CELE TREI LEGI FUNDAMENTALE ALE ROBOŢILOR

1. Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului sau să îngăduie, prin neintervenţie, să i se
întâmple ceva unei fiinţe umane.
2. Robotul trebuie să asculte poruncile omului, dar numai atunci când ele nu contrazic legea 1.
3. Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci când grija de sine nu contrazice legea 1 sau
legea 2.
(Manualul de robotică Ediţia 56 ― anul 2058)

Robbie de Isaac Asimov (fragmente)

-Nouăzeci și opt, nouăzeci și nouă, o sută.

Gloria își luă mâna grăsuță de pe ochi și stătu pe loc o clipă, strâmbând din nas și clipind din
cauza soarelui. Apoi, vrând să privească în toate direcâiile deodată, se îndepărtă cu câțiva pași prudenți
de copacul de care se proptise până atunci.
Își lungi gâtul ca să cerceteze tufișul din partea dreaptă, pe urmă mai făcu niște pași înapoi, ca
să-I exploreze mai bine ascunzișurile. Nu se auzea decât zumzetul necontenit al insectelor și, din când în
când, ciripitul unei păsări mai îndrăznețe, care sfida soarele amiezii.
Gloria făcu botic." Pun pariu că s-a ascuns în casă, desi i-am spus de un million de ori că nu-i
cinstit."
Cu buzele subțiate și fruntea brăzdată de încruntare, porni hotărâtă spre clădirea cu două etaje
aflată pe partea opusă a drumui de acces.
Auzi prea târziu foșnetul din spatele ei, urmat de zornăitul ritmic distinctive al picioarelor
metalice ale lui Robbie. Se răsuci și-l văzu pe prietenul ei ieșind triumfător din ascunzătoare și înaintând
spre copac cu toată viteza.
Gloria țipă de supărare:
-Stai, Robbie! Nu-I cinstit! Ai promis că nu fugi până nu te găsesc.
Cu piciorușele ei delicate, nici gând să poată întrece pașii de uriași ai prietenului ei. Când mai
avu cam trei metrii până la copac, Robbie încetini brusc, parcă târându-se, iar Gloria, cu sprint final,
țâșni gâfâind pe lângă el, ca să atingă prima scoarța copacului.
Bucuroasă nevoie mare, fetița îl asaltă pe credinciosul Robbie cât se poate de nerecunoscătoare
și îl răsplăti pentru sacrificiul său luându-l în bătaie de joc că nu e în stare să alerge. [...]
La un moment dat, Robbie se răsuci pe neașteptate și o ridică în brațe, învârtind-o până când,
preț de-o clipă, lumea se întoarse cu susu-n jos în ochii fetei și ea văzu cum crengile verzi ale copacilor
se întind flămânde în jos, către cer. Apoi Gloria e trezi din nou în iarbă, proptindu-se de piciorul lui
Robbie și strângând în mână un deget tare, din metal.
După câteva clipe, reuși să-și tragă sufletul. Își aramjă inutil părul încâlcit, cu un gest care-l
imita pe-al mamei sale, și se întoarse să verifice dacă nu-și rupsese cumva rochița. Bătu cu palma în
piepul lui Robbie.
-Răule ce ești! O să-ți dau bătăiță!
Robbie se făcu mic și-și feri fața cu mâinile, obligând-o să adauge:
-Ba n-am s-o fac, Robbie. N-am să te bat. Oricum, e rândul meu să mă scund, pentru că tu ai
picioare mai lungi și ai promis că nu fugi până nu te găsesc.
Robbie o aprobă cu o înclinare a capului-un paralelipiped mic, cu muchii și colțuri rotunjite,
atașat printr-un ax flexibil scurt de un altul, asemănător, dar mult mai mare, care-i servea drept trunchi-
și se întoarse ascultător cu fața la copac. O peliculă metalică subțire îi acoperi ochii lucioși, iar din
trunchi răsună un ticăit regulat.
-Să nu-mi tragi cu ochiul și să nu sari peste numere, îl avertiză Gloria, apoi plecă în căutarea
unei ascunzători, cu pași mărunți și deși.
Secundele fură numărate cu strictețe invariabilă. După ce se scurseră o sută, pleoapele se
ridicară, iar ochii roși sclipitori ai lui Robbie explorară perspectiva. Se opriră o clipă asupra bucății de
pânză cadrilată care se ițea de după un bolovan. Înaintă câțiva pași și se convinse că Gloria era cea care
se pitise acolo.
Încet, încet, cu grijă să rămână mereu între fetiță și copac, merse către ascunzătoare, iar când
Gloria îi apăru în față și nu mai putu pretinde că nu fusese descoperită, întinse un braș spre ea și cu
celălat se bătu pe picior, scoțând un zornăit. Fata ieși bosumflată de după bolovan.
