pristanda aduce o depeşă "fe-fe urgentă" sosită prin
telegraf, în care prefectul este anunţat că trebuie să aleagă pentru postul de deputat pe "d. Agamemnon
Dandanache. Se face din aceasta pentru d-voastră o înaltă şi ultimă chestie de încredere".
Punctul culminant:
Acţiunea actului al III-lea se petrece în sala cea mare a primăriei, unde Zaharia Trahanache
prezidează ultima adunare lectorală de dinaintea alegerilor şi la care sunt prezenţi alegători, cetăţeni,
public. Zoe şi Tipătescu încearcă să-1 convingă pe Trahanache să anunţe candidatura Iui Caţavencu, dar
acesta descoperise poliţa falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci mii de lei de la Societatea
"Aurora Economică Română", pe care o conducea. în acest fel, ei răspund şantajului cu şantaj şi hotărăsc
ca Trahanache să anunţe candidatura lui Agamiţă Dandanache.
Trahanache anunţă drept candidat pe domnul Agamiţă Dandanache, în sală se iscă o încăierare cu
strigăte, huiduieli şi fluierături intre reprezentanţii celor două grupuri politice, peste care Caţavencu
racneşte din toate puterile, încercând să facă publică relaţia amoroasă dintre prefect şi Zoe Trahanache şi
aducând ca dovadă scrisorica de amor în învălmăşeala creată, Caţavencu îşi pierde pălăria şi o dată cu ea
scrisorica de amor, care fusese pusă în căptuşeală, de aceea nu reuşise nimeni s-o găsească. Scrisoarea
ajunge la Zoe, dusa de Cetateanul turmentat.
Ameţit de drum, Agamiţă le relatează lui Tipătescu şi Zoei împrejurarea prin care ajunsese candidat în
judeţul lor, după ce mai întâi fusese respins de comitetul central pentru că nu era "marcant".
Dandanache povesteşte cum, într-o seară, cineva, "persoană însemnată... da becher" (becher - celibatar,
necăsătorit), jucase cărţi acasă la el şi îşi uitase paltonul. Căutându-1 în buzunare, găsise o scrisorica de
amor "către becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui ţine... persoană însemnată". Dandanache
îl şantajase pe "becher" cu scrisoarea găsită, ameninţându-l că dacă nu-i asigură alegerea în Camera
Deputaţilor, o s-o publice în ziarul de scandal "Războiul". Zoe şi Tipătescu sunt înmărmuriţi de
asemănarea situaţiilor şi de faptul că Dandanache nu înapoiază scrisoarea, ci o păstrează, pentru că "mai
trebuie s-aldată... La un caz iar... pac! la «Răsboiul»". Tipătescu monologhează,  cu ironie amară, despre
ticăloşia lui Dandanache şi se gândeşte că ar trebui să-i ceară iertare Iui Caţavencu, deoarece Agamiţă
este un şantajist mult mai perfid, păstrând scrisoarea de amor, fiind totodată şi foarte mândru pentru
ideea pe care o avusese ca să fie ales.
Apare Caţavencu, umil şi spăşit, pentru a-i mărturisi Zoei că pierduse scrisoarea în încăierarea de la
întrunirea electorală, când cineva i-a smuls pălăria, iar scrisoarea se afla în căptuşeala acesteia. Tocmai
atunci vine Cetăţeanul turmentat, care are pe cap pălăria lui Caţavencu şi-i aduce Zoei scrisoarea mult
aşteptată, dorind în schimb răspunsul la întrebarea: "Eu ... pentru cine votez?". Zoe îl roagă pe
Caţavencu să scrie pe buletinul de vot al cetăţeanului numele lui Agamiţă Dandanache, apoi îi cere să
conducă banchetul popular în cinstea alegerii acestuia, consolându-1 că "asta nu-i cea din urmă
Cameră", iar Caţavencu acceptă totul cu umilinţă.
Deznodământul:
Toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată în cinstea alegerilor,
câştigător pentru postul de deputat fiind Agamiţă Dandanache.
Caţavencu închină paharul în cinstea "venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Trahanache", în
sănătatea "iubitului nostru prefect", căruia îi urează să trăiască pentru "fericirea judeţului nostru", iar
neică Zaharia pentru "fericirea prietenilor lui", apoi se sărută unii cu alţii. Ironia şi sarcasmul lui Caragiale
privind corectitudinea alegerilor sunt desăvârşite, deoarece în desfăşurarea acestora se recursese la fals,
la şantaj şi la corupţie, încălcându-se constituţia în mod flagrant. Ridicolul moravurilor politice este
evidenţiat şi prin replica finală a lui Ghiţă Pristanda, care confirmă "Curat constituţional", după care dă
semnalul să cânte "Muzica!". Caragiale descrie în paranteza regizorală atmosfera de veselie
generală, "toată lumea se sărută", Caţavencu se îmbrăţişează cu Dandanache, Zoe şi Tipătescu, retraşi
într-o parte, privesc petrecerea, în timp ce "cortina cade repede asupra tabloului"".
VI. Concluzii
O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este, aşadar, simetria, adică finalul recompune
momentul de la începutul piesei, fără să se schimbe absolut nimic din starea de lucruri iniţială. După
agitaţia care atinge adesea apogeul, după zbuciumul personajelor şi conflictele ce par de nerezolvat,
totul revine la normal, fără să se petreacă nici o modificare a stărilor de fapt sau vreo rezolvare a
problemelor care au constituit subiectul comediei.
Comediile lui Caragiale sunt unice în literatura română prin arta desăvârşită a dialogului şi a construcţiei
scenice, prin măiestria autorului de a crea caractere şi tipologii, prin profunda observare a
realităţilor sociale şi politice din epocă, fapt ceea ce a făcut ca Tudor Vianu să afirme: 
“Realismul tipic este formula lui artistică".