-Ai tras cu ochiul! Strigă, acuzându-l pe nedrept. Ți, oricum, nu mai am chef să mă joc de-a v-ați
ascunselea. Vreau să mă cari în spate.
Însă Robbie se simți jignit de acuzația neîntemeiată, așa că se așeză prudent și scutură gânditor
din cap de la stânga la dreapta.
Gloria încercă imediat să-l convingă pe un ton mai blând:
-Hai, Robbie, zău, îmi pare rău că ți-am zis că ai trișat. Hai, du-mă-n spate.
Dar Robbie nu se lăsă înduplecat ușor. Făcu pe încăpățânatul și înălță privirea spre cer,
scuturând din cap și mai hotărât.
-Te rog, Robbie, te rog, du-mă-n spate. Dacă nu mă duci, îl amenință ea afectată, să știi că n-o
să-ți mai spun niciodată povești. Jur pe roșu! Pe care vrei s-o auzi?
El desenă cu degetul un semicerc în aer.
-Iar? protestă fata. Ți-am mai spus Cenușăreasa de un milion de ori. Nu te-ai plictisit de ea? E
pentru copiii mici. [...]
Gloria se apropia de punctul culminant-bătuse miezul nopții și totul reveni la sărăcia obișnuită
cât ai zice pește-, iar Robbie o urmărea cu ochi strălucitori, când fu întreruptă:
-Gloria!
Era vocea unei femei care o strigase nu o dată, ci de mai multe ori, iar acum, în tonul ei nervos,
supărarea luase locul nerbdării.
-Mă strigă mama, spuse fata, deloc bucuroasă. Cred c-ar fi mai bine să mă duci acasă, Robbie.
Robotul se supuse imediat. Ceva îi spunea că e mai bine s-o asculte pe doamna Weston fără cea
mai mică ezitare.Tatăl Gloriei rareori stătea acasă în timpul zilei, cu excepția duminicilor- și azi era
chiar duminică-, dar când stătea, se dovedea o persoană afabilă și înțelegătoare. Mama Gloriei, însă, îi
crea lui robbie o stare de agitație care îl determina să se ferească întotdeauna din calea ei.
Doamna Weston îi zări în clipa când se ridicară deasupra ierbii înalte după care stătuseră
ascunși, se retrase în casă și așteptă.
-Am răgușit de când te strig, Gloria, vorbi ea cu severitate. Pe unde ai umblat?
-Am fost cu Robbie, răspunse fata cu glas tremurat. I-am spus povestea cu Cenușăreasa și am
uitat că s-a făcut ora mesei.
-Păcat că a uitat și Robbie. Apoi, ca și când asta i-ar fi adus aminte de prezența robotului, se
răsuci spre el și-i zise: poâi pleca Robbie. Nu mai are nevoie de tine. Și să nu revii decât atunci când te
chem eu, adăugă cu brutalitate.
Robotul plecă neconsolat, iar Gloria își înghiți un suspin.
 George Weston stătea foarte confortabil. Își făcuse un obicei din a se face comod duminica după-
amiaza. Un prânz copios, o canapea moale și uzată pe care să se tolănească, un număr din Times, papuci
în picioare-cum să nu te simți ca-n rai?
Doamna Weston așteptă răbdătoare două minute, apoi, nerăbdătoare, încă două. Până la urmă,
sparse liniștea:
-George!
-Hm?
-George, cu tine vorbesc! Vrei să lași ziarul ăla din mână și să te uiți la mine?
Ziarul foșni pe podea și Weston întoarse o față plictisită către soția lui.
-Ce-i, draga mea, ce s-a întâmplat?
-Știi foarte bine ce. Gloria cu mașinăria aia îngrozitoare.
-Ce mașinărie îngrozitoare?
-Nu te preface că nu știi despre ce vorbesc. Robotul ăla pe care Gloria îl strigă Robbie. Nu se
dezlipește de ea nici măcar o clipă.
-Și de ce s-ar dezlipi de ea?Nu pentru asta e făcut. Și în mod sigur nu e o mașinărie
îngrozitoare. E cel mai bun robot care se poate cumpăra și m-a costat, fir-ar să fie, salariul pe jumătate
de an. Dar a meritat cu prisosință-al naibii să fiu dacă nu e mai deștept decât jumătate din angajații mei.
[...]
-Ascultă la mine, George. Nu accept ca fiica mea să fie încredințată unei mașinării-indiferent cât
de deșteaptă este. Nu are suflet și nimeni nu știe ce-i poate trece prin cap. Un copil nu e făcut să fie
păzit de un obiect de metal.
Weston se încruntă.
-Și când ai ajuns la concluzia asta? Stă cu Gloria de doi ani și nu te-am mai văzut îngrijorată
până acum.
-La început n-a fost așa. Era o noutate. M-a scăpat de multe griji și...Și era la modă. Dar
acum...nu mai știu. Vecinii...
-Ce legătură au vecinii cu asta?Uite ce e. Într-un robot poți să ai mai multă încredere decât într-
o bonă. Robbie a fost construit cu un singur scop: să fie tovarășul de joacă al unui copil. Aceasta este
"mentalitatea" care i s-a întipărit în creier. Nu se poate abține să fie credincios, afectuos și bun. E o
mașinărie...creată să fie așa. E mai mult decât poți spune despre orice ființă umană.
-Dar s-ar putea strica ceva la ea. Niște...niște...-doamna Weston nu știa prea bine din ce e
alcătuit un robot pe dinăuntru-ar putea slăbi un șurub, mașinăria ar lua-o razna și...
Nu reuși să-și ducă la capăt ideea care i se contura clar în minte.
-Prostii, replică domnul Weston, cu un tremur nervos involuntar. Absolut ridicol. Când l-am
cumpărat pe Robbie, am avut cu el o discuție lungă depre Prima Lege a roboticii. Știi bine că unui robot
îi este imposibil să-i facă rău omului. E o imposibilitate matematică. Pe lângă asta, un inginer de la US
Robots vine aici de două ori pe an, ca să-i facă bietului dispozitiv o revizie generală. Robbie are mult
mai puține șanse s-o ia pe arătură decât ai tu sau eu să ne pierdem mințile. [...]
-Păi tocmai asta este, George! Fata nu vrea să se joace cu nimeni altcineva. Sunt zeci de băieți și
fetițe cu care ar trebui să se împrietenească, dar nici nu vrea să audă. Nici să se apropie de ei nu vrea,
decât dacă o oblig eu. Nu așa trebuie să crească o fetiță. Și tu vrei să fie un copil normal, să se integreze
în societate, nu?
[ George cedează în fața insistențelor soției și-l înapoiază pe Robbie companiei U.S. Robot and
Mechanical Men, Inc. de la care îl cumpărase, înlocuindu-l cu un collie superb. Cum însă nimic nu o
consolează pe Gloria după pierderea prietenului său, părinții încearcă s-o îmbuneze propunându-i o
plimare la New York, iar fetița acceptă, find convinsă că merg în căutarea lui Robbie. Vor face o vizită și
la U.S. Robot and Mechanical Men, Inc.unde directorul Struthers îi conduce în secția în care sunt
asamblați roboții.]
-Veniți după mine, vă rog. Poftim! Exclamă domnul Struthers, cu mândrie în glas. Numai roboți!
Îi supraveghează cinci oameni care nici măcar nu stau în camera asta. De cinci ani, adică de când am
lansat acest proiect, nu s-a întâmplat niciun accident. Desigur, roboții asamblați aici sunt dintre cei mai
simpli, dar...
În urechile Gloriei, vocea directorului general scăzuse de mult la nivelul unui susur liniștitor.
Vizita i se părea cam plictisitoare și inutilă, deși vedea o mulțime de roboți. Însă niciunul nu semăna cu
Robbie nici pe departe, iar ea îi studia cu dispreț nedisimulat.
În sala aceea, observă ea, nu se găsea niciun om. Atunci, privirea îi căzu pe șase-șapte roboți
care lucrau de zor la o masă rotundă din mijlocul ei. Căscă ochii mari, nevenindu-i să creadă. Sala era
mare, nu vdea prea bine până acolo, dar unul din roboți parcă semăna cu...Și chiar el era!
-Robbie!
Țipătul fetei străpunse aerul, iar un robot de la masă făcu o mișcare greșită și-și scăpă unealta
pe jos. Gloria își pierdu cumpătul de bucurie. Strecurându-se printre gratiile balustradei înainte ca
părinții ei să apuce s-o oprească, sări ușor pe podea, la nici un metru dedesubt, și fugi spre Robbie,
scuturând din brațe și cu părul fluturându-i.
Cei trei adulți, împietriți de groază, văzură ceea ce fetița, copleșită de emoție, nu văzuse: un
tractor uriaș și greoi, care înainta orbește pe șinele destinate lui.
Weston își reveni în câteva clipe-cruciale în asemenea situații, pentru că nu mai avea cum să
ajungă la Gloria. Sări peste balustradă, într-o încercare nebunească, dar evident lipsită de speranță, de
a o trage înapoi. Domnul Struthers făcu semne disperate unui supraveghetor să oprească tractorul, dar
supraveghetorii erau oameni și le trebuia timp ca să acționeze.
Numai Robbie acționă imediat și cu precizie.
Porni spre ea din sens opus, devorând, cu picioarele lui de metal, distanța până la micuța lui
stăpână. Totul se petrecu fulgerător. Cu o mișcare amplă a brașului, Robbie o apucă pe Gloria și o
ridică fără să încetinească o clipă, lăsând-o cu respirația tăiată.
Weston, neînțelegând prea bine ce se întâmplă, îl simți mai degrabă decât îl văzu pe Robbie
trecând razant pe lângă el și se opri brusc, dezorientat. Tractorul intersectă traiectoria Gloriei la o
fracțiune de secundă după Robbie, mai străbătu câțiva metri și se opinti în loc cu un huruit prelung.
Gloria își recăpătă suflarea sufocată de îmbrățișările ambilor părinți și se răsuci spre Robbie.
Pentru ea, nu se întâmplase nimic altceva decât că își găsise prietenul.
Dar pe chipul doamnei Weston suspiciunea luă locul expresiei de ușurare. Se întoarse către soțul
ei și, în ciuda aspectului dezordonat și bulversat de spaimă, reuși să afișeze o ținută formidabilă:
-Tu ai pus asta la cale, nu-i așa?
George Weston își tampona fruntea transpirată cu batista. Îi tremura mâna, iar buzele i se
curbau într-un zâmbet foarte vag și ezitant.
Doamna Weston își duse la capăt ideea:
-Robbie nu a fost conceput pentru lucrări inginerești sau de construcții. Nu le-a fost de niciun
folos aici. Așa că ai cerut să-l aducă intenționat, ca să-l găsească Gloria, nu-i așa?
-Păi, da, mărturisi Weston, dar, Grace, de unde era să visez că revederea va fi atât de
dramatică? Pe lângă asta, Robbie i-a salvat viața, recunoaște și tu. Nu poți să-l alungi a doua oară.
 Grace Weston căzu pe gânduri. Se întoarse spre Gloria și Robbieși îi privi absentă câteva
momente. Fata îl ținea atât de strâns de gât, încât, dacă robotul ar fi fost om și nu obiect din metal, sigur
l-ar fi sufocat. Între timp, cuprinsă de frenezie, îi șoptea tot felul de prostioare. Brațele de metal ale lui
Robbie (capabile să îndoaie o bară de oțel groasă de cinci centimetri) o cuprinseră blânde și afectuoase,
iar în ochii lui străluceau luminițe de un roșu învăpăiat.-Mă rog, cedă doamna Weston, într-un sfârșit.
Atunci n-are decât să rămână la noi până ruginește.
Susan Calvin scutură din umeri.
-Bineînțeles că nu s-a întâmplat așa. Asta a fost în 1998. În 2002, noi inventasem deja robotul
mobil vorbitor care, evident, a scos la pensie toate modelele nevorbitoare. Probabil a fost picătura care
a umplut paharul în ochii elementelor ostile roboticii. Majoritatea statelor lumii a interzis utilizarea
roboților pe Pământ în orice alt scop decât cercetarea științifică, între 2003 și 2007.
-Deci până la urmă Gloria a fost nevoită să renunțe la Robbie?
-Mă tem că da. Dar îmi închipui că i-a fost mai ușor la 15 ani decât la opt.
(Traducere de Antuza Genescu)

EXPLORAREA TEXTULUI
Gloria și Robbie
1. Gloria și Robbie sunt despărțiți. Descrie relația dintre cei doi. Cum îl percepe fetița pe
"prietenul" ei?
2. Ce anume din "personalitatea" lui Robbie o atrage în mod deosebit pe Gloria?
3. Ți se pare posibilă, într-o lume reală, o relaâie precum a celor doi? Justifică-ți părerea!
Doamna Weston și Robbie
4. Descrie relaâia dintre doamna Weston și Robbie.
5. De ce o nemulțumește acum prezența robotului? Consideri că nemulțumirea ei e
justificată?
Robbie
6. Care este rolul lui Robbie în familia Weston?
7. Purtarea acestui robot e tipică unei mațini?
8. Motivează reacția lui Robbie la U.S. robot and Mechanical Men, în momentul reîntâlnirii
cu prietena lui.
" Marile prietenii" nu sunt veșnice.
9. Prezintă, într-un text de 10-15 rânduri, impresia pe care ți-a făcut-o epilogul povestirii.
DINCOLO DE TEXT
10. Exprimă un punct de vedere despre semnificația titlului Eu, robotul în care a fost inclusă
povestirea despre Robbie.
11. Ce părere ai despre relația dintre inteligența rece și suflet.
12. Organizați o dezbatere pe tema relației dintre oameni și roboți într-o lume a viitorului,
având ca punct de plecare moțiunea: Inteligența artificială poate concura inteligența
umană